Dacă iei cuvinte toate...

Trec verile și au sa vină ierni o mie
Si eu tot stau sub sălcii obidoase,
Si simt că pân la vară au să mai fie;
Strigăte-n fulgere și ploi ce udă-n oase.

Peste pământ vin umbrele rapace,
Si eu caut în suvenir un anotimp;
În care n-ascultam vocile nopții,
Si urmele de pași ale lor mei sa prind.

Pacostea mea, are adăpost furtuna,
Ascunsă-n fulgere ce-astupa un război;
A cărui strigate chemă în zadar Fortuna.
Pe-un câmp de jertfe stinse, ce-alcătuie al meu stroi.

Când lumea asta nu-i nimic,

Doar niște rezonanțe

Mǎ-ntreb dac-o s-auzi când strig

Pe notele albastre

Când totul va pieri aici,

Încât și amintirea

Și numai în inconștient

Mai vom avea iubirea

Când sursa se va arǎta

Sub forme diferite

În lumea ce nu exista

Cât vom putea cuprinde?

Când sinele va bântui,

Lumea nematerialǎ

Mai vreau numai sǎ ne găsim

Sǎ știm cǎ suntem iarǎ

Când timpul nu va mai trece deloc,

Și spațiul fără loc

Când gândul va face acțiunea

Și aici va fi tot

Voi fi convins cǎ încă, încǎ

Încă există un departe

Dar noi rămânem aici

Mai mult nu se mai poate

Dar noi rămânem doar aici

Doar dincolo de moarte

Asta e lumea viselor acum

Suntem doar rezonanțe

Ce mai cânt astăzi de pot?

Îmi cânt satul, apa și munții

Lanurile verzi pline de rod,

Pacea, libertatea, întregului norod.

Să muncim azi pentru țară,

Să uităm drumurile pe afară,

Să nu uităm Limba Română

Și să ne dăm acum mână cu mână.

Ce te doare așa de greu, de oftezi?

Că-ți uiți graiul, portul, că te înstrăinezi?

Și că numele de român îl pierzi?

Pe cine și pe care să-l mai crezi?

Ești român, doar în țara de pruncie

Restu-i fugă, urgie și sărăcie.

Românule, alege drumul spre casă

Să îndreptăm ce-au distrus, cei ce nu le pasă.

Trag de noi,precum câinii

Au uitat ce-i omenia, stăpâni le sunt străinii

Ne mint zilnic că sutem îndestulați 

Și din omenie putem ajuta și alți frați.

Ma simt ca si cum mai tait pe suflet

Incercat sa imi afli trecutul 

Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista 

Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima 

Miam vindecat fiecare rana facuta de tine 

Cicatricile inca dor 

Ma frustreaza ca mor de dorul tau 

Frustrarea ma sufoca in amintiri 

Eu nu le inteleg de ce am procedat asa 

Tu nu intelegi de ce am fost asa 

Eu nu inteleg de ce ai foat asa 

Mie dor de tine 

Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam 

Inca te iubesc 

Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine 

Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție 

Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi 

Sunt frustrata pe mine 

Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine 

Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine 

Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine 

Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze 

Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree 

Tu ai uitat dar eu nu pot 

Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte 

Eu nu oa sa incetez sa te iubesc 

O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti 

Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕

Un trandafir roșu

În mâinile tale
Pe care-aș vrea să le sărut
Simt urmele făcute de petale
De-un trandafir ce tu mi-ai dăruit

Și cine ar putea cuprinde
Al tău veșmânt plin de iubire
Eu aș putea da o-ncercare
Inima mea să o deschid cu-o floare

Cuvinte scrise în culoare
Iubire și pasiune
Rămân pe veci în sufletul nostru
Dăruind un trandafir roșu!

Cristina Vesa

Albastrul de la apus

Ne-a adus un moment în plus

Pe când al tău supra apus

Ne-a dus zâmbetul în sus

Cât de greu a fost să-i cer

Inimii sa plece în cer

Să se întoarcă cu al meu tată

Cu lacrima deja uscată

Prin sicrie am umblat 

Prin cimitire am strigat 

Al meu tată mort sa vie

Să-i dedic o poezie 

Să-i arat cu amănunt 

Casa în care m a crescut 

Să-i prezint al lui fecior 

Ginerele și un nepot.

Dragoste,ceva mai dulce

ești luna ce ma duce undeva

Numai dorul sa numai fuge,

Tot lângă ea voi umbla.

Gingașa suna putin,

Luna o iubeai,

ai vrut sa fie totul divin,

doar pe ea o iubeai.

Strângând din dinti încet

Pareai speriata,

Ma rugai sa plec,

sa vina ea de ndată.

Vorbeai cu ea despre mine,

De ce te am crezut?

Mințeai ca îți este bine,

De ce te ai prefăcut?

Stăteai după unii,

De mine nu ți pasa,

Vedeai lumina lunii,

a mea nu te interesa.

Ești dulce și suavă amintire,
Și visul meu din fiecare noapte,
Pierdut în zorii zilei,
Ești raza de soare
Ce mă trezește din visare,
Cu zâmbet și surâs
Și tandră îmbrățișare,
Cu foc și pasiune,
Dar și inocență în privire.
Ești lacrimă și suferință și durere
Și dor cumplit,
Ce-n timp nu piere,
Și picătura mea de fericire,
Și unică...
Și imposibilă iubire.

Conștiința -i - glasul dreptății,

Conștiința -i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat

Să ne izbăvească de păcat.

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat

Așa cum El omului i-a dat.

Noi trebuie să ne gândim bine

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând,

Frumos lucrând.

La cele 3 virtuți să cugetăm

Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim

Păcatul să îl biruim.Amin.

Vals mângâiat

de puncte tăcute

desfăcute

de cu tine,

în ea,

şi o reverenţă.

Vreau sa fiu nemuritor.

Sa ma Asculți ușor.

Sa ma iubești de mor,

Sa mi treacă din dor.

Vreau sa fiu nemuritor.

Sa nu fiu doar un călător.

De inimi,de iubire,

Orice pentru a ta zambire.

Vreau sa fiu nemuritor,

sa ma vezi căzând la sol.

Vreau sa fiu nemuritor,

Sa invat sa iubesc un scriitor

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

Wij twee leefden gelukkig in onze dromen

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

En toen wilde ik met mijn vleugels vliegen

Ik wilde andere liefdes ervaren

Anderen “Ik hou van je”, anderen “altijd”

Maar jij bent het waar ik 's nachts van droomde, mijn liefste

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Het was willen en weten

Alles in het leven, te snel misschien

Het was het ontdekken van het leven

Met zijn verdriet, zijn vreugde, zijn waanzin

Ik wilde leven als tijd

Houd mijn uren bij, leef in het heden

Hoe langer ik leefde, hoe meer ik teder van je hield

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven.