Umbra Unei Iubiri

Vteau ca inima să-mi fie atinsă,  

De-a ta dulce mângâiere aprinsă,  

De-al tău zâmbet de copil topită,  

Și de-al tău chip îndrăgostită.  

Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,  

Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,  

Ascultându-mi poveștile, de se poate,  

Fiind cucerită de-ale mele șoapte.  

Iar în nopți de abanos înghițite,  

Să-mi umpli cerul de steluțe,  

Să-mi aduci o lună ce strălucește,  

Cu mii de nuanțe să mă farmece.  

Chipul tău, în al meu suflet tablou,  

Să-mi fie al vieții mele bibelou,  

Făcând din mine un ultim erou,  

Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.  

Și chiar de-ar fi un simplu vis,  

Ar fi unul ce nu poate fi descris,  

Ce-mi poate târî fericirea în abis,  

Lăsându-mă de durere cuprins.  

Asta sunt eu, poetul neînțeles,  

Artistul ce iubește în exces,  

Romanticul ce nu are succes,  

Pierzându-se în acest mistic proces.  

Iar de vrei să pleci, pleacă,  

Pune-mi sufletul iarăși în gheață,  

Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,  

Și ia-mi cu tine orice speranță.

Ascult al lumii suspin plin de sânge,  

Al sufletului geamăt amuțit de durere.  

Iar când aplec capul spre firavele plante,  

Le aud urletele îndurerate de-a lor moarte.  

Și stau îngândurat, mă duc ușor spre neant,  

Dar nu găsesc nicăieri ce-a fost demult uitat.  

Iar îndurerat merg lin spre un teren împădurit,  

Dar e mult mai cumplit, amuțit de-un plânset.  

Dar nu ale mele lacrimi se aud căzând acum,  

Ci ale copacilor, arzând de-au sufletele scrum.  

Al zbuciumului urlet, în care ne-am învățat să stăm,  

Rămânând indiferenți la icnete, fără să-i ajutăm.  

Acesta este omul, adevăratul monstru al planetei,  

Masacrând pentru ale noastre pofte trupești,  

Distrugând ale pământului frumoase armonii,  

Și luând totul de parcă am fi doar niște copii.  

Iar asta va tot continua să se-ntâmple mult timp,  

Până când această planetă ne va da „skip”,  

Iar noi vom fi distruși, rămânând fără chip,  

Sau poate-i al gândirii mele frumos handicap.  

Dar de se va adeveri ceea ce-mi trece prin minte,  

Sper ca totuși să mai găsim o mică scăpare,  

Dar nu una în această lume plină de ipocrizie,  

Ci una în poezie, păstrând-o cu noi în vecie.  

Ce n-aș da…

S-o pot lua iar de la capăt,  

Să te pot iubi înc-odată,  

Să-ți pot fura înc-un sărut,  

A mea dragoste spulberată.

Ce n-aș da…

Să fiu una din lacrimile tale,  

Să nasc din ochii tăi,  

Să-ți pot aluneca pe obraji,  

Pentru a-ți muri pe buze…

Și dacă visele ar deveni realitate,  

Ne-am întoarce iar la acel început,  

Cu promisiuni și săruturi pe-ndelete,  

Până când timpul ar fi de nepătruns.

Dar acum, rămân doar amintirile,  

Lacrimi și șoapte învăluite-n tăcere,  

Sperând că iubirea, chiar și-n vis,  

Ne va reuni din nou, așa cum am promis.

Mă uit pe geam îngândurat,  

Căutând ajutor de la neant,  

Încercând să sparg patul de piatră,  

Mi-am încătușat această soartă.

Și strig aevea măcinat de dor,  

Având doar un singur privitor,  

Ce-mi zâmbește tot mai dulce,  

Aruncându-mi chemări subtile.

Dar eu acum voi refuza,  

Să mă ajute vreau pe cineva,  

Să mă înjure, să mă bată,  

Luându-mă de gât măcar o dată.

Să-mi spună să mă opresc,  

Căci are nevoie să trăiesc,  

Iar în palme pline de ură,  

Sufletul să mi-l smulgă.

Asta ar fi dorința mea zglobie,  

Să mă înalț așa spre vecie,  

Regina nopții să mă fure-n seară,  

Aruncându-mi priviri de mamă.

Și să-mi spună cu vocea-i dulce:  

"Copile, cu mine te voi duce  

În lumea de apoi să mă-nsoțești,  

Spunându-mi mereu ale tale povești."

Iar moartea să mă-mbrace lin,  

În haina-i neagră, fără chin,  

Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,  

Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.

Aceasta mi-e ultima dorință,  

Și vreau să-mi fie cu putință  

Să-mi iau adio de la soartă,

În drumul către vecia-mi neființă.

Oricât aș vrea, nu te pot descrie,  

Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.  

Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,  

Că nu te las să ajungi o simplă amintire.  

Că-n fiecare zi, mor câte puțin,  

Când plouă cu regrete din al meu suspin.  

Suspine pline de dragoste și dor,  

Zăcute într-un sunet amețitor.  

Aș da orice să te mai văd odată,  

Amia iubire să fie mângâiată.  

Și chiar de-ar fi doar un vis,  

Să-ți pot șopti ce am de zis…

Și-n taina nopții, când stelele veghează,  

Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,  

În visele mele, te caut neîncetat,  

Cu dorul ce mereu m-a frământat.  

Așteptând mesajul tău,  

Simt că mi se face rău.  

Am un gol în stomac,  

Și nu știu ce să fac.

Prima dată când ți-am scris,  

Am fost curios și indecis.  

Am încercat să-ți vorbesc,  

Temându-mă să risc.

Totul a început ca o glumă,  

Credeam că e de umplutură.  

Dar după ce te-am cunoscut,  

Eu sincer m-am îndrăgostit.

Acum, fiecare zi înseamnă așteptare,  

Un mesaj de la tine, o alinare.  

Și sper că dragostea noastră va dăinui,  

Căci în inimile noastre mereu va trăi.

    Voi fi azi, sau voi fi mâine?
    Vei pleca, sau vei rămâne?
    Tu doar să știi că sunt aici,
    Așteptând să te decizi...
    
    Dacă azi, acum, vei râde,
    De iubirile ce-s crude,
    O să râdem împreună,
    Și-o să fie o zi nebună...
    
    Dacă mâine fi-vei-ntunecată,
    Eu voi sta la judecată,
    Fără vină, în tăceri,
    Fi-voi doar ecoul zilelor de ieri...
    
    Pot fi blând, sau pot fi aspru,
    Și tăiș de ciob de astru,
    Spune-mi doar ce vrei să fiu:
    Nor sau soare-n zor de zi...
    
    Spune-mi dacă vrei lumină,
    Ori amurg, ori lună plină?
    Voi fi ori 'nalt, ori hău adânc,
    Ori, la urmă, doar cuvânt…

În tainița nopții plânge luna,

Pe-un altar de vise ne-ncetat,

Iubirea-i flacăra ce apare

Atunci când doua suflete s-au dezgolit.

Un vânt albastru, ce-nfioară,

Ne-aduce șoapte de departe,

Căci dragostea nu vrea să moară,

Ci leagă timpul printr-o carte.

Deasupra lumii, stele cad,

Ne scriu pe cer un legământ,

Iar dorul se preface-n jad,

O flacără ce naște-un jurământ.

Sunt eu și tu, o clipă vie,

Purtată-n umbre de mister,

Și tot ce-i drag în veci să fie,

Ca un parfum prins în etern.

Am fugit cu tine-n seară,
Pe-o plajă fără nume,
Sub lumina lunii clară,
Ne topeam, ca marea-n lume.

Ai zâmbit și s-a topit
Umbra nopții pe cărare,
Pe nisipul aurit
Ne-am iubit fără hotare.

O vară cât o viață
Să fim, să nu regret,
Cu tine, în speranță,
E totul mai complet.
Nu-mi trebuie avere,
Doar pașii tăi desculți –
Și valul care cere
Săruturi dulci… mai mulți.

Doar eu văd ce ei nu văd,

Doar eu scriu când ei respiră.

Ei văd doar haos și prăpăd,

Eu văd un om ce mă inspiră.

Să simt ce ei nu pot privi,

Să scriu când ei cred că nu pot.

Să simt ce mult te pot iubi,

Să scriu ce simt și să simt tot.

Te simt, mă simt și mi se pare,

Că nici n-am nevoie de ei.

Cât timp te scriu, lumea dispare,

Și rămâi tu în ochii mei.

Nu simt și nici nu am simțit,

Sau n-am văzut să mă inspire.

Vreun ,,neica nimeni" amețit,

Să mă îmbete cu iubire.

Și doar pe tine te voi scrie,

Căci de la tine eu primesc.

Esență ca să mă simt vie,

Și ca să scriu cât te iubesc.

O ! preamărite autor al vieții noastre, 

Făptuitorul tuturor viselor copiilor 

Ești precum o albină într-o floare, 

Precum o veveriță într-un pom. 

O! preamărite înger a cărților, 

Versificator al tuturor țărilor. 

De pe lume c-am repede te-ai dus 

Și cunoștințe multe ai adus. 

O! preamărite descriptor a poeziilor, 

Eroul neînfricat a tuturor elevilor, 

Înțeleptul bătrânilor și viitorul tinerilor, 

Dar și marele dezvoltator a poeziilor. 

O! Preamărite atotștiitorule Vieru ,  

Pentru noi alcătuiești tot ceru, 

Luna, stelele , soarele 

Ce îndrumi minunatele popoare ! 

Dacă ai fii un soare

M-aș arde sub privirile tale

Dacă mi-ai spune că ești doar o floare

Mi-aș ține nasul în ale tale petale

Dacă ai fii luna

Eu aș fii în jurul tău stelele

Dacă mi-ai spune că te sperie furtuna

Eu ți-aș fii adăpost pentru toate relele

Dacă ai fii o pasăre în zbor

Ți-aș fii întregul glob ceresc

Dacă mi-ai spune că ești scriitor

Ți-aș fii cerneală în scrisul pitoresc

Dacă totuși ai fii un cub de gheață

Eu aș fii focul să te topească

Dacă mi-ai spune că ești viață

Atunci tu ești tot ce-ar putea să-mi lipsească

Dacă ți-aș fii marea albastră

Tu te-ai îneca în valurile mele

Dacă ți-aș spune că sunt rară

Mi-ai colecționa poemele

Dacă am fii suflete pereche

Ar fi cerul plin de rândunele

Dacă ne-ar spune că suntem o fabulă străveche

Scriitorii ne-ar citii de dragoste romanele