Luceafărul auriu

O, sufletul meu sincer 

Căci tu mi-ai colorat visele pe cer,

Și lumea m-a lăsat plângând,

La culmea mea tristă, cântând.

Chipul revărsat ce se topește în mine, 

Și lacrima de lumină curge în tine,

Și pleacă în stoluri departe, 

Cu speranța uitată ce n-o mai împarte. 

Acum liniștește-te pe o rază de floare,

Ce o luminează și o dezgheață blândul soare,

Cu ochii tăi de potir și cu chipul răspicat,

Se înalță în văzduhul ceresc, plecat. 

În umbra serii, 

Cu lămpile deschise,

Se aude șoapta cântării, 

Cu drumurile închise. 

Într-o noapte albă de vis, 

Cu privirile tăcute, 

Se plimbă ecoul pe cărări 

Într-un cufăr de stele pierdute.

Tăcerea e albă, 

Și-mi îngheață ochii de cristale, 

Și mă îmbracă într-o nouă salbă, 

În razele tale de petale. 

Un luceafăr de sus, 

Mă mângâie lin cu blândețe, 

Și îmi spunea durerea care mi-a strapuns-o

Într-o privire de tristețe. 

Florile cântă șoptit, 

Într-o natură de argint, 

Pe umbra serii ai venit, 

Chipul tău nu-l mint. 

Acum plutește pe apele de smaralde, 

Și du-te departe în univers, 

Și gândul se dezgheață în dorurile tale calde,

Eu scriu câte un vers. 

Pornește pe galaxia tăcerilor, 

Și zboară între stele și planete, 

Spre izvorul tău al plăcerilor, 

Și te scaldă într - o umbră al suspinărilor.

Visele se pierd în dorința cenușie, 

Și se topesc de dor, 

Într-o sclipire purpurie, 

Îmi răsare un fior. 

Se renaște umbra morții, 

Pe calea tăcută de vis, 

Și mă duce în voia sorții, 

Unde cuvintele triste l-am zis.

Într-un ocean de patimi, 

Mă scufundă zarea, 

Și izvorul plânge în lacrimi, 

Unde mă găsește chemarea?

Întunericul mă cuprinde, 

Și mă sfâșie în spini durerii, 

Și în lanțurile pierzării mă prinde,

Să umilesc zi și noapte. 

— Of, de aș trăi până la un infinit,

Și să zbor cu petalele de safir, 

Într-o singurătate pură care nu ai venit, 

În ochii tăi de potir. 

Acum lasă singur și sa sufăr, 

Pe umbra lacrimi ce nu mă lasă, 

Și îmi curg din ochii petale de nufăr, 

Se întoarce sufletul stins acasă. 

Și ma acoperă într-o ramură de aur, 

Căci universul mă cere, 

Să mă ducă departe în tezaur, 

Și gândurile mele nu le-aș cere. 

Acum toată lumea se îngheată, 

Și florile se ofilesc, 

Și inima îmi îngheață, 

Căci pe tine mult te iubesc. 

Acum dormi împace, 

Cu chipul senin și etern, 

Suspinarea ta ce tace. 

Sufletul tău pleacă în inima maternă. 

Speranța mi s-a rupt,

Și durerea m-a cuprins,

Cu ochii triști și însângerați, 

În lacrimile de cristale. 

Cerul sa închis de lumină, 

Și sufletul meu lin îl străpunge, 

Și-l înfige în țepi de lacrimă, 

Și chipul mi-l unge. 

Pe un trecut ce s-a dus,

O iubire melancolică de vis, 

Ce aude cântecul melodios de nespus, 

Cuvintele triste mi l-ai zis.

Într-o natură tăcută, 

Plânge viețuitoarele cerești,

După dorul și cu inima venită, 

Cu cântări neîmpăcate. 

Sub cerul neîmblânzit, 

Copaci suspină, florile plâng, 

Într-un ceas netrezit, 

Cu chipul dâng. 

Izvorul lacrimilor ce curge, 

Și se revarsă inima de dor, 

În rămurele de smaralde parcurge, 

Tăcerea de amor. 

Într-un codru întunecat, 

Zarea tace, dar tu mi-ai șoptit, 

Lacrima topită ce a plecat, 

Într-un drum nepăzit. 

Piatra lunii ce strălucește amor, 

În inima ametistă o ador, 

Fericirea de perlă, 

Se risipește în ochii de mierlă. 

Suflete de citrine, culmi de aguamarin, 

În suflete luminate, mă închin, 

În luna aurie se vede câmpia turmalină,

Între flori și stele, fața de helidor e senină. 

Ne plimbăm în stoluri de morganit, 

Pe cerul castaniu am pornit, 

În ochii de sticlă, lacrimă de lumină, 

Privirea cenușie e divină. 

Flori de labradorit, zile de iolit, 

În cristalul amorului, călătorim în kianit, 

În valuri de mări, suflări de cântării, 

Zile amoroase cu uitării. 

În munții de aur, în crestele ale vântului,

Plângea cântarea cântului, 

Unde te văd în piatra luni, 

Unde să răsară iubirea pentru cei mai buni. 

Ametistul tristeții, rubinul suferinței, 

În smaralde parfumate ale umilinței, 

Unde te iubesc, visul de amor, 

În sufletul de cristal te ador. 

Piatra lunii e un dor luminat,

Pe drumul albastru ai zburat, 

Între stele și planete, 

Între stoluri și ecouri de foșnete. 

Visele se topesc, 

În lacrima de catifea, 

Și dorurile îți sclipesc, 

De muzica de iubire. 

Dorința e o lacrimă, 

Ce mă uită-n vis,

Ca pe o nouă mamă, 

Dorința ta ți-am zis.

În noaptea albă, 

Visele strălucesc, 

Îmbrăcate într-o nouă salbă, 

Eu pe tine te iubesc. 

Într-un univers melancolic, 

Cântă alinarea dorului, 

Într-un suflet minunat și simbolic, 

Ziua ta m-a lăsat.

Tăcerea e o mângâiere pură, 

Cu ochii de argint aplecați, 

Îmi șoptesc iubirile din natură, 

Cu părul tău de aur. 

Genele de petale, ochii de cristale, 

Suflete împăcate, cântări deșarte, 

Flori de kianit, maci de turmaline,

Ce pleacă în stoluri departe. 

Ziua pleacă, noaptea să treacă, 

Într-un vârf de stele, 

Căci gândurile mele să numai socotească, 

Ducându-le cu ele. 

Durerea m-a străpuns,

Și dorul mă lasă, 

Și mă duce departe în vârful norilor, 

Spre tărâmul ei acasă. 

Cerul s-a închis de lumină,

Și zboară în ochii purpurii de smarald

Spre cerul albastru divin 

Cu chipul cald. 

În culmea dorului senin, 

Florile tac, iar codrul negru izvorăște,

Spre cerul vesel și lin, 

Spre câmpurile de cristale. 

În liceu, tu ai fost alături,

Cu zâmbetul tău strălucitor,

În fiecare zi, chiar dacă-i soare,

Eram prieteni, uniți de dor.

Iubirea noastră s-a născut încet,

Pe coridoare, în clipe de vis,

Prietenia noastră a crescut curat,

În fiecare moment, în fiecare vis.

Ne-am sprijinit, am râs și-am plâns,

A fost o poveste de neuitat,

În liceu, tu mi-ai fost alături,

Un prieten și-un iubit adevărat.

În școală, am crescut împreună,

Cu bucurii și dorințe deopotrivă,

Iubirea și prietenia ne-au unit,

Într-o amintire vie, mereu prețuită.

Vremuri tulburi,

Mii și mii,

Fost-au ieri

Până să vii.

Dar odată ce-ai venit,

Toate mi s-au desluṣit;

Am aflat a mea cătare;

Mi-ai fost far intre hotare.

Nu-nteleg și nu-ntelegi,

C-au fost mii de ani întregi,

Când n-aveam nicio speranță,

Toate fară importanta?!

Însă tu ai fost lumină,

Licărirea cea divină;

Sufletului înghețat,

Dor de viață tu i-ai dat.

Ah ce tremur,

Ce cutremur;

Spaime crude,

Năruite...

Urc un deal și valea o cobor 

Și-a mea privire mi-o rotesc, 

Poate te văd din întâmplare 

Și inima fierbinte îmi răcoresc. 

Cândva pe-aici ne întâlneam 

Și te așteptam cu trandafiri, 

La schimb iubirea ta primeam 

Și fericirea ne curgea-n priviri  

Eu tânărul din satul de sub deal 

Iar tu,  a mea aleasă din poveste, 

Ascunși să nu ne vadă lumea rea 

Făcând din întâlnire a lor...veste.

Aveam ca ani cam șapte peste zece 

Iar tu o floare cu petale parfumate, 

Pe care eu îndrăgostit le miroseam 

Visând că-n timp  vei fi a mea jumate.

Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat 

Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat, 

Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă 

Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat. 

................................... ......

Aduc și-acum pe vale multe flori 

Dar, nu trandafiri și doar lalele, 

Pe care le arunc și-mi zic în gând 

Aici s-au năruit...visurile mele!

În ochii tăi se scaldă marea,

Ma scufund in ea,plutesc. 

Pt o clipă-mi țin suflarea,

Sa pot rosti un te iubesc..

Glasul tău ma înfioară ,

Ma -nvaluie seducător;

Ca un sunet de vioară, 

Penduland amețitor. 

Arde mâna ta sub haină, 

În trupul tău Ma cuibăresc. 

Mă săruți in taină 

Ma dorești si te doresc. 

Sa fugim in lume oare,

Unde nimeni nu ne știe ?...

Si iubirea nu mai doare;

Sa fim soțul si soție  

Ma iei in brațe si oftezi, 

Cuprins de vise colorate, 

Ce ai stăruit sa le pictezi 

Pe cearșafuri șifonate.

Ne vedem diseară iar;

Sa uitam de ieri, de mâine, 

Purtați de dulcele amar,

Ca soarta nu ne aparține..

Stau... Ascult Alternosfera

Mă gândesc la Marinela.

Și vreau să scriu o poezie

Despre a noastră drumeție.

A început tot c-o minciună 

Cum că iubirea este chioară.

Dar eu ne vedeam împreună,

Liniștind aceeași vioară.

I-am furat din ochi frumusețea

Și ea să fure ceva și-ar fi dorit

Căutând dezgolită tristețea 

Doar titre necitite a gasit.

Am învățat ca iubirea moare

Și recunosc, e vina mea.

Numărând in petale fără culoare

Eu n-o mai vreau deja.

Nu există sfârșit perfect

O să verific cand-oi fi bătrân.

Poate, când ceva începe 

Doar sfârșituri mai rămân.

Din nou eu stau si ma gindesc

La viata care trece

Si de durere.. eu fumez

Tigara iar se stinge...

Trec zile-ntregi ..

Trec nopti fara odihna

Tu iarasi pleci 

Si-mi spui ca o sa treaca...

EA iar te chiama 

Tu iar ma lasi pe mine

Te duci la EA grabit

Si-mi spui ca vorbim miine...

Si iar ma pun pe asteptat

Si sufletul ma doare

Dar .. eu asa am acceptat

Inghit lacrimi amare...

E o femeie..e sotia ta

Eu sint doar o amanta

Cu Ea tu iti traiesti viata

Cu mine te vezi citeodata..

Tu miai propus sa fim iubiti

Ca ai familie..copii

Dar am ajuns indragostiti

Si facem nebunii...

Si iarasi trebuie sa pleci

EA iar te chiama acasa

Eu iar ramin sa ma gindesc

De cine tie-ti pasa....

Ea-i mama la ai tai copii

Eu ..doar o simpla fata

Ei iar te-asteapta ca sa vii

Si eu ramin indurerata...