Ți-aduci aminte

Domnu' regizor,
nu aprindeți lumina din platou,
lăsați întunericul să ne îngroape
cu toate privirile împrumutate.

Prizonieră din obișnuință,
mă complac astăzi
printre cuvintele nespuse,
printre fumul albastru de Marlboro
undeva unde suntem împreună
și totuși nu ne ținem de mână.

Unde valurile
au spălat păcate,
reguli și principii
radiografia mea.

1200 de rotații pe minut,
am crezut că erai un exemplar,
Supererou fără costum,
doctor preferat.
Actor într-o piesă
cât de bine regizată!

Dar când vine vorba de iubire,
te ascunzi în rușine,
al meu lup de stepă
ce vedetă...

Știi prea bine,
mi-ai pus zarurile în mână
te voi descifra,
dar dacă ești fructul interzis,
de ce nu suntem în paradis?

Zilele există
doar ca să despartă nopți.
Stelele de pe cer,
ele aduc lacrimile în ochi,
ele aduc analogia unui timp,
bine indispus.

Nu m-am mai simțit atât de vie,
de ani de zile.
La apusul Edenului,
poate îți voi spune.
Până atunci,
lumina din platou va fi aprinsă,
iubirea stinsă.

Între timp,
suntem născuți ca să murim,
un salt de la homo sapiens la groapă,
dar hai să nu ne alienăm,
nu-i apocalipsă,
vino să te plimbi pe latura sălbatică
poate așa putem uita,
poate așa nu vom suspina.

Acum în partea de est,
dansăm,
Miles Davis,
în surdină un film cu Clint Eastwood,
și din perspectiva mea,
doar tu contezi,
dar poate ar trebui să pleci.

Tanto gentile e tanto onesta pare,
Poate voi reuși să fiu Beatrice pentru al tău Dante.
Dar dacă nu,
să crezi în tine,
pentru că de azi,
trăiești prin mine.

Și eu îți spun la revedere,
chiar dacă poate,
de data asta,
trebuia să-ți spun:
rămâi cu bine.

Autoare: Vramiță Maya

Când o să mă înec,
n-am să disper.
Am să ies din colivie,
numai Dumnezeu o știe.
Vântul să adie,
ca o floare ce stă în tihnă,
să mă ia și să mă încânte,
fără să mă zvânte.
Pasărelele să-mi cânte,
după ele să mă avânt,
să mă pierd într-o livadă,
numai El să mă mai scoată.
O viață inventată,
sperând o nouă zi,
fără cântece,
doar spintece.
Recviem,
ce-mi doresc?
Lacătul ce-mi ține
viața pustie.

Nu am obligația să fiu aceeași
sau crezi că asta-i cheia?
Plină de haos
Shakespeare,
Bukowski,
Mann și Hesse,
mi-aduci aminte de ceva ce n-am trăit.
Copilă îmbujorată,
te-au făcut mai savantă?
Sau ai uitat?
Dansai prin baruri,
uimeai artizanele
cu puterea ta de a uita.
Azi vei realiza:
fata aia n-a plecat.
S-a ascuns printre rânduri de alcool,
pentru că tu tot n-ai somn.
Angoasa ta
e soră cu a mea,
ești o simplă călătoare,
o strategie în fața căreia
o picătură într-un ocean
nu te-a putut spăla
nici la 90 de grade.
Ți-ai lăsat amprenta pe retine,
ai uitat că nu-ți aparține.
Umpleai pahare până la jumătate,
ești doar o posibilitate.
Te vor întreba
dacă știi ce-i aia profunzime,
morfologic,
sentimental,
sau dacă ai uitat
licitații unde ai debutat.
Sufletul,
l-ai sigilat
sau ascultat?
Dama de pică,
covorul roșu sub un cer,
ești all-in
sau nimic.
Deci nu te isprăvi,
călătoarea mea nocturnă,
eu pe tine te felicit,
niciunul nu te-a convins
că ai fost,
vei fi
și ești
o simplă trecătoare.
Chiar dacă te faci scrum,
ca Phoenixul vei renaște,
Evei îi vei spune: nu-s ca tine,
lui Adam: de ce?
Atunci vei vedea,
fugi de reflecția ta,
măcar în șoaptă să-ți spună:
ești destulă.
Eu îți repet același gând a doua oară:
nu-i lăsa să te aprindă,
să te convingă,
timpul va sta cu tine la un pahar cu vin
ca să nu fie nevoie
să te mai schimbi.

Am plecat din Piatra Neamț

Fiindcă Marce a lucrat mai mult,

Țara e ,,brazdată" de boala PPA

Și-i dificil de părăsit ,,corabia ".

Spre Botoșani drumul ne-a dus

La Frumușica în Vlădeni de Sus,

La gospodina Mihaela și Săvel

Unde putem gusta și-un păhărel. 

În curtea lor găsești de toate

Și vacă cu vițel și porc și rațe,

Și o livadă cu mulți meri și pruni

Din care facem țuică, din străbuni. 

Lângă livadă este via noastră

Ce se întinde pân' la fereastră,

Aici e muncă grea, nu e un joc

De vrei vinul să-l ai, în poloboc. 

De la Săvel dealul urcăm ușor

Spre casa părintească cu pridvor,

Unde părinții ne așteaptă-n prag

Cu 'mbrățișări și mai ales cu drag. 

 Vezi bucuria cum pe chip le-apare

Când poarta scârție, din balamale,

Dar care nu le-ascunde din tristețe

Acum, la anii mulți...cu bătrânețe.

Cu greutate, mama, tata se ridică

Cu lacrima ce pe obraz le pică,

Pe care-o șterg cu dosul palmei

Spunând...veniți copiii mamei. 

Emoționați, mâna le-o sărutăm

Și-apoi unii pe alții ne îmbrățișăm,

În timp ce ochii plânși se limpezesc

Și fericiți suntem când ei zambesc. 

E greu, când anii tot s-au adunat

Lăsând obrazul...de rid brăzdat,

Mama purtându-și trupul aplecat

Iar tata mijlocul...cu-n brâu legat. 

Dar și așa, ograda lor e plină

Și mama noastră, parcă-i albină,

Trebăluiesc, pâna seara târziu

Iar tata, mai gustă și-un rachiu. 

Când poarta se deschide...vezi

Că-i ordine deplină și tu...crezi,

Că-n astă curte sunt doi tinerei

Și nu bătrâni, în cârcă, cu ani grei. 

Povestea lor...e una minunată

Iar viața...le-a fost luminată,

În Cel de Sus,  credintă au avut

Iar Domnul...în viață, i-a ținut. 

Acum, cu toții ne rugăm la cer

Să fie sănătoși în trup și creier,

Iar când durerile îi mai încearcă

Ne spun că-s încercări și pleacă. 

La ei, cu drag, mereu vom reveni

De supărări, părinții...îi vom feri,

Vom alina a lor, tristă singuratate

Și rugi vom înălța...către Divinitate!

Satul meu nu-i ca altul,

Satul meu eu deosebit! 

La noi aici în sat. 

Copiii, adulții, profesorii, bunicii

Sunt strânși legați.

Avem un sat prietenos,

Că pe oricare-l primește bine, 

Iar mai ales când vine iarna,

Poți vedea copii cu sania. 

E vesel aici la noi 

Vesel dar nu  ca la voi!

Atunci când vine primăvara,

O mireasă merge flori îmbătătoare,

Iar când vine vara, 

Vezi copiii furând cireșe de la oameni, 

Deci ,când toamna sosește. 

Oamenii de roadă bogată se bucură. 

Așa e satul meu 

Am un sat deosebit.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Vă întreb dacă voi știți ce înseamnă,

Să fiți cuminți când părinții vă îndeamnă 

Sau ce vi s-a mai întâmplat,

Când de părinți n-ați ascultat?

Ați avut de învățat atâtea lucruri și emoții,

Când vă strângeati acasă cu toții 

Și râdeați zgomotos și fericiți,

Lângă dragii de părinți,

Mama, tata, ei ar putea pentru voi,

Să se sacrifice și să devina eroi

Tatăl ar dărâma și o stâncă,

Nu doar să meargă la muncă 

Pentru familie, pentru copii,

Să le facă bucurii.

Mama este bună, blândă, iubitoare,

Stă ziua toată in picioare 

Ca să facă treabă și mâncare,

Pentru puii săi

Pentru sensul vieții ei!

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

Parc-o vad si acum,
Intr-o negura a timpului,

Cum era, casa noastra de la tara.

Casuta noastra e ca o floare,
Straluceste mandra-n soare,
Iar la geamuri dansau grabite,
Flori si ganduri inflorite.

Eu odată am trăit,

Și încă maasa părintească, 

Unde mereu mă regăsesc.