Fără upgrade

Nu am crezut că sunt în stare

Să privesc din nou la mare

Unde valuri se izbesc

De stâncile ce-mi amintesc

Cum tu te-ai împotrivit

La ce simțeam numai privind

În stelele ce-mi puneau sfârșit

Un căprui la infinit.

Poate și tu ai înțelege

Lumina mea,dar nu și raza

În mâinile celor fără de lege,

Să îmi spulbere și marea.

Ai avut dreptate, știu

Dar eram prea mic să fiu,

Al luminii purtător

În ascunsul nopții lor.

Uneori în suflet ploua,și lacrima cade,

Alteori sunt raze de soare, și zâmbim,

Tristeti și fericiri scriu povestea vieții noastre,

Ne ridicăm privirea spre astre 

Și dam contur viselor,

Ștergem din amintiri clipele fade,

Prin cele frumoase,magic strălucim..

Mii de trăiri ne inunda 

Când speram,visam,iubim.

Suntem ființe cu aripi de gând 

Si-atatea simtiri adanci

Povestea sufletului nostru o scriu 

Atât cât trăim..

Vad o inima prostuta

Care bate cu putere

In cautarea dragostei

Cea din sufletul meu  piere.

Si cum durerea se adanceste

In abisul inimii mele

Pentru tine nu face sens

Prabusirea lumii mele.

Poti avea tot pamantul

Si tot pamant vei avea

Pana cand vei invata

Sa-l pictezi cu inima.

Vino sa alergam prin labirintul impadurit

Vino sa gustam din al sufletului sange zvacnit

Si urmand pasii unor straini 

Ne vom intoarce la origini.

Cat de sus trebuie sa se inalte un vultur

Pentru a-l vedea zburand?

Cat de inalt trebuie sa creasca un pom

Pentru a te vedea razand?

Nu vei mai vedea lupul strigand la luna

Nu vei mai auzi tunetul in furtuna

Si cand lumea se va prabusi

Tu o vei picta in culorile naturii.

Ești mângâierea tuturor celora pământești,

Ție laudă îți cântă cetele cerești,

Ție Maica tuturor, nouă izbăvitoare,

Înaintea Domnului nouă mijlocitoare.

Noi cum putem ați mulțumii ție împărăteasă,

Vas curat al Domnului, ție cea aleasă,

Căci tu ai binevoit maica Lui să - I fi,

Neamul nostru omenesc spre al curăți. 

Ție noi îți înălțăm nevrednicii cântare,

Că ești nouă tuturor nădejde și scăpare,

Te rugăm ne izbăvește și ne luminează,

Pașii noștri către Domnul tu îi îndreptează. 

AUTOR: Rada Maria 6D -

Iarna va fii mereu

Dar eu inca astept

Primavara sa vorbim

Vara sa ne iubim

toamna sa ne departim

Si din nou.

Frumoși sunt ochii tăi

Mai făcut să mă îndrăgostesc de ei 

Voi scrie despre tine 

Ca să cunoască lumea ce-i iubire 

 Vocea ta mă calmează 

Deoarece îmi spune că-s în siguranță 

Tu ești viața mea 

Și-o însoțitoare stea

 Chipul tău nicicând nu mă lasă 

Iar ieșirile fără tine mă apasă 

Și chiar dacă ești departe 

Eu te voi iubi de parcă ești aproape

Simt

Simt distanță ce ne-apasa

Cum se va inchide-n vorbe

Cum urmează liniștea 

Prin cuvintele puține 

Este doar o perioada 

Ca o ceata in jur apare

Tot ce a rămas și este

Vom trăi prin amintire,vise și multă simțire

E așa de liniște că îmi pot auzi gândurile

Cum se gândesc pe rând la tine,

Și își imaginează cum dormi, cum ești trează,

Cum ai frânturi de somn pe genele pline.

Si eu am somn pe gene, sau urme de el

Dar nu-l las încă să mă atingă,

Pentru că dacă aș fi dormit aș fi ratat

Când ploaia a început deodată să ningă.

Și nu asta mă deranjează atât de tare

Cum mă deranjează faptul că noaptea putea să se termine

Fără să apuc să îmi transform și eu dragostea

În fulgi de zăpadă… pentru tine.

Deci îmi imaginez că pe fulgii mei de zăpadă

Ți-am presărat puf de lână să țină mai mult,

Să te încălzească chiar și cei care

Abia s-au născut.

Să ningă cu fulgii mei peste noi

Să ningă mai mult peste tine

Și… înainte să cadă,

Să-ți spună ei pentru mine

Că sunt nerăbdători să te vadă.

В граните манящих глаз, ищу я надежду,
В глубинах серых зрачков я вижу невежду. 
Зеркалом тёплым сквозь холод гранита,
Я знаю, я вижу, надежда убита!

Согрей же меня улыбкой безбрежной, 
Любимой, родной, сладкой и нежной.
Я в ней утону как в парах Эндофрина, 
В горькой агонии белого дыма.

Ступенями в низ дождём уплывешь, 
Грусть разбитого сердца себе заберешь. 
Там где тёмные улицы мертвой мечты, 
Родиться новая жизнь, восскресшей души.

Mi-as fi dorit sa ma opresc la ochii tai

Sa-ti vad lumina-n fiecare noapte

Dar ochii tai sunt reci, intunecati si goi

Si ma privesc cu frica/ura de departe!

Mi-as fi dorit sa avem suflete-mpacate,

Unul langa altul sa stea cuibarite

Sa -si vorbeasca neincetat in soapte

Si sa se-alinte-n clipe nesfarsite!

Mi-aș fi dorit sa vezi ca viata-i simplitate

Ca tot ce ambalam frumos e efemer

Sa treaca anii si-apoi sa ne dam dreptate

Ca cel mai bine- n viata e sa fii sincer!

Mi-as fi dorit sa treaca anii si sa radem 

C-am fost sinceri si cand nu se cadea

Ca tot ce noi am strans in suflet si in zambet

Ne-a facut diferiti de toata lumea!

Mi-as fi dorit sa-ti simt iubirea-n rol de tata

Pentru copiii pentru care m-am rugat,

Sa ne certam pe-un nume dac-ar fi fost fata

Sau alegand un nume de baiat!

Mi-as fi dorit o casa plina de lumina

Sa nu existe niciun coltisor ascuns

Sa dam apoi la tot ce-am strans o radacina

Iubirea sa ne fi fost de ajuns.

Mi-as fi dorit ca dincolo de vorbe

S-avem momente surde dar intregi

Sa nu punem tacerii noastre jerbe

Sa te fi uitat in spate atunci cand pleci!

Mi-as fi dorit sa nu-mi doresc nimic

Dar las sa treaca totul de la sine

Imi sterg ochii si incep sa ma ridic

Ca simt ca totul o sa fie bine!

Miriam - Doua Umbre

11.12.2025 

#Doua-Umbre

Fără tine nu mai știu să iubesc

Mă pierd în gânduri, nu mai știu să trăiesc,

Câte lacrimi ar mai trebuii să curgă?

Când inima mea te vrea, dar a ta mă alungă…

Cum am greșit amândoi când ne-am dispărțit ?

Și din tot ce-a fost, a rămas doar dorul cel iubit

Te rog spune-mi te rog iubire

De ce iubirea noastră a rămas o simplă amintire ?

De-ar mai fi o mică șansă …

Aș lupta cu greu cu a mea speranță

Nu vreau viață, nu vreau nimic dacă nu ești tu în ea

Căci cerul meu fără tine nu mai are nicio stea.

Să nu mă minți că mă iubești,

Când absența ta-mi spune ca nu mai ești

Te rog spune-mi te rog iubire

De ce s-a atins așa deodată a noastră fericire ?

Încă te iubesc chiar de nu știi

Te port cu mine în toate nopțile târzii

Degeaba ai tu toate stelele, când eu îți eram luna

Căldura ta, lumina ta și totdeauna.

Nu-ți cer nimic,

în afară de clipa asta,

în care lumea se oprește

la conturul umărului tău

și eu exist

exact unde trebuie.

Lângă curcubeiele din ochii tăi,

unde iubirea se umple de iubire

și își aruncă văpăile

peste mine și peste tine.

Și ne iubim când albastru, când violet,

când roșu, când galben,

până când curcubeul explodează

și rămânem noi, pe cer, să salutăm ploaia.

Bine, de fapt, tu o saluți,

pentru că, după ce ploaia se stinge,

eu îmi fac pernă din brațul tău

și adorm până când mi se face iar dor de tine.

Adică o secundă întreagă umblu prin vise,

apoi mă întorc să te privesc cum privești

urmele lăsate de ploaia pe care

o faci să pară cea mai frumoasă din ce-mi povestești.

Acum adormi, obosită, tu, pe brațul meu

și te privesc cum ochii ți se înmoaie.

Ai făcut atâta muncă de curcubeu,

încât, privindu-te dormind, realizez că numai eu pot vedea de fapt

cea mai frumoasă ploaie.