FRATELE MEU
Aruncă-ți frate ochii peste Prut
Nu blstema că plânsul nostru-i mut,
Și lacrima de pe obraz ne doare
Speranța de unire iarăși moare.
Gând hain m-a tot înstrăinat ,
Dar graiul meu frumos de acasă
Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,
Și-n stema țării cea frumoasă.
În vechi hrisov poate vedea oricine
Că suntem frați măi dragă vecine.
Aruncă-ți frate ochii peste Prut
Te îmbrățișez și te sărut.
Categoria: Casa Părintească
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 9 noiembrie 2024
Vizualizări: 252
Poezii din aceiaşi categorie
Cântarea limbii române
Limba noastră cea română,
Limba întregului popor
Ce își are rădăcină
Dintr-un plai nemuritor.
Un izvor fără oprire
A unui neam nemărginit
Ce nu îşi are înlocuire
Pe acest pämânt sfințit!
Dulce limbă românească:
Limba mamei, grai matern
E o limbă dumnezeiască-
Pentru un patriot etern.
Să transmitem viitoarei generații,
Și să nu uităm întâmplător
Căsuţa cu acoperiş din paie
Şi mirosul pâinii din cuptor!
Floare eternă e limba maternă
Icoană a poporului sfânt
Ce durerea mereu ţi-o alină
Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.
Să porți cu demnitate
Ce strămoșii au clădit,
Și cu propria-ti capacitate
Tu să ai un merit vădit.
Amintirea altor vremuri
Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,
O umbrã, ce se-ascunde în unghere,
Un strop de greu, o clipã de plãcere
Şi-o fericire, care se destramã,
Fãrã a şti nici când, nici cum anume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!
☆
E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:
Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,
De care, se-ngrijeşte ba vecina,
Ba câte-o rudã mai apropiatã.
Câte mistere-mi trec pe dinainte!...
Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,
Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,
Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!
Rãmân taine adânci, nedezlegate,
Ce n-or putea în veci sã le dezlege
Nici cei ce-i dor ideile betege,
Nici cei ce stau cu mâinile la spate!
Un gol lãsarã-n casã, la plecare
Da-n suflet este golul şi mai mare,
Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,
Şi nu mai iese la numãrãtoare.
Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,
Şi nici borcane pline, în cãmarã,
Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;
Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...
Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,
De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;
Bastonul stã afarã, lângã uşã...
Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.
☆
Fãrã a şti nici când, nici cum anume,
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
O fericire, care se destramã,
Un strop de greu, o clipã de plãcere,
O umbrã ce se-ascunde în unghere
Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...
Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blestemă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Rugăciuni de seară
Bunico, mai vreau să te îmbrățișez
Măcar o dată până voi mai crește.
Zâmbetul tău radiant pe fața ta,
Vorbele blânde nu se găsesc nicăieri.
Doar goluri șterse în amintiri,
Oare să mai aud cântecul de leagăn
Și poveștile nespuse noapte de noapte,
Lucrurile spuse în pilde înțelepte?
Oare cât te mai poți juca?
Oare cât vei merge cu mine departe?
Oare cât mă vei mai mângâia?
Oare câte rugi îmi vei spune?
Singuri rămânem amândoi,
Seara, bucate noi pregătim.
Gusturi străvechi mai înfloresc,
Încă o dată au mai spus rugile din lacrimi.
În brațele tale mă simt acasă,
Chiar dacă departe de casa părintească.
Mai vorbesc un grai de limbă strămoșească,
Lumea se tot schimbă, dar ochii rămân cu timpul.
Să mă vadă sus, printre munți,
Iarăși murmură cuvintele de tristețe.
Lacrimi de apă lină lasă veselia,
M-ai văzut mai mult crescând.
Iar eu, acum, cu gând la stele,
Oare stai tu bine printre ele?
Oare mai zâmbești ca altă dată?
Oare te mai joci cu copiii stelelor ca înainte?
Și spune căldura sufletului rece
Că totuși bine în freamătul sinelui.
Mergi cu sfială ca râu schimbător de timp,
Pene ce îți scriu pașii ca de înger păzitor.
Și n-am uitat povestea celor 12 neclintiți,
O port ca o taină în minte.
Rezidă amintirile casei strămoșești,
Iacă, eu și-acu’ mai aștept un glas.
Uite că nu are cine să mă strige,
Nu are nimeni să mă mai dojenească.
Mi-ai lăsat comori neuitate,
Și acum citesc scrisorile cu sfială.
Satul meu (despre Satul Varnița)
Satul meu nu-i ca altul,
Satul meu eu deosebit!
La noi aici în sat.
Copiii, adulții, profesorii, bunicii
Sunt strânși legați.
Avem un sat prietenos,
Că pe oricare-l primește bine,
Iar mai ales când vine iarna,
Poți vedea copii cu sania.
E vesel aici la noi
Vesel dar nu ca la voi!
Atunci când vine primăvara,
O mireasă merge flori îmbătătoare,
Iar când vine vara,
Vezi copiii furând cireșe de la oameni,
Deci ,când toamna sosește.
Oamenii de roadă bogată se bucură.
Așa e satul meu
Am un sat deosebit.
Autor Zamurca Alina 🌷
Casa mea
La aceeași masă ne întoarcem
Pășind mereu același prag,
Ce duce-n casa părintească
Unde, așteptându-ne cu drag,
Când revenim din lumea mare
În casa-n care am crescut,
Ne-așteaptă mama zâmbitoare,
Cu dor de anii ce-au trecut.
Viața, ne desparte într-o clipă,
Cu voința de-a pleca,
Dar casa părintească nu se vinde,
Și nici nu o mai poți uita.
Nu poți uita al mamei zâmbet dulce
Și pâinea caldă a bunicii…
Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.
Acasă totul pare altfel,
Aici, cu-adevărat simt că exist,
Mă simt iubită și aleasă,
Și ei sunt bucuroși c-am revenit.
Eu pot pleca în depărtare,
Și pot călători mereu,
Dar inima și sufletul mă doare,
Când mă-așteaptă acasă neamul meu.
Mă bucur c-am ajuns aici,
Aici e viața mai frumoasă,
Alături de ai mei părinți,
Așa e, când mă-ntorc acasă.
Cântarea limbii române
Limba noastră cea română,
Limba întregului popor
Ce își are rădăcină
Dintr-un plai nemuritor.
Un izvor fără oprire
A unui neam nemărginit
Ce nu îşi are înlocuire
Pe acest pämânt sfințit!
Dulce limbă românească:
Limba mamei, grai matern
E o limbă dumnezeiască-
Pentru un patriot etern.
Să transmitem viitoarei generații,
Și să nu uităm întâmplător
Căsuţa cu acoperiş din paie
Şi mirosul pâinii din cuptor!
Floare eternă e limba maternă
Icoană a poporului sfânt
Ce durerea mereu ţi-o alină
Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.
Să porți cu demnitate
Ce strămoșii au clădit,
Și cu propria-ti capacitate
Tu să ai un merit vădit.
Amintirea altor vremuri
Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,
O umbrã, ce se-ascunde în unghere,
Un strop de greu, o clipã de plãcere
Şi-o fericire, care se destramã,
Fãrã a şti nici când, nici cum anume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!
☆
E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:
Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,
De care, se-ngrijeşte ba vecina,
Ba câte-o rudã mai apropiatã.
Câte mistere-mi trec pe dinainte!...
Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,
Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,
Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!
Rãmân taine adânci, nedezlegate,
Ce n-or putea în veci sã le dezlege
Nici cei ce-i dor ideile betege,
Nici cei ce stau cu mâinile la spate!
Un gol lãsarã-n casã, la plecare
Da-n suflet este golul şi mai mare,
Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,
Şi nu mai iese la numãrãtoare.
Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,
Şi nici borcane pline, în cãmarã,
Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;
Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...
Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,
De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;
Bastonul stã afarã, lângã uşã...
Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.
☆
Fãrã a şti nici când, nici cum anume,
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
O fericire, care se destramã,
Un strop de greu, o clipã de plãcere,
O umbrã ce se-ascunde în unghere
Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...
Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blestemă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Rugăciuni de seară
Bunico, mai vreau să te îmbrățișez
Măcar o dată până voi mai crește.
Zâmbetul tău radiant pe fața ta,
Vorbele blânde nu se găsesc nicăieri.
Doar goluri șterse în amintiri,
Oare să mai aud cântecul de leagăn
Și poveștile nespuse noapte de noapte,
Lucrurile spuse în pilde înțelepte?
Oare cât te mai poți juca?
Oare cât vei merge cu mine departe?
Oare cât mă vei mai mângâia?
Oare câte rugi îmi vei spune?
Singuri rămânem amândoi,
Seara, bucate noi pregătim.
Gusturi străvechi mai înfloresc,
Încă o dată au mai spus rugile din lacrimi.
În brațele tale mă simt acasă,
Chiar dacă departe de casa părintească.
Mai vorbesc un grai de limbă strămoșească,
Lumea se tot schimbă, dar ochii rămân cu timpul.
Să mă vadă sus, printre munți,
Iarăși murmură cuvintele de tristețe.
Lacrimi de apă lină lasă veselia,
M-ai văzut mai mult crescând.
Iar eu, acum, cu gând la stele,
Oare stai tu bine printre ele?
Oare mai zâmbești ca altă dată?
Oare te mai joci cu copiii stelelor ca înainte?
Și spune căldura sufletului rece
Că totuși bine în freamătul sinelui.
Mergi cu sfială ca râu schimbător de timp,
Pene ce îți scriu pașii ca de înger păzitor.
Și n-am uitat povestea celor 12 neclintiți,
O port ca o taină în minte.
Rezidă amintirile casei strămoșești,
Iacă, eu și-acu’ mai aștept un glas.
Uite că nu are cine să mă strige,
Nu are nimeni să mă mai dojenească.
Mi-ai lăsat comori neuitate,
Și acum citesc scrisorile cu sfială.
Satul meu (despre Satul Varnița)
Satul meu nu-i ca altul,
Satul meu eu deosebit!
La noi aici în sat.
Copiii, adulții, profesorii, bunicii
Sunt strânși legați.
Avem un sat prietenos,
Că pe oricare-l primește bine,
Iar mai ales când vine iarna,
Poți vedea copii cu sania.
E vesel aici la noi
Vesel dar nu ca la voi!
Atunci când vine primăvara,
O mireasă merge flori îmbătătoare,
Iar când vine vara,
Vezi copiii furând cireșe de la oameni,
Deci ,când toamna sosește.
Oamenii de roadă bogată se bucură.
Așa e satul meu
Am un sat deosebit.
Autor Zamurca Alina 🌷
Casa mea
La aceeași masă ne întoarcem
Pășind mereu același prag,
Ce duce-n casa părintească
Unde, așteptându-ne cu drag,
Când revenim din lumea mare
În casa-n care am crescut,
Ne-așteaptă mama zâmbitoare,
Cu dor de anii ce-au trecut.
Viața, ne desparte într-o clipă,
Cu voința de-a pleca,
Dar casa părintească nu se vinde,
Și nici nu o mai poți uita.
Nu poți uita al mamei zâmbet dulce
Și pâinea caldă a bunicii…
Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.
Acasă totul pare altfel,
Aici, cu-adevărat simt că exist,
Mă simt iubită și aleasă,
Și ei sunt bucuroși c-am revenit.
Eu pot pleca în depărtare,
Și pot călători mereu,
Dar inima și sufletul mă doare,
Când mă-așteaptă acasă neamul meu.
Mă bucur c-am ajuns aici,
Aici e viața mai frumoasă,
Alături de ai mei părinți,
Așa e, când mă-ntorc acasă.
Alte poezii ale autorului
DACĂ
Dacă și-ar pierde Terra orbita
În pulberea stelei albastre...
Oare cum va fi lumina
Ferecată cu zăvoare?
Vântul priponit în lanțuri,
Flora ,fauna pierdute
Luncile ,pădurile...
S-ar preface în nimic.
Ce ar fi atunci Pământul?
Un nimic în univers
Și din Galaxie șter...
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
NEDUMERIRE
Pentru două milioane câștig
Trag ca vita ,trag în jug
Sfredel dur în piatră dură
De la cap în jos se fură.
Dialoguri neînțelese,
Ochi mirați te țintuiesc
Când le spun că nu plătesc
Fiincă toate adunate
Trec de pensia jumate.
De înțeles ,n-am înțeles
Unde, cât mai am de dat
Să mă văd de aici scăpat
Să-am liniște la noapte?
Geaba vreau să înfrunt ursita
Că la ea nu merge mita.
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
Gânduri !
Azi e mare sărbătoae ;
Doresc tuturor ce poartă numele
Constantin și Elena,sănătate,bucurii
și îndeplinirea tuturor dorinților!
IUBIE NOUĂ
Undeva ,cânva ,odată ,
M-am lăsat sărutată.
Fulgerul de mă trăsnea
N-ași fi tresărit așa
În inimă au răsărit fiori ...
Muguri de iubire nouă ,
Cu tine s-o dau în două.
DACĂ
Dacă și-ar pierde Terra orbita
În pulberea stelei albastre...
Oare cum va fi lumina
Ferecată cu zăvoare?
Vântul priponit în lanțuri,
Flora ,fauna pierdute
Luncile ,pădurile...
S-ar preface în nimic.
Ce ar fi atunci Pământul?
Un nimic în univers
Și din Galaxie șter...
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
NEDUMERIRE
Pentru două milioane câștig
Trag ca vita ,trag în jug
Sfredel dur în piatră dură
De la cap în jos se fură.
Dialoguri neînțelese,
Ochi mirați te țintuiesc
Când le spun că nu plătesc
Fiincă toate adunate
Trec de pensia jumate.
De înțeles ,n-am înțeles
Unde, cât mai am de dat
Să mă văd de aici scăpat
Să-am liniște la noapte?
Geaba vreau să înfrunt ursita
Că la ea nu merge mita.
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
Gânduri !
Azi e mare sărbătoae ;
Doresc tuturor ce poartă numele
Constantin și Elena,sănătate,bucurii
și îndeplinirea tuturor dorinților!
IUBIE NOUĂ
Undeva ,cânva ,odată ,
M-am lăsat sărutată.
Fulgerul de mă trăsnea
N-ași fi tresărit așa
În inimă au răsărit fiori ...
Muguri de iubire nouă ,
Cu tine s-o dau în două.