Umbra unei șoapte târzii
Tocmai ce a mai trecut o zi
Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.
Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii
Căutând răspunsuri într-o lume pustie.
Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?
Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.
Să nu-mi mai aud inima cum îngână,
Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.
O rază palidă tremură-n noapte,
Speranța fuge printre pași greoi.
O șoaptă blândă cade peste frunze,
Dorul stă tăcut, fără noi.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 25 mai
Vizualizări: 72
Poezii din aceiaşi categorie
daca nu vorbesti de ea (atat de dreapta ai fost incat in catedrala amitirilor vie pasesti)
daca nu vorbesti de ea
timpul isi cerne nisipul
...un fel de ceata isi aseaza tabara
in amintirile tale
daca nu vorbesti de ea
vei pasi pagan in vise
uitarea iti va rescrie povestea
Daca nu vorbesti de ea
trandafirii vor sopti cu mireasma lor
A fost odata ca niciodata
...iar tu sfasiat de amurg vei sfarsi
adulmecand confuzii..
orb pe calea orbilor
Daca nu vorbesti de ea
Cafeaua amară…
Și iar ne-am visat împreună,
În gând dimineața-ți vorbesc,
Și parcă cafeaua nu-i bună,
Când singur mi-e dat s-o servesc.
Şi mestec în zaț, în tăcere,
Şi iar chipul tău îmi apare,
Ce trist e când soarta îți cere,
Să fii un pământ fără floare.
Și-n ceașca uitată, amară,
Se scurg amintiri fără rost,
Departe-i lumina de seară,
Nimic nu mai e din ce-a fost.
Mintea te caută-n aburul fin,
Ce urcă spre cer ca o șoaptă,
Și sorb cu nesaț din venin,
Și casa cu toate te așteaptă.
În suflet mi-e vânt și pustiu,
Secunde-mi dansează în van,
Îmi port dorul veșnic, târziu,
Prin ploaia ce picură-n geam.
Dar știu că-ți voi scrie mereu,
Pe foi nesfârșite de vise,
Cu cerneală din sângele meu,
Și nopți nedormite, ucise.
În zaț se întinde tăcerea,
Iar clipa îmi pare un fum,
Departe mi-e toată puterea,
Și nu îmi găsesc un alt drum.
Pe margini de ceașcă se-adună,
Amintiri din ce-a fost prima oară,
Și nimeni nu poate să-mi spună,
De ce îmi este cafeaua amară?
Dreptul la iubire
Ai dreptul să iubești când ești iubit
De nu s-a nimerit ceva-i greșit
Și-atunci e interzis ce ai simțit
Să nu fii demodat pari fericit
Ai dreptul să iubești în așteptare
Ia visele și-aruncăle-n uitare
Ai dreptul să iubești făr-alinare
Învață să trăiești fără culoare
Ai dreptul să iubești din când în când
Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând
Alegi sau ești ales ori stai la rând
Nu știi de-i prea târziu sau prea curând
Te caută iubirea nechemată
Corect ar fi să fie calculată
Sucită matematică-ngânfată
Aplică-i stricte reguli ca-n armată
A îndrăznit să vin-așa neaprobat?
Inima știm că e doar simplu aparat
Sufletul pare un cuvânt bun de uitat
Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Vorbe, fapte, dragoste
Prea multe vorbe ,n-au ce s-arate,
Oricât de aurite sau colorate s-ar prezenta,
Căci nu-i tot una vorba cu fapta
Iar cea mai mare e dragostea!
Iubito, lasă-mi tăcerea iubirii mele
Din când în când să-ți mai vorbească ,
Privește-mi faptele dar și răbdarea,
Prin așteptare, ți-am dovedit
Că timpul arată ce-i de valoare,
De te-am iubit sau te-am mințit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Parada roșie
Cât mi-am dorit să respirăm același ton
Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon
Și amintiri în doi să depănăm
Din vremea când fericirea îmi era... Merlot.
Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir
Pe buze din nou să îl mai simt
Să nu îmi fie atâta suferință în zadar
Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.
Cât mi-as dori ca poezia mea de dor
S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux
Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă
Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră.
Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem
La un vin împreună... să gustăm un Malbec
Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat
C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.
Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera
S-o strâng la piept din când în când
Să îmi aline dorul de noi și vrerea
C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...
Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte
Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin
Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte
Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...
daca nu vorbesti de ea (atat de dreapta ai fost incat in catedrala amitirilor vie pasesti)
daca nu vorbesti de ea
timpul isi cerne nisipul
...un fel de ceata isi aseaza tabara
in amintirile tale
daca nu vorbesti de ea
vei pasi pagan in vise
uitarea iti va rescrie povestea
Daca nu vorbesti de ea
trandafirii vor sopti cu mireasma lor
A fost odata ca niciodata
...iar tu sfasiat de amurg vei sfarsi
adulmecand confuzii..
orb pe calea orbilor
Daca nu vorbesti de ea
Cafeaua amară…
Și iar ne-am visat împreună,
În gând dimineața-ți vorbesc,
Și parcă cafeaua nu-i bună,
Când singur mi-e dat s-o servesc.
Şi mestec în zaț, în tăcere,
Şi iar chipul tău îmi apare,
Ce trist e când soarta îți cere,
Să fii un pământ fără floare.
Și-n ceașca uitată, amară,
Se scurg amintiri fără rost,
Departe-i lumina de seară,
Nimic nu mai e din ce-a fost.
Mintea te caută-n aburul fin,
Ce urcă spre cer ca o șoaptă,
Și sorb cu nesaț din venin,
Și casa cu toate te așteaptă.
În suflet mi-e vânt și pustiu,
Secunde-mi dansează în van,
Îmi port dorul veșnic, târziu,
Prin ploaia ce picură-n geam.
Dar știu că-ți voi scrie mereu,
Pe foi nesfârșite de vise,
Cu cerneală din sângele meu,
Și nopți nedormite, ucise.
În zaț se întinde tăcerea,
Iar clipa îmi pare un fum,
Departe mi-e toată puterea,
Și nu îmi găsesc un alt drum.
Pe margini de ceașcă se-adună,
Amintiri din ce-a fost prima oară,
Și nimeni nu poate să-mi spună,
De ce îmi este cafeaua amară?
Dreptul la iubire
Ai dreptul să iubești când ești iubit
De nu s-a nimerit ceva-i greșit
Și-atunci e interzis ce ai simțit
Să nu fii demodat pari fericit
Ai dreptul să iubești în așteptare
Ia visele și-aruncăle-n uitare
Ai dreptul să iubești făr-alinare
Învață să trăiești fără culoare
Ai dreptul să iubești din când în când
Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând
Alegi sau ești ales ori stai la rând
Nu știi de-i prea târziu sau prea curând
Te caută iubirea nechemată
Corect ar fi să fie calculată
Sucită matematică-ngânfată
Aplică-i stricte reguli ca-n armată
A îndrăznit să vin-așa neaprobat?
Inima știm că e doar simplu aparat
Sufletul pare un cuvânt bun de uitat
Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Vorbe, fapte, dragoste
Prea multe vorbe ,n-au ce s-arate,
Oricât de aurite sau colorate s-ar prezenta,
Căci nu-i tot una vorba cu fapta
Iar cea mai mare e dragostea!
Iubito, lasă-mi tăcerea iubirii mele
Din când în când să-ți mai vorbească ,
Privește-mi faptele dar și răbdarea,
Prin așteptare, ți-am dovedit
Că timpul arată ce-i de valoare,
De te-am iubit sau te-am mințit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Parada roșie
Cât mi-am dorit să respirăm același ton
Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon
Și amintiri în doi să depănăm
Din vremea când fericirea îmi era... Merlot.
Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir
Pe buze din nou să îl mai simt
Să nu îmi fie atâta suferință în zadar
Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.
Cât mi-as dori ca poezia mea de dor
S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux
Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă
Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră.
Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem
La un vin împreună... să gustăm un Malbec
Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat
C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.
Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera
S-o strâng la piept din când în când
Să îmi aline dorul de noi și vrerea
C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...
Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte
Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin
Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte
Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...
Alte poezii ale autorului
Agonia
Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.
Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.
Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.
Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”
Somnul nemuritor
Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,
Pașii se șterg sub greutatea mea.
Când truda e somn și somnul e frig,
Ce altă odihnă aș mai căuta?
Când, pe zi ce trece, sunt obosit,
Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.
Dar, cât de obosit pot eu a fi,
Că a mea odihnă, e cea de veci?
Mă văd în oglindă, o umbră trecută,
Pășind în zadar pe cărări de negru.
Sunt faptele mele, doar frunze căzute,
În vântul tăcut, ce le lasă mereu.
Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,
Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă
Pe care să bată sfârșitul tău lin,
Să vină deodată, să vină străin.
Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,
Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.
Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,
Lângă poetii morți, dar încă în viață
Înmormântați la poli opuși
Îți jur că mereu îmi vei fi a mea dragă,
Iar de-ar fi nici veciile să ne ajungă,
Îmi voi scurge și ultima picătură de sânge,
Ca să te pot avea o vecie și o zi lângă mine.
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute.
Două inimi, ce la unison bat,
Zădărnicind numai după speranțe muribunde.
Strălucim amândoi sub același soare,
Dar e prea mare bezna dintre inimile noastre.
Pribegim amândoi sub aceeași lună-n noapte,
Dar ne-om mai intâlni, în astă lume?
Mreaja nopții gând
Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.
Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…
Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.
Printre stele și visuri
În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.
Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.
Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.
Alterabilitați
Păsările triste tot cântă,
În timp ce soarele-mi prezintă
O prezență înmormântată
Într-o transparență înfrântă.
Și-mi luminează colinele des-florite,
Dar după tot, durerea se ascunde.
Răsar speranțele muribunde
Din pământul secat de suferințe.
Da, îl ud eu, cu lacrimile mele,
În timp ce rubiconii stau la pânde,
Căutând să se sature din ele…
Dar cine să-i oprească, jude?
Măsor milimetru cu ecosonde
Să văd adâncimea oceanelor mele,
Dar rămân ca un lude
Înconjurat de acvilide.
Agonia
Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.
Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.
Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.
Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”
Somnul nemuritor
Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,
Pașii se șterg sub greutatea mea.
Când truda e somn și somnul e frig,
Ce altă odihnă aș mai căuta?
Când, pe zi ce trece, sunt obosit,
Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.
Dar, cât de obosit pot eu a fi,
Că a mea odihnă, e cea de veci?
Mă văd în oglindă, o umbră trecută,
Pășind în zadar pe cărări de negru.
Sunt faptele mele, doar frunze căzute,
În vântul tăcut, ce le lasă mereu.
Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,
Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă
Pe care să bată sfârșitul tău lin,
Să vină deodată, să vină străin.
Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,
Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.
Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,
Lângă poetii morți, dar încă în viață
Înmormântați la poli opuși
Îți jur că mereu îmi vei fi a mea dragă,
Iar de-ar fi nici veciile să ne ajungă,
Îmi voi scurge și ultima picătură de sânge,
Ca să te pot avea o vecie și o zi lângă mine.
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute.
Două inimi, ce la unison bat,
Zădărnicind numai după speranțe muribunde.
Strălucim amândoi sub același soare,
Dar e prea mare bezna dintre inimile noastre.
Pribegim amândoi sub aceeași lună-n noapte,
Dar ne-om mai intâlni, în astă lume?
Mreaja nopții gând
Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.
Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…
Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.
Printre stele și visuri
În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.
Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.
Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.
Alterabilitați
Păsările triste tot cântă,
În timp ce soarele-mi prezintă
O prezență înmormântată
Într-o transparență înfrântă.
Și-mi luminează colinele des-florite,
Dar după tot, durerea se ascunde.
Răsar speranțele muribunde
Din pământul secat de suferințe.
Da, îl ud eu, cu lacrimile mele,
În timp ce rubiconii stau la pânde,
Căutând să se sature din ele…
Dar cine să-i oprească, jude?
Măsor milimetru cu ecosonde
Să văd adâncimea oceanelor mele,
Dar rămân ca un lude
Înconjurat de acvilide.