Suflețel !

În jurul meu trăiesc mulți copii. ÎI văd zilnic și ei au diferite probleme.

Merg la școală, știu că are nevoie de ea.Sunt curați, fără fasoane, salută vecinii,

moda aproape o ignoră. Îmi sunt dragi să-i privesc.Constat, că toate acestea se 

învață acasă, cei șapte ani au fost de folos.Nu banul îl face pe om, mai curând îl strică 

     Sunteți buni, frumoși, viitorul vă așteaptă. Să-l urcați - vă doresc- treaptă cu treaptă !!!!!

      continuare

Tocmai se copsese strugurii în vii ...tata a găsit un motiv să iasă din sat.

A luat un coș în mână ... hai să mergem să aducem strugurii de la via din 

Dealul Mic ...ce am văzut ? un război pierdut...în retragere ...în agonie .

Am ajuns la șoseaua ce mergea la Galați și de acolo, ajungeam la vie dar 

am rămas spectator crucit la ce se întâmplă.O parte din prizonierii fugari 

se ascundeau prin pădure, rămăsese fără mașinni, alții își aruncau și ranițile

în speranța că va scăpa cu viață Erau prinși de biruitorii ce-i fugăreau,executați 

nu de oameni de niște roboți cu ochi triști, doar că nu aveau lacrimi...Drumul 

pe care se retrăgeau în scurt timp s-a umplut de obiecte aruncate, lucruri de mare 

valoare, furate de pe unde au trecut, le-au cules sătenii după aceia. 

       La întoarcere am întânlit doi soldați , duceau un prizonier, tata imi spune -nu te uita-

apoi am auzit două focuri de armă...Pe drum am întânlit un om aproape dezbrăcat 

necunoscut, obosit și vizibil flămând, îi cere să-l ajute, o luăm spre casă pe drumuri 

ocolite și ajungem la noi acasă. Îl ospătează, se odihnește, caută haine uzate și îl sfătuiește 

cum poate ajunge la gara ferată Fulgerești. Până acolo are de mers cam două zeci de km. 

drum ferit prin pădure, apoi gara Galați. Cât au stat de vorbă am înțeles: sunt din banat, 

vreau să fug acasă, din iadul acesta nu mai scap.Tata îmi zice:Ai văzut ce face războiul 

din oameni? Da pentru mine a fost o lecție foarte dură. O lecție de istorie!!!!

. 

Scălat în ploaia de petale ,

Mă ascund în nisipul toamnei ,

Ca sub o plapumă moale 

Și în urmă înfloresc mici stropi de lumină ,

În care sufletul îș va usca trupul ,

Eu sau poate altcineva , sau poate noi toți 

Vom scrie povestea adevărată a universului .

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...

Căsnicia-i o capcană, frumos urzită

Fugi din casa păritească,ușor hulită,

Mama, tata nu te mai înțeleg ca altă dată

Când erai o doar micuță fată.

Acasă-s reproșuri, tensiune, plâns,

Parcă toate astea nu ar deajuns,

Fata noasrtă vine târziu acasă,

Dacă-i vorbești, o cerți nici nu-i mai pasă.

Într-o zi își face un iubit, așa-i la modă,

Are bani băiatul, și-î chir frumușel,

Li se aprind ochii, lui după ea, ei după el,

Celor din jur le plac, gata de logodnă.

Că se înțeleg, că ceva îi leagă, cine are bani,

Că vor porni cu dreptul, că le va fi bine?

Sau din ștart, vor fi doi sărmani ?

Greșeli răscumpărate, în mulți ani !

Mă inspiră ceva și vreau s-o scriu pe hârtie,

Încet,încet ideia se transportă în poezie,

Versurile spun, citite sau cântate

Ritmul inimii ce simte și cum bate.

Am trăit, sau acum trăiesc ceva minunat,

Când toate sunt roze și-mi vine să cânt

Deși cerul e întunecat, eu îl văd de stele luminat

Mi-am ales iubirea, nu mă simt vinovat.

Când iubirea înflorește, ca orișice floare,

Ce miracol folosește de mă stăpânește?

Ochii văd, inima dorește, sunt prins ca într-un clește,

Mă văd prins în cea mai frumoasă poveste.

Asta mă face cel mai fericit, nu banul nu avera,

Nu ele îmi aduc mângâiera !!!!!!! 

Privesc la harnicile albine,

Trăiesc în stup ca într-o cetate,

Au și oști că altfel nu se poate

Ca o inimă ce mereu bate.

Ordonate și cuminți 

Se risipesc departe în zare,

Tâlhari și hoți și profitori

Privesc cu jind spre stupul lor.

Acest mic harnic popor,

N-au nevoie în stupul lor

De împărați, de prinți 

Și nici chiar de președinți.

Ele știu că au o treabă

Mierea din flori să culeagă

Și să adune în cămară 

Provizii până la vară.

Clară-i legea lor în stup

Dacă furi te țin la zdup

Nu știu de imunitate

Alte legi au în cetate.

Hai să ne uităm mai bine

Să învățăm de la albine

Pedepsând pe cei ce vor 

Mierea strănsă de popor!!!!

Dis de dimineață am plecat la coasă

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă

Știind  că iarba se taie bine când e rouă.

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Iar eu am ascultat și-am fredonat.

Și ritmul meu a fost precum cânta

Când mai rapid și mai apoi domol,

Duiosul sunet urechea-mi încânta

Și obosit pe seară eram cu lanul gol.

Dator n-am vrut deloc eu să rămân

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit

Ea sus spre nori cântând s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat.

Uite așa am petrecut o zi la coasă

Acompaniat de càntul ciocârliei,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul...soției!

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!

De vezi un biet animal, flămând și speriat,

Nu-l goni,nu-i face rău, că-ți vei face păcat 

Destul este lovit de soartă și nu-i este bine,

Nu ar avea nevoie de încă un șut și de la tine.

De nu-l poți ajuta sau nu-i ești de folos,

Poate vine altul și îi aruncă un os

Doar lasă-l să respire și nu îl lovi,

Că altul care vine,îl poate iubi .

          În înaltul cerului 

Sus în vârful dealului 

Se rotește un vultur mare 

Care caută mâncare.

       Cu aripile larg deschise 

Tot pământul îl cuprinse.

Și cum privea el de sus 

Vede un iepuraș ascuns 

Lângă o tufă mai înaltă 

Se lasă să-l prindă îndată.

         Iepurașul , nici o scăpare n-avea 

Inima tare îi bătea 

Simțea că îi iese din piept 

Și gândea că e nedrept 

Să plece așa curând 

Nu i-ar fi trecut prin gând.

        A închis ochii ușor 

Și în gând cere ajutor

Crede că sfârșitul este aproape 

Și deacum n-o să mai scape.

      Dar dintr-o dată furtuna s-a oprit 

Și vulturul din drumul său a fost oprit.

Când soarele după furtună s-a ivit 

Iepurașul, a răsuflat și el fericit.

Și a gândit în mintea sa

Câte o dată furtuna,e bună și ea la ceva.

Ghemotoc, pufos ca neaua,

Zgâlțâia de zor perdeaua 

Și lätra voios din fire,

Țopăind de fericire  .

După coada lui se -nvärte 

N-ar sta locului cuminte, 

Stă la pândă un răgaz 

Cățelușul plin de haz.

Un căpșor ca și de pluș 

Peste măsură de ghiduș;

Mărăia cu zel de joacă 

Și pantoful mi -l atacă 

De șireturi mă dezleagă, 

Cu ciorapu-n dinți aleargă, 

Să nu -l prind din urmă, 

Se pitulă sub plapumă. 

Se rostogoli sub pat,în grabă, 

Ciufulind blănița-i albă;

Mă privi sfios,scăncind, 

Căscase dulce,adormind ..