Primul pas!

Stau întins pe malul apei

Și mă bate briza mării,

Vai cât este de frumos

Chiar și la sfârșitul verii.

Am plecat de la răcoare

De sub vârful Pietricica,

Poate fur un pic de bronz

Că la aur...șansa-i mică.

Valu-mi vine pân' la glezne

Și aduce alge, scoici, nisip,

Simt cum ceva mă izbește

Când mă uit, văd că-i..un șip.

Dinspre mare către plajă

Vine-un sunet de vapor,

Iar un om cu gura mare

Strigă..îmbarcarea domnilor.

Vasul pleacă în croazieră

Însoțit de-un stol de pescăruși,

Care-ți fură chiar din palmă

Și pe harță parcă-s..puși.

Soarele mă frige tare

Și pe burtă și pe cap,

Încerc gura cu o bere

De arsură poate scap.

Se aude-un megafon

Ce ne cheamă la spectacol,

Vine-o tanti cu porumbul

Cică-i din terenul ei agricol.

Nu mai stau deloc pe gânduri

I-au porumbul și biletul,

Număr restul din buznare

Și constat că-i mic bugetul.

Îmi pun ochelari pe nas

Și citesc atent de pe bilet,

Populară, pop și cu manele

Și Romică cu Palade..în duet.

Vine seara, plec la cazare

Să mănânc ceva în grabă,

M-aș întinde pentr-o oră

Dar nu pot se cântă-arabă.

Ora a venit pentru spectacol

Îmi pun pantaloni și un tricou,

Pentru noapte când e rece

I-au cu mine și-un sacou.

Nu vă spun ce show a fost

Și doar c-a făcut toți banii,

Pe la două vin spre casă

Puțin trist că se duc...anii!

Ziua se duce, seara se lasă

Și frigul rece mă cuprinde,

Mă uit prelung la poartă

Dar nimeni n-o deschide

Nu știu c-aș aștepta pe cineva

Când sunt convins că tu nu vii,

Doar sper că poate se va întâmpla

În visul meu în noapte să revii

Gândul mereu mă duce către tine

Nu pot să-i spun te rog așteaptă,

E plin de amintiri și greu mai urcă

Acolo sus la Cer, treaptă cu treaptă

Într-un târziu din scaun mă ridic

Simțind dureri în ale mele oase,

Îmi spun încet că tânăr nu mai sunt

Și trebuie să port haine mai groase

Înfrigurat și trist pătrund în casă

Dezamăgit că n-o să vină nimeni,

Sunt resemnat și îmi duc anii

În cârcă adunați, uitat de oameni!

E iarnă în satul meu natal

Unde-am ajuns de-o oră,

Să-l văd pe tata că-i bolnav

Și-apoi să trec și pe la soră

E ger și câmpul totu-i alb

Acum la mijloc de ianuarie,

Mă uit în jur dar nu mai văd

Copii pe derdeluș la sanie

Mă uit deasupra peste case

Și număr unde iese fumul,

Puține mai au foc pe vatră

E semn ca ni se duce neamul

Din loc în loc scârție poarta

Și se-aude un lătrat de câine,

Câte un om merge la băcănie

Să-si cumpere salam și pâine

Privesc la tata și-l întreb?

Dacă și-a cumpărat rețeta?

Iar el răspunde cu tristețe

Că a plecat din sat și Veta

Mă fac că nu-nțeleg ce zice

Și-i spunem să se îmbrace,

Să-i facem o vizită lui Angelica

Și mai pe seară ne-om întoarce

Pe drum mă uit la casele pustii

Cu garduri rupte și porți căzute,

Și peste tot sunt multe bălării

Și nu s-arată picior de om în curte

Ne așezăm cu toții să mâncăm

Din bunele bucate pregătite,

Tata de mama ne amintește

Și printre noduri greu înghite

Într-un târziu ne despărțim

Că timpul trece ca nebunul,

Cu drag pe tata îl îmbrățișăm

Și singur îl lăsăm...cu Domnul!

Simt cât de grea îmi este inima,

De când ai plecat de lângă mine,

Iar ochiul nu-mi reține lacrima,

Și din plâns nu pot a mă abține

Găndul îmi zboară în neștire,

Iar amintirile mă răscolesc,

Ceața s-a pus pe-a mea privire,

Biletul nu reușesc să îl citesc

Încerc să-mi găsesc liniștea,

Să reflectez la ce s-antâmplat,

Să-mi oblojesc puțin durerea,

Și să-mi explic de ce-ai plecat

Discuții între noi au existat,

Dar niciodată n-a fost ceartă,

Unul pe altul ne-am iertat,

Nimic nu arăta să ne despartă

Într-un târziu am citit scrisul,

Prin care sec m-a anunțat,

Că vrea să-și împlinească visul,

Și-n mănăstire, la Domnul...

a intrat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Să vii că te aștept de-o viață 

Să simt puțin că mă iubești, 

Și-apoi te las să poți să pleci 

Dacă la mine, iubire nu găsești. 

Te văd frumoasă ca pe-o zână 

Precum poetul te-a scris în vers, 

Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea 

Dar simt că tu exiști în...univers.

În mintea mea și gândul rătăcit 

Doar tu îmi poți reda speranța, 

De-a fi din nou acel îndrăgostit 

Și mică între noi pe veci distanța. 

Nu știu de-s treaz sau de visez 

Dar asta n-are nicio importanță, 

Când tu ești vis sau poate-aievea 

Iar viața mea un taler de balanță. 

Și timpul trece, zboară neîncetat 

Și îmi adună ani mereu în spate, 

Așa că-ncep să-măndoiesc că pot 

Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!

Dacă ploaia mi-ar aduce

Din cer un strop de fericire,

Aș ști să fac din el izvor

Să curgă cu iubire

Și te-aș ruga să vii cu mine

Să bem pahar după pahar,

Să ne-mbătăm de dragoste

Iar eu să trec al tău hotar

Și-apoi în lumea largă să fugim

Să ne iubim feriți de gura lumii,

Eu flori s-aduc, tu prunci să faci

Și să citim când ne culcăm..psalmii

.................................

Și norul a slobozit spre mine

Atunci când picuri am cerut,

În viață aducându-mi fericire

Și pe Maria...cum eu am vrut!

Când linistea din zgomotul mării doare 

Te scriu, și tu taci... 

Si-un strigăt de dor se stinge pe nisip

 Mă-ntreb, oare ce mai faci???

Astăzi...ieri, vreo clipă ți-ai amintit?

Sau ai lăsat în urmă totul

Așteptând și eu de tot să uit...

... dar atât de calm, te găsesc peste tot...

Înșirând versuri albe peste inimi pustii.

Mă întreb, mă mai stii? 

Eu, altfel te simt... te respir...

...Poveste de ieri, ce uneori te mai scriu.. 

Tu taci, eu ascult... te găsesc peste tot

Așteptând să mă vezi delirând...din nou

Mă intreb te gândești, ti-amintesti? 

Sau astepţi să dispar, spulberând acel "noi"?

Mă inspiră ceva și vreau s-o scriu pe hârtie,

Încet,încet ideia se transportă în poezie,

Versurile spun, citite sau cântate

Ritmul inimii ce simte și cum bate.

Am trăit, sau acum trăiesc ceva minunat,

Când toate sunt roze și-mi vine să cânt

Deși cerul e întunecat, eu îl văd de stele luminat

Mi-am ales iubirea, nu mă simt vinovat.

Când iubirea înflorește, ca orișice floare,

Ce miracol folosește de mă stăpânește?

Ochii văd, inima dorește, sunt prins ca într-un clește,

Mă văd prins în cea mai frumoasă poveste.

Asta mă face cel mai fericit, nu banul nu avera,

Nu ele îmi aduc mângâiera !!!!!!! 

În liniștea nopții,

când stelele-mi citesc povești vechi, născute în timp,

tu mi-ai zâmbit și eu ți-am spus:

„The moon is beautiful, isn’t it?”

Poate te întrebi

de ce aceste cuvinte plutesc între noi… și știi,

nu-ți voi spune direct… e un secret

pe care doar cei curioși îl pot descoperi.

Mă întind după tine ca după o lumină,

te fur din zborul gândului meu și pretind

că doar cei ce cercetează cu atenție

aceste cuvinte, mesajul îl prind.

Și totuși… ai observat

că luna se îmbracă în soare

atunci când te surprinde zâmbind?

„The moon is beautiful, isn’t it?”

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Mai suna-ma si-ntreba-ma ce fac,

ce chipuri îmi mai trec prin amintire,

ce visuri si ce gânduri ma străbat,

si daca imi mai amintesc de tine!

Mai suna-ma sa te aud putin,

vocea ta calda sa-mi mai amintesc,

căci nu se stie daca ne-ntâlnim,

dac-ai tai pasi la mine se opresc!

Mai suna daca numărau-mi mai stii,

si nu l-ai rătăcit prin mii de cifre,

te-astept de mult si vad ca intarzii,

si-i toamna in gradina mea de vise!

Mai suna daca iti mai sunt in gând,

sa stiu ca iti mai amintesti de mine,

caci te astept in vizita curând,

mi-e tare dor de tine.... Fericire...

Nu mă pot răzbuna

Ca aș mai inventa

Mii de istorii

Cu prinți și prințese,

Pe valuri adânci 

Peste mii de țărâmuri 

Peste păduri întunecate

Și farmeci ascunse,

Poate aș mai inventa

Dacă aș mai putea 

Mii de istorii

Ce el și cu ea .