Autorul diana

poezii.online diana

Total 2 creaţii

Inregistrat pe 5 martie 2014


scrisoarea - 3183 vizualizări

E mama si e numai una - 4711 vizualizări

Creaţii aleatorii :)

Nu mă întrebaţi, vă rog!

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

 

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

 

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

 

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

 

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

 

 

Mai mult...

Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...

 

De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,

Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,

Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,

Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.

 

De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,

Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,

Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,

De norii stau stingheri și plâng pe stradă,

 

De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,

M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,

Să reapar atunci când straşnic plouă,

În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.

 

De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,

M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,

Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,

Să te alint atunci când mângâierea plânge.

 

De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,

Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,

Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,

Să sting pe veci acest război stupid și inutil.

 

Mai mult...

Gerul

Peste țară a domnit 

Gerul rece și cumplit

Ne-nghițit căsuțele

Mia-nghețat mânuțele.

 

A pictat și flori de gheață

Chiar acum de dimineață

Soarele ni l-a furat

Și cu nori l- a astupat.

 

Fulgi de vată ne-a adus

Chiar acum pe la apus

Gerul crud și morocănos

Este chiar caraghios.

 

Săniuș a pregătit

Și copiilor a șoptit

Hai ieșiți acum afară

Nu vă mai uitați la oră.

Mai mult...

În tăcerea nopții

Când pun seara capul pe pernă 

Nu am toate răspunsurile dar e in regulă. 

Nu stiu cum sa merg mai departe

C-o inimă rănită ce încă mai bate.

 

Când pun seara capul pe pernă 

Iluzii în bezna din jur se aprind

Dorul de tine îmi picură în carte

Făcând risipă de poezii și cuvânt.

 

Când pun seara capul pe pernă 

Scriu versul clipei ce mi-ai dat

Să mai simt printre rânduri adierea

Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.

 

Când pun seara capul pe pernă 

Tăcerea din jur o prefac în cuvinte

Le aștern pe-o margine de dor

Și le trimit cu vântul... să te alinte...

 

Mai mult...

Un băiat și-o fată!

A fost odat' în sat o fată

Pe când eram tânăr fecior,

Visam să-mi fie ea aleasa

Nuntă să fac și să mă-nsor

 

Am vrut să-i zic că-mi place

Și mult doresc să îi vorbesc,

Dar cum de ea să mă apropii

Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc

 

În fiecare zi ne întâlneam

Și ne zâmbeam unul la altul,

Cred că și ea mă îndrăgea

Dar nu dorea să afle satul

 

Din sat, mama m-a dus la studii

Dorind să fiu cât mai departe,

Știind că ochii nevăzuți se uită

Și doar așa o să mă țin de carte

 

Un timp mi-a fost destul de greu

Să-nvăț cu ea ca semn de carte,

Multe-ntrebări, doar un răspuns

Că eu de fată n-am avut parte

 

Ușor, ușor am început s-o uit

Fără a ști vreodată a ei părere,

Dacă am fost sau nu pe lista ei

Și-așa să îmi alin a mea durere

 

Am revenit în satul meu natal

De fata dragă m-am interesat,

Prietenii mi-au spus are iubit

Și se mărită, umblă vorba-n sat

....................................

A fost odată un băiat și-o fată

Într-un sătuc, pe malul  unei  ape,

El a dorit s-o facă a lui mireasă

Soarta  a spus Nu...atât de-aproape!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Sunt plin de răni...

 

Sunt plin de răni deși nu port războaie,

Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,

Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,

Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.

 

Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,

Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,

Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,

Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.

 

Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,

Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,

Iar dorurile toate, în cântec efemeric,

Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.

 

Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,

Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,

Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,

Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.

 

Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,

Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,

Și chiar de port în mine o rană care geme,

Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.

Mai mult...

Nu mă întrebaţi, vă rog!

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

 

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

 

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

 

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

 

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

 

 

Mai mult...

Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...

 

De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,

Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,

Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,

Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.

 

De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,

Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,

Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,

De norii stau stingheri și plâng pe stradă,

 

De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,

M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,

Să reapar atunci când straşnic plouă,

În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.

 

De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,

M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,

Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,

Să te alint atunci când mângâierea plânge.

 

De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,

Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,

Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,

Să sting pe veci acest război stupid și inutil.

 

Mai mult...

Gerul

Peste țară a domnit 

Gerul rece și cumplit

Ne-nghițit căsuțele

Mia-nghețat mânuțele.

 

A pictat și flori de gheață

Chiar acum de dimineață

Soarele ni l-a furat

Și cu nori l- a astupat.

 

Fulgi de vată ne-a adus

Chiar acum pe la apus

Gerul crud și morocănos

Este chiar caraghios.

 

Săniuș a pregătit

Și copiilor a șoptit

Hai ieșiți acum afară

Nu vă mai uitați la oră.

Mai mult...

În tăcerea nopții

Când pun seara capul pe pernă 

Nu am toate răspunsurile dar e in regulă. 

Nu stiu cum sa merg mai departe

C-o inimă rănită ce încă mai bate.

 

Când pun seara capul pe pernă 

Iluzii în bezna din jur se aprind

Dorul de tine îmi picură în carte

Făcând risipă de poezii și cuvânt.

 

Când pun seara capul pe pernă 

Scriu versul clipei ce mi-ai dat

Să mai simt printre rânduri adierea

Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.

 

Când pun seara capul pe pernă 

Tăcerea din jur o prefac în cuvinte

Le aștern pe-o margine de dor

Și le trimit cu vântul... să te alinte...

 

Mai mult...

Un băiat și-o fată!

A fost odat' în sat o fată

Pe când eram tânăr fecior,

Visam să-mi fie ea aleasa

Nuntă să fac și să mă-nsor

 

Am vrut să-i zic că-mi place

Și mult doresc să îi vorbesc,

Dar cum de ea să mă apropii

Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc

 

În fiecare zi ne întâlneam

Și ne zâmbeam unul la altul,

Cred că și ea mă îndrăgea

Dar nu dorea să afle satul

 

Din sat, mama m-a dus la studii

Dorind să fiu cât mai departe,

Știind că ochii nevăzuți se uită

Și doar așa o să mă țin de carte

 

Un timp mi-a fost destul de greu

Să-nvăț cu ea ca semn de carte,

Multe-ntrebări, doar un răspuns

Că eu de fată n-am avut parte

 

Ușor, ușor am început s-o uit

Fără a ști vreodată a ei părere,

Dacă am fost sau nu pe lista ei

Și-așa să îmi alin a mea durere

 

Am revenit în satul meu natal

De fata dragă m-am interesat,

Prietenii mi-au spus are iubit

Și se mărită, umblă vorba-n sat

....................................

A fost odată un băiat și-o fată

Într-un sătuc, pe malul  unei  ape,

El a dorit s-o facă a lui mireasă

Soarta  a spus Nu...atât de-aproape!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Sunt plin de răni...

 

Sunt plin de răni deși nu port războaie,

Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,

Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,

Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.

 

Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,

Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,

Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,

Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.

 

Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,

Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,

Iar dorurile toate, în cântec efemeric,

Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.

 

Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,

Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,

Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,

Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.

 

Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,

Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,

Și chiar de port în mine o rană care geme,

Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.

Mai mult...
prev
next