Te voi iubi

Fiecare om are gândurile lui...

Fiecare ființă e o personalitate aparte.

Fiecare dintre noi suntem diferiți, unici...

Avem vise, scopuri, realizări și performanțe.

Unii râd, glumesc și sunt liberi,

Alții zâmbesc pentru a-și ascunde lacrimile.

Unii își împărtășesc sufletul,

Alții se îneacă în lacrimi în tăcere.

Am întâlnit atâtea suflete frumoase,

Sub un comportament indecent,

Care devenea un scut, o autoapărare...

Și atâtea suflete mizerabile,

Cu vorbe dulci pe limbă.

Aparențele înșală adesea...

Oamenilor le este frică să fie buni,

Să se îmbrace simplu,

Să lucreze cinstit.

Astăzi trăim într-o lume în care

Oamenii văd orice, dar nu se văd pe ei înșiși.

Văd greșelile altora,

Dar nu își văd propriile erori.

Nu mi-e frică să greșesc,

Mi-e frică doar când nu îmi dau seama de greșeală

Și nu o repar la timp,

Sau măcar nu încerc.

Am greșit și eu de atâtea ori...

Am pierdut multe: timp, nervi, încredere...

E vina mea că nu m-am oprit atunci când trebuia,

Când trebuia să spun: "Ajunge!"

Și cavalul e la stână...

Cântă-n mare depărtare,

În ecou tot se îngână,

Toți plâng de la a lui cântare.

Și cavalul tot se aude...

Îl ascult cu-atâta jale,

Aducând amintiri crude,

Rupând din suflet cristale.

Și-l ascult cu-atâta dor,

Parcă nu-mi sunt stăpână,

Deși sunetul îl ador,

Inima în piept suspină.

Și cavalul tot răsună...

Trecând anii mei prin mine,

Retrăiesc iar prin furtuna

Lacrimi mii, le țin în sine...

cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,

Unul bun si educat

Altul aspru plin de demoni,

Celalalt fara de pacat...

Unul lupta si se zbate 

Sa o obtina orice tel,

Altul uneori visează 

Sa aibă sufletul de otel....

Unul rupe si cu dinții

Sa obtina ce-a dorit,

Altul plange noaptea-n perna 

Ca sa uite ce-a iubit....

Unul calca pe morminte

Sa ajungă acolo sus,

Altul cu tristețe asteapa

Ingandurat orice apus...

Unu injura si loveste

Toti sa faca cum vrea el,

Altul are doar un gand 

Fericirea e a lui tel...

Altul lupta si se zbate

De nimic lui nu ii pasa,

Altul sta citește carti

Singurel la el acasa....

Unul vrea sa intoarca muntii

Si vrea sa obtina marea,

Altul se multumeste

Având doar painea si sarea....

Altul rupe tot din cale

Case si palate ar face

Altu-n casa lui de lut

Doar sa aibă un pic de pace

       ........

Doamne, spune-mi cum sa fac ?

Echilibrul sa-l gasesc...

Ca ma cert cu ambii zilnic,

Cum as putea să-i opresc ?!.

A. Țurcanu @reper

Draga jurnalule.... azi iar e frig 

Ploua și afara și în sufletel 

Deși ochii nu pling

Sufletul nu mi-e de oțel...

Draga jurnalule îți scriu din nou...

De ce e asa greu sa trăiești ?!

Cind durerea suna în ecou

Iar totuși tinzi sa supraviețuiești.

Draga jurnalule iar stau în fata ta ...

Nu vreau sa ma mai plâng

Nu-mi mai blestem soarta...

Încerc sa lupt , nu voi renunța !

A fost o dată ca-n povești

A fost o dată ca-n povești,

O viață minunată,

Când oamenii se mai vedeau,

Prin drum și pe la poartă.

Când oamenii se întâlneau

La veselii și șezători,

Iar fete și băieți jucau,

La hore până-n zori...

Copii până târziu jucau

De-a ascunselea pe-afară,

Și nu conta că-s la oraș

Sau poate, de la țară...

Faceam o gălăgie, Doamne,

Mereu babe ne certau,

Și în suflet realizau

Că copiii se distrau...

Da, ce șotii mai făceam,

Fugeam de acasă,

În ripa ne scăldam,

Boboceii de atâtea ori,

Noi i-am pierdut,

Când ne trimiteau părinții

Pe iarba la păscut!

Din nisip castele

Noi vara construiam,

Câte trăiri, emoții,

Momente noi aveam...

Băieții construiau căsuțe,

Singuri în copaci!

Sculptau locuri frumoase

Din rachite, fagi.

Acoperiș din stuf sau paie

Să ne putem ascunde,

Când vine câte-o ploaie...

Mi-e milă de copiii

Ce cresc azi, acum...

Că n-au trăit emoții

La joaca de "în drum".

Nu știu de "baba oarbă"

Ce seara o jucam,

Și pereche la papuci

Jucând le căutam.

Nimic nu poate fi ca înainte,

Și vara ne era

Cu mult mai fierbinte!

Pe dealuri, pe câmpii

Nici iarba nu creștea,

Animalele iarba o pășteau.

În livadă adesea, noi ne jucam

Cu prune dulci, mereu ne alintam,

În pădure, după flori alese...

Văzut-am animale,

Multe și diverse...

Și o căprioară

Acasă am avut!

Fincă micuță,

Rănită s-a pierdut...

Am văzut și lanuri

De ghiocei cândva,

Iar voi nu știu dacă

O să-i vedeți, cândva.

Pădurea cea de brazi

Astăzi s-a uscat,

Cărările pădurii

Azi s-au astupat.

Oamenii n-au timp

Să le mai pășească,

Pe internet ore în șir,

Reitingul să-și crească.

Cu fetele ne întâlneam,

Cosite la păpuși noi împleteam...

Azi rar de tot ne salutăm

Decât pe internet, când mai intrăm...

Nimic nu realizăm...

Nimic nu ne mai povestim...

Emoții, sentimente

Noi nu mai trăim!

Nu auzim nici cântec

De păsări primăvara...

Nu știm ce e picnic

Familial vara...

Cum e să zburi

Vara pe câmpie,

Cum să mănânci un strugure,

Toamna de la vie...

A fost o data ca-n povesti 

O viata minunată

Cind oamenii se mai vedeau..

Prin drum, si pe la poarta

Cind oamenii se intilneau 

La veselii si sezatori,

Iar fete si baieti jucau,

La hore pina'n zori...

Copii pina tirziu jucau

De'ascunsea pe afară...

Si nu conta ca-s la oras 

Sau poate, de la tara....

Facem o galagie, Doamne....

Mereu babe ne certau,

Si in suflet realizau

Copii se distrau....

Da, ce șotii mai faceam..

Fugeam de acasa 

In ripa ne scaldam....

Boboceii de atitea ori,

Noi i-am pierdut

Cind ne trimeteau parintii

Pe iarba la pascut!

Din nisip castele 

Noi vara construiam

Cate trairi , emoti

Momente noi aveam...

Baietii construiau casute,

Singuri in copaci!

Sculptau locuri frumoase

Din rachite , fagi.

Acoperis din stuh sau paie

Sa ne putem ascunde ,

Cind vine cite o ploaie

Mi-e mila de copii 

Ce cresc azi , acum...

Ca n-au trait emotii 

La joaca de "in drum"

Nu stiu de "baba oarba"

Ce seara o jucam 

Si pereche la papuci 

Jucand le cautam.

Nimic nu poate fi ca inainte ,

Si vara ne era 

Cu mult mai fierbinte!

Pe dealuri pe cimpii

Nici iarba nu crestea ,

Animalele iarba o pastea.

In livada ades, noi ne jucam

Cu prune dulci, mereu ne alintam

In padure dupa flori alese...

Vazut-am animale ,

Multe si diverse...

Si o caprioara

Acasa am avut !

Finca micuta 

Ranita s-a pierdut...

Am vazut si lanuri

De ghiocei cindva,

Iar voi nu stiu daca

O sa-i vedeti ,cindva.

Padurea cea de brazi 

Astazi s-a uscat,

Cararile padurii

Azi s-au astupat.

Oamenii n-au timp

Sa le mai paseasca,

Pe internet ore in sir

Reitingul sa-si creasca.

Cu fetele ne intilneam

Cosite la papusi noi impleteam...

Azi rar de tot ne salutam

Decit, pe internet, cind mai intram

Nimic nu rializam...

Nimic nu ne mai povestim...

Emotii, sentimente 

Noi nu mai traim!

Nu auzim nici cintec

De pasari primavara...

Nu stim ce e picnicul 

Familial vara...

Cum e sa zburzi 

Vara pe cimpie,

Cum sa maninci un strugur ,

Vara de la vie.

Înot printre ani

încercând să găsesc o cale

către ziua de ieri.

Îmi prind visurile

în mrejele unui mâine nedefinit.

O amintire din trecutul îndepărtat

mă cuprinde cu putere de mână.

Ar vrea să mă strecoare

în grădina mirifică a lui „Ieri”.

O iubire ce și-a găsit împlinirea

îmi mângâie inima

îndemnând-o să iubească din nou.

O deziluzie îmi smucește gândurile,

îmi insultă iubirile din trecut.

Privesc absentă la circul din mintea mea.

Un gând firav, timid,

se ascunde după un val de iubire

ce caută să-mi inunde sufletul.

Îi zâmbesc ștrengărește

pentru a-l încuraja.

Mă privește cu neîncredere,

dar nu se ferește din calea mea.

Îmi trimite idei, speranțe,

imagini ale unei posibile iubiri.

Îl cert fără convingere,

căci știu că sunt o „victimă” sigură..

Mă lasă să țip,

să îl dojenesc,

să îl resping,

știind că deja îl iubesc.

Îi cer să îmi mărturisescă

cărui iubit o să mă dăruiască.

Mă cuprinde cu drag

și mă povățuiește

să aștept, cu răbdare, în prag

până ce iubirea mă găsește.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Încă mai simt ecoul pașilor tăi,

În noaptea asta, pe drumul ăsta gol,

Fiecare pas mă ducea mai departe,

Dar tu, m-ai aruncat într-un rol.

Cine te crezi să faci așa ceva,

Tu, steaua mea, trebuia să fii,

Nu altcineva, nu altcineva.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Te-am văzut stând pe marginea viselor,

Dar tu ți-ai luat zborul spre necunoscut,

Eu rămân cu umbrele tăcerilor,

Și gândul că totul s-a pierdut.

Cine te crezi să faci așa ceva,

Tu, steaua mea, trebuia să fii,

Nu altcineva, nu altcineva.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Acum, mă ridic din ruine,

Dar umbrele tale încă mă-nconjoară,

Steaua mea, ai dispărut de tot,

Nu ești cine trebuia să fii.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Dar acum, steaua mea s-a stins în zori.

Cine te crezi... să faci așa ceva..

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...

Siropul buzelor catifelate

Ce tu le porți și-s cele mai frumoase

Din Universul fără de sfârșit,

Îmi amintesc interminabila iubire!

Îmi amintesc de infinit

Și de refrenul ce-n inima pe care mai demult ți-am dăruit,

A locuit și încă locuiește!

Tu inimă puternică ce glasuiești amor plin de lumină,

Vorbește-mi de iubire sau de a mea iubită,

Să nu taci,povestește!

Iar inima începe să ne cânte...

Ascultă-mă iubito încă o dată...

În ochii tăi cei mai frumoși de pe pământ,

Spun curajos celor ce încă n-au știut,

Doar în lumina lor sunt glorioși zeii din muntele Olimp,

De-acolo mă privesc pe mine, Zeus,Apollo,Poseidon

Și îmi vorbesc despre victoria ce ne așteaptă

Pe noi pe mine și pe tine

Despre interminabila iubire...

(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.

Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...

Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu

Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!

Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...

Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....

Dar sufletul cum oare totul ar gestiona 

Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...

Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta

Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...

Din noi doi... doar eu am fost problema

Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...

Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,

Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...

Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,

Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...

Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman 

Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...

Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă

Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...

Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri 

C-am avut așteptări prea mari de la tine

De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,

O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...

Și oare ce ar mai fi de spus?

În seara cu vânt liniștit,

Același soare, alt apus,

Pălește-n cuvânt nerostit.

Și oare ce ar mai fi de spus?

Cuvântul meu stă pironit,

De pereții minții este dus,

În haosul tăcerii-i izgonit.

Pare că n-ar mai fi nimic de spus,

Doar sufletul speră smerit,

Ca o să răsufle un răspuns,

Glasul iubirii- căci el n-a pierit!