Să învățăm de la albine!

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

.

Stiți când aven nevoie

De cel mai mare curaj?

Când ajungi să spui :

Sunt  pregătit  poți să vii!!

Depinde pe cine aștepți !...

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

Un  gând  sau un înger îmi spune:

Nu pune la suflet , o vorbă ce doare,

Ei nu au nici un motiv de supărare...

Dar lor ce le pasă?

Că ești mai deșteaptă ? și chiar mai frumoasă?

Că ți se deschid uși ?

Lasă-i șă-și rumege ura...

Tu deschide-ți inima 

Și ai să vezi , câți sunt dornici

Să între în ea !...

       cap.3

     Avionul urcă deasupra norilor. Sus, soarele, pare mult mai mare, emanând o lumină intensă.

În jos, un strat gros de nori, încât ai impresia că dacă sări pe ei te pot susține.Deasupra norilor 

se întinde o imensitate ce-ți dă o senzație de teamă. Motorul toarce monoton,ochii obosesc pe 

geamuri și ațipesc. Ne trezește cineva din personal și așează pe măsuțe mici gustări. Urmează 

muzică calmă de ascultare. Se aude vocea calmă a însoțitoarei de bord, în limba rusă de astă dată.

Ne urează bun venit și ne invită să coborâm în ordine.

     Pasagerii trec printun fel de tunel direct din avion în sala aeroportului. Se auzeau voci în toate 

limbile pământului. Trece ceva timp până ce pasagerii pleacă în drumul lor. Grupul nostru a rămas stingher

într-un colț. Așteptăm persoana care ne va fi ghid pe perioada celor 10 zile. D-l Nedelcu își pierduse 

răbdarea cerând explicații.În cel din urmă în fața noastră se oprește o doamnă, stresată, obosită de graba 

cu care venise.

     -Voi sunteți din România? din Galați? întreabă ea...D-a Sabina, văzând greutatea cu care își caută cuvintele

îi sare în ajutor.

     - D-nă eu știu bine rusește, nu vreți să vă ajut să-i explicați ghidului nostru ce s-a întâmplat?

     -O, ce bine că știi rusește, o să vă explic pe drum, acum ne așteaptă șoferul și mai are puțin și face explozie,

așteaptă de trei ore. Toți ne instalăm în autocar bucuroși că problema s-a rezolvat și mergem să ne cazăm la un 

hotel lângă palatul Kremnilului. Natașa așa o chema pe d-na ghidă s-a așezat pe banca de lângă șofer alături de 

d-na Sabina și d-l Nedelcu  și ne -a explicat de ce a întârziat.

     -În această perioadă se fac multe excursii din România și sunt puțini ghizi, nu fac față. S-au uitat prin dosarele 

noastre și la mine au văzut că bunicii mei sunt români și au tras concluzia că poate știu ceva română.Așa se face că am 

întârziat, vă cer scuze...

     -Eu sunt Sabina, am să fac cursuri intensive cu tine Natașa, încât la sfârșitul excursiei să fii bine pregătită pentru 

grupurile ce vor urma

     -Sper să nu fii prea exigentă.

     -Și eu sper să fii un elev  silitor!

     - Mă bucur că totul s-a sfârșit cu bine, mergem la hotel.Aveam azi un tur al Moscovei, dar s-au pierdut trei ore . Acum 

vă pot însoți la o mică plimbare în zonă...avem timp până la masa de seară. 

                                                         va urma

Unde ești ,sufletul meu ,drag

Unde și pe scară sui?

La cine mai ții de urât

Și cât mai ai de suit?

Ce este omul pe pământ?

Doar frunza toamnei dusă-n vânt.

Amintirea mai rămâne,

Și ici colo câte un nume.

Am un câine Shiba Inu.
Japonez, câine de rasă.
E tot una: tragi cu tunu
sau îl lași singur acasă!

Am crezut întâi că-i castor,
când rodea, cu poftă mare,
masa de televizor,
scaunele, sau vreo floare.

Galerii ca un miner,
a făcut în canapea!
L-a oprit arcul de fier,
altfel chiar trecea prin ea!

E producător de lână,
galbenă și mătăsoasă.
Zilnic poți s-aduni o mână,
de pe jos, la noi din casă.

Schema lui de activitate?
„Fură, ascunde și distruge!”
Să-l dresezi e peste poate;
când îl chemi, se duce, fuge!

Nu îi place nici un câine,
nici de-i pui, nici de-i cățea!
Chiar de-i dai carne, sau pâine
Nu te place, dar….o ia!

Rasa asta nu prea latră,
dacă totuși însă o face,
îți vine cu prima piatră,
să-l lovești, până va tace!

M-aşi lipsi cu drag de el
Nu risc însă intrebarea:
„Dorești soț, sau vrei cățel?”
Evitându-mi…debarcarea!

29.01.2016

Eram copil de vreo trei ani, dormeam lângă mămica,

Când m-a trezit larma de afară și m-a cuprind frica

Iar tata a sărit din pat și a fugit afară ,

Apoi intrând în casă a spus că au fost lupii iară.

Am înțeles ce s-a întâmplat, deși eram mică,

Că toți câinii lătrau cu tot mai multă frică 

Șireții lupi au atacat și au prins-o pe Lupoaia,

Cățeaua noastră cea bătrână, așa ne-a spus el,tata

De atunci,in fiecare iarnă am tot auzit,

Cum câinii latră tot mai tare iar unul a sfârșit 

Mereu ,mereu lupii veneau și prindeau câte un câine,

Și noaptea așteptam cu teamă,ziua cea de mâine 

Așa am copilărit, aproape de pădurea deasă,

Ce-i plină de fiare înfometate,ce veneau lângă casă 

Și ne făceau să pierdem, câinii cei dragi nouă, întruna,

In fiecare noapte din iarnă,când răsărea luna!

In the hush before the breaking dawn,
Where frost still clings to the still lawn,
A silver horse with eyes of flame
Comes trotting through, no given name.

Its mane is spun from winter rain,
Its hooves ring soft like a whispered chain,
It drinks the mist, it breaths the stars,
And leaps the fence of the world’s old scars.

No bridle binds its untamed will,
No rider swayes on the saddle still;
It carries dreams from far away,
Through silent night to trembling day.

And those who see it—few and rare—
Feel winds of courage lift the air;
For in its gallop, wild and true,
It bears the strength they never knew.

So if you wake when the moon is pale,
And hear a song in the midnight vale,
Step out and watch—don’t miss your chance
To see the silver horse in timeless dance.

Pe sus pe cer se auzea

Un zgomot alb ce chiar plutea 

Plutea în astrele cerești 

Pe albul nor împărătesc 

Zurliu și ce  vesel ce era

Uita să cânte despre ea

Venind acum din depărtare

Un fluture alb de mișcare

Uitat de nor și de paradă 

Cu norul vesel laolaltă

Un cățeluș mic, m-a ales, oare

Am zis , a fost o întâmplare?

Ma privit cu ochi rugători,

Un fel de implorare...

Aintrat în curtea mea

Și a ales loc ca dormitor 

La ușa de întrare pe un covor

L-am întrebat:- te-ai rătăcit?

Că i-am vorbit, a fost fericit

A dat din codiță, mi-a mulțumit.

Acum, aveam cui de grijă să-i port,

Un naufragiat ajuns într-un port.

Îl invit dimineața la cafea,

El, lângă mine gustând o chiftea

Vara, trebăluind prin grădină 

El urmărind curios, munca de albină.

Nu sunt singură,nu mă plictisesc

El dă din codiță, când eu îi vorbesc,

Încercați, dragii mei și voi

În singurătate, ne sunt micuții eroi.

Suntem prieteni, chiar de un deceniu

Cum s-a comportat, merită un premiu...

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.