✨ Ochii de cristale 2. Inima blestemată

Chipul blând cu un stil lucios 

Mi se răsună un mister gladios

Unde dorințele mele uitate și versurile răspicate

Se duc în vremuri blânde, îndepărtate.

Un glas blând și armonios aș cere 

Cu dor sincer și o dulce mângâiere 

Unde fulgi de mătase îmi șterg lacrimile triste fără durere, 

O rază veselă îmi răsună dorurile armonioase cu o tăcere. 

Fulgii de mătase colorate în catifea, 

Cu o plapămă tristă mă învelește într-o frumoasă timichea, 

Unde te aud mereu în gânduri răsuflate în fericirea mea, 

Ca să aud cântecul neuitat în tristețea mea 

Într-o noapte albă de vis, 

Cometele zboară, stele cânt la vioară,

Ce-mi ating sufletul cel dinadins, 

Într-o sclipire amornică odinioară. 

Pe câmpul liniștii, 

Strălucește universul colorat, 

În parfumuri aromantice ale umbrei,

Galaxia m-a pictat.

Aripi de stele, raze de lumină, 

Ce mă cuprinde aurora dorințelor, 

Pe umbra speranțelor ce mă duce în cosmos. 

Gândurile întunecate se risipesc. 

Ochii de petale ce se purifică, 

Și s-a rupt visele iubitoare,

Căci natura galaxiilor m-a uitat,

Ce pleacă printre vise călătoare. 

Lacrimi de cristale, 

Universul m-a întunecat,

Pe cometele rupte și colorate în petale, 

Sufletul curat și stins m-a lăsat. 

Chipul curat și etern ce-l spulberă

Într-un vis melancolic 

Ecoul suflelor ce fluieră 

Chipul vesel și simbolic. 

Ochii de stele 

Strălucitori ca diamantele 

Ce zboară cu ele 

Într-un codru de stele. 

Tristețea ce-mi alină durerea 

Căci cu tine nu mă las 

Ce-mi visează alinarea 

Să mă duc într-o tăcere de vis. 

Natura iubirilor răsunătoare

În lumea zborurilor uitate,

Ce pleacă departe într-o lacrimă călătoare, 

Amorul tău nu-l spun. 

Fulgi de nea, 

Ce cad din cerul purpuriu, 

În culori de timichea, 

Ce cad pe pământul auriu. 

Fulgi de cristale, 

Înghețate de dor, 

Stinși în inimile tale 

Ce cântă în cor. 

Iarna vine, vremea rea se întoarce,

Pe zăpada cristalină de fum, 

Cum vântul răsună în sosire, 

Iarna a venit de acum. 

Viscolul îmi troienește gândurile,

Ce se varsă din dor, 

Ziua să mi-o astupe tăcerile, 

Iarna se renaște cu un blând amor, 

Copacii tremură, iarba se înnegrește,

Cum atmosfera e albă, 

Ce pleacă zburând în avânt

Ziua noastră se albăstrește. 

Speranța mi s-a rupt,

Și durerea m-a cuprins,

Cu ochii triști și însângerați, 

În lacrimile de cristale. 

Cerul sa închis de lumină, 

Și sufletul meu lin îl străpunge, 

Și-l înfige în țepi de lacrimă, 

Și chipul mi-l unge. 

Pe un trecut ce s-a dus,

O iubire melancolică de vis, 

Ce aude cântecul melodios de nespus, 

Cuvintele triste mi l-ai zis.

Într-o natură tăcută, 

Plânge viețuitoarele cerești,

După dorul și cu inima venită, 

Cu cântări neîmpăcate. 

Sub cerul neîmblânzit, 

Copaci suspină, florile plâng, 

Într-un ceas netrezit, 

Cu chipul dâng. 

Izvorul lacrimilor ce curge, 

Și se revarsă inima de dor, 

În rămurele de smaralde parcurge, 

Tăcerea de amor. 

Într-un codru întunecat, 

Zarea tace, dar tu mi-ai șoptit, 

Lacrima topită ce a plecat, 

Într-un drum nepăzit. 

Luceafărul auriu ce strălucește visele plumburii, 

În codrul dorului își învelește inimile azurii, 

În sufletele stinse de bucurii, 

Un amor al veseliei argintii cu fericirii. 

Stelele ce zboară în cerul argintiu, 

Unde visele împletite de smaralde, le știu 

Luceafărul cu părul de aur, 

Stelele mândre se ascund în faur. 

Dorința unde vreau să ți-o îndeplinesc zburând, 

În inima stinsă, surzând, 

În vise de cristale cântând, 

Visul amorului pentru luceafărul trist, plângând. 

Luna ce răsare pe cerul cenușiu, 

Într-un gând aprins, dorul e vișiniu, 

Diamantele dorului în luceafărul blaândeții, iubirea e purpurie, 

Destinele împletite sunt cu veselia plumburie. 

— O, dorință pură,

Ce răsari pe o culte tristă din natură, 

Du-te pe luceafărul auriu,

Să-mi îndeplinească visul azuriu. 

Copacii cu merele de aur se înveselesc, 

O iubire argintie ți-o citesc, 

În miresmele parfumate în cerurile cristaline 

Dorul luceafărului blând pleacă cu vise line. 

     De ce timpul trece așa de iute,

Și unii vor din ce în ce mai multe 

De ce în lume nu mai e dreptate,

Și unii de la drumul bun se abate.

    Pentru că totul se învârte în jurul banului 

Iar banul este ochiul dracului 

Cu cât are mai mult în visterie 

Cu atâta mai puțină omenie. 

    Se ceartă și se învrăjbesc frații între ei 

Pentru avere și pentru câțiva lei 

Vecinii se judecă pentru o palmă de pământ 

Și numai lucruri rele au în gând.

    Cel lacom, caută tot timpul să se îmbogățească 

Și nu gândește că într-o zi o să plătească.

El crede, că dacă are bani e și deștept 

Dar, când o fi să plece, pleacă cu mâinile pe piept 

Și lasă aici averile lui toate 

Pentru că acolo sus,e cu adevărat dreptate.

 FLOARE DE GHEATA , IN VARF DE MUNTE 

CAND VINE FRIGUL , INCEPE SA UITE.

ISI INGHEATA TRUPUL , MIRESMELE-I PALESC ,

RAMANE DEZGOLITA , INTR-UN SUSPIN GROTESC.

REZISTA DOAR CU GANDUL LA ACEA CALDURA , 

UITA C-O DOARE TRUPUL , DOAR SA NU SIMTA URA.

INCEPE SA IUBEASCA VANTUL , CE-I LASA CICATRICI , 

ZAMBESTE CU DURERE-N SUFLET , EA VA PLECA DE AICI!

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.

Mi-ai pus octombrie în păr

Și gustul ploii reci pe buze.

Știai că astea îmi aduc fericire,

Că nu sunt niște lucruri banale,

Apreciate de oricine.

Dar, zi-mi, tu le iubești?

Iubești tu toamna?

Mai mult decât mine?

Iubești tu ploaia?

Așa cum eu o iubesc?

Oh, nu vreau să par egoistă, însă...

Sunt doar ale mele.

Și sunt doar a lor.

Nu cred înțelegi...

Cred că nimeni nu înțelege..

„Într-o lume în care poți fi orice, fii...”,

mi-ai spus.

Dar ce să aleg?

…o floare?

Mulți au ales asta.

…o viețuitoare?

Nu vreau să copiez.

...o carte?

Iubesc cărțile.

Am sute în cameră.

Dar, totuși, simt că nu e asta.

Mi-au rămas două: toamna și ploaia.

Care din ele?

Simt că nu pot trăi doar cu una din ele.

Nu merge una fără cealaltă.

Nu în cazul meu, oricum.

Și, atunci, rămâne să completez așa:

„Într-o lume în care poți fi orice, fii toamna și ploaia deopotrivă”,

mi-ai zis.

Mi-ai pus octombrie în păr

Și gustul ploii reci pe buze?

Sau a fost doar un vis?

Iată acest frumos apus 

Ce de albastru e străpuns, 

Iar mărețul soare apare 

Ca o pată de culoare

Și undeva în îndepărtare 

Siluete a două bărci străbat 

Un lac neîncetat 

Și-n acesta s-a oglindit 

Peisajul adormit... 

Însă, odată ce focul dispare, 

Cerul se umple de întristare 

Și își pierde din vigoare,

Iar natura toată merge la culcare

    Privit-am cerul la apus,
    Şi ochii tăi adânci, s-au dus, 
    Spunându-mi că vor reveni,
    Din nou, la început de zi...
    
    Această noapte, greu va trece,
    Fără să-ţi ţin în mână, palma rece,
    Şi-n primul ceas de dimineaţă,
    Mă vei găsi plin de speranţă:
    
    Să-mi pui pe buze un sărut,
    Şi să-mi şopteşti ce voi s-aud ;
    La noapte stelele şi luna,
    Ne vor uni întotdeauna...