Corabie în portugheză

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Jag älskar Paris

Varje gång jag tittar ner

på denna tidlösa stad

Oavsett om hennes himmel är blå eller grå

Oavsett om det är högt hennes jubel

eller om hennes tårar är mjuka

Det inser jag mer och mer

Jag älskar Paris på våren

Jag älskar Paris på hösten

Jag älskar Paris på vintern när det duggregnar

Jag älskar Paris på sommaren när det fräser

Jag älskar Paris varje ögonblick

Varje ögonblick på året

Jag älskar Paris, varför åh, varför älskar jag Paris?

För min kärlek är nära

Jag älskar Paris på våren

Jag älskar Paris på hösten

Jag älskar Paris på vintern när det duggregnar

Jag älskar Paris på sommaren när det fräser

Jag älskar Paris varje ögonblick

Varje ögonblick på året

Jag älskar Paris, varför åh, varför älskar jag Paris?

För min kärlek är nära.

Este ora 8:00 dimineața, Cecilia ține ora de engleză,

Astăzi și-a propus să vorbească despre adjective, epitete, antiteze, comparații,

Nici nu apucă să termine al zecelea exercițiu, că sună telefonul,

O sună curierul în legătură cu o comandă plasată recent,

Mai exact, Cecilia comandase, în urmă cu trei zile, un dozator de apă,

Lumea preferă să îl umple cu apă,

Însă Cecilia ar pune în el lapte cu ciocolată, fresh-uri de portocale, lămâi, rodii, kiwi, smoothie-uri, milkshake-uri,

Revenind la apel, curierul nu găsește apartamentul la care să lase comanda,

În pofida acestui lucru, Cecilia a explicat clar strada, blocul, etajul, apartamentul,

Curierul se face că a înțeles și îi închide,

Peste 20 de minute, același curier o sună, cu aceeași problemă,

Cecilia mai explică încă o dată,

Curierul mimează înțelegerea celor explicate și închide iar,

Peste alte 15 minute, tot el o sună,

Cecilia este cu nervii întinși la maxim

Cu mult calm care trădează o ușoară indignare în voce, întreabă:,, Ce este? De ce mă tot sunați atât?"

Curierul și el nervos:,, Haideți doamnă, veniți, vă rog, și arătați-mi unde trebuie să livrez, că nu fac altceva decât să mă învârt în cerc de vreo 45 de minute, mai am și alți clienți, nu doar pe matale..."

Cecilia închide, tremură ca frunza de nervi,

Deși, a rezistat eroic 45 de minute să lucreze sub asemenea presiune,

O copilă o întreabă:,, Ce s-a întâmplat?"

Cecilia plictisită spune:,, Ce să se mai întâmple? Un curier nu găsește adresa la care să îmi livreze coletul."

Copila o întreabă din pură curiozitate:,, Dar ce ați comandat?"

Cecilia:,, Nu e treaba ta!"

Copila: ,, Vă rog, spuneți-mi, doar așa..."

Cecilia: ,,Nu îmi găsește apartamentul la care să îmi livreze dozatorul de apă, cu toate că, am lăsat tot ce trebuia, date de contact, adresă, totul bine pus la punct. Voiam doar să mi-l livreze, să intre frumos în apartament, să mi-l monteze, ca eu când mă întorc acasă să mă bucur de dozatorul comandat..."

Copila:,, Păi, cum să intre și să vi-l monteze, când nu i-ați lăsat cheia de la intrarea în apartament?"

Cecilia: ,, Oooo...te rog...mai taci! Vă rog să stați cuminți în ultimele cinci minute, câte au mai rămas din această oră, că trebuie să plec, să lămuresc omul ce are de făcut..."

Cecilia și-a strâns lucrurile, a coborât pe balustradă, nu pe scări, a pornit cheia de contact a mașinii și a plecat acasă.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

O velho ladrão

Em um brechó,

Obtido, coletado, navegado em qualquer marca,

Uma velha que já passou da idade, pois tinha cerca de 70 anos, olha os corpetes,

A irmã mais velha de Cecília, dona da loja, olha para a mulher com gestos rudes,

Ele a vê ainda sentada e de mau humor,

É como se nada pudesse acalmá-lo,

Passe pelas prateleiras de blusas,

Ele só escolhe aqueles com estampa de água-viva,

Coloque, coloque, enfie na rede tudo o que encontrar,

Ele não parece estar com pressa,

Os movimentos são lentos,

Não cede sob o olhar atento

Do gerente da loja,

Que tosse o burro, admirando a foto do boletim,

Nosso velho ladrão,

Ele não tem absolutamente nenhuma náusea,

Porque o desejo do coração o satisfaz,

Houve um alvoroço,

A certa altura, o gerente da loja pergunta a ela:

"Você tem sacolas pesadas, suspeito que já tenha ido a outras lojas também?", mas a velhinha engraçada responde: "Olha, faça o seu trabalho!"

Impossível ela aceitar uma insensibilidade dessa, ela aguenta com calma, blusa por blusa,

A velha realmente parece confusa,

Ele diz a ela gentilmente que recebeu muitos, muitos deles de presente, que recentemente foi o dia do nome dela e é por isso que ela está carregada com aquelas sacolas,

E todos os sete broches,

Que foram retirados da loja,

Como uma velha, eles foram esquecidos há muito tempo,

“Você tem alguma explicação para todos os produtos que carrega de um lugar para outro?”

"Não sei, nem sei como é a minha cama."

"Então por que você veio fazer compras?"

"Eu queria ver algo bonito?

"Você está mentindo para mim gentilmente?"

"O que realmente significa bonito?"

"Deixe-me com essa pretensão, porque posso me pegar sozinho"

“Esqueci sim, mas paguei tudo que tinha que levar, não sou do tipo que rouba”

“Se você não se lembra dos sete broches, ainda vai levar a loja inteira e não saber que pegou”

"Como isso é possível? Você duvida da minha moralidade?"

"O que há de moral no mundo que se esqueceu de ser moral?"

Permanecendo nessa questão, a velha começa a tirar da bolsa, da saia, das mangas, de trás dos brincos, de baixo do chapéu, tudo o que levou e não pagou.

Ok, esperamos que você não roube da próxima vez,

Que é um grande erro moral.

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Jeg elsker regn

Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha

Å falle, å skade, å være bare henne

Ved bordet i den samme rustne hallen,

Når ingen ber om svaret mottatt,

Jeg vil at hun skal bli!

Det er en besettende oppfordring til å dele behov

La det først og fremst regne over oss,

Når det tunge drysset kommer på avveie

De svever på himmelen og faller stive

Gal og naken!

Det er regnet på vinduene som faller skingrende,

Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende

Når ingen ber blikket om en referanse,

Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper

En nåværende sol!

Store bryllupsdråper drysser hardt

Brudgommens skjorte, Earth-king

Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,

Tomnatisk og tung, tatt av vind,

Kyss smi!

Selv om det regner, er det jevnt

Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,

Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,

Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er

Å tro på skjebnen!

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Gemi

Sevgili gemi, sonsuz gibi görünen okyanusta yüzüyorsun,

Bu sefer yine hangi kıtalara gideceksiniz?

Bir sonraki varış noktanızda sizi neler bekliyor?

Gemi, gemi...

Yelken açmayı bu kadar sevdiğini neden bana söylemedin?

Neden beni uyarmadın?

Neden sana sırtımı dönüp bir anlığına limanı terk ettin?

Bende bıraktığın boşluğa nasıl alışabilirim?

Nasıl dolduracağım?

Gemi, gemi...

Bir serçe kadar hafiftin,

Umarım gittiğin yerden daha mutlu dönersin

Gitmen gerektiğini anladım

İşte böyle hissettin

Sen de öyle düşündün.

Seni ahşaptan, dümenden, güverteden çok iyi inşa etmiştik.

Birkaç yelken sayfasından,

Çapanı bile bağladım,

Senin için kolay olmayacağını biliyorum.

Okyanusun kaprisleri var,

Ne bekleyeceğini bilmiyorsun

Tedirginleştiğinde ve sizi her yöne sarstığında,

Sizi yalnızca kendisine daha ulaşılabilir olan rotalara götürür,

Senin için zor olduğunda, suyun üstünde kalmanın hiçbir yolu olmadığını hissettiğinde,

Lütfen aşağıya bakın, bağlı çapayı görün,

Düşünün ki uzaktan, binlerce kilometre uzaktan bile,

Seni gözetliyorum, kalbimdesin

Artık sana göstermek için yakınımda değilsin,

Gerçekten, bağlantımızın ne kadar anlamlı olduğu,

(Tartışmacı bir tonda)

İyi hisset, bırak gitsin, seni kimin yaptığını unut,

İki hafta içinde yaklaşamadık bile.

Eğer öyle düşünüyorsanız bu sizin tercihiniz...

Sadece seni önemsediğimi bil, bu yüzden seni bu kadar iyi inşa ettim.

Son bir teşvik olarak size şunu söylüyorum: "Okyanusu geçerken karşılaşacağınız fırtınalar sizi korkutmasın. Unutmayın ki fırtınanın ardından güzel havalar gelir."

Gemi:,,Ne yapardın? Rio de Janeiro'da bir gün kalmama izin verilmiyor mu? Sadece bir gün, tek istediğim bu, sonra sana geri döneceğim, söz veriyorum!"

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

For mye følsomhet

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

Ei râd de cuvintele ce curg din mine,

De fiecare vers ce se naște în gând,

Cu zâmbete goale, cu glasuri de chin,

Ei nu văd în adânc ce-i frumos și curând.

Se amuză de slove, de rime ce dansează,

Nu simt în cuvinte ce inima-mi spune,

Dar eu știu că în spatele râsului, oare,

Este-o poveste ce doar eu o adun.

Le dau pagini și lumi care prind viață,

În fiecare literă o fărâmă din suflet,

Dar ei doar privesc, fără a înțelege

Că dincolo de râs, mă străduiesc, nu mă opresc.

Nu mă pierd în ochii lor ce nu văd,

Căci cuvintele mele sunt tot ce am,

Și chiar dacă râd, mă ridic, mă opresc

Doar pentru a da din nou viață unui nou vers.

El pășește în clasă ca într-un templu de idei,

Unde fiecare cuvânt devine sămânță de vise.

Învățătura nu e povară, ci flacără ce arde în tăcere,

Și din fiecare copil crește un univers posibil.

Cu răbdare țese fire nevăzute de cunoaștere,

Transformă greșelile în drumuri și întrebările în porți.

Nu predă doar lecții, ci modelează caractere,

Și în fiecare privire aprinde scântei de curaj.

Profesorul e arhitectul timpului și al speranței,

Farul ce luminează drumuri nevăzute spre mâine.

Prin el școala pulsează, iar generațiile cresc,

Învățând să creadă în puterea lor și în frumusețea lumii.

Te strig în șoapte iar pe tine 

Te aud vorbind în somn,

Cu-n dulce glas mă chemi pe mine,

Zicându-mi:Te ador.

Ce dulce este-a ta strigare 

În șoaptă când tu îmi vorbești

Când tu mă strigi iar eu suspin 

Și eu din somn iar mă trezesc.

Aș vrea să simt a ta chemare 

Din tot suspinul ce îl port;

S-adorm mereu la tine-n brațe 

Când plânsul meu nu-l mai suport.

Atât de dulce e tăcerea 

Când lacrimile curg șiroi -

Mai bine-mi e când simt durerea 

Când eu în suflet iar te port.

PE  LUME  TOȚI  VENIM  LA  FEL,

DIN  IUBIRE , DIN  GREȘALĂ,

CU  O  ȘANȘĂ  CU  UN  SCOP...

CU-N  GRĂUNTE  DE  NOROC.

MICI  ,SUNTEM  FRUMOȘI  ,DIVINI

LA  ICOANĂ  SĂ-I  ÎNCHINI.

ODORUL  SĂ  CREASCĂ  MARE 

SA  NU  FIE UN  OARECARE...

VIAȚA  ÎNTREAGĂ-I  O  MINUNE,

UN  MIRACOL  POT  SĂ  SPUN ,

ȘI-O  TRĂIEȘTE  FIECARE  CUM  DOREȘTE

CU  DORINȚE  ,CU  ILUZII  ȘI-O  CONSTRUIEȘTE!...

TOȚI  MUNCIM  ,CREEM  ,SĂDIM 

FACEM  CEVA  CE  PUTEM  ȘI  ȘTIM

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  PĂMÂNTUL

ȘI-Π FRUMOS , BOGAT  CA  GÂNDUL.

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  NATURA;

MUNȚI  ÎNALȚI , PĂDURI  BOGATE, ,APE,

CÂTE  DARURI  NE  DĂ  EA ?

SĂ-O  PĂSTRĂM  AȘA  FRUMOASĂ ,

ÎN  UNIVERS  NE ESTE  CASĂ....

SĂ  NE  BUCURĂM  DE  EA ,

ALTA  NU  VOM   MAI  AVEA!...

Fărâme de bunătate, viața ne împrăștie 

Plouă ghiocei din inimile îndurerate 

În vicisitudini, omul se pleacă precum o trestie 

Șuvoaie învolburate ne poartă simțirea în eternitate. 

Magicieni carismatici etalează trucuri iscusite 

Trufia și nepăsarea, stindard arborează 

Rănile celor mulți doar de puțini sunt oblojite 

Lipsită de voință, turma, păstori vicleni urmează.

Ne târâm traiul dezbinați și învrăjbiți 

Probitatea,integritatea și adevărul au amnezie 

Sărăciți de zâmbete, de un sistem defect,înrobiți 

Dragoste,candoare,cuvinte mute, pură fantezie.

Omul averi agonisește 

La demoni se închină, puterea o cedează 

Rupt de divina sa natură, în matrice trăiește 

Ceața iluziilor îl împresoară și uită că sinele își trădează. 

Cu jind ne înfruptăm din boabele amărăciunii 

Anesteziați, lipsiți de forța cutezanței 

Înțelepciunea o dăm tribut și vizionăm,hipnotizați, minciunile televiziunii 

Purtăm,cu fală,îngâmfați, căpăstrul ignoranței.

Doamne,

nu mor, dar nu mai trăiesc.

Nu cad, dar mă destram.

Par viu, dar în mine

fiecare clipă îmi desface un fir

din țesătura ființei.

Nu mai sunt om întreg,

ci numai cioburi de gesturi,

resturi de dorințe,

o memorie spartă

în care nu se mai oglindește nimic.

Mă pierd în detalii,

uit cine sunt,

și nici Tu nu mai ești

un nume limpede în inima mea.

Nu Te-am alungat, Doamne,

dar m-am destrămat

până ce nu mai am loc

nici măcar pentru Tine.

Îmi simt trupul întreg,

dar sufletul e o ruină

pe care nici vântul nu o mai atinge.

Mi-am pierdut coerența de a fi,

vocea interioară,

țelul.

Doamne,

adună-mă din pulberea conștiinței mele.

Pune-mi înapoi gândurile

ca pe niște oase în ordine.

Suflă peste mine,

nu viață nouă,

ci unitate.

Să fiu iarăși întreg,

chiar dacă rănit.

Tu m-ai țesut odată cu mâini dumnezeiești —

Țese-mă iar,

din firele care mi-au mai rămas.

Nu cer să fiu cum am fost,

ci doar să fiu din nou.

Să nu mă destram sub privirea Ta,

ci să mă regăsesc în ea.

Dezintegrarea din viață

e iadul în care nu se urlă,

ci se tace.

Dar Tu ești Dumnezeul

care știe să vorbească în tăceri.

Vorbește, Doamne,

și strânge-mi ființa la loc

în jurul numelui Tău.