!De la soare ...

Pătrate ,rotunde ,ovale

Capete goale...

Soare de sânge

Sub cer care plânge .

Flăcări uriașe

Mistuind orașe

Popor ce nu piere

Purtând greu război

Alături de noi .

Capete nătângi

Cerând de departe

Voie pentru moarte

Ceia ce nu-ți place

Altuia nu-i face

Astăzi la vecini

Mâine la Români ?

             Capitolul -2-

Unii scot câte un termos cu cafea, alții câte o sticluță mică de buzunar cu licoare dubioasă.

Oricum se instalează o stare de bună dispoziție, dorința de socializare.Aflăm câte ceva unii 

despre alții. Primim sfaturi, de la cei care au mai fost, unde marfa are un preț bun, unde 

putem găsi marfa care ne trebuie.Sfaturi utile.Drumul până la Buc. a trecut neobservat. Am 

ajuns în gara de nord, mergem la un hotel din apropiere, unde suntem cazați.

     În holul hotelului suntem repartizați pe camere. Eu și Rodica primim cheia de la camera 

206, et. 2 . Ghidul Paul Nedelcu ne anunță programul serii. Ne instalăm în cameră, ne pregătim 

pentru cină, după care avem seară de muzică și dans.

     -Rodica, trebuie să ne îmbrăcăm cum trebuie, pentru seara asta, ai auzit muzică și dans, ce zici?

     -Eu zic că e bine, ne îmbrăcăm cu fustă și tricou.

     -Hai să ne pregătim, nu-mi place să mă las așteptată. Cina se servea într-o sală încăpătoare, de la 

etj. 3. De pe culuar se auzea acordurile line de pian și vioară, aici trebuie să fie, zic.Suntem printre primele,

dar curând se ocupă toate locurile.În stânga sălii erau pregătite zece mese la care încăpea tot grupul nostru 

de la Galați. Alt grup, ocupă mesele din dreapta.

      - D-stră de unde sunteți? e vocea avocatei Sabina, înaintând spre celălant grup .

      -Noi suntem din Ploiești, se aude o voce.

      -Atunci mă bucur de cunoștință, vecinilor spune ea și noi suntem din Galați. Pe mese sunt aduse farfurii 

cu mâncare și pahare cu pivior înalt în care erau 50 de gr. de coniac. În farfurii, șnițele, salată și o felie de 

icre de manciuria Icrele le-am mâncat de jenă dar nu mi-au plăcut -ce știe țăranul ce-i șofranul-are un sens.

Muzica e odihnitoare, o muzică de ascultare, dar d-na Sabina nu are astâmpăr, cere artiștilor o sărbă săltăreață.

Cele câteva grame de coniac a dispus asistența, încât ringul de dans a devenit neîncăpător. Dansatorii după ce 

mai pierd din energie, sunt invitați de Sabina la o periniță. Cu batista albă fluturând, în mijlocul ringului, alege un 

bărbat, ce trebuie să cadă în genunchi -conform tradiției- și să primească o sărutare- Dar regula se schimbă,

jucătorul îi sărută mâna și d-na trece la loc.Dansul durează până când toți cei prinși în horă, joacă batista.Muzica 

face o pauză scurtă, după care urmează un vals lent. Se aleg perechile, ce-și potrivesc pașii unul după celălant.

Muzica, continuă, atmosfera se încălzește, buna dispoziție crește și în final pot spune : a fost o seară frumoasă.

      Ne întoarcem în cameră Rodica e veselă și pusă pe glume.

     -Dansează bine d-l Nedelcu ?întreb eu.

     -Da, și mie mi-a plăcut, dar e cam timid.

     -De ce spui asta?

     -Păi căt am dansat, n-a scos un cuvânt, doar eu l-am întrebat câte ceva.

     -Și ce l-ai întrebat?

     -Dar câte n-ași vrea să știu,despre el...unde a mai fost ca ghid, dacă cunoaște și alte limbi,în ce țări a mai fost?

     -Noi românii, dacă avem voie doar în țările socialiste, e suficient să știi limba rusă. Hai să ne culcăm, mâine vom 

vom zbura cu avionul la Moscova. Auzi tu? ai teamâ, aî emoții?

     -Nu, deși am auzit de multe dezastre aviatice.

     -Nici mie nu-mi este teamă, dar sunt foarte curioasă, cum este acolo printre nori...dacă nu mergeam în această 

excursie, poate nu mai aveam altă ocazie să urc într-un avion. Sunt bucuroasă că  o pot face...am văzut avioane 

doar în înaltul cerului, încât parcă erau jucării mici și strigam -avion cu motor ia-mă și pe mine in zbor-iată că acum 

chiar mă ia și mă duce până la Moscova și chiar mai departe....e o performanță nu? Dacă totul va merge bine,

vom rămâne cu amintiri frumoase.

     Să vedem ce ne va aduce ziua de mâine. Noapte bună, Rodica.

Dimineață sună telefonul, e d-l Nedelcu ...buna dimineața ,zice el și ne învită la gustarea de dimineață, după care 

mergem direct la aeroportul Otopeni cu autocarul. Pe pistă ne așteaptă avionul,ce mare mi se pare...are un număr 

nesfârșit de geamuri. Interiorul m-a impresionat. Două rânduri lungi de bănci câte trei locuri pe stânga și trei pe 

dreapta  cu un culuar încăpător pe mijloc. Am ales locul de la geam, dornică să pot vedea decolarea. Avionul era

plin cu excursioniști  adunați din toată țara. Fă ceau excepții câțiva negri și câțiva mulatri  ce făceau escală la 

Moscova apoi plecau la Berlin.Se aude vocea stiuardezei.

      - Dragi călători,vom decola în câteva momente, vom survola orașele ;Galați, Iași, Kiev și vom ateriza pe 

aeroportul intrenațional din Moscova, vom zbura la înălțimea de 9000 m și vom parcurge distanța de 1940 de km. 

Acum vă rog să vă prindeți centura de siguranță, decolăm...Am simțit doar o ușoară alunecare și avionul s-a ridicat 

în aer. Curând suntem printre nori...pământul tot mai departe până piere.

                                                         va continua

E miez de iarnă și e ger,

Omătu-i așternut în valuri

Norii-s  tulburi pe sub  cer

Pânză albă-i sus pe dealuri.

Nu-i țipenie pe drumuri

Lumea-i  toată închisă în casă

Doar din hornuri  urcă fumuri,

Ce-i afară  ? cui  îi  pasă?

Casele-s îmbobodite

Flori de ghiață  râd în geam

Pe sub geamuri stalactite

Și ghirlande prinse-n ram.

Gerul lacom mă cuprinde,

Nasul  mâinile îmi  îngheață,

Vântul hora își întinde,

Mii de ace simt pe față.

Scârție  omătu-n cale,

Gerul mă gonește  în casă

Urlă  lupii jos în vale,

Of, ce vreme nemiloasă!...

Familia soțului meu, era chiar numeroasă, șapte fete și un singur băiat , 

dar foarte unită. Ne întânleam destul de des.Ocaziile le cream noi.

Când toate alimentele se  găseau doar la cartelă, fiecare reușea să 

organizeze câte o masă pentru toată familia. În Galați erau patru dintre 

surori  cu soții și copii lor. Dacă bucatele nu erau așa de soi, aveam 

amabilitate, bună dispoziție, muzică și dragoste,ne era deajuns.Gazdele 

eram cu rândul. Când este iubire, nu ai nevoie de mai mult.

     Sărbătorile de Crăciun, de Anul Nou , de St Paște ne găseau mereu 

împreună. Când natura ne primea în mijlocul ei îi primeam cu drag invitația.

Ne pregăteam mașinile, corturile, undițele, muzica, mâncarea la pachet și cu 

mic cu mare eram pregătiți de escapadă.

     Mergesm, fie la Pădurea Gârboavele, la Lacul Partidului, la plaja Cocuța,

la lacul Brateș și peste tot unde găseam loc să ne înstalăm.Printre cei din gașcă 

era și sora mea cu familia ei.

    La -focul de tabără-începeau poveștile, muzica ne invita la mișcare,

flăcările ,luminau nopțile, se creea o atmosferă de vis, ne încărcam 

bateriile pentru o bouă săptămână de muncă.

             va continua 

VIAȚA  E UN  DAR

TRĂIEȘTE-O  CA ATARE ,

AJUT-O  SĂ  TE URCE ,

NU  SĂ  TE  COBOARE .

ÎNDEAMN-O  LA  VOINȚĂ ,

ÎNDEAMN-O  LA  RĂBDARE

ȘI  VA  STRĂLUCI  ,

CA CEA MAI  MÂNDRĂ  FLOARE !...

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

Nazdravan sau nu, esti tu
Iti place sau nu ,tot esti tu
Inteligent nativ , ce crezi ,esti tu
Un suflet bun si plin de har
Esti tu, un nazdravan

Iti mulțu ca esti tu
Perfect sau nu, esti tu
Zambesti frumos si radiezi , esti tot tu
Sa nu lasi pe nimeni sa nu fi tu
Voi fi aici pentru ca esti tu

Este-o fată ea frumoasă,
Şi mereu ingenioasă
Are ochii albăstrui
Fură inima oricui!
Are un zîmbet cuceritor,
Şi în inimă un dor.
Este scumpă ,drăgălaşă-
drăguţă ,prietenoasă.
E Alina-floare a vieţii
şi povara bunătăţii,
Este ea prietena mea-
Ce-mi înveseleşte viaţa!
 

În sala de clasă, tăcută și pustie,

Stă singură doamna, cu ochii în pământ.

Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,

Cuvinte de dor, în limba ei plângând.

Și vântul poartă-al meu strigăt departe,

Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .

"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,

Din caietul meu plin de însemnări. 

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

Judecătoria cea mare

pentru om.

Scoteți-l ca vinovat

spuneți că-i rău,

a greșit,a făcut multe păcate

și a blestemat prea mult.

dar cel ce e vinovat tace.

și ascultă tot răul ce e spus.

de frați,surori, părinți și rude.

și-și spune îl gândul său 

În judecătoria asta eu trebuie, 

            să ies câștigător.

Când veni rândul celui vinovat 

se gândiseră puțin și rosti

în voce tare,

să-l audă toată sala

Da e drept sunt păcătos,

și multe ori eu am greșit.

mi-a fost așa menit,

dar în genunchi îmi ceream

iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu să ne fie judecător,

el ne iartă păcatele 

orice și pe micul copil 

îl iartă că fereastra

vecinului,

a spart-o.

Autor Alina Zamurca 🤍 

19.07.2024 am scris poezia

Nu-ți scriu rime, ci note de degustare,

Căci tu ești vinul ce nu se poate învăța,

Un cupaj de mister și de aspră mirare,

Pe care doar sufletul meu îl putea purta.

Dacă nu-ți place versul, privește în pahar,

Căci vinul e poezie în formă lichidă,

E rodul din soare, din pământ și din har,

O lume ce-n fața ta stă să se deschidă.

Ești Roșul sec, neîmblânzit și tăcut,

Cu asprime de pământ și gust de mătase,

O sfințire a tot ce-am trăit și-am știut,

O poveste în versuri rămasă.

Iar aici, în paharul de poezie,

Tăcerea e cupa ce sensul și-l știe,

Căci taina și vinul sunt o singură sfințenie

Adevărul ce n-are nevoie de vorbe... să fie.

Nu-ți cer să citești, ci doar să-ți simți mâna 

Ce-a mângâiat bobul, dând formă la vis,

Căci poezia e doar geamăna vinului

Amândouă spun tot... ce omul n-a zis.