Iubește ca'n „Liceenii”

Într-o lume plină de “scroll” și “swipe”,
iubește ca-n “Liceenii” -
puțin spus, mult simțit…
când o privire valora cât o promisiune.

“Oare mai există iubirea asta?”

Da, mai există.
Nu o găsești în vitrinele lumii,
nici în viteza cu care trecem unii pe lângă alții,
dar trăiește -
în gesturi simple,
în ochii care se caută fără cuvinte,
în răbdarea cu care cineva așteaptă un mesaj,
în mâinile care se țin fără să întrebe cât va dura.

Iubirea ca-n “Liceenii” n-a murit.
S-a retras în colțuri liniștite,
într-un apartament cu perdele albe și cărți pe noptieră,
într-o îmbrățișare dată pe hol, în tăcere,
într-o piesă veche de la Angela Similea,
ascultată într-o duminică în doi.

Există.
Dar nu face zgomot.
Și nu cere nimic altceva decât adevăr.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Antonio Ciprian Corneanu poezii.online Iubește ca'n „Liceenii”

Дата публикации: 27 августа 2025

Добавлено в избранное: 2

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 532

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Sâmbăta

Poate-o fi sâmbătă, o zi ca oricare,
dar tu ți-ai croit din gândul meu o fugă la Marea Neagră,
unde valurile-mi șoptesc numele tău
pe fiecare plajă, pe fiecare stâncă.

Te-ai cuibărit ca un ecou stingher, pe-o plajă uitată de zei,
sub pleoapa soarelui ce-mi pictează chipul tău –
ești cea mai frumoasă întâmplare,
și-n albastrul ochilor mei
îți port pașii goi, pe nisipul fierbinte al sufletului meu.

Și poate că sâmbăta s-a topit în noi,
la umbra unui dor fără hotar,
în valuri ce sfâșie, ostenite, țărmul
și-n spuma ce se preface în rugă.
Căci eu am naufragiat prin inima ta,
iar tu ești marea ce-mi sapă abisul gândului neîncetat –
o mare nestăvilită,
fără de sfârșit…
Și mă las purtat așa de valul dorului tău
și te cuprind,
fără busolă,
fără teamă,
sub bolta unui sentiment ce îmi risipește
toate punctele cardinale.

Și poate că nu mai e sâmbătă, nici ieri, nici mâine –
doar noi, două naufragii ce se caută
pe harta unui vis sfărâmat de atâtea valuri.

Rămâi tu, ca un cântec în larg,
și vino iar, din zare,
să-mi fii țărm,
când marea din mine
se frânge.

Еще ...

Altarul râvnit

Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aș lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!

Еще ...

Altarul căderii

Nu te mai regăsesc în vechile tale argumente,
nici în vreo șansă nouă care să ne mai cuprindă.

Mă pierd, mai bine, în șoapte fără nume,
în nopți târzii pe care nu le mai cauți,
ca și cum uitarea mi-ar fi drum de întoarcere.

Privirea ta îmi era icoană vie,
nu imagine, ci altar al căderii mele în tine,
spre care mă avântam în rugăciuni fără odihnă.

Acolo îmi depuneam toate gândurile -
în adâncul privirii tale, pierzanie.

Erai un vulcan de gânduri neîmpăcate,
o ardere fără nume, fără iertare, fără capăt;
păcatele nu te locuiau, te cotropeau,
iar sufletul tău era o cetate închisă în sine,
fără poartă, fără ieșire, fără izbăvire.

Și totuși, aș fi rămas acolo,
în această ruină incandescentă,
cu toată puterea mea de a nu pleca.

Te-am zidit în mine, piatră peste piatră,
flacără peste flacără –
tăcerea ta mă mistuia pe dinăuntru,
dar nu fugeam,
ci mă ridicam spre tine,
ca și cum arderea ar fi fost singura formă de iubire.

Erai aproape simplă, privită de aproape,
dar infinită în dor,
în tăcere,
în chin,
și-n jale.

Am plecat.
Nu pentru că liniștea ta nu s-a așezat
în furtuna ochilor mei,
ci pentru că n-ai avut curajul
să te ierți pe tine însăți.

Vei înțelege târziu,
foarte târziu,
poate când nu va mai exista nici aer,
nici apă,
nici foc
și nici țărână -
că tu,
pentru mine,
nu ai fost întâmplare,
nici clipă,
nici rătăcire

ci iubire,
de la începutul meu până la sfârșitul lumii.

Еще ...

De ziua ta

Profit de ziua ta —
astăzi,
să îți așez pe umeri un gând de lumină,
și
să-ți șoptesc, în taină,
poemul pe care ți l-am țesut din așteptare.

De ziua ta,
îmi las dorul să curgă ca un vin vechi,
păstrat în inima mea pentru ceasul acesta —
ca să-l sorb în cuvinte și să ți-l împletesc
în cea mai frumoasă poezie.

În noaptea asta adâncă
Încă aud cum
glasul tău se destramă în aer,
ca o aripă de înger ce fuge după lumina și se frânge tăcut pe umerii viselor mele.

Numele tău îmi e încă stea călăuză.
A rămas
marginea lumii mele,
o margine ce arde în tăcere
și mă ține prizonier în dor.

Aș fi vrut, nebun de dor și de neputință,
să fi fost drumul tău —
nu o potecă rătăcită prin uitare,
ci un râu ce curge la braț cu al meu,
până la capătul vremii,
până la capătul nostru.

Te-am visat de o mie de ori în fiece clipă,
ca pe un cântec pe care doar inima-l știe,
și m-am pierdut în ochii tăi —
izvoare de timp care nu mai curg,
ci se adună în mine, ca un miez de cosmos
însetat de lumină.

Ah, tu…
Dacă ar fi fost să fie altfel,
ți-aș fi dăruit anii mei
ca pe niște ramuri de măslin,
ți-aș fi zidit un palat din cuvinte,
și aș fi ars veșnicia doar să te știu aproape.

Și de vei trece vreodată prin umbra mea,
să știi:
acolo, în tăcere, un dor te așteaptă —
nemuritor, neînvins,
fără margini,
fără uitare.

tu ești începutul și sfârșitul poemului meu.

Еще ...

Umbrela galbenă

Ploua. Dar nu tare.

O ploaie blândă, ca un gând rătăcit,

sub umbra timpului ce spală

urmele întrebărilor pe care nu le-am știut rosti.

 

Sub pânza galbenă ce ne-mpletea pașii,

ne sincronizam, tresărind ca două inimi topite într-un singur ritm,

și parcă iubirea nu se năștea

dintr-un sărut,

ci din pașii noștri

ce se inventau unul pe altul.

 

Tu râdeai,

iar eu îmi ascundeam tresărirea

sub un zâmbet care nu știa să mintă.

Pașii noștri dansau

pe-o alee retrasă,

ca niște poeme care au uitat

să mai fie citite.

 

Și-atunci ai spus: „Hai, taci și iubește.”

Și-am tăcut.

Am lăsat ploaia să ne îmbrace în ea însăși,

până și gândurile au amuțit

în acea clipă cu respirație de veac.

 

Sub umbrela galbenă

curge încă povestea din mine,

iar tu,

cine știe prin ce oraș sau vis,

o mai fredonezi.

 

Ne-am ascuns sub atâtea umbrele uriașe,

ca sub niște catedrale fragile,

de teama stropilor ascuțiți de iubire.

Dar acum,

sub această mică umbrelă galbenă,

ne-a prins eternitatea,

înghesuiți.

Еще ...

Ebrietate specifică

Mă strecor încet pe bulevard,
noiembrie aleargă ca un nebun.
sub paşii mei, lumea prinde contur...
ce noiembrie mahmur.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Rămas-bun

Ne luarăm rămas-bun

Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai

Noaptea, când amorțeam împreună,

Iar dragostea era îndeajuns.

 

Ai plecat pe același drum

Pe care ne plimbam de mână

Strâns lipiți, cu foc în suflet

Nestins nici de cea mai aprigă furtună

Sau de gelozia lunii solitare.

 

Spun cuvinte pe care nu le poți auzi

Și nu pentru că nu mai ești aici,

Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent

Bătăile inimii care ți le strigau în față

Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.

 

Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,

Pentru că încă o găsesc în patul

În care îmi încălzeai trupul cu ardoare

Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil

Evit să o alung.

Cu timpul, va pleca și ea,

La fel ca tine.

Voi pleca și eu

De fapt, am plecat deodată

Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.

Еще ...

Gânduri îmbrățișate

Se lasă seara-n taină peste mine

Cu umbre sumbre ce dor și se aștern 

O zi s-a stins in dor nemarginit

De un chip drag...rămas etern.

 

Un cer sangvin s-a stins in asfințit, 

In suflet rana mi-e din ce în ce mai grea

Caci mi te port în gând necontenit 

Tânjind pe mut...după îmbrățișarea ta.

 

Azi stele nu-s... să plângă lângă mine

Cu lacrimi mici să ardă-n noaptea mea

O zi s-a dus și sufletu-mi rămâne 

Tânjind acut... după îmbrățișarea ta. 

 

Sunt mai puternică, dar duc un dor amar

Mi-e rece fără tine, te scriu în versuri iar...

Și în tăcerea ce al tău nume poartă,

După îmbrățișarea ta, tânjesc....încă o dată.

 

Еще ...

Dragoste cu sufix

Croieşte-mă în linii consistente

Să nu m-atingi cu mâini indiferente

Îmi dai în nopţi lungi vise consecvente

Când te arăţi mereu doar pe fragmente

Sunt două trupuri, două monumente

Al meu, al tău, fără considerente.

În întâlniri din nopţi cu stele lente.

Noi, două inimi cu direcţii-adiacente,

Două buze şi doi ochi ca semnalmente,

Timpul şi spaţiul dintre noi absente

Nu poţi fi tu cel care face fente

Ştiind că eu trăiesc din sentimente,

De iluzii monumente...

Nu cer, nu vreau s-aud de argumente

Şi de idei, gânduri demente

Că dragostea e din sertarul condimente,

De la departamentul asistente,

Că este lux de visuri imanente.

Nu vreau la ipocriţi abonamente,

Ci din iubire sa-mi plătesc la viaţă rente.

Acestea sunt din cele inerente,

Hai să fim pentru suflet alimente,

Să ne iubim literalmente!

Еще ...

Joc periculos

Să ne jucăm cu sufletul puțin

Îi dăm să bea speranța visului otravă

Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin

Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă

 

Să ne jucăm cu strălucirile privind

Te-au săgetat creând o lume ireală

Orbit de stele cauți drumul bântuind

Ars de lumină te consumi ca o țigară

 

Să ne jucăm cu vorbe mute azvârlind

Un text formal într-o retorică banală

Cuvinte reci în propoziții chinuind

Ajunge gândul nerostit în călimară

 

Să ne jucăm cu amăgirile felin

Cuprinsă-n gheare jucăria e-n capcană

Deschise rănile întreabă de vaccin

Pare că dragostea e cea mai crudă boală

 

Să ne jucăm cu timpul vieții risipind

Orele arse de tristețe se destramă

Umbrite zilele  cedează asfințind

Scurtează drumul spre victoria finală

 

Să ne jucăm cu amintirile glumind

Să facem haz despre o dragoste amară

Lâsând să piară o ființă rătăcind

Periculos jocul de-a inima orfană

Еще ...

Te voi iubi

 

Te voi iubi

până în ziua

în care un pictor orb

va reuși să picteze

sunetul căderii

petalelor de trandafir

pe pereții palatului de cristal —

un palat care nu a existat niciodată...

 

Te voi iubi

așa cum iubește un suflet

fără promisiuni,

fără să i se ceară.

Chiar și în întuneric,

fără întrebări,

fără drumuri explicate,

doar cu încrederea

că pasul tău

mă va găsi.

 

Te voi iubi

în liniștea dimineților,

în respirația ta adormită,

în felul în care lumea se oprește

când îți aud numele...

Nu-ți cer să rămâi.

Nu-ți cer promisiuni.

Îți spun doar că iubirea mea

a fost adevăr,

a fost loc sigur,

a fost palatul de cristal

deschis pentru tine,

fără armură,

fără frica că îl vei face cioburi.

 

Și dacă, într-o zi,

pictorul orb

va reuși să picteze

sunetul căderii

petalelor de trandafir,

pereții palatului de cristal

nu se vor mai sparge —

ci vor păstra în ei

urma iubirii mele,

o lumină fină

care te va recunoaște

chiar și atunci

când eu nu voi mai fi,

până dincolo de ultima mea respirație.

A. Țurcanu @актуальное #Lasamasatevisez #poezie #ATurcanu

Еще ...

Te-aș mai fi iubit

Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc

M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc

Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit

Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit

 

Timpul doare și mie nu-mi mai trece

De dragoste-s frântă înghețată rece

Nicăieri nu-i ca la tine, acasă

Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă

 

Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești

Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești

Că ai fost al meu iubit

Pentru mine atunci cel mai potrivit

 

Hainele tale încă le mai țin

Să te chem mă tot abțin

Iubeam la tine tot , nu ști cât doare

Tu te mai gândești la mine oare ?

 

Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut

Ți-aș fi cerut încă un sărut

Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată

Te-aș mai fi iubit măcar odată

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍