Dor de viață

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Ne vous fâchez pas!

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Ne vous fâchez pas!

De crezi,sensul vieții e limpede,clar,

Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,

Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.

In noapte-al meu gând caută un răspuns,

Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .

Ce fi-va in clipa finala un dar?

Averea,puterea sau faima?

Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?

Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..

E pace în inima,în gând e senin,

Și singurul zeu la care ma-nchin,

E dragostea..

Un strop de ploaie am sorbit pe gene,

Și am privit cu ochii umezi multă vreme,

Apoi sub paşii mei mărunți și moi,

Au început să se stârnească zilnic ploi.

Pe-un val, eu l-am închis în scoică,

Iar mării i-am luat din cer o doică,

S-o legene ușor cu mâini de fată,

Să nu mai facă valuri niciodată.

Pe-un pui de vânt l-am prins în rai,

Şi l-am închis în tub plăpând de nai,

Să nu mai șuiere turbat pe munte,

Ci pe-ale mele buze îngeresc să cânte.

Apoi, în lacrimile mele m-am sfârșit,

Şi adesea, aici, în criptă am simțit,

Cum vin, și-mi trec peste mormânt,

Şi ploi, și val, și lacrimă, și vânt...

Mâine este optspezece februarie se știe,

E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,

Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.

Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,

Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.

Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,

Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.

După această zi se va mânca mâncare de post,

Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.

În această perioadă doar post se va ţine,

Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.

Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,

Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.

Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,

Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !

Imaginea hoitului din groapă,

A albiei secată de apă,

A lumii roasă de foame,

Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.

Pribeagul sufletului fără lumină,

Cântecul pasărei oarbe,

Suspinul Domnului răstignit pe colină,

Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.

Culoarea străvezie a sorţii,

A viermilor ce din leş se înfruptă,

Aidoma cavalerilor morţii,

Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.

Nu-mi revin din această corvoadă,

Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,

Refuz să mă mai plimb pe stradă,

Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.

Lacăte, zăbrele pe suflet,

Rugină de lanţ porţi în sânge,

Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,

De ce iubirea din tine se frânge?

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Nu vrea misterul vieții să ne-arate
Ce-ascunde-n dos de cer și de cortină,
Însă ne lasă, să-i luăm pe apucate
Câte o rază plăpândă de lumină!
..
Ce-i sus e jos, deși la altă scară,
Misterul nu ne-ascunde-al vieții ceas,
El ne invită în cântec de fanfară,
Să-l intuim, să-l invităm la vals!
...
Misterul nu s-ascunde, doar se joacă
Și ne ispitește-n fel și chip,
Nevăzut, clepsidra să ne-o-ntoarcă
Să-l intuim, în șirul de nisip!

În țara caracterelor nedemne,
Țara ciocoilor îmbogățiți pe șest,
Țara escrocilor aleși prin vot,
Aleșii ce vând trenuri lungi cu lemne
Și au pentru români un rol funest,
Și-au pus în cap să vândă tot!
...
Șiruri nesfârșite de vagoane
Îndopate cu cadavre de copaci,
Ies din țara înglodată-n ghinioane
Încăpută sub cizme de rapaci!
...
Într-o veselie pădurile se taie
Nimeni nu oprește-n țară jaful,
Nu oprește barbarele convoaie
Iar de România se alege praful!

La noi astăzi artă, pentru cine?
Poezie, proză, muzică, pictură
Când la modă-i kitsch-ul
Și maneaua urlă în boxele vecine
De-ai zice că nu-i țară, ci ospiciu
Iar clopotele tac, interzise-n turlă?
...
Și pe artă azi, cine mai dă banii
Când la noi s-au înmulțit sărmanii?
Arta nu mai are azi nicio valoare,
În plin proces de-analfabetizare!
...
Astăzi arta nici nu se mai poartă,
Când clopotele tac, interzise-n turlă,
Poate-un idealist să ia vreo pictură,
De mai faceți artă, lăsați-o pentru artă!
...
Frumosul astăzi nu se mai cultivă,
La modă sunt grătarul și maneaua.
Țara noastră-i parcă tot mai primitivă.
Când clopotele tac, s-aude cucuveaua!

Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
 
 
 
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4

Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!

Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!