PRIMĂVARA DIN INIMA MEA

Ești începutul,

dar și sfârșitul meu blând.

Ești tăcerea care prinde glas.

Ești binecuvântarea care respiră,

femeie născută din rugăciune.

 

Ești primăvara din inima mea,

cuvântul nerostit

pe care-l aud doar eu,

în miezul nopții,

când Dumnezeu tace.

 

În al tău zâmbet

pacea se ascunde,

în mâinile tale iertarea.

Ești acea clipă

care sfințește timpul,

focul care nu mistuie

ci luminează.

 

Și de-ar pieri lumea

și cerul ar cădea,

tot tu ai rămâne -

răspunsul Domnului

la dorul meu de viață.

 

Ești primăvara din inima mea,

și în tine -

Dumnezeu zâmbești.

 

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: preot DAVID MARIAN poezii.online PRIMĂVARA DIN INIMA MEA

Дата публикации: 1 марта

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 544

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

LA FÂNTÂNA SAMARIEI

Sub cerul arzător, 

când amiaza își revarsă focul

peste pietrele vechi ale lumii,

o femieie coboară încet

spre fântâna lui Iacov.

 

Cu pași mici,

împovărați de ani

și cu sufletul sfâșiat

de propria sete,

purta un ulcior pe umăr,

iar  în adâncul inimii

purta ruina unei vieți risipite,

umbra iubirilor frânte

și tăcerea acelor răni 

care dor.

 

Și acolo,

la marginea fântânii

ședea Hristos

cu trupul ostenit de drum,

dar purtând în privire

nesfârșirea veșniciei.

 

Glasul Lui,

mai limpede decât

izvorul ascuns sub piatră,

a străbătut tăcerea Samariei,

chemânt din adâncul unei vieți rănite

setea uitată a sufletului

către apa cea vie.

 

Căci Hristos nu cerea apă,

ci bătea la poarta unei inimi

uitată de lume

și înstrăinată de sine.

 

Și i-a vorbit:

despre apa vie-

apa harului care spală păcatele

care coboară până în adâncul ființei

și reaprinde acolo

lumina pierdută a începutului.

 

Iar femeia asculta,

știind că numai Dumnezeu

poate privi toate căderile omului

și, în același timp,

să reverse peste el

atâta milă.

 

Și uitat i-a rămas ulciorul

lângă fântână,

ca o mărturie tăcută

că cel care Îl întâlnește 

cu adevărat pe Hristos

nu mai pleacă niciodată același.

 

Iar ea a alergat spre cetate

cu inima arzând ca o candelă,

care vestește lumina cea veșnică

a iubirii Lui Hristos.

 

De atunci,

la fiecare fântână a lumii,

în fiecare suflet uscat de dor și păcat,

Hristos continuă să aștepte,

cerând puțin

pentru a dătui infinitul

și oferind omului însetat

apa vie 

a veșniciei.

 

 

 

 

Еще ...

NOTIFICĂRILE TĂCERII

Tăcerea nu vine brusc.

Are un sunet discret

ca vibrația unui telefon

uitat pe masă.

 

Lumina alunecă pe pereți

fără să ceară atenție

iar ora se desface

în minute fragile.

 

Deschid fereastra

nu pentru aer

ci pentru spațiul dintre gânduri

unde nimeni nu mă caută.

 

Cuvintele rămân nefolosite

într-un colț de memorie

ca aplicații închise

care încă știu ce-au fost.

 

Respir mai rar

și lumea face la fel

ca și cum am fi decis

de comun acord.

 

Că uneori

cea mai importantă notificare

nu apare pe ecran

ci în liniștea

care rămâne.

Еще ...

ÎNVĂȚAREA LUMINII

ÎNVĂȚAREA LUMINII

 

Am învățat lumina

din lucrurile simple:

dintr-o dimineață liniștită,

dintr-un cuvânt spus la timp,

dintr-o inimă care nu se grăbește.

 

trecem prin zile

adunând fragmente de sens,

fără să știm care clipă

ne va rămâne în suflet

pentru totdeauna.

 

Frumusețea  nu strigă.

Ea se așază încet

În felul în care așteptăm,

în dragostea care nu pleacă

la primul vânt.

 

Și poate viața nu e 

despre a străluci mereu,

ci despre a rămâne lumină

chiar și atunci

când nimeni nu privește.

 

Iar dacă ceva merită păstrat,

nu e clipa

ci urma ei

în noi.

Еще ...

PLANETA RECE

Cândva,

planeta noastră respira verde.

Pădurile erau plămânii ei largi,

iar oceanele -

ochii albaștri ai lumii.

 

Munții stăteau

ca niște catedrale de piatră,

iar râurile curgeau

ca niște psalmi limpezi

prin trupul pământului.

 

Dar omul -

făuritor de foc și de fum -

a început să scrie pe cer

cu cerneală de cenușă.

 

Pădurile au căzut

ca niște armate învinse,

oceanele au înghițit plastic

în loc de stele,

iar aerul

a învățat gustul ruginii.

 

Ghețarii plâng

ca niște candele ce se topesc,

mările se ridică

ca niște avertismente mute,

iar pământul

poartă cicatrici de metal.

 

Și totuși,

sub cenușa orașelor,

sub asfaltul obosit,

încă mai bate

o inimă verde.

 

Planeta ne privește

ca o mamă rănită

care nu încetează să spere

că într-o zi omul

își va aminti

că nu este stăpânul ei,

ci doar un trecător

prin grădina ei fragilă.

 

 

Еще ...

EXIL

Pădurea -catedrala verde a ființei mele -

mă primea odinioară

sub bolți de frunze vii,

unde tăcerea curgea adâncă și blândă

ca un psalm nerostit al pământului.

Acolo, sufletul meu era limpede,

ca izvorul ce-și știe rostul

fără a-l întreba.

 

Frunza, epitet al veșniciei,

tremura sub degete

ca o inimă tânără,

iar vântul, duhovnic rătăcitor,

îmi spovedea gândurile

în șoapte de mușchi și scoarță.

Luna - fecioară palidă a nopții -

își apleca fruntea de argint

peste somnul meu vegetal.

 

Astăzi orașul mă poartă străin,

ca pe o umbră dezrădăcinată.

Zidurile, reci ca niște sentințe,

mă strâng în geometria lor seacă,

iar cerul, tăiat în fragmente ostile,

pare un vis sfărâmat

între ferestrele oarbe.

 

Oamenii trec - frunze de fier -

fără miros, fără cântec,

cu priviri goale ca vitrinele nopții.

Singurătatea mea, aici,

nu mai e rodnică:

e un pustiu sonor

unde dorul urlă mut.

 

Și-atunci, pădure, 

mamă verde a începutului,

te port în mine ca pe o rană.

Sufletul meu, smuls din lut,

sângerează timp

și tânjește să cadă iar

la genunchii tăi umbriți,

unde tot ce moare

învață să devină veșnic.

 

 

 

 

 

Еще ...

ALGORITM INTERIOR

ALGORITM INTERIOR

 

Dimineața se încarcă lent,

ca o aplicație veche.

gândurile apar pe rând,

fără notificări,

fără martori.

 

Algoritmul știe ce îmi place,

dar nu știe ce visez.

Îmi oferă  imagini,

sunete,

versiuni ale fericirii

care nu mă includ.

 

Între două gesturi automate

învăț să aleg:

o tăcere,

o privire neînregistrată,

un pas în afara fluxului.

 

Seara, închid ecranul

ca pe o ușă subțire.

Rămâne în mine

ce nu poate fi salvat:

o viață

care nu se repetă.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Ducesa pantelimonului

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.

Еще ...

ȘOAPTE

Șoaptele nu cer glas,

ele se nasc din apropiere,

din priviri care știu

mai mult decât spun.

 

În ele încape o liniște caldă,

un adevăr mic

care nu vrea să rănească,

doar să rămână.

 

Șoaptele sunt pași

pe un drum de seară,

când lumea încetinește

și inima are timp să asculte.

 

Unele vindecă,

altele dor,

dar toate trec prin noi

ca o lumină blândă prin frunze.

 

Și poate că viața

nu e făcută din strigăte,

ci din șoapte adunate cu grijă,

care ne spun, încet, cine suntem. 

Еще ...

Învață-mă

Când lumina sorții pălește 

De dorul atingerilor tale,

Ia-mă tu acum de mână 

Și învață-mă...

 

Când destinul nostru 

Parcă nu ne mai leagă,

Tu ia-mă de mână 

Și învață-mă...

 

Când speranța ce rămâne 

Încă îmi bate în piept,

Tu ia-mă de mână 

Și învață-mă...

 

Învață-mă cum să devin 

Cum să devin bărbatul tău,

Ce de mică ți-l doreai 

Și râvneai la el mereu.

Еще ...

"Unforgettable" în turcă

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Unutulmaz

 

Unutulmaz, sen busun

Yakın ya da uzak olsa da unutulmaz

Bana yapışan bir aşk şarkısı gibi

Senin düşüncen bana nasıl şeyler yapıyor

Daha önce hiç kimse bu kadar fazla olmamıştı

 

Her bakımdan unutulmaz

Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın

İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz

O kadar unutulmaz biri ki

Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor

 

Her bakımdan unutulmaz

Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın

İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz

O kadar unutulmaz biri ki

Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor.

Еще ...

Epitaf pentru iubire

Ca o ultimă răsuflare, a unei morți târzii,

Îți destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai să mai vii.

 

Ca o stea căzătoare, într-o noapte senină,

Îți dezvălui iubirea, ce a fost adesea ascunsă,

Din adâncul sufletului meu, ca un cântec răsună,

"Te iubesc", lumina mea veșnică și pură.

 

Ca un cântec de adio, într-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte,

 

Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine,
Și dacă te mai întorci

Chiar crezi că mai ai la cine? 



Еще ...

Eu plec

Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi, 
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o armă,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsa, un minus,
o urmă din tine. 

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍