Mă-nec în delta buzelor...

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Mick Lorem poezii.online Mă-nec în delta buzelor...

Дата публикации: 10 февраля 2023

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1337

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Iluzia ploii

Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.

Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.

Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.


(Starea de grație #3#)

Еще ...

Haldă de lumini

E tot în suflet,
tot clădit grămadă,
un fel de haldă
unde ruginesc lumini,
aici valsează gânduri
între pereți furtuna
și urmele-i dezgroapă
cavoul de-amintiri.

E tot aici
c-un fel de șopot -
dezgolindu-mi câte-o taină
mă îmbrăcă în neliniști
ca mireasa-n albe haine,
mă aruncă-n fum de beznă,
unde-s orbii heruvimi,
să-nfloresc a lor privire
cu o haldă de lumini.

E tot aici
cu iz de grații,
un fel de recital din aritmii,
culegeri de-amețeli uitate,
prăfuind întunecimi.
Tot grămadă,
într-un suflet:
și năluci, și dor, și ură
se-mpietresc în piept cerneală
ca rugina pe sculptură.

Еще ...

Ce-ar fi dacă...

Ce-ar fi dacă am privi
cum își aruncă noaptea-n ape
lumina hainelor de zi,
cum printre șoapte
tainele-i preface
albeața norilor în gri?

Tot urmărind a zilei crimă,
am fi zărit cum la hotar,
văzduhul capătă rugină,
cum își îneacă
înfiorându-se stelar
coroana de lumină.

I-am fi lăsat pe-a umbrei cale,
pașii ce ne-au rătăcit
și-l auzim șoptind în vale
cum unduind privirea lunii
lacul tremură agale,

iar de mâini se vor uni
povestind tăceri cu ochii
în acest contur de noapte
până zori se vor ivi,
îți întreb furia sorții:
ce-ar fi dacă...
ne-am privi?

 

Еще ...

Pustiu...

Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.

Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.

Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...

Еще ...

Amanet

nu prea cunosc a lumii taină
mi-ar trebui în amanet să las
atâţia ani
să-i dezgolesc puţin
întunecata haină
să-ntrezăresc sub ea un ocean

şi tot mă-ntreb
de-o fi să-i spintec faima
în adândimea necuprinsului măreţ
o fi vreo cale să vă dărui ploaia
lăsând toţi anii
amanet

Еще ...

Cât aș vrea...

cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
spălat de ploaie

 

flacară de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o straie

 

vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe ani-lumină

 

iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
lângă tine

Еще ...

Стихи из этой категории

Parfumul tău

Azi inima a bătut mai tare din senin

Că deodată, din neant, fără să stiu, 

Parfumul tău eu l-am simțit 

Acel miros ce a rămas in mine viu.

 

Mi-am plimbat privirea peste tot 

Cred că-n speranța c-am să te văd,

Sau poate că demult nu s-a-ntâmplat 

Nici în trafic pentr-o secundă s-apari...

 

Dar simtul se pare că m-a păcălit

Tu nu erai aproape de acel loc.

Era sufletul meu ce tare te-a dorit

Că emana parfumul tău din interior.

 

Atunci am realizat că acel parfum

A rămas în suflet ca un tatuaj pe piele

Căci pot să caut oriunde și in orice om

Te regăsesc în mine, căci tu îmi curgi prin vene.

Еще ...

Tu

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..

Еще ...

DESPARTIRE DE UN ALT ANOTIMP

Astăzi am decis și m-am despărțit de iarnă…
Eram deja precum doi străini unul față de altul,
Fiecare luând-o pe alt drum, un pic încrâncenați.
Ea s-a pierdut tăcut, pe cărări cețoase înspre munte,
retrasă în tăcerea vânturilor reci și norii plumburii
Iar eu, cu mâinile pline de lăstarii sângerii
am pornit pe lângă firul argintat al apei
În care Soarele, precum Narcis, își dezmiardă chipul.
Ce simplă despărțire, parcă am fi fost departe tot timpul
Doi foști îndrăgostiți, care au înghețat toate cuvintele
Și nu au mai simțit decât nevoia de a evada fără regrete
In alte anotimpuri mai puțin imperfecte.  
Știam chiar locul unde noile ape își sting tumultul
Știam de fluviul care sărută impudic marea si vântul
In fiecare dimineață, la aceeași oră, tablouri dedicate
O pată albastră printre insule de culoare, acuarele delicate
Și un soare răsturnat peste silueta mea între nori
Așteptând încă o Primăvară frivolă adusă de cocori!
Ce indecentă despărțire, ce exuberantă regăsire…

AUTOR : IOAN CRISTINEL ZAHARIA

Еще ...

Tu și eu

De ce te-aș mai iubi...?

E o afirmație stupidă,

Spusă la nervi ori la glumă..

De ce nu te-aș mai iubi?..

Asta chiar e perfidă!...

Să mă prefac că nu curmă.

Doar gândul că te -as pierde?,

Mă tulbură și mă sugrumă!

În timp ce-ți caut scuze,

Resemnarea mă cuprinde 

Și mă eliberez de teamă 

Cu zâmbetul amar pe buze.

Nu te vreau străin de mine,

Ci să -mi aparții pe veci.

Ești al meu, așa cum ești;

Eu mă regăsesc în tine,

Iar tu,cum sunt,mă placi.

Și mă topesc când mă privești.

De fapt merită -n esență,

O ceartă banală să ne rupă,

Punând capăt fericirii?..

Să fim părtași la suferință,

Luând decizia în pripă,

Căzuți pradă amintirii?...

 

,

Еще ...

Pe unde esti acum?

Tu, aripile mele prea fragile

Ce au cedat din prima zi de foc…

Trecut-au pan-acum prea multe zile

Si despre tine nu mai stiu deloc…

 

Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,

Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…

Ma tine prizonier si-mi da ferestre

Atat cat doar sa-mi pot imagina.

 

Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?

Strabat in lung si-n lat acelasi drum -

Dup-un amar de chinuri si de vrere

Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?

 

Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!

Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!

S-aud ca tu jongland printre ruine,

Franturi de suflet ai lipit la loc…

 

C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!

Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,

Se reaprinde-n scrumiera la fereastra

Cand  ma intreb pe unde esti acum!

Еще ...

PRIVIT-AM CERUL LA APUS...

    Privit-am cerul la apus,
    Şi ochii tăi adânci, s-au dus, 
    Spunându-mi că vor reveni,
    Din nou, la început de zi...
    
    Această noapte, greu va trece,
    Fără să-ţi ţin în mână, palma rece,
    Şi-n primul ceas de dimineaţă,
    Mă vei găsi plin de speranţă:
    
    Să-mi pui pe buze un sărut,
    Şi să-mi şopteşti ce voi s-aud ;
    La noapte stelele şi luna,
    Ne vor uni întotdeauna...

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍