Iti las ca amintire

Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?

Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,

În pagini plânse, pline de iubire,

Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.

 

Să-mi cauți lacrima într-o silabă,

Și râsul meu în rime însetate,

Durerea mea, ascuns purtată,

Pe care, n-am rostit-o niciodată.

 

Citește și mă vei găsi pe mine,

Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit 

Vei regăsi și dor și rău şi bine,

Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.

 

Vei regăsi în fiecare strofă

O luptă, un oftat, un surâs plin,

Și vei simţi cum dorul meu deodată 

Ţi se prelinge în suflet ca un vin.

 

Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,

Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii 

Chiar dacă mor, eu vie rămân...

De mă citești, la un vin în marginea serii.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: un-pahar-de-poezie poezii.online Iti las ca amintire

#unpahardepoezie #onewinewoman

Data postării: 29 mai 2025

Adăugat la favorite: 11

Comentarii: 5

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1170

Loghează-te si comentează!

Comentarii 5

author Victoria

Victoria

cateva sute de poezii scrise din suflet...

Alte poezii ale autorului

UȘĂ spre TRECUT

Uneori îmi recitesc vechile poezii... poate de dor, poate doar să-mi reamintesc...

Și e atât de ciudat... îmi aud vocea tremurând printre rânduri. Îmi amintesc cu fiecare vers câtă viață aveam atunci, câtă speranță, câtă încredere în "stai liniștită bby, o să fim"... însă timpul a avut felul lui de a-mi arăta că " a fi" nu a fost decât o iluzie... o iluzie frumoasă...

La fel și promisiunile în care am tot sperat, care păreau solide s-au spart în mii de cioburi de zidurile tăcerii.. si visele care s-au destrămat fără zgomot ca un abur sub lumina rece a dimineții...

Și citesc... și mă pierd încercând să regăsesc printre versuri speranța ce o aveam, că nu s-a pierdut totul...

Recitesc și mă regăsesc în zeci de ipostaze... rănită, plină de speranță, așteptând, iertând, confuză, veselă, tristă... neputincioasă, resemnată. 

Mă regăsesc visând... apoi renunțând... în sute de versuri în contrast.. 

Mi-am dorit prea mult să închid o ușă lăsând-o întredeschisă... în speranța acelui ''a fi''...

Ușa a rămas întredeschisă și azi dar nu din speranță ci mai degrabă să-mi amintesc de acea femeie care nu voi mai fi vreodată...

..................................................................

 

Am lăsat ușa întredeschisă,

Deși uitată e povestea

Și stins este acel ceva 

Ce n-a mai apucat să ardă.

 

Am rămas c-o-mbrățisare netrăită 

Cu-n dor greu... pe foi mărturisit,

Cu tăcerea-ți atât de nesăbuită 

De parcă te-am urât și nu iubit...

 

Am stat prizoniera unui viitor

Ce nu s-a întâmplat vreodat' 

Și azi trecut îmi e și el

Rămas în versuri acordat...

 

Am vrut să plec, dar pașii m-au ținut 

Legată de umbre, prinsă de ce-a trecut.

Urla în mine gândul ca vântul, să zbor,

Dar inima, la tine, mă întorcea ușor...

 

Am vrut să plec, dar am rămas,

Captivă în trecut, mereu în contrast,

Unde dorința și teama se certau în tăcere 

Și timpul mă ținea în loc, fără putere...

 

Am plecat cu ușa pe jumătate-nchisă

Și nu că aș mai aștepta ceva...

Când mi-amintesc să pot privi 

La cea ce te-a iubit cândva.

 

Mai mult...

Amintiri vii

Mi-amintesc de prima noastră întâlnire,

Când ochii pentru prima dată au făcut cunoștință 

M-ai hipnotizat cu privirea, greu mi-am revenit în fire,

Căci fluturi colorați mi-au cuprins întreaga ființă 

 

Imi amintesc cum apoi ne-am dat întâlnire 

Intr-o seara de april... sa fim doar noi doi

Primul sărut... a buzelor inevitabilă ciocnire...

Cu aromă fructată, dulce, catifelată de Merlot. 

 

Mi-e dor de acel sărut dulceag, magic de început 

De acea primă îmbrățișare, piele pe piele, ce părea fără sfârșit.. 

Lângă tine visam la vioiciunea și opulența Cabernetului Sauvignon 

Vin rămas scris pe nisip...o promisiune uitată, fără ecou...

 

Dar cine știe... poate-ntr-o zi te va găsi vreun dor

Sa-ti dorești sa simți o ultimă îmbrățișare...

Să savuram in doi, noul tău vin, Bordeaux 

Buzele să-i cunoască aroma vanilată,...intr-o ultimă sărutare...

 

Mai mult...

El și Ea

Azi raze de soare au zâmbit spre pământ

Desi în suflet mi-e iarnă... ger 

De când port în inimă și gând 

Un sentiment de dor pentru un...EL

 

Mi-e dor parcă mai mult ca altădată 

Cum nu mi s-a-ntâmplat vreodată 

Aș vrea un pic mai blând să fie

Cum odată, o EA și-a dorit ca un EL să fie.

 

Mi-e greu pe zi ce trece tot mai mult

Și-n suflet port vise, gânduri fel de fel

Doar așa pot să-nving sentimentul acut

De dor, de la o EA pentru un... EL.

 

Încerc să nu las să m-atingă timpul trecut

Nu vreau durerii să-i plătesc lacrimi tribut 

Vreau doar să pot să uit și eu povestea grea

Când la sfârșit, un EL a uitat de o... EA!

 

Mai mult...

Iartă-mă că-mi este dor

Iartă-mă... iar imi e dor...

Ochii iar mi-i stăpânesc cu greu 

Iar îți scriu...Știu! Sunt o proastă...

Poate-așa am fost mereu...!?

 

Știu că tu mi-ai interzis

Să te caut...să te sun...

Însă am un dor nestins,

De parfumul tău de vin...

 

Fără vise... numai gânduri...

Doar ele mă-mbrățișează

Când prins între zeci de rânduri 

Sufletu-mi se-atrofiază...

 

Oare-ți mai aduci aminte

Cum zâmbeam unul la altul?...

Oare-o clipă-ți trec prin minte

C-am împărțit vinul și patul?...

 

Ne-am privit...ne-am întâmplat 

La final ai contemplat...

Cum tăcerea mă doboară 

Și teama cum mă omoară...

 

M-ai tratat ca pe un monstru

...cică îți eram frumoasă...

Te comporți ca și c-un "stalker"

Mă vezi și faci cale-ntoarsă....

 

Te-ai gândit oare ce faci?...

Felul tău de "bun rămas"?...

Nu ți-a fost c-am deplasat

De la "premium", la acuzat!?...

 

N-am băut de mult se pare,

La tine gându-mi scapă mereu

Mi-e dor... și nu-i doar o-ntâmplare 

E-un dor din ce în ce mai greu...

 

...Speranțe tind să mă pătrundă

Să te aștept cu nerăbdare...

Vinul tău buzele-mi să simtă,

Poezia ta să curgă în pahare...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Visul unei amintiri

Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire

Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar

Vis spulberat intr-o seară rece și amară

De toamnă, în luna lui brumar..

 

Te-am întâlnit atât de-ntâmplător

Şi mi-ai rămas un simplu trecător

Azi suntem din nou doi străini

Legați de-un pumn de amintiri..

 

De-aș putea sa te rog ceva..

Da-mi înapoi și sufletul şi inima

Da-mi speranța ce o aveam cândva

Ca vei pleca frumos din viața me..

 

Lasă-mi în dar acel unic vis alb,

Ce mi-a umplut paharul o vară

Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,

Destinele-ntr-o zi de primăvară.

Mai mult...

VIN DE AUTOR: TĂCEREA

În cupă curge lin, rubin întunecat,

Un sec ce poartă-n el a timpului pecete,

E darul tău promis, ce-n urmă a lăsat

O urmă de dor lung... și-o stinsă, veche sete.

 

Cunosc acest profil, acest contur intens,

E mâna ta în aspre reflexii de mătase,

Chiar dacă n-ai curajul să-i dai un înțeles,

Simt cum prin vinul greu  prezența ta apasă.

 

Te-ai tăinuit în sticlă, dar n-ai putut rosti

Că rodul ăsta viu, amprenta ta o poartă,

Tăcerea ta e umbra ce nu se poate ști,

O teamă de-a fi omul, ce ai fost altădată.

 

Dar nu e un reproș în acest ultim gest,

Ci pacea ce se lasă pe inima trudită,

Căci vinul tău e demn și trece orice test

Al timpului ce-a curs cu vorba ocolită.

 

Beau roșul tău cu tihnă, privindu-l spre lumină,

Mă vindecă de frica de-a nu te mai găsi,

Deși vorba îți tace și se ține străină,

În vinul tău e tot ce nu poți tu rosti.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Am auzit Cuvântul!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

Mai mult...

SIMETRIC ÎNTRE MALURI

De câte ori m-ai privit pe furiș

De parcă eu nu o fac

Te văd și mă vezi

Dar totuși ne ignorăm 

Din frica de a nu greși 

Sau poate de a ne pierde

Curajul să ne cunoaștem

De teamă de a nu descoperi

Că niciunul nu e perfect 

Fiecare pe malul opus

Fără un pod peste apa

Ce ne desparte simetric

Ne vom întâlni la mijloc

Dacă vom îndrăzni să pășim

Fiecare de pe malul lui

Cu aceeași cadență

Spre centrul apei

Lăsând temerile pe mal

Ne vom pierde pe noi

Pentru a deveni Unu!

Mai mult...

Patimile lui Hristos

Cu lacrimi Te privesc,

Cu lacrimi Te iubesc,

Cu lacrimi Te sărut smerit 

Căci pentru mine-ai suferit.

 

Ajută-mi Doamne gândul meu

Smerit precum ești Tu să fie;

Să port cununa vieții 

Întreaga veșnicie.

Mai mult...

Pierderea speranței

Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.

Nu este deloc simplu,

mai ales atunci când sună clopotele

pentru tot ceea ce se poate înălța

dar nu se înalță, ci se scufundă.

 

Un țipăt poate însemna un coșmar

sau o frontieră pentru sfințenie

atunci când infinitul este în interior.

 

Viața este o iluzie sau o mască a unui ego

și poate că această disimulare are scopul

de a rostogoli acest ego într-un haos

mai mare decât Mare Imbrium

numită și Marea de Lacrimi.

Ea crede că atât cât are

este suficient pentru ea.

 

Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,

deși oarbecăiește și pare a fi un robot

care suflă în nisipul fierbinte

pentru a face obiecte de sticlă,

transparente, aproape invizibile.

Viața ei pare a fi un cristal de Murano

din care lipsește conținutul.

Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;

nicidecum să fie mântuită.

Poate că trebuie să mediteze

ca să înțeleagă lipsa de sens

a condiției sale umane.

 

Nu poate ține pasul cu nimic nou

în timp ce este blocată de acele obiecte

pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.

 

Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,

se transformă într-o frică care roade

și dă contur acelei tăceri stranii,

tăcere care este absorbită de pereți.

În timp ce își digeră visele cubice,

îi este frică că se va pierde în sine ;

îi este frică de propria ei metamorfoză. 

Reîntoarcerea în propriul ei abis intern

este o târâire ciclică, inelară,

dar nu o resemnare

și poate un râs pietrificat, un rânjet.

 

Deasupra capului ei,

câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;

cer plin de fulgere.

Poate că are nevoie de Dumnezeu,

dar ea se gândește doar la acele întrebări

lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură

și cade într-un somn psihedelic,

unde nu se mai poate ruga.

 

Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.

Nu-și pierde speranța.

Poate că se va trezi în Rai.

 

Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.

Mai mult...

Regina mea cu părul argintiu

Ai încărunţit, buna mea,

Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,

Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,

Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.

 

Când greu mi-era la tine alergam

Şi-ţi povesteam necazurile mele,

Care-mi păreau atunci atât de mari

Şi viaţa o vedeam doar în probleme.

 

Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,

Şi toat-a mea durere dispărea...

Aş vrea să mai adorm la tine-n poală

Cum adormeam în prunci mea.

 

Vremurile, însă, au trecut grăbite,

În goană mare anii au fugit

Aş vrea să te mai întâlnesc în cale

Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.

 

Tu eşti Regina mea cu părul argintiu

Eu te sărut şi ţie mă închin

Abia aştept clipa

La tine să revin...

 

Mai mult...

Durere 1

Cu sangele fiert ,respir greu,

Cu durere-n suflet imi adun privirea,

Fara motiv,fara dorinta si fara cust,

Incerc sa-mi  adun trupul marod de o minte bolnava.

 

Umbra-mi sopteste  ca merit tot,

Ca-s nedemn de mine si de mintea mea,

Ca mai bine stau ca-mi este harazit sa-n-dur,

Sa doara ca merit,sa ard ca merit ,sa mor is menit!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍