Încheiere

Cu ochii tăi căprui

În viața mea apărui,

Defapt cred că erau aproape negri

Dar niciodată nu i-am simțit acri.

Vocea ta, ah, o frumusețe 

Vorbele le scoteai cu delicatețe.

Și inima a început să-mi tresară,

Când te-am auzit vorbind prima oară.

Atitudinea ta așa de matură

Mă făcea să am temperatură.

Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva

Care să mă facă să mă simt așa.

A trecut mult timp decând te-am cunoscut

Și încă țin la tine mult.

Poate că sunt puțin obsedată

Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.

Cât ține o viață? Un ceas? O poveste?

O clipă ce trece și apoi se topește?

O frunză căzută, un vis nefăcut,

O mână ce tremură in aer pierdut?

Ne naștem din lacrimi, din lut și mirare,

Și ardem în noi cu o sete prea mare.

Dar tot ce iubim, și tot ce trăim

Se duce cu vântul pe care nu-l știm.

Ce rămâne-n urmă? Un nume? O umbră?

Un "te-am iubit" spus pe fugă, în gând?

Poate doar cerul, privind peste lume,

Știe cât doare să fii... pentru-un rând.

Ce n-as da sa fiu o stea

Sa m-arat in fata ta...

Si-am dansa pe mandrul cer,

Amandoi cuprinși de ger.

Eu o zână, tu un cânt 

N-am atins vârf de Pământ,

Ci-n înalte locuri sunt...

Dar era o amintire

Suspin plină de uimire,

Fiindca-s singură întinsă 

Pe câmpia etern ninsa.

Ma scufund tot mai adânc 

In al bolții rău prea-sfant,

Tu mă vezi, eu te aud,

Sufletul mi-i veșnic surd.

Si c-o urmă de regret,

N-am să te mai strâng la piept,

N-o să-ți mai aud vreodată 

Vocea dulce-o-nestemată.

Căci în marea de tristețe 

Tot te văd ca-n tinerețe.

Dar voi fi veșnic plecată,

Caci de azi sunt ... înecată. 

Cu-a mea ultima suflare 

Te doresc cu multă-ardoare.

Inima plină de dor,

Ce n-as da să nu mai mor...

Am ajuns acasă,

M am pus în pat 

Și sufletul mi era rece,

De ce? Nu prea știam.

M am învelit bine

Și am dat play la melodie.

Irina Rimes a intrat 

Și sufletul mi a înghețat.

Nu știu cum sa scriu ce simt în adânc,

Doar ca doare tare,

Sufletul mi e stang.

E o durere interioara,

Ce doar oamenii zâmbitori o știu,

Când se termina ziua,

Plansetele revin.

Revin mii de gânduri,

Mii de amintiri,

Ce nu mulți le știu.

Amintirile ma dor

Și ma striga sa vin,

Dar umbrele lor nu mi dau nici un vis.

E greu sa fiu mereu cu zâmbetul pe buze,

Noaptea plang,

Iar ziua rad.

Nimic nu e ușor,

Spune glasul meu

Cerând ajutor.

Sunt un copil,

Dar am un suflet de adult.

E greu sa îmi revin

Chiar de am zâmbit puțin.

Noaptea trece,

Ziua vine,

Zâmbetul iese la lumina.

Ziua trece,

Vine seara,

Și ma innec in toata marea.

Marea mea de plansete,

Ce niciodată nu va trece,

Dar sper ca ea se va evapora,

Odată cu inima mea...

Soarele răsare,

Am văzut o pasăre,

Simt nevoia de o avansare,

Sentimentele mele sunt ușoare,

Inima mea e ca o apa curgătoare.

Ador amurgul ce se lasă,

Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,

Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie

Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.

Te iubesc și vreau să te am alături

În nopțile reci aș vrea ca să te am;

Mi-ai fost mereu tot mai aproape

Deci nu vreau ca să mai pleci.

Tot ce e în jur... este al meu,

De la pământ până la cer.

Vreau să fiu singură în nopțile senine

Iubită....de întrega lună plină.

Nu cuvânt, care dispare în zgomotul timpului,

Dar umbra tăcută, care își schimbă atunci,

Când noaptea se face prea adâncă.

Fii precum umbră pe perete amintire,

Precum umbra lunii în oglinda spartă,

Precum pașii al stelelor,

Care de când s-au stins,

Dar încă trăiește în ochii celui

Care vreodată s-a uitat la cer.

Lasă pe mine să mă distrugă ceasurile,

Lasă lumea să îmi fure fețele,

Tu o să trăiești acolo

Unde gândurile nu mor,

Nici sentimentele.

09.03.2026

Autor Zamurca Alina 

Aseara mi te-am visat

De mult nu mi s-a-ntamplat

Și a fost puțin ciudat

Te voiai îmbrățișat.

Și m-am lipit de pieptul tău 

Să-ti simt al inimii ecou

Si mi-ai șoptit în acorduri de Bordeaux

"Baby! Ție chiar ti-a fost dor!".

Mi-e visul o icoană a vieții 

Ce-mi luminează zorii dimineții 

Mi-e dor...și mi-l port cu răbdare 

Azi în suflet mi-e soare.

Umblând cu gândul despletit citesc în valuri

Pasul oftează șterse urme pe nisip

Copil bătrân călătorind fără de maluri

Întreabă marea cât de-adânc s-a rătăcit

Vântul ascultă clătinându-se agale

Foșnește apele șoptindu-mi plictisit

Nu înțelege să răspundă și se-ndoaie

Pripite spume se destramă țărmurit

Aleargă timpul înghițind secunda moale

Prezentul tânăr se îmbracă veștejit

Lipsind ascuns între răspuns și întrebare

Așteaptă clipa în uitare despărțit

Plutește visul născocind zvonuri mentale

Trădează noptea sărutând-o ascuțit

Somnul adoarme între stări iraționale

Îneacă umbrele-ncolțitul răsărit 

Zilele curg hălăduind la întâmplare

Mimează șubred existența travestit

Cutreier orb fără de puncte cardinale

Tot ce-am sperat în deziluzii s-a topit

Pe când ceru-i-ntunecat

stele strălucesc puternic 

eu-ți vorbesc întins culcat

când veghezi însingurat...

De atâtea ori mă rog să vii,

să cobori ca dintr-o navă,

să mă iei sau să rămâi,

să fim doar noi doi... 

Iar de fiecare dată îmi 

trimiți plăceri deșarte, 

să te uit printre extaze,

să-mi pierzi dragostea prin raze...

Mă transformi în ceilalți oameni,

ce nu știu cum se iubește,

mă împingi spre animalul

ce de trup se îngrijește. 

Dar te-ascult ș-accept cu drag 

orice îmi trimiți în vag,

gândul meu e îndreptat 

către-ți sufletul-ndepărtat... 

Regăsesc puțin din el 

în orice trup ce-am cunoscut 

trimis de tine să m-afund,

să fiu simplu om în vânt...

Îi voi iubi pe toți ce m-au 

văzut în trupul intim, 

trădându-te-n noaptea ta, 

să știi că primul te-am iubit 

și singur ești ce-n suflet, 

nu în trup, eu te-am primit...

Îmi pare atunci când îți scriu

Că mi te ascunzi pe sub gânduri uneori,

Dintre idei de când te știu

Să te prind, nu mi-a fost niciodată ușor.

Aș vrea să pot să te scriu mai complet.

Când te iubesc de departe,

Să te arăt ție așa cum te văd eu…

Dar până acum n-am reușit nici măcar pe jumătate.

(Privire ușor dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură” îmi pare,

Că dacă aș iubi pe altcineva

Poeziile mele, niște triste scrisori…

Ar fi atât de plictisitoare.

(Privire și mai dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură” că din noi

Se nasc și stele, și ploi

“Oameni și stele, și ploi nu se poate”

De ce aș minți, când în ochii tăi le-am aflat pe toate.

(Privire extraordinar de dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură”

atunci când nu ești,

Că mă uit pe ferestre dramatic

Și-mi imaginez cum ar fi să fii aici să-mi vorbești…

(Oftat)

(Privire finală, aproape suspect de calmă)

Sunt atââââât de “singură” și îmi pare

Că te-am căutat cu privirea așa mult...

Și acum te iubesc și mai tare.

(Ton cât se poate de serios)

Și apropo, nu recomand filme de groază

După privit dramatic către natură…

Pentru că acum cu siguranță…

nu mă mai simt singură.

Dezbracă-mă iubite și lasă-mi mintea goală,

Dezbracă-mă de gânduri de frici ce mă condamnă,

Dezbracă-mă iubite de umbre din trecut,

Dezbracă-mi trupul pur de tot ce nu am vrut..  

Dezbracă-te iubite in timp ce mă dezbraci,

De ce nu ne aparține și-n drum am preluat.

Dezbracă-mă iubite goală să rămân 

De tot ce e rușine,am vrut și ne-a plăcut.

Dezbracă-mă iubite de griji și de nevoi

Și cântă-mi la ureche tot ce-nseamnă noi. 

Si-acum iubitul meu că suntem dezbrăcați,

Să ne privim cu drag,căci suntem ușurați.