DEGUSTARE IN ORB

Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus

Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!

Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,

În vise, amintiri.... in golul care arde...

Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe

Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...

Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag

Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...

Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă, 

O umbră... să nu mai doară atât de tare

Deși nu cred vreodată să dispară 

....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...

M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut

...Am pierdut o bucată bună din mine...

În lipsa ei nu știu cum să functionez

Și mi se face dor... de mine, lângă tine...

Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun

Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit

Povestea si-ar fi păstrat același parfum

De fericire și zâmbete.... de la-nceput!

Am rupt lanțul pus pe gânduri, într-un august ca o umbră,

          Se ghicește-n taina nopții toamna care stă să vină,

          Tu pășești spre altă viață, uitat de povestea sumbră,

          Eu rămân în așteptare, captivată de lumină.

          Nu mai știm nimic de noi, ne-am pierdut în rătăcire,

          Tu zdrobești în palme timpul, pregătești un nou destin,

          Eu mai cad în amintire, fără nicio mântuire,

          Într-un vechi butoi de umbre, cufundată în suspin.

          Un miraj rămas în noapte, o dorință sigilată:

          O ultimă îmbrățișare, ritual secret, tăcut,

          Să ne bem destinele din licoarea neuitată,

          Ce-a păstrat în ea fiorul unui timp ce a trecut.

          Mergi spre zările opace, lasă via să rodească,

          Iar când storci în căzi de lemn gustul orelor nespuse,

          Lasă vinul tău, iubite, lent să mă tămăduiască,

          De blestemul unei umbre și de nopțile apuse.

..........................................................................................................

Uneori, chiar și cel mai sec vin devine leac, atunci când este sfințit de o ultimă îmbrățișare....

Un singur lucru n-am să-ți iert

Ca m-ai silit sa te scot din viata mea 

Și-atât de imatur te-ai purtat

Când sufletul din mine doar a tine răsuna.

M-ai silit să te scot din viața mea

Când te doream cel mai mult

Și nu te-ai oprit din a-mi face rău 

Când doar o ultimă îmbratișare ți-am cerut.

Ai uitat ca sunt femeie și mă doare 

Si cu tăcerea cruntă m-ai judecat mereu

M-am umilit cerându-mi mai mereu iertare

Deși vina nu am purtat-o numai eu.

N-ar trebui să mă mai gândesc stiu bine

Dar mi-ai rămas cicatrice ce o ating și doare

Nu înțeleg de ce încă ceva mă ține 

Probabil, dezamăgirea... e prea mare!

C-am adorat momentele cu noi

Si azi doar ma obișnuiesc cu cele in lipsa noastră 

Oricâte speranțe am lăsat sa înflorească,

S-au izbit de-al tău suflet de gheață. 

M-ai silit să te privesc plecând 

Ca și cum nu am fost nicicând 

Când dorul ardea în mine ca jarul

Și nu-mi doream decât la un vin...finalul.

Îmi ești lacrimă de dor pe pleoape, 

Când liniștea se rupe-n amintiri,

Te simt în gând cu fiecare gând ce scapă

Pe drumul vechi, pavat cu dulci trăiri.

Îmi ești lacrimă de dor în noapte, 

Când nu mai știu ce-i somn și ce-i visare,

Mi-e greu cu tine-n mine fără fapte, 

Ca un cuvânt ce nu mai are stare.

Îmi ești lacrimă de vin pe buze, 

Pomenit în rugi ce n-au fost auzite, 

C-ai ramas tăcere si gânduri confuze, 

Şi dor greu, la amintirea clipelor trăite.

Îmi ești lacrimă de dor, unul tăcut, 

Un semn ce stă pe piele...bătut in tatuaj

Oricât repet că toate sunt trecut,

Inca îmi ești al ochilor... miraj.

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

E ger cumplit... aleea scârțâie-n tăceri, 

E-atât de multă beznă-n adieri 

Și-ți scriu cu mâinile frânte de ger,

Îți scriu despre dorințe și plăceri.

... Chiar de pare c-un os că scrijelesc

În adâncul viselor de ieri...

Mi-ar plăcea să-ţi pot scrie altfel 

Fără viscol și îngheț, ca-ntr-un pustiu, 

Dar tot ce pot acum să știu 

E să-ți las și noaptea asta pe hârtie 

Să sper că intr-o zi, o vei citi cu sufletul...

Amintirea ce nu moare

Și te doare foarte tare

Viața ta a fost cu totul

Vocea ce arată scopul

Muzica-ți trezește dorul

Sufletul îi simte golul

Locurile îi spun lipsa

Lucrurile își știu casa 

Mintea își tot amintește

Iar cu greu tot mai trăiește

Dup-acea iubire mare

Când încrederea dispare

Pozele șterse care-au fost 

Făcute-n bine ieșit prost

Haine prin suflet uzate

Prin foc și apă purtate

Călătorii ce-s statice

În care-am fost nemaiplecând

Dureri atât de tragice

Din care-am plecat râzând

Timpul de neprețuit

Emoții de negrăit

Furie de neînvins

Iubire de neatins

Integritate ca niciuna

Repetat mereu întruna

Tras de neoprit nicicând

Binele purtat de vânt

Plimbări de neparcurs din nou

Lecții ce mai au ecou

Momente de nevorbit

Durere de neoprit 

Forme bine cunoscute

Vorbe bine amintite

Privire întipărită 

Iubire închipuită 

Manipulare clară 

Speranță neclară 

Iubire îngropată

Și milă înghețată

Ruperea sufletului

Negăsirea scopului

Haos în tot ce există

Și fundalul minții tristă

O zi de august ca toate celelalte

Dar pentru mine una cu emoții înalte.

O bucurie m-a întâmpinat la aerogară

Stare ce n-o aveam în clipa imaginară.

Ajunsă din nou pe meleaguri canadiene

Am primit un mare buchet de flori perene.

Îmbujorată fiind ca naționala frunză de arțar,

Ferice ca un tânăr luând examenul de stagiar.

Apoi spre casa prietenilor ne-am îndreptat

Și, Bine ai venit la Montreal! din suflet mi-au urat.

Iar în grădină, pe cerul înstelat, în noapte

Haloul lunar, feerie parcă îmi spunea în șoapte.

Oglindindu-se în apa cristalină din piscină

Sensibile și pure sentimente au prins rădăcină.

Prietenii dragi, în suflet, s-au format ca o idilă

Transpuse prin condei, au înobilat o albă filă.

Cu versurile, iute, create și scrise pe hârtie

Gândurilor, spre somn trimis-am dulce solie,

Ca visul în noapte să fie un tablou memorabil

Și-n zori să mă trezesc cu un tonus remarcabil.

Mă dusei, odată, de mână cu tata...
Pân azi n-am să uit cum îi scârție poarta
Ogrăzii cu casa ce urcă la soare
Si geamuri ce bat către el, sclipitoare.

Grădina cu flori îndesată și plină
Absoarbe-n amiază prin frunze lumină.
Copacii de păsări se tremură -n cânt
Si-un scrânciob sub el se tot leagănă-n vânt.

Trei corni, lângă casă, de rod se îndoaie
Si roșii, ard parcă în foc și văpaie,
Iar seara-n amurg, când lumina se încheie
În ceruri s-aprinde holbata scânteie

Si liniștea-ți face în inimă gheme
Auzi numai Prutul, în valuri, cum geme.
Se zbate în maluri topind bolovanii
Si parcă măsoară cu zilele- anii;

Jelindu-ne, luptă din timp să oprească
Ca-n părul cărunt -fire negre să crească,
S-alerge copii prin ogradă strigând,
Să nu vină toamna și iarna nicicând.

Un dor am departe și dorul e mult-
O casă pe malul bătrânului Prut.

               Intrasem în cameră

               Și era peste tot întuneric,

                Însă mă așezasem să scriu

                Cât gândul e viu

                La o lumină palidă.

              Mă gândeam la noul vers,

             La o nouă frază,o nouă poezie 

             Mă gândeam la-atâtea,fiindcă nu-mi vine să cred !

            Câștig sau pierd,

            Vorbind cu ideile mele.

           Vorbeam

            Dar nu credeam

             Că stăteam cu ideile în nori,

             Dar tot cuvintele nu se așezau pe foi

             Vorbeam cu ideile mele.

La mulți ani îți doresc frumoasă ȚARĂ, ,,La mulți ani ROMÂNIE,,! Doresc mulți ani tuturor românilor de pretutindeni. Viața nu-i iluzie, nu-i numai poezie, ea este dragoste veșnică de-al tău PĂMÂNT, ea însăși este  PACE , bună conviețuire, iubirea de neam și-a lui trecut. ,,La mulți ani,, tuturor celor care, ȚARA nu și-o uită …

Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!

Românii așa te știu,te slăvesc

Oaspeți,  prieteni buni te vizitează,

Te străbat, te-admiră și te iubesc

Românii toți în dreapta lor conștiință

Nu te uită-n gând, faptă și credință

Din drag de ROMÂNIA, de al tău dor

Ești catedrală sfântă-n sufletul lor

Ei, mâinile își vor îngemăna oricând

Pentru tine ȚARĂ cu sfânt pământ…

Oricând, oricând…

De ce oare ne iubește,

Domnul, bunul Dumnezeu?

Suntem din aceeași viță,

Și ar trebui mereu,

Numai dragoste să fie,

Și să ne-ndragim mereu,

Să iertăm pe fiecare,

Ca-asa zice Dumnezeu.

El e adevăratul tată,

El cu noi este mereu.

Aveam sfânta libertate...

Să alegem ce dorim.

A te depărta înseamnă,

Să rămâi orfan mereu,

Să pierzi raiul, fericirea,

Și să fi nefericit.

Niciodată nu uita,

Totdeauna te primește,

Un tată la casa sa.

Cel mai bun lucru în lume 

Este RAIUL cel dorit,

Luptate sa-ajungi acolo,

Unde vei fi fericit.