Veriguță de nuiele
M-am împiedicat de răsăritul umbrei tale
Şi-am căzut cu palmele împreunate
Şi în genunchi, cu ochi înnourați
Intr-un instant încununați de zare
Şi transportați meandric în liant.
Acum lăstarul zămislirii
În sfânt şi laic joc perpetual
Înmugureşte-n conjugalul consimțirii
Pentru un trai platonic şi poate altu'n Rai.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Matei Ciprian
Дата публикации: 15 апреля 2024
Просмотры: 490
Стихи из этой категории
Pana cand moartea ne va desparti
Prin bolta cereasca-ti vad chipul angelic
Si sufletu-mi tresare melodios
Creieru parca-mi e sub efect psihedelic
Iar inima-mi bate armonios
Surasul tau medicament pentru suflet
Care alina orice durere
Poti vindeca totul doar cu un zambet
Cand aduci cu tine a dragostei adiere
Asa cum fara ploaie nu e curcubeu
Si soare fara furtuna
La fel fara tine e gol sufletul meu
Si o eternitate vom fi impreuna
Cand suntem impreuna timpul ingheata
O ora pare-o secunda
Cand te tin in brate am totul in viata
Iar sufletul cu fericire mi se inunda
Nu mai exista cale de-ntors acum e mult prea tarziu
Indiferent cum viata ne va invarti
Un lucru e cert si pot spune ca-l stiu
Pana cand moartea ne va desparti
Vis rosu
Și iar mi-e dor babe... dor de tine!
Şi dor mi-a fost chiar de-am tăcut..
Ími bate-n inimă și-mi curge-n vene
Azi parcă mai mult ca la început
Chiar de tăcerile îmi sunt mortale
Încerc să-ţi mai scriu un poem
Visând la degustări criminale
Împreună îmbrățișați să stăm...
Scriind mă-ntreb.. ce ai avut cu mine?
De ce poveștii ai pus punct?
De ce s-au întâlnit două destine?
Dacă-n tăceri absurde s-au pierdut?
..imi este așa de dor de ce visam să fie
C-un vin roșu în 2, lângă un șemineu
Cu buzele pe buze să-ti scriu o poezie
C-un cântec la chitară să-ncânt sufletul tău...
#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie
respirație
Respir aerul vieți blânde
precum aburul creiat de frig
unde curg mângâieri solide
ca o speranță fără să oblig
Deschid privirea-n profunzine
cu speranță pentru-o nouă zi
când tulburele are limpezime
precum frunzișul din brazi
Caut realitatea s-o pun-n poem
ce va străluci de bine
ridicând la rangul de suprem
mângâieri cu mâini fine
Constantin STanciu
Spre curaj
Unde gânduri tăcute vorbesc
Nelagate de stelele ce grăiesc
De unde numai tu pe cer apari
Edict dat în sine ca mereu tu să-mi resari
Așa cum în ale mele degete scriu
Indicator clar numai ție ca plâns de fluviu
Depicție că numai ți-e îți pot ilustra
In dulci povestiri numai un surâs încarna
Sper numai la o dorință sosie
Pentru a mea muză a inscripțiilor de hârtie
A ști că a da timpul înapoi nu-i a mea timie
Rog către al tău cer și ale mele stele
Unic protejându-ți visele
Ti-e măcar alinare să-ți aducă printre ele.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Te iubesc
Te zăresc in noapte
Si te simt mereu aproape
Tu ești lângă suflețelul meu
Si știu ca tu nu ma faci sa sufăr
Te iubesc enorm si tu ști
Si de aceea te rog nu ma părăsi
Tu ești viu in al meu suflet
Ești ca o stea căzătoare
Ce vine adesea la mine
Si-mi veghează somnul
Apoi dis de dimineața
Te transformi ușor
Într-o raza de lumina
Ce-mi mângâie fata
Si-mi șoptește ,,buna dimineața''
Cu tine îmi încep ziua
Cu tine adorm in gând
Cu tine merg oriunde
Tu mereu ești cu mine
❤️ Te iubesc ❤️
de Marian Adrian Darosi
LITERĂ ȘI CARTE
Sunt născută-in prag de seară
Într-o zi de primăvară.
Poate mama m-a ales
Dintre miile de flori
Îmbătată de culori.
Poate s-a rugat de vânt
Să-mi de-a voie să cuvânt
Slovă ,frază apoi carte
Le-am avut mereu aproape
În suflet le-am făcut loc.
În loc să plâng ,să doinesc
Ca să uit cât pătimesc.
Pana cand moartea ne va desparti
Prin bolta cereasca-ti vad chipul angelic
Si sufletu-mi tresare melodios
Creieru parca-mi e sub efect psihedelic
Iar inima-mi bate armonios
Surasul tau medicament pentru suflet
Care alina orice durere
Poti vindeca totul doar cu un zambet
Cand aduci cu tine a dragostei adiere
Asa cum fara ploaie nu e curcubeu
Si soare fara furtuna
La fel fara tine e gol sufletul meu
Si o eternitate vom fi impreuna
Cand suntem impreuna timpul ingheata
O ora pare-o secunda
Cand te tin in brate am totul in viata
Iar sufletul cu fericire mi se inunda
Nu mai exista cale de-ntors acum e mult prea tarziu
Indiferent cum viata ne va invarti
Un lucru e cert si pot spune ca-l stiu
Pana cand moartea ne va desparti
Vis rosu
Și iar mi-e dor babe... dor de tine!
Şi dor mi-a fost chiar de-am tăcut..
Ími bate-n inimă și-mi curge-n vene
Azi parcă mai mult ca la început
Chiar de tăcerile îmi sunt mortale
Încerc să-ţi mai scriu un poem
Visând la degustări criminale
Împreună îmbrățișați să stăm...
Scriind mă-ntreb.. ce ai avut cu mine?
De ce poveștii ai pus punct?
De ce s-au întâlnit două destine?
Dacă-n tăceri absurde s-au pierdut?
..imi este așa de dor de ce visam să fie
C-un vin roșu în 2, lângă un șemineu
Cu buzele pe buze să-ti scriu o poezie
C-un cântec la chitară să-ncânt sufletul tău...
#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie
respirație
Respir aerul vieți blânde
precum aburul creiat de frig
unde curg mângâieri solide
ca o speranță fără să oblig
Deschid privirea-n profunzine
cu speranță pentru-o nouă zi
când tulburele are limpezime
precum frunzișul din brazi
Caut realitatea s-o pun-n poem
ce va străluci de bine
ridicând la rangul de suprem
mângâieri cu mâini fine
Constantin STanciu
Spre curaj
Unde gânduri tăcute vorbesc
Nelagate de stelele ce grăiesc
De unde numai tu pe cer apari
Edict dat în sine ca mereu tu să-mi resari
Așa cum în ale mele degete scriu
Indicator clar numai ție ca plâns de fluviu
Depicție că numai ți-e îți pot ilustra
In dulci povestiri numai un surâs încarna
Sper numai la o dorință sosie
Pentru a mea muză a inscripțiilor de hârtie
A ști că a da timpul înapoi nu-i a mea timie
Rog către al tău cer și ale mele stele
Unic protejându-ți visele
Ti-e măcar alinare să-ți aducă printre ele.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Te iubesc
Te zăresc in noapte
Si te simt mereu aproape
Tu ești lângă suflețelul meu
Si știu ca tu nu ma faci sa sufăr
Te iubesc enorm si tu ști
Si de aceea te rog nu ma părăsi
Tu ești viu in al meu suflet
Ești ca o stea căzătoare
Ce vine adesea la mine
Si-mi veghează somnul
Apoi dis de dimineața
Te transformi ușor
Într-o raza de lumina
Ce-mi mângâie fata
Si-mi șoptește ,,buna dimineața''
Cu tine îmi încep ziua
Cu tine adorm in gând
Cu tine merg oriunde
Tu mereu ești cu mine
❤️ Te iubesc ❤️
de Marian Adrian Darosi
LITERĂ ȘI CARTE
Sunt născută-in prag de seară
Într-o zi de primăvară.
Poate mama m-a ales
Dintre miile de flori
Îmbătată de culori.
Poate s-a rugat de vânt
Să-mi de-a voie să cuvânt
Slovă ,frază apoi carte
Le-am avut mereu aproape
În suflet le-am făcut loc.
În loc să plâng ,să doinesc
Ca să uit cât pătimesc.
Другие стихотворения автора
De Dragobete
Vreau să iți prind lipiciul buzelor,
Ca un mărțiṣor, în mugurii pieptului;
Să sfârii de clocutul roşu al venelor,
In corul heruvimilor şi sunetul clopotului.
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
Reprimandă populistă
Fir-ai tu fățărnicie!
Iei locul la omenie...
Unde-ai prins că ar fi bine
Să fuduli o nătângie
Aşa, într-o veselie.
Cum te-ai educat în fine
Cu atâta nesimțire...
Să faci ditai sindrofie
Prin cultură parvenită
Străveziu din şmecherie.
Prost care şcoală mai face
Să mănâncă doar potroace?
Uite, bre! Statut la mine
Cumpăr o mie ca tine
Să lucreze pentru mine.
Dar prostia-n inepție,
Se propagă clar al fine,
Crasă în grandomanie
Ca un nor de amnezie
În stupoare şi beție.
Social le merge bine
Cu valute aruncă în tine
Îți dau note, şi bancnote
Ia-le altul pentru mine.
Eu tot mă întreb în sine:
Dragoste seacă, cui oare să placă?
Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)
Când din iubirea unui tânăr se alege praful,
Îşi află sufletul împrăştiat în vânt,
Durerea parcă-i sfâşie tot trupul
Şi doar otravă poartă-n gând.
Nici Dumnezeu nu are, nici speranță,
Oricine pentru el e inutil,
Căci i s-a scurs din sine un potop de viață.
Distorsionat insidios se furişează-n el un gând tiptil.
Caută disperat să-şi schimbe rostul,
Încearcă să-ntrevadă-n plăsmuire adevăr...
Dar cum se simte şi ce speră omul
E relativ un moft, mascat de-un adevăr.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
🎤 Ud de suflet
Iubeşte ploaia pentru momentele dintre,
Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor
Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,
Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,
În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.
Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei
În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.
Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...
Iubeṣte-o!
Fiecare picătură!
E minunat de scumpă...
De Dragobete
Vreau să iți prind lipiciul buzelor,
Ca un mărțiṣor, în mugurii pieptului;
Să sfârii de clocutul roşu al venelor,
In corul heruvimilor şi sunetul clopotului.
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
Reprimandă populistă
Fir-ai tu fățărnicie!
Iei locul la omenie...
Unde-ai prins că ar fi bine
Să fuduli o nătângie
Aşa, într-o veselie.
Cum te-ai educat în fine
Cu atâta nesimțire...
Să faci ditai sindrofie
Prin cultură parvenită
Străveziu din şmecherie.
Prost care şcoală mai face
Să mănâncă doar potroace?
Uite, bre! Statut la mine
Cumpăr o mie ca tine
Să lucreze pentru mine.
Dar prostia-n inepție,
Se propagă clar al fine,
Crasă în grandomanie
Ca un nor de amnezie
În stupoare şi beție.
Social le merge bine
Cu valute aruncă în tine
Îți dau note, şi bancnote
Ia-le altul pentru mine.
Eu tot mă întreb în sine:
Dragoste seacă, cui oare să placă?
Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)
Când din iubirea unui tânăr se alege praful,
Îşi află sufletul împrăştiat în vânt,
Durerea parcă-i sfâşie tot trupul
Şi doar otravă poartă-n gând.
Nici Dumnezeu nu are, nici speranță,
Oricine pentru el e inutil,
Căci i s-a scurs din sine un potop de viață.
Distorsionat insidios se furişează-n el un gând tiptil.
Caută disperat să-şi schimbe rostul,
Încearcă să-ntrevadă-n plăsmuire adevăr...
Dar cum se simte şi ce speră omul
E relativ un moft, mascat de-un adevăr.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
🎤 Ud de suflet
Iubeşte ploaia pentru momentele dintre,
Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor
Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,
Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,
În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.
Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei
În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.
Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...
Iubeṣte-o!
Fiecare picătură!
E minunat de scumpă...