Eu, te....

Am ars de dorul vostru o vară...in fiecare zi,

Şi încă ard când ma gândesc la tine,

Tot am speranta ca e sa-ti pese, si-o sa vii

Sa-ti para rău..cu vinul..atât iubit de mine.

M-am rătăcit din nou și nu îmi este bine

Sunt rece-n toiul verii...c-un vin mi-ar fi mai cald.

Ca m-am pierdut si nu mai stiu de mine

Sunt zile ...când mi-e dor neincetat,

Mai sper ca intr-o zi sa poate sa te uite.

Momentul când mi-ai zis adio si-ai plecat..

0-mbrătișare toate sa le ierte

Pe buze să mai simt vinul tău minunat.

Nu pot nicicum să mi te fac uitat

Chiar de-a trecut ceva de când te-ai depărtat.

Mi-e atât de greu de-mbrățișez durerea

De care nici nu stii că-i tot ce mi-ai lasat....

As vrea sa nu te mai astept

Oricum eu te păstrez in suflet

Te pomenesc ades in gânduri

Că doar tu stii ale mele slăbiciuni

Un timp ai fost autor in viața mea

Din senin ai încetat să mai scrii în ea

Poate-ai rămas fara cerneală in stilou

Si-asa am rămas eu de vin... cu dor

Vino sa ne regăsim...focul este nestins,

Dorul încă îmi arde adânc în piept!

Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis

Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...

Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte

Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii

Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte

Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.

Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc

Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc 

Într-un extaz ce n-ar putea fi descris

Decât la un pahar... din vinul promis...

Încă o dată instanța s-a reunit

In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....

În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,

Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!

Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?

Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!

Sufletul tace...Tupeul intervine...

De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???

In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!

Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...

Cere pledoaria finală... Instanța se ridică

Sufletul începe.... discursul și-l rostește...

Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!

Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...

Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...

Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!

Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu

Și nu-mi doresc decât un minim de respect

Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume

Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!

Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer

Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...

Sufletul nu poate fi condamnat!!!

E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!

Sunt femeie, literă scrisă-n destin

Cu cerneală vie și gust fin de vin,

În palma îmi arde un vers nerostit

Un alfabet cald, profund, infinit.

Sunt punct și virgulă, pauză, fior

Rima ce leagă tăcerile de dor,

Când râd, aprind paharul ușor

Și vinul devine cuvânt curgător.

Îmi port poezia sub piele, discret

În ochi am strofe, mersul mi-e sonet,

Și-n fiecare cuvânt dau de știre 

Cum viața imi e... dor și iubire.

Ai greșit!

Ooo daaa și azi ca si in alte dăti

Când am permis cuvintelor ascutite

Să-mi felieze sufletu-n bucăți...

Când ai vrut sắ pleci pe nesimțite

Și-am insistat sả nu pleci prea departe

Să-mi dai îmbrăţişările promise

Neștiind c-au fost promisiuni deșarte ..

Am gresit!

Când mi-am strâns lacrimile-n pumni

Visând mereu la tine cu speranță

Și negândind c-aveai să-mi spui

Sả uit ca-i traversat prin a mea viață..

Am greșit!

Că om făr' de greșeală nu există

Cum bine știi sunt unul dintre ei

Căci m-am lăsat de vorbe păcălită

Și-am tot sperat iertare sả îți ceri.

Am greșit! Și-mi cer iertare mie

...ție ti-am cerut deja 1000...

27.09.2024

Simteam, stiam, vedeam

Ca totul e pe dos

Gandeam, voiam, zaream

Ca o sa-i dau un rost.

Gaseam, preluam, umpleam

Un gol intunecos

Visam, croiam, speram

Un drum mai luminos.

Spuneam, plangeam, urlam

Ca doru-i dureros

Primeam, clipeam, pierdeam

Un haos pretios.

Taceam, zambeam, traiam

Ce nu era frumos

Plateam, iertam, iubeam

Un suflet zgrunțuros.

28.11.2025

Miriam - Doua Umbre

#Doua-Umbre

De te mai caut

În câte-o poezie,

Așa m-alin...

Că ești cu mine.

De te mai caut

În câte-o noapte,

Așa mă amăgesc... 

Că nu îmi ești departe.

Absența nu mai doare

Doar mă întristează

La fel și scurta fericire

Pentru care inima, încă oftează...

Și de răni mă mai dor, 

În câte-o poezie,

Îmi scriu lacrima ușor 

Așa, nimeni nu știe...

Când liniștea apăsătoare 

Se vrea doar triumfând 

Îmi scriu în taină gândul 

Așa te am... în orice rând...

..............................................

Și... ne găsesc,

În visul meu de noapte 

Îmbrățișați din nou

Sub ale lunii șoapte.

Ochii ce nu-i poți uita

Pe dinăuntru te va ataca

Se strecoară fără milă

Și sufletul ți-l înțeapă precum o albină.

Sunt ochii de care te-ai îndrăgostit

Pe care cândva sincer i-ai iubit

Iar astăzi ca răsplată ai primit

Un vis, un suflet neînplinit.

Aceeași ochi în vis se arată

Nopțile albe ți le face 

Iar tu trist și supărat

Pe străzi întunecate ai plecat.

În speranța că de ei vei uita

Departe de tine voi pleca

Dar nu-i ușor îți spun acum 

Ca acești ochi sunt cu tine în continuare pe drum.

Sufletul ți-e un drum cu pietre 

Greu de mers...

Greu de înțeles...

Dar într-o zi vei fi tu iarăși.

Vei fi acel om de altădată

Plin de umor și speranță

Iar în oglindă te privești 

Și de acei ochi în veci nu-ți mai amintești.

Mai împlinit ca niciodată

Vei fi de-acum încolo

Atat de mult schimbat vei fi 

Și o altă fată vei întâlni .

O poveste de dragoste 

Frumoasă veți trăi 

Multe visuri ți se va împlini

Iar alături de frumoasa poveste

De ochii din trecut nu-ți vei mai aminti.

Iubește tot ce e frumos 

Trăiește așa cum vrei 

Și fă-ți viața o bucurie

Alături de a ta actuală soție.

Autor : Pricope Marian 17.07.2022

Te vad

stai pe loc

incoronezi prezentul

trecutul

viitorul

se misoreaza

le uit

frumoasa

nepatrunsa

calma

altfel

nu te schimbi

esti

modelul

niciodata perfectiunea

nu moare

sa cada

stelele

pe pamant

sa nvie mortii

din morminte...

am pozat

frumusete

e instabila

dar nu se lipeste

alunecoasa este

printre randuri

goale si negre

saturate...

umbre

ceata

intrebari

carti intregi parca

nu spun nimica

albe masti

scena se goleste

ameteala

ochii ma inseala ?

fulgi de nea

unici, orginali

asteapta perechea

probabilitate

visul

primeste trup

si inima calda

o voce

scufunda-n

relaxare

lebede

valuri

bomboane

parfumuri

adrenalina

toate fara gust

si dulci

curajul si teama

ca yin si yang

alterneaza

se vaneaza reciproc

genunchii se topesc

sufletul tremura

pierdut in decor

clipesc

respira !

acuma stiu

puterea

ce clatina

si canta

se apropie 

ma invadeaza

cucereste

scuturi

goluri

procesoare

capitale

furioasa 

cauta si stanci

sa sparga

cine sunt

calatorul

curiosul

nesfarsitul

in absolut

gandurile mele

putrezit

ca un covor

de frunzee aurii

regina 

paseste

nu reusesc

sa le ridic

si pomii se inchina

izviare le vorbesc

cuvantatoarele

te admira

realizez

sunt ceva

cand si tu

si eu

fumegam energie

acumulam prospetime

dansam

ne sufocam

gandim 

asteptam

atacam necunoscutul

transpiram cenusa

bem raze

respiram culoare

in sfarsit

topim

oceane inghetate

racim vulcani

spargem cerul

cu aripile noastre(visurile noastre)

visul ce se intrupeaza

niciodata 

nu moare

cand esti 

cu mine

iubirea

inghenuncheaza

inaintea privirilor

a doi muritori

simpli si speciali

timpul

stelele

apele

vantul

viata

stau pe loc

paralizeaza

ceilalti saliveaza

noi traim

cu adevarat

in lumea noastra

ce se cutremura

arde

se cladeste

se surpa instabila

sparge diamante

ocroteste mistere

leaga stele

invarte galaxi

totul special

pentru a fi romantic...

imposibilul 

este desfiintat

legile

devin elastice

buzele

se intind

sa ma inghita cu totul

mintile rezoneaza

inimile

se contopesc

pierzandu-si conturul

deci cine sunt ?

nu conteaza !

voi pleca

odata cu umbrele noptii,

cand zorii se vor furisa

cu pasi racorosi si tarzii

in asternutul tau instelat

si-ti vor aseza la picioare

ofranda lor de lumina,

iti voi mangaia pentru ultima oara

parul,

si pentru ultima oara

iti voi saruta sanii cu miere,

cat te-am iubit,

desi n-am crezut niciodata

ca in tine imi voi gasi

limanul

pe care-l caut de atata amar de vreme,

trebuie sa plec,

sa imi continui  calea  ratacita

care duce poate spre nicaieri

sau poate

catre taramul tainic si luminos

unde sufletul meu

s-a nascut pentru intaia oara,

si unde 

a contemplat pentru prima oara

paradisul...

S-a lăsat frigul,

Nu afară, ci aici între noi.

Noi măsurăm altfel timpul, 

În lacrimi și nevoi. 

Dragostea de tine devine o ploaie grea

Apare suferința, 

Te-ai îmbrăcat cu ea. 

Nu vreau să-i simt atingerea

Apoi să devină dependență. 

Mă doare și știi bine 

Durerea mi-e esență.