În zadar în islandeză

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Förhistorisk fisk

Ett team av australiensiska forskare och rymdutforskare har vågat delta i ett uppdrag som de aldrig hört talas om förut, nämligen att ta en tur med den nya raketen Kepler 170. Raketen är egentligen en prototyp, fortfarande i utvecklingsfas testning, men var lovade att de skulle belönas för deras tapperhet om de återvände säkert till jorden.

Genom att ta riskerna de utsätts för, inse att de kanske inte ser dagens ljus igen, antog de utmaningen, tog allt de behövde, fick två typer av utrustning (en för att sitta i raketen och en annan för när den ska måna och de kommer att behöva gå till ytan av Jupiters måne Europa). Deras uppdrag syftar till att utforska och analysera himlakroppen Europa, om vilken fler teorier har hörts, men inget konkret i huvudsak. Mysteriet är desto större att det fick detta namn "Europa", ett mycket generiskt namn, eftersom det finns Europas kontinent och bildandet av Europa FM, men jag ser något bekant i detta namn, tyder det inte på något sätt tanken att det skulle kunna lova existensen av livsformer, vare sig det till och med är mikroorganismer? Och om det är sant, då: Hur skulle en dag på Europa se ut?, Hur många timmar har en dag där?, Vad skulle medeltemperaturen vara? , Är himlen någon speciell färg där, som hur ser vi på jorden?, Har de årstider eller är det evig vinter?, Med tanke på att det är en vattnig planet, finns det ebb och flod?

Våra modiga forskare kommer att ge oss svar på alla frågor. Kontrolltornet ser till att alla nödvändiga kontroller görs för att lyfta och motorerna startar, propellrarna snurrar snabbare och snabbare, de är avstängda. De går igenom alla lager av atmosfären på planeten Jorden, de skakar så gott de kan, de kan inte ens hålla ögonen öppna längre och de har lämnat atmosfären. Nu rör sig raketen fortfarande mot Europa, men i en långsammare takt, som om den flyter, vilket är vad den faktiskt gör.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Gymnasium

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend –

Pedante Lehrer

Und harte Prüfungen...

Und heute lässt du mich erschaudern

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend! –

Gymnasium, - Friedhof

Mit langen Gängen –

Heute bin ich nicht mehr ich selbst

Und mein Verstand tut weh...

Ich will nichts mehr -

Gymnasium, - Friedhof

Mit langen Gängen... –

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend –

Du hast mich in die Welt gegeben

In den schweren Wellen,

So blasiert...

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend!

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele -

Pedanţi profesori

Şi examene grele...

Şi azi mă-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele !

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare -

Azi nu mai sunt eu

Şi mintea mă doare...

Nimic nu mai vreu -

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele -

În lume m-ai dat

În vâltorile grele,

Atât de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele !

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse -

Des maîtres pedants,

Examens difficiles ...

Je frissonne maintenant

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse !

Lycée, - cimetière

Aux longs couloirs -

Je ne suis plus moi

Et l'esprit me fait mal ...

Rien je n'en veux -

Lycée, - cimetière

Au longs couloirs ...

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse -

Au monde tu m'as donné

Dans les tourbillons,

Tellement blasé ...

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse !

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

A legjobb catering szolgáltatás

(ironikusan)

Péntek este van, késő van, lusták vagyunk főzni. Mi más lenne finomabb egy Quattro Stagioni pizzánál? Megnézzük a táblagépet, a „Kosárba helyezés” gombra kattintva kiválasztjuk, kiválasztjuk a szószt és egy adag sült krumplit. Ezt követően megnyomjuk a „Megrendelés” gombot, megadjuk a címet, a telefonszámot. , a fizetési módot választjuk. Nyálcsorgatva, egyre éhesebben várjuk, nézegetjük az általuk kiállított szépségek képeit. Nagyon izgatottak vagyunk itthon, másrészt szakácstanoncok sora érkezik egy ideje az étterembe. Főzni nem tudnak, de több évtizedes tapasztalattal rendelkező szakácsoktól mentek tanulni. Bármilyen hiba megbocsátható, mert az elején van, és mert csak a hibák elkövetésével tanulnak. Egyáltalán nem mindegy, hogy hányszor hibázik, hogy esetleg leégetné a serpenyőt, a főzést, az egész konyhát vagy csak a konyhát és a fürdőszobát, amelyek egy válaszfalon keresztül kommunikálnak. Így hívás után kapunk hívást, ahol a séf elnézést kér, hogy megrepedt a forralt boros tartály, túlsült a pizza, nem hagyták eléggé megsülni, túl sokat kenődik a sajt, nem tett hozzá paradicsomot és gombát. , hogy nem tett bele fürjtojást (ez egy kicsit diétás pizza), hogy nem tzatziki szószt vettek fel az étlapra, hogy elfelejtették a citromízű Pepsi Twist adagját, hogy a citrommázas fánk nem sikerült túl jól a csokoládé és egyéb...

Megunva a sok magyarázkodást (nem is akartam magyarázatot, csak kaját akartam) szépen elmondtam az illető szakácsnak, hogy szeretném, ha este 12-re megrendelnék az ételt, este 7 körül fogom rendelni. A szakács megértette, szépen szárnyra kapta a tanoncokat, és hazaküldte, hogy rendelése van az elkészítésre.

Ily módon 23 óra 45 perc körül biciklivel érkezett egy fiú a háztömbhöz, felhív és megkérdezi, hogy otthon vagyok-e (hol máshol lehetnék ilyen késői órán?, a piacon?, a tenger mellett a sziklán?, komolyan mondom, hol máshol várhatnék egy pizzára, lefagyva vagy megégve, bármi?), mondtam neki, hogy otthon vagyok, de megkértem, hogy használja a liftet és menjen fel az emeletre. Megérkezett, fizettem, vittem a pizzát minden mással, amit kértem, és kinyitottam a dobozt.

A pizza valójában egy Quattro Stagioni Happy Meal volt, amelyhez a rendelt játékon kívül egy játék is volt. Gyerekmenüt készített, mert a diákok az összes tésztát elhasználták, hogy megtanulják a pizza készítését, és csak ennyi maradt.

A pizza jó volt, megérte a várakozás minden idegeskedés és aggodalom után, még ha gyerekadagrólis volt szó.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Óvæntingar í nýju íbúðinni

Eftir að hún flutti í nýju íbúðina, nánar tiltekið að taka allar eigur sínar með sér, fór Cecilia að uppgötva fleiri og óeðlilegri hluti. Hann var til dæmis að færa húsgögn og á einum tímapunkti heyrði hann brak í veggnum. Cecilia var forvitin og bankaði aðeins á vegginn með nöglinni, gifsið losnaði á einni sekúndu og kom í ljós fallegt gat á veggnum. Þannig að dugmiklir og vandvirkir smiðirnir okkar hylja götin með glæru límbandi sem þeir setja hvítþvott yfir. Það væri vægast sagt skrítið, við ættum líka að segja að þetta sé vinna sem er eingöngu unnin af augum heimsins. Ef jarðskjálftar verða eða eitthvað, hvað gerum við við svona veggi? Þeir falla á leigjendur áður en þeir komast út úr íbúðinni.

Svo vildi hann fara með dúkana á klósettið, á baðherberginu hvað annað gat hann fundið, tvöfalda ostborgarasamloku, gleymd þar í mánuð, en í nánast fullkomnu ástandi. Það er engin leið að hún sé æt lengur, en hún lítur ótrúlega vel út. Það eru líka umbúðir frá cordon bleu, eplaköku frá Hornbach, austurrísk skinka (bragðgóðasta skinkan fyrir byggingamenn), Martinel pylsur, svo virðist sem fólk kjósi þýsk gæði í matnum sem það borðar, þetta er bara athugun.

En þessir síðuverkfræðingar eru svolítið syfjaðir, vegna þess að þeir gleymdu vélrænu blýantunum sínum, minnisbókum, ég veit ekki hversu margir pennar eru í kringum húsið. Það hentar Ceciliu, það mun nýtast henni mjög vel að setja einkunnina fjögur og tvö, því það leyfir hjarta hennar. Sá sem nær að fá sjöu í prófunum sínum kann í raun ensku. En hann telur að það yrði ekki erfitt, hann telur að átakið verði að koma úr báðum áttum, ekki bara annar að gefa, hinn að þiggja. Auk þess telur hún að það auðveldi námið mjög vel, en hún er svolítið óviss um þessa hæfileika sína, hún vill sannfæra sjálfa sig með því að lesa barnaprófin. Það lítur kalt út en inni leynist hlýtt, viðkvæmt, jafnvel barnalegt hjarta. Af of mikilli löngun til að vera barn verður hún ekki í uppnámi, hún hlær meira að segja þegar hún sér borðið í stofunni, sama gamla borðið úr íbúð ömmu og afa. Hversu krotuð, teiknuð með litum, litblýantum, vatnslitum hún var frá þeim tíma þegar sonur hennar var um 2-3 ára. Þegar hann pakkar niður sér hann litabækurnar sínar frá fyrri árum, hann sér hversu klaufalega en samt yndislega hann litaði hverja persónu, hvert hús, hvert smáatriði í myndunum, hversu vel hann náði að lita í leiðinni. Hann skilur heldur ekki eftir kortin með skilaboðum, sem hann fékk þegar hann var eldri, fyrir um 5 árum. Það voru setningar sem hann hefði átt að klára, eins og: "Ef ég ætti blóm, myndi ég gefa henni það...", Ef ég ætti að þakka móður minni, þá myndi ég gera það vegna þess að... ." stuttir textar af þakklæti, jólagjöf frá frænku.

Fallegar minningar, en óvæntingar í íbúðinni hætta ekki, þær halda áfram. Parketgólfið klikkar í hvert sinn sem Cecilia stígur á það. Á svipuðum tónlistarnótum, hurðirnar sprunga líka þegar þú opnar þær. Skúffurnar detta úr náttborðinu, eina náttborðið í svefnherberginu þeirra. Hvað getum við sagt um herbergi barnsins? Öllum kössunum sem þau geyma leikföngin í eru skellt ofan á annan og það er líka ólýsanlega kalt. Í öllum herbergjum er hitinn í meðallagi, bara í herbergi sonarins er óþolandi kalt. Glugginn var með tvöföldu gleri en hann var ekki vel festur, það vantar líka hitaeinangrunarlag.

Cecilia gerði viðvart, hvað ætlar hún að gera við strákinn sinn sem samt sem áður heldur áfram að fá sinusýkingar og þarf að glíma við nefið á sér nokkuð oft, vegna þess að hann líkist henni? Hann pantaði hettuklædda baðslopp til að vera í allan tímann, þar á meðal að sofa.

Loftljósið gefur líka diskóljós því það er alltaf flöktandi, það er svolítið pirrandi til að skrifa, lesa eða klippa táneglur, en sem herbergisljós er það gott eins og það er í bili. Í framtíðinni mun hún kaupa ljósakrónu með kaldara ljósi því hún er með kirsuberjabúning og líkar ekki hvernig kirsuber lítur út í gulu ljósi. Hann er aftur á móti hrifinn af fjólubláum og ef ljósið er blátt verður einkennisbúningurinn fjólublár, sem honum myndi finnast heillandi, að það væri miklu áhugaverðari, sjónrænt ánægjulegri einkennisbúningur en sá sem hann hafði verið vanur fyrir svo löng ár.

Það eru fáir sem geta raunverulega skilið, setið og greint aðstæður. Þeir sem ekki hafa hljóta að hafa sömu möguleika á öllu og þeir sem hafa. Þetta ætti ekki að verða hindrun. Ef hann vill gefa inngöngu í líffræði og internetið hans mistekst, hvernig getur hann leitað til sérhæfðra ritgerða? Foreldrar verða að sinna þörf barnsins fyrir þekkingu og lífsfyllingu. Foreldrar passa sig, það er ekki vandamálið. Vandamálið byrjar með hver kunni svo vel hvernig á að setja allt upp í fyrsta sæti. Cecilia, ef þér er annt um framtíð barnsins þíns, sviptu það af einhverjum afsökunum (sem biðst afsökunar, ásakar sjálfan sig), útskýringar "of einfaldar kannski" ekki meltar af neinum, sem hann mun enda á að gefa árum og árum síðar. Gerðu honum greiða og fluttu hann til borgar með fleiri möguleika, ekki láta hann festast í aðstæðum sem hann á eftir að sjá eftir á einhverjum tímapunkti.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Passeio de motocicleta

Há algum tempo, desde o dia em que Cecília obteve a carteira de habilitação categoria A, sua vida deu uma guinada interessante. Ela também teve para as categorias B e C, mas para A é realmente uma experiência nova para ela. O exame foi estressante, principalmente o do percurso, mas o esforço foi recompensado com a liberdade de peidar onde quisesse, a qualquer hora, a qualquer hora do dia ou da noite. O único obstáculo à sua liberdade é o fato da motocicleta não ter engate. Por que Cecília precisaria de um anexo? Boa pergunta...bem, não sei, talvez para carregar as compras do mercado, para passear com o filho nos campos para olhar os campos, para apreciar a imagem dos prados pontilhados de dentes-de-leão e muitas outras paisagens bucólicas , pegar o colchão dele na Jysk e colocar (parte dele no anexo). Não se engane, Cecília é uma pessoa prática, ela vê o acessório como uma extensão da motocicleta, como se ela estivesse dirigindo o carro e houvesse um banco traseiro, que no momento parece um carro com apenas dois assentos. Cecília, vendo as coisas em perspectiva, vai de moto até a oficina mais próxima. Ela conversa com os especialistas de lá, eles mostram as opções, o preço de cada modelo de acessório. Cecilia se senta e examina a lista de modelos de anexos. Pesando todos os preços, ela escolhe o acessório que lhe parece mais barato. O homem pergunta se ela tem certeza de que é essa que ela quer, que vários clientes reclamaram depois de comprá-la, que ela precisava ser totalmente desconectada da motocicleta, que não podiam contar com ela para carregar pessoas, objetos, que era apenas fazendo muito barulho (tanto barulho por nada), que se arrependeram de ter comprado, que tiveram que ir várias vezes ao serviço, como sempre, e assim por diante. Cecília, firmemente convencida de que era este o que ela queria, disse que já estava decidida e nada nem ninguém poderia mudar a sua preferência. O dono do serviço de automóveis concordou com ela e encomendou um modelo semelhante ao acessório, mas de qualidade superior. Teve que esperar até ser dela, porque vinha da Holanda. Cecília não tinha pressa, estava super animada que sua moto teria um acessório de qualquer maneira. Felizmente ela estava com muita energia, não precisava de mais vitaminas, também não dormia à noite, de tanto êxtase que talvez o dono da concessionária ligue para ela para vir buscar seu adido.

Um mês depois, ela recebe uma notificação por e-mail da oficina mecânica informando que a peça está pronta e pode vir com a motocicleta para fixá-la nas laterais. Cecília chegou com algumas olheiras, há muito tempo ela esperava estar pronta no menor tempo possível. Ele deveria entrar no milharal três vezes. Mas tudo bem, ele não sofreu nada, chegou em segurança ao serviço de automóveis. Os homens de lá ajustaram-no para ele, encaixou bem, não balançou, não havia nada do que suspeitar. Pelo menos, Cecilia pensou assim à primeira vista. Mas ele nem andou de moto com acessório para ver como é a experiência em si. Ele ligou a motocicleta para ir para casa. No caminho para casa, ela sentiu que o implemento era um pouco difícil de carregar, que a moto ficou mais difícil de manusear por causa dele, principalmente quando ela tinha que virar, para a esquerda, para a direita, onde precisasse. Porém, ela não deixa que isso a desanime, ela anda o tempo todo com o adido, até que um incidente bastante trágico a faz mudar de ideia.

Numa noite quente de agosto, ele foi fazer compras no hipermercado da região. Depois de conseguir tudo o que precisava para fazer a lasanha, colocou no anexo a sacola com os produtos adquiridos. Ela saiu do estacionamento da loja, enquanto caminhava por uma estrada esburacada, pois mora na periferia e as estradas são assim, em determinado momento ela sentiu algo estranho, como se a extensão que ela carregava tivesse se soltado. Ele não estava errado. A adida chegou na plantação de milho, todos os seus produtos estavam na planície. Como ela ainda pode preparar a lasanha do Dr. Oetker nessas condições? Cecília ficou sem palavras de espanto, pensando que em vez da mochila poderia muito bem ser uma pessoa. Ela não gostou das consequências de seu desejo imprudente, então anunciou na imprensa local, vendeu o adido por um preço exorbitante e comprou com o dinheiro uma lasanha pronta.

Bunule al meu vestitor,

Trimis să-mi fi de-ajutor,

Înger, îngerașul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu.

Pe mine a mă veghea,

Să-ai grijă de viața mea 

Bunul Dumnezeu să-mi fie,

Cu iubire pe vecie.

Te rog nu te depărta,

Ești al meu, doresc așa:

Tu sa mă iubești pe mine,

Cum eu te iubesc pe tine.

Când greșesc eu te-as ruga,

Corectează-ma în bine,

Ești al meu, ești doar cu mine.

Și te rog nu mă lăsa,

Te rog fi tu paza mea.

Când te supăr eu pe tine,

Te rog nu te supăra.

Mă îndreaptă tu pe mine,

Așa cum este mai bine.

Duhul sfânt ce e cu mine,

Să te învețe ce e bine.

Și domnul Isus să știe,

Că mă aperi pe vecie.

Mulțumesc lui Dumnezeu,

Că e cu mine mereu,

Trinitatea e cu mine,

Și am pace de la tine.

Vreau și eu să zbor mereu,

Spre văzduh la Dumnezeu,

Să nu uiți nici când de mine,

Eu să fiu veșnic cu tine .

Pentru toate-ti mulțumesc,

Nu uita că te doresc,

Și împreună cu tine,

Totdeauna va fi bine.

Tăcerea nu vine brusc.

Are un sunet discret

ca vibrația unui telefon

uitat pe masă.

Lumina alunecă pe pereți

fără să ceară atenție

iar ora se desface

în minute fragile.

Deschid fereastra

nu pentru aer

ci pentru spațiul dintre gânduri

unde nimeni nu mă caută.

Cuvintele rămân nefolosite

într-un colț de memorie

ca aplicații închise

care încă știu ce-au fost.

Respir mai rar

și lumea face la fel

ca și cum am fi decis

de comun acord.

Că uneori

cea mai importantă notificare

nu apare pe ecran

ci în liniștea

care rămâne.

Trece fumul peste rouă,

Se-nalță-n viața care plouă,

Doi pași și vezi deodată

Toată existența spulberată.

Gri mi-e astrul de cristal,

Negru ajunge-ntr-un final,

Tonalitatea toată mi s-a dus

Intr-un fum crud din văzduh.

De aș avea creioane nuanțate,

Aș avea propoziții enunțate,

Cu subiect și predicat,

Precum năravul meu stricat.

Trec norii până în zori,

Filmați de niște regizori goi,

Aceia suntem chiar noi,

Acoperiți de fumul din război.

Vreau să fug, să scap,

Am doar monotonie in cap.

Fiecare zi e la fel

De dimineață până seara am același reper,

Sunt plictisit de viață, iar, 

Când mă trezesc sângele îmi îngheață,

Încă o zi, 

Încă o tristețe,

Nu vrea nimeni macar un pic,

Destinul să și-l schimbe, zic?

Asta e viața, ne naștem, trăim,

Iar mai apoi murim.

Dragă jurnalule,

A mai trecut o zi,

Din acest vis nu mă pot trezi,

E ca un coșmar din care nu pot ieși,

În această viață în care nu pot iubi.

Ce e iubirea față de semeni?

Ce iubirea când durere ademeni?

Nu știu să iubesc, 

Nu știu să trăiesc.

Încă o zi și încep să șovăiesc.

Încă o zi, 

Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.

Ce folos, de-averi, palate
Dacă sufletul îți este gol,
Că nimic nu vei lua cu tine
Când cazat ești.. la subsol.

Ce folos, de anii petrecuți
Pe-astă lume...păcătoasă,
Dacă-n ei ne lipsesc fapte
Sus, vei primi...o pedeapsă.

Ce folos, de școli, învățătură
Dacă ai uitat ce este omenia,
Geaba te crezi fără... de egal
Omule, mai bună-i modestia.

Ce folos, că ți-ai făcut ,,prieteni"
Când la greu, se-ascund de tine,
Tu, renunță la a lor... fățărnicie
Și-ai să vezi, că fără ei, ți-i bine.

Ce folos, că adevărul îl vorbești
Și fugi de minciună, ură, răutate,
Când, cei mari, ce spun... cultivă
Ce folos, ce scriu, că vechi-s toate!