Nu știu nimic...

Și îmi trec zilele amintindu-mi cu dor

De al meu prim vin Merlot

De notele roșii ce mă duceau în visare

Si cum mă simțeam... ca-ntr-o îmbrățișare.

Și mi-au trecut veri cu al tau blanc în gând 

Și zile-ntregi l-am pomenit sperând

Să-ți amintești c-ai fost cel ce mi-a arătat 

Taina vinului bun... dar nu... n-a contat.

Și îmi trec zilele mințindu-mă frumos

Că ai păstrat din promisul Sauvignon 

Că te gândești când savurezi Bordeaux,

Și ții o sticlă pitită sub torpedo...

Știai că...?

Sub un cer senin cu multe stele

Dorul crește-n taină sfântă,

Ca luna ce intunericul aprinde

Cu speranțe și liniște adâncă...?

Și...

E amintirea ta lumină caldă 

Îmbrățișarea ta un vis curat

Ochii tai, cărbunii ce-mi ard 

În sufletu-mi nemăsurat...?

Căci,

Un amalgam de sentimente 

Și o adunătură de emoții 

Pe inimă-mi lasă amprente

Și mă sufocă-n timpul nopții...?

Și, iar...

Călătoresc cu gândul 

Acolo unde inima-mi tresare

Mă văd degustând al tău vin

Într-o ultimă îmbrățișare...!?

Oare de ce gânduri ma dor?..

Atunci când seara vine,

Și lacrimi pe obraz cad de dor

Si-mi umplu paharul cu poezie!

Oare de ce nimic nu mai e?..

Din tot ce -am visat să fie

Vremuri apuse cu gândul la noi

Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!

Oare de ce gândul la noi

În noapte sufletu-mi inundă?

Îmi recită despre un vin în doi

Valseaza...în lacrimi se scufunda!

Oare de ce simt ca ma pierd cu firea

Și aerul îmi pare tot mai greu?

Mi-e dureroasă și ischemica amintirea

Când îmi răsună doar numele tău!

Oare de ce sufletu-mi n-ai înțeles

Ca i-ai fost drag precum un vers!

Zi-mi cum sa te fac a fntelege

Ca în iubire nu există lege?

Și plouă... și plouă... și plouă 

De mi se rupe poezia în două,

Dorul de noi în gând se afundă 

Cerneala curge și foaia inundă.

Și plouă... plouă mărunt și des,

Din picături vise plăpânde îmi țes

Le strâng pe toate în același pahar, 

Plin cândva cu al strugurilor nectar.

Și plouă... și plouă cu vânt

Și gândurile își iau avânt

În inimă imi bat ecouri mute

De dorul, ce nu vrea să te uite...

A mai trecut o zi de dor, de tine

O zi în care dorul nebunesc 

Lovește cu putere în sufletul din mine

Făcându-mă mai mult să te doresc...

Caci te-am zărit pentr-o secundă 

În agitația orasului de peste zi

De-atunci gândul mi se inundă 

Cu versuri pentru poezii...

Dar se simte o tristețe-amară 

Atât de grea, de zbuciumată,

Încât orice vers scris mă doare

Și mi-e greu să scriu în continuare...

Poezie... asta sunt eu,

De la un timp, e tot ce știu 

Tot ce aleg să trăiesc 

Tot ce pot să dăruiesc...

Îmi ocrotesc sufletul cum pot,

Durerea din mine o scot,

Dorul și nopțile amare

Le scriu cu apăsare...

Fericirea mereu o închin

Versului cel mai divin

Fiorii amintirii ii creionez,

Visul cu împliniri colorez.

Asta sunt eu...poezie 

Vers cald, zâmbet, bucurie

Rimă neagră, dor și jale, 

Toate sub o lună și-un soare.

Te-am întâlnit sub luna albă,

Cu vântul blând prin al tău păr,

Iar ochii tăi – o mare caldă –

Mă pierdeau în al tău adevăr.

Erai o taină din pădure,

Un dor de stele și izvoare,

O femeie care nu se-ndură,

Să stea în inimi trecătoare.

Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,

că-n pieptul meu e foc aprins,

și dacă umbra ta va dispărea,

rămân o piatră din munte desprins.”

Atunci ai râs, ca din lumină,

Și-ai fost a mea, măcar un vis,

Iar clipa noastră, cristalină,

Încă mă ține trist și nedescris.

AU GUST de vesnicie

Amintirile cu tine

Și ca însemn de simbrie

Ți-am dăruit a mea iubire

AU GUST de o poveste

In ca am fost și vom fi

Și-n care ani vor trece peste

Continuând a ne iubi

AU GUST de tandrețe

Și de la părinți binețe

De nași iubire mare

Iar de restul, doar răbdare

AU GUST de nemurire

îmbătat în veselie

Și de cântul lor Iubirea

August v-a întărit unirea.

AU GUST de adorare

Și de exemplu mare

Căci poți in van sa mori

Dacă nu ai AU GUST-ul Lor.

Șoaptele nu cer glas,

ele se nasc din apropiere,

din priviri care știu

mai mult decât spun.

În ele încape o liniște caldă,

un adevăr mic

care nu vrea să rănească,

doar să rămână.

Șoaptele sunt pași

pe un drum de seară,

când lumea încetinește

și inima are timp să asculte.

Unele vindecă,

altele dor,

dar toate trec prin noi

ca o lumină blândă prin frunze.

Și poate că viața

nu e făcută din strigăte,

ci din șoapte adunate cu grijă,

care ne spun, încet, cine suntem. 

Oare fugit-a gândul de la tine

Și n-aș putea să mai gândesc.

Dar ce să fac de-mi vii în minte

Și dacă-n ochi te oglindesc.

Nu poți ca să-mi mai ieși în cale

Ci doar în gând să te-ntânesc.

Dar pot eu oare ca vreodată

Din minte să mi te gonesc?

Să-ți spun că drag mi-ești și acuma

Deși aici, cu mine nu mai ești.

Dorința în zadar s-ar zbuciuma,

Și-n suflet dorul aprig răsucești.

Lumânarea neatinsă stă pitită, 

Neobișnuit de liniștită. 

Așteaptă să fie văzută, 

Neobservată, ea se preface tăcută.

Neavând chibrite sau brichetă, 

Mă apropiu de ea foarte discretă. 

Întunericul pătrunde subtil în odaie, 

Încet-încet aud stropii vestind o ploaie. 

Lumânarea așteptând nerăbdătoare, 

Să aibă un folos în lumea asta oare? 

O privesc fără interes, 

Situația dintre noi nefăcând un progres. 

Iubirea mea arzătoare, 

O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.

Timide ne apropiem una de alta,

Descoperind ce ascunde fapta.

Dragostea oarbă m-a făcut. 

Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut 

Într-o lacrimă de ceara, 

O vai, iubire amară.

Ce s-a întâmplat cu noi? 

Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.

Te-am iubit cu adevărat, 

Mă doare că încă o fac.

Chiar dacă ai rămas cu nimic, 

Alături de tine rămân ca un alcoolic. 

Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,

Acum vei vedea cum se simte nemurirea.

Scri la fel ca mine

Cu lacrimi din soare si umezi ochi plângând

Picuri de cerneală stau pe foaie amine

Etanol fiert prin vene curgând

Ploaie rece de noiembrie 

Vorbele nu ne-or întrece

Și soarele dacă s-ar arăta

Nimic n-ar rezolva

Lasă liniștea să se așeze

Să mă facă sa plâng iar

Căci mi-am tratat vocile

Erau multe,un miar

Du-te,fugi pe a ta cărare

Croiește-ți drumul tău agale

Nu mi-ai facut nimic greșit

Teoretic,practic,nimic n-a reușit

Și când se v-a opri ploaia

Brumarul să sti ca nu v-a da in gustar

Deoarece stiloul foaia-mi zgâria

Nu-mi plăcea,imi displăcea.

Nu v-a mai fi totul roz;

Pajiște cu bulbi galbeni de pidosnic

V-or fi doar cratere de obuze

După un război dus aproape veșnic

Nu înțeleg ce de nu ai răbdare,

Să citești un itinerar

Punctele pe hartă oare,

Îmi vor arăta suferința pură plină de onoare?

Atât a fost sa fie

Dor meu de tine

Acum e poezie 

Și îmi urlă in destine

Te dor privirile cu noi

Și tot nu vrei inapoi

Ochii tăi ma vindecă

Dar mă și judecă

Te iubesc

Te urăsc si te iubesc

In ochi tăi mai uit atunci cand vorbesc

Adorm și uit ca mai traiesc