Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 2 decembrie 2024
Vizualizări: 220
Poezii din aceiaşi categorie
Rugă
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,
Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.
Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,
Câmpii roditoare si ape-nspumate.
Dealuri ce coboară spre delta măiatră,
Și marea ce înghite Dunărea albastră.
Au venit barbarii si ne-au luat averea,
Aurul si mierea, pruncii si muierea.
Ne-am ținut la ei cu furca si parul,
Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.
Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,
Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.
Am răzbit prin veacuri două mii de ani,
Cu regi, împărați cu domni și sultani,
Cu aurul nostru s-au clădit imperii,
Și murim de foame la lăsarea seii.
Cu bune și rele am trecut prin toate,
Și de trei decenii avem libertate.
Câștigată scump, cu jarfe de sânge,
După zeci de ani, țara tot mai plânge.
Ne-au plecat copiii in străinătate,
Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.
Școlile se-nchid, casele-s pustii,
Și toți guvernanții ne spun doar prostii.
Proști si imbecili, șarlatani și hoți,
În partide multe, dar cumetriți toți.
N-au făcut nimic pentru cei de afară,
Și sunt milioane duși în altă țară.
Muncesc pentru altii și trăiesc decent,
Câștigând cu trudă fiecare cent.
O parte din bani îi trimit acasă,
Să avem și noi ce pune pe masă.
Prețurile cresc și tot cresc mereu,
Să ne descurcăm parcă tot mai greu.
Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,
Că bani-s puțini și fără valoare.
Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,
Cu dureri de spate si dureri de oase.
Leafa ne ajunge doar pentru pastile,
Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.
Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,
Nici nu mai apucă să îmbătrânească.
Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,
Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.
Mamele fac prunci-nainte devreme,
Și aproape toți se nasc cu probleme.
Abia respiră în incubatoare,
Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.
Acum în spitale nici nu te mai lasă,
Suferim în taină si murim acasa.
Astazi știm prea bine că nu se mai moare,
De boli cardiace sau boli vasculare.
Toți mor de COVID și asociații,
De zici că e firmă, cum au avocații.
Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,
Nici nu știe popa pe cine îngroapă.
Începand cu "alfa" din graiul grecesc,
Până la "omega" nu se mai opresc.
Vin fără oprire, valuri peste valuri,
Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.
Nunțile din toamnă ni le-au amânat,
Ne-au închis in casă și ne-au izolat.
La televizor numai pițipoance,
Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".
La căpșor golașe, dar siliconate,
Umflate în buze, la sâni și în spate.
Fete si flăcăi, peste toți pictați,
De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.
Nu poți să mai vezi un film...serial,
O emisiune sau ceva banal.
Că-ți bagă reclame fără încetare,
Șapte la pastile,trei la vaccinare.
Cum apeși butonul să mai vezi o știre,
De la prima ora nu-ți mai vii în fire.
Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,
Unii arși în case, alții în spitale.
Accidente, crime, violuri și jafuri,
Tineri și copii drogați de la prafuri.
Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,
Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.
Nu se mai numesc homo sau schimbiști,
Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.
Apar peste tot cu nerușinare,
Și nu zici nimic, că-i discriminare.
Morala,rușinea sunt doar utopii,
Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.
Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,
Că se răscolesc și morți-n mormânt.
De mulți ani de zile suntem blestemați,
Ne conduc lichele,hoți si agramați.
Am ajuns pe mâna unor derbedei,
Care n-au habar ce-i ăla condei.
Sunt în funcții mari, persoane inculte,
Doar analfabeți cu diplome multe.
Au studii înalte,chiar si doctorate,
Dar toate sunt luate numai pe furate.
Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,
Că au cerebel doar cât o găină.
Nu vorbesc prea bine nici limba română,
Gramatica-i grea, nu e la-ndemână
Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,
Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.
Cu facturi umflate la curent și gaze,
Că astăzi lumina are patru faze.
Vom rămâne goi și săraci lipiți,
Și de frig și foame vom umbla lihniți.
Iar apoi pășind lin spre cimitir,
În caleașca neagră si cu coviltir.
Pe morții din groapă o să îi rugăm,
Să iasă afară, noi ca să intrăm.
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,
Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
De sânge si grai.
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Să te întreb
Ce faci străine?!
Când vorbim aceasi limbă română
Iubim aceasi țară România
Gândim românește
Iubim si suferim româneste
Cântăm
Chiuim
Dansăm
Radem,glumim si plangem românește
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Tu, care mi-esti frate si soră
Cum să-mi spui străine!?!
Noi care împărțim Carpatii
Râurile toate,
Pădurile
Lacurile
Poteci si drumuri
Cu praf de daci
Venele Dunării
Trupul si chipul neasmuit
Al Deltei
Gura mării Negre Nesecată
Însăși vocea limbii române
Ea spiritul sacru născut in noi
Odata cu noi
Cu simturi
Cu tot
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Florin Ristea
03.02.2024
9:15
Tu, Românie dragă!
Nu știu de ce un ochi îmi plânge
Acum în zi de Mare Sărbătoare,
Iar lacrima amară mi se prelinge
Pe chipul suferind care mă doare.
Dar văd că celălalt mă-ndeamnă
Să nu-mi pierd speranța-n oameni,
Că, doar omul poate aduce bucurie
Chiar dacă printre ei există fameni.
Greu pot să spun ce se întâmplă
Și cum în mine se bat două păreri,
Una ce crede că ăsta este viitorul
Și alta, că drumul nu duce nicăieri.
Sunt întrebat ce cred de țara mea
Și ce aș vrea cu ea să se întâmple,
Doar spun că mi-aș dori-o vindecată
Că trupu-i e brăzdat de răni multiple.
Și le mai zic că-s mândru că-s român
Și că trăiesc demult pe-acest meleag,
Și nimeni nu va putea țara să-mi fure
Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români !
Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creat făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Muncind in rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
31.08.2021
Rugă
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,
Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.
Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,
Câmpii roditoare si ape-nspumate.
Dealuri ce coboară spre delta măiatră,
Și marea ce înghite Dunărea albastră.
Au venit barbarii si ne-au luat averea,
Aurul si mierea, pruncii si muierea.
Ne-am ținut la ei cu furca si parul,
Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.
Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,
Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.
Am răzbit prin veacuri două mii de ani,
Cu regi, împărați cu domni și sultani,
Cu aurul nostru s-au clădit imperii,
Și murim de foame la lăsarea seii.
Cu bune și rele am trecut prin toate,
Și de trei decenii avem libertate.
Câștigată scump, cu jarfe de sânge,
După zeci de ani, țara tot mai plânge.
Ne-au plecat copiii in străinătate,
Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.
Școlile se-nchid, casele-s pustii,
Și toți guvernanții ne spun doar prostii.
Proști si imbecili, șarlatani și hoți,
În partide multe, dar cumetriți toți.
N-au făcut nimic pentru cei de afară,
Și sunt milioane duși în altă țară.
Muncesc pentru altii și trăiesc decent,
Câștigând cu trudă fiecare cent.
O parte din bani îi trimit acasă,
Să avem și noi ce pune pe masă.
Prețurile cresc și tot cresc mereu,
Să ne descurcăm parcă tot mai greu.
Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,
Că bani-s puțini și fără valoare.
Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,
Cu dureri de spate si dureri de oase.
Leafa ne ajunge doar pentru pastile,
Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.
Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,
Nici nu mai apucă să îmbătrânească.
Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,
Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.
Mamele fac prunci-nainte devreme,
Și aproape toți se nasc cu probleme.
Abia respiră în incubatoare,
Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.
Acum în spitale nici nu te mai lasă,
Suferim în taină si murim acasa.
Astazi știm prea bine că nu se mai moare,
De boli cardiace sau boli vasculare.
Toți mor de COVID și asociații,
De zici că e firmă, cum au avocații.
Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,
Nici nu știe popa pe cine îngroapă.
Începand cu "alfa" din graiul grecesc,
Până la "omega" nu se mai opresc.
Vin fără oprire, valuri peste valuri,
Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.
Nunțile din toamnă ni le-au amânat,
Ne-au închis in casă și ne-au izolat.
La televizor numai pițipoance,
Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".
La căpșor golașe, dar siliconate,
Umflate în buze, la sâni și în spate.
Fete si flăcăi, peste toți pictați,
De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.
Nu poți să mai vezi un film...serial,
O emisiune sau ceva banal.
Că-ți bagă reclame fără încetare,
Șapte la pastile,trei la vaccinare.
Cum apeși butonul să mai vezi o știre,
De la prima ora nu-ți mai vii în fire.
Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,
Unii arși în case, alții în spitale.
Accidente, crime, violuri și jafuri,
Tineri și copii drogați de la prafuri.
Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,
Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.
Nu se mai numesc homo sau schimbiști,
Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.
Apar peste tot cu nerușinare,
Și nu zici nimic, că-i discriminare.
Morala,rușinea sunt doar utopii,
Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.
Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,
Că se răscolesc și morți-n mormânt.
De mulți ani de zile suntem blestemați,
Ne conduc lichele,hoți si agramați.
Am ajuns pe mâna unor derbedei,
Care n-au habar ce-i ăla condei.
Sunt în funcții mari, persoane inculte,
Doar analfabeți cu diplome multe.
Au studii înalte,chiar si doctorate,
Dar toate sunt luate numai pe furate.
Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,
Că au cerebel doar cât o găină.
Nu vorbesc prea bine nici limba română,
Gramatica-i grea, nu e la-ndemână
Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,
Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.
Cu facturi umflate la curent și gaze,
Că astăzi lumina are patru faze.
Vom rămâne goi și săraci lipiți,
Și de frig și foame vom umbla lihniți.
Iar apoi pășind lin spre cimitir,
În caleașca neagră si cu coviltir.
Pe morții din groapă o să îi rugăm,
Să iasă afară, noi ca să intrăm.
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,
Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
De sânge si grai.
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Să te întreb
Ce faci străine?!
Când vorbim aceasi limbă română
Iubim aceasi țară România
Gândim românește
Iubim si suferim româneste
Cântăm
Chiuim
Dansăm
Radem,glumim si plangem românește
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Tu, care mi-esti frate si soră
Cum să-mi spui străine!?!
Noi care împărțim Carpatii
Râurile toate,
Pădurile
Lacurile
Poteci si drumuri
Cu praf de daci
Venele Dunării
Trupul si chipul neasmuit
Al Deltei
Gura mării Negre Nesecată
Însăși vocea limbii române
Ea spiritul sacru născut in noi
Odata cu noi
Cu simturi
Cu tot
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Florin Ristea
03.02.2024
9:15
Tu, Românie dragă!
Nu știu de ce un ochi îmi plânge
Acum în zi de Mare Sărbătoare,
Iar lacrima amară mi se prelinge
Pe chipul suferind care mă doare.
Dar văd că celălalt mă-ndeamnă
Să nu-mi pierd speranța-n oameni,
Că, doar omul poate aduce bucurie
Chiar dacă printre ei există fameni.
Greu pot să spun ce se întâmplă
Și cum în mine se bat două păreri,
Una ce crede că ăsta este viitorul
Și alta, că drumul nu duce nicăieri.
Sunt întrebat ce cred de țara mea
Și ce aș vrea cu ea să se întâmple,
Doar spun că mi-aș dori-o vindecată
Că trupu-i e brăzdat de răni multiple.
Și le mai zic că-s mândru că-s român
Și că trăiesc demult pe-acest meleag,
Și nimeni nu va putea țara să-mi fure
Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români !
Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creat făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Muncind in rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
31.08.2021
Alte poezii ale autorului
IDOL DE VIATA
IDOL DE VIAȚĂ
Cu mama să seamăn
Să seamăn cu tata?
Să caut prin vremuri
Rădăciinile neamuli meu?
Obârșii vechi ce se adapă
Din ascunse izvoare?
Să caut ființa-mi fragilă
În strat de pământ,de argilă
Că-s amestec de apă și lut
Ideal de viață și scut?
Că pe o vatră stropită cu sânge
Un neam e hărăzit pe vecie
Să fie stăpân pe destin și pe glie.
DEPĂNÂND IAR AMINTIRI !
A venit iar primăvara
Grădinile-s pline cu flori
Printre nori coboară raze
Ca-n zile de sărbători .
În livada plină de petale
Murmur ...cântec de albine ...
Mă opresc pe banca veche
Depănând o amintire ...
Și atunci era primăvară
Cerul limpede azuriu
Mirați le priveam pe toate
Astăzi singură mai viu
Azi pădurea ,strgă ...cheamă
Vino iar și te ascunde
Vino tu iubite dragă
Amintirea-ți s-o pot prinde .
CE-I OMUL?
Unde ești ,sufletul meu ,drag
Unde și pe scară sui?
La cine mai ții de urât
Și cât mai ai de suit?
Ce este omul pe pământ?
Doar frunza toamnei dusă-n vânt.
Amintirea mai rămâne,
Și ici colo câte un nume.
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
O POVESTE PENTRU TINE
Ledy și Attos - continuare-
Dar și la voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .
Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă
a smuls lesa din mâna stăpânului meu Andy și m-a aruncat
într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem bine că și pornie în mare
viteză spre marginea orașului..Am ajuns într-o curte mare plină de
buruieni înalte, care avea o casă părăsită în mijlocul ei , m-a legat
de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi
lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit
am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu și de zilele cele
frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.
Eram disperat încât am început să urlu de răsunau împrejurimile .
Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame
și mi-e sete si au început să arunce cu pietre și bețe peste gard,
cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare
sâ-i și mușc deși asta nu am făcut-o niciodată.
Vine ziua când se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg
și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-
ște dar avea nevoie că era paznic asta era serviciul lui. Adesea uita
că și eu trebuie să mânânc și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe
unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după
cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .
Nu mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...
Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de
mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă
cheamă?
-Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros
dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .
-Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite
așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei într-un apartament
toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit de ce sunt în stare....
Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am
visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită
să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia că nu sunt căina de
apartament,și că tare am să fiu fericit la casa de la țară unde am loc unde să mă
joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună
prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime
năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La capătul din vale a curții unde aveam o portiță
,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la
pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.
Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam
acasă obosiți și plini de curnuți ...ce pățea biata Ledy până scpa de ei ,nu vreau să
vă spun....
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .
IDOL DE VIATA
IDOL DE VIAȚĂ
Cu mama să seamăn
Să seamăn cu tata?
Să caut prin vremuri
Rădăciinile neamuli meu?
Obârșii vechi ce se adapă
Din ascunse izvoare?
Să caut ființa-mi fragilă
În strat de pământ,de argilă
Că-s amestec de apă și lut
Ideal de viață și scut?
Că pe o vatră stropită cu sânge
Un neam e hărăzit pe vecie
Să fie stăpân pe destin și pe glie.
DEPĂNÂND IAR AMINTIRI !
A venit iar primăvara
Grădinile-s pline cu flori
Printre nori coboară raze
Ca-n zile de sărbători .
În livada plină de petale
Murmur ...cântec de albine ...
Mă opresc pe banca veche
Depănând o amintire ...
Și atunci era primăvară
Cerul limpede azuriu
Mirați le priveam pe toate
Astăzi singură mai viu
Azi pădurea ,strgă ...cheamă
Vino iar și te ascunde
Vino tu iubite dragă
Amintirea-ți s-o pot prinde .
CE-I OMUL?
Unde ești ,sufletul meu ,drag
Unde și pe scară sui?
La cine mai ții de urât
Și cât mai ai de suit?
Ce este omul pe pământ?
Doar frunza toamnei dusă-n vânt.
Amintirea mai rămâne,
Și ici colo câte un nume.
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
O POVESTE PENTRU TINE
Ledy și Attos - continuare-
Dar și la voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .
Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă
a smuls lesa din mâna stăpânului meu Andy și m-a aruncat
într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem bine că și pornie în mare
viteză spre marginea orașului..Am ajuns într-o curte mare plină de
buruieni înalte, care avea o casă părăsită în mijlocul ei , m-a legat
de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi
lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit
am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu și de zilele cele
frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.
Eram disperat încât am început să urlu de răsunau împrejurimile .
Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame
și mi-e sete si au început să arunce cu pietre și bețe peste gard,
cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare
sâ-i și mușc deși asta nu am făcut-o niciodată.
Vine ziua când se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg
și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-
ște dar avea nevoie că era paznic asta era serviciul lui. Adesea uita
că și eu trebuie să mânânc și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe
unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după
cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .
Nu mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...
Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de
mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă
cheamă?
-Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros
dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .
-Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite
așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei într-un apartament
toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit de ce sunt în stare....
Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am
visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită
să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia că nu sunt căina de
apartament,și că tare am să fiu fericit la casa de la țară unde am loc unde să mă
joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună
prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime
năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La capătul din vale a curții unde aveam o portiță
,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la
pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.
Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam
acasă obosiți și plini de curnuți ...ce pățea biata Ledy până scpa de ei ,nu vreau să
vă spun....
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .