Suflețel !

Printre atâtea, ce le vedem, le auzim, ne plac sau ne doare,

unde mai rămâne ceva timp să fim fericiți ?

     Fericirea, ce o fi ea, cum e ambalată , îmbrăcată, știu sigur,

că poate fi modestă, costisitoare, risipitoare, furioasă și în atâtea 

forme îmbrăcată, că este greu s-o găsești. Treci pe lângă ea, dar o

ignori nu o simți, nu o vezi....tot ești gol pe interior...inima sărmana 

oftează...

     Fericirea e lângă noi, printre noi...de ce nu o vezi ? Înseamnă că,

te aștepți la lucruri, fapte imposibile...

-E destul să iubești și să fii iubit.

-Să fii sănătos, cu toți dragi ție.

-Să fie liniște și pace.

-Natura să ne ocrotească de dezastre.

-Să ne putem asigura traiul, cu ce avem nevoie.

-Să ocotim natura și vietățile ei.

-Să ne ajutăm aproapele.

-Să credem că Domnul Cresc, ne apără la nevoie.

Toate acestea, ne pot face fericiți.

Dacă dorim mai mult, ne pierdem omenia .

Eu cred că există un Rai și un Iad și că vom da socoteală.....

Când îmi este dor de viața mea trecută,

Mă ajută gândul, purtându-mă departe,

Pe potecile înguste dintre livezi și vii,

Pe unde, anii copilăriei, m-au purtat întâi.

Amintiri legate de nucul de la vie ;

De voiam să mă pierd, pe lângă sat

Mă chema parcă falnicul pom 

Cu ce descântece, atrăgea un pui de om?

Pe crengele lui erau, cuiburi mititele

Urcam sprintem și mă uitam la ele,

Păsările cloceau, nu se mai temeau

Uitându-mă așa, mai și ațipeam.

Mă urcam spre vărf, și mă simțeam mare

Norii mă umbreau, mă apărau de soare,

Dragii mei părinți, știau unde sunt,

Crengile mă legănau ușor, din fluier să cânt.

Pe unde am umblat, l-am avut în minte,

Nucul meu, pom cu daruri sfinte,

Te-am regăsit în timp, tot mai însingurat 

Mi-a fost dor de tine, dar nu te-am uitat !

Ne bucurăm că a venit primăvara, deși e tare capricioasă,

dar natura-i toară vie și ne bucurăm. Tot acum vom sărbători 

zilele Sf. Pște. Suntem credincioși sau nu , tot omul se pregătește 

pentru ele. În fiecare casă miroasă a cozonac, a pască și oul roșu 

e piesa cea mai importantă. E vremea să socializăm, să uităm dacă 

ne-am certat. Iubirea e cel mai nobil sentiment, Isus Hristos s-a 

sacrificat și ne-a iertat. Prieteni dragi - Hristos a înviat-.

Noi ne-am  despărțit

Asta a fost ce ți-ai dorit,

Oricât mi-a fost de greu,

Poate, o vină am și eu.

Dacă nu ai găsit o cale

Pe care să mergem împreună

Iubirea noastră nu poartă zale

Cum vom ieși, din ploi și furtună?

Iubirea e ciclică vine și pleacă

Și cerul nostru se va lumina 

De această iubire mă voi vindeca.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu

Și toți în pribegie vom porni-o

Drum bun,popor pierdut la un pariu

Adio, mamă patrie, adio!

  Adrian  Păunescu

Recunosc,era o vreme

Când eram un rătăcit,

Când cu una ,când cu alta...

M-am  distrat , am petrecut !

Însă când te-am cunoscut

Pe tine ...alte vise au înflorit .

Alte planuri și alt țel

Lucrule nu-s la fel.

Nu teate iubirile

Pot încălzi inimile

Doar ,două-trei luni

Au durat și m-am

Văzut insurat !...

          Cățelușa mea isteață

Azi ,în zori de dimineață ,

Î-și strângea cu drag în brațe

Trei ființe militele !...

Se uita cu drag la ele.

          Și această mamă mică

Harnică ca o furnică

Îi tot spală și-i îngrijește

Și de străini îi păzește.

          Dacă ,tot îi  ții în brațe

Cu privirea  te răsfață

Cu ochii te dojenește

În țeleg ,cât îi iubește.

          Dar te roagă pe muțește

Puii dragi să-i ocrotești

Că sunt mici ,fără putere

Și frumoși ,ca o părere!...

Cățelușul cel zurliu

Azi e trist, dar durduliu 

Mușcă lumea de picior

Și-i feblețea fetelor

Pisicuța răsfățată 

Doarme mereu ziua toată 

Îi place să fie alintată 

Iar mâncatul e activitatea ei preferată 

Iepurașul dacă are 

Morcovi este cel mai tare

Să-i mănânce fericit 

Ca să nu adoarmă lihnit! 

          În înaltul cerului 

Sus în vârful dealului 

Se rotește un vultur mare 

Care caută mâncare.

       Cu aripile larg deschise 

Tot pământul îl cuprinse.

Și cum privea el de sus 

Vede un iepuraș ascuns 

Lângă o tufă mai înaltă 

Se lasă să-l prindă îndată.

         Iepurașul , nici o scăpare n-avea 

Inima tare îi bătea 

Simțea că îi iese din piept 

Și gândea că e nedrept 

Să plece așa curând 

Nu i-ar fi trecut prin gând.

        A închis ochii ușor 

Și în gând cere ajutor

Crede că sfârșitul este aproape 

Și deacum n-o să mai scape.

      Dar dintr-o dată furtuna s-a oprit 

Și vulturul din drumul său a fost oprit.

Când soarele după furtună s-a ivit 

Iepurașul, a răsuflat și el fericit.

Și a gândit în mintea sa

Câte o dată furtuna,e bună și ea la ceva.

Când ești ,sau te simți pierdut

Nu - ți srica ziua plângând ,

Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,

Că te auzi ,singur vorbind.

Un prieten  devotat poate fi  un cățeluș

Unul viu, nu cel de pluș

Un companion  grozav .

Te salută  din codiță ,

Te măngâie cu lăbuța ,

E pe post de sonerie....

Și câte alte nu știe ...

Câte acestea vi le spun

Le-am trăit cu adevărat !.

Nu mai  sunt înstrăinat .

Am un prieten mititel ,

Și mi-e tare drag de el ,

Știe când îmi fac cafeaua ,

Și o beau ,stând lângă geam

Lui îi dau o gustărică

Ne înțelegem din privire

Amândoi acum știm bine

Cum e ,când ai un prieten

Lângă tine!...

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.