nemuritor

Deseori ma gândesc,

uitându-mă la lună,

Dacă chiar îmi place cum trăiesc,

Dacă chiar am inima bună.

Cine sunt…cine sunt?

Ma nedumeresc eu cu ea

Doar luna știe ce înfrunt

Doar luna frumoasa mea.

Ma rătăcesc printre goluri,

Oare…oare a observat?

Ma rătăcesc printre doruri

Caci nu știu ce viața am de dat.

De primit tare aș vrea,

Luna nu o muți

De iubind cumva,

Doar stând sa o asculți.

Lumina n noapte,

Te caut grăbit,

Uitasem de păcate,

Uit ca te am iubit.

Lumina n noapte

Nu ți am povestit,

Cum te strâng în brațe,

Cum te am îndrăgit.

Noaptea n lumina

Nu te am găsit,

Mă port ca o străină,

Totuși nu m ai prețuit.

Dacă corpul tău n ar mai simți durere,

ce ai face prima oară?

Ai dormi într-un pat de ace,te ai înjunghia de plăcere?

Te ai lăsa s‐a iubești, fără să doară?

Ce e prețios fără lacrimi?

Dacă n ai simți suferință,spune mi ce păcate ai iubi,

ce temeri ai,unde te vrei să-ți găsești cenușa,

mă uit la clanță, deși am încuiat ușa.

Să mi se  înghețe tot corpul,

sângele să-și ia o pauză,

inimă să și audă scopul,

fără să blameze o cauză.

Să am tot corpul amorțit,

plutind pe o mare înghețată,

mă învelesc cu nisipul ascuțit,

îmi pâlpâie ochii, agitată.

Vreme rece de-aș avea

Să mă ducă la inima ta,

Să ajung printr-un vânt,

Poate la tine în gând.

Vreme caldă de-aș fi

Să-mi zâmbești ca și copiii

Care ies la joacă încântați,

Fără a fi deprimați.

Vreme neutră tu ești,

Te găsesc în cer și ape,

Tot în vise îmi zâmbești,

Înconjurat de flori aparte.

Vreme, tu, dacă exiști,

Poate mă vei revedea,

Vreme, tu știi să explici

Cât de mult o iubea.

Hai să ne sinucidem!

M ai crezut nebună în delir

Când țigara o aprindem

Nu desfășor firul fictiv

Parcă îți aud gândurile

Și simt ca înnebunesc

Când nici furtunile

Nu mă lasă să trăiesc

Tu mi ai spus să ucid

O lume nemiloasă

Să mă aleg pe mine,translucid

Să mă regăsesc acasă

Uite mă aici,mare dragă,

M ai învățat să mă iubesc,

Să devin o filoloaga,

fără să te vad,cum îmi zâmbești

Cum ar fii să nu fim?

Să uităm tot ce știm?

Sa învățăm să iubim?

Sa ne cerem iertare?

Scrisă într-o scrisoare,

Cum ar fii?

Sa fim copii?

Să ne îndrăgostim umil,

Uitând de ce va fii.

Cum ar fii?

Să te îndrăgostești de o inima pătată,

Suflată,poate fără viață,

Poate neștiind a iubi,

Poate neștiind a trăi.

Tu sperând că ai,

Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.

Poate ai să-i dăruiești,

Dar poate nu ai sa primești.

Cum ar fii?

Să încă speri în fantezii.

În gânduri iuți

ce-mi trag genunchii …

în pământ,

mă gâtuie durerea!

Pierdut mă simt

mă trag, mă dor rărunchii,

și-n gândul tău…

îmi pierd suflarea.

Și m-aș strânge,

și m-aș dizolva …

într-o lacrimă să-ți fiu,

Să curg din inimioara ta

iubire prin al meu …

pustiu!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

1.A fost odată-n zori de vis

Din sânge ‘nalt de-mpărăție

Un prinț cu chip de paradis

Și amor de bogăție

2.Zâmbet blând și chip angelic,
Cu-n umor aparte, fin,
Ochi nisipoși și nas safiric,
Și un glas,diamantin..

3.Noaptea ascultă șoapte moi,

Vise cad lin pe cer senin,

Umbre joacă-n pași de foi,

Tăcute, fără vreun suspin.

4.El privește cum pe cer

Ea creează constelații

Și cu-n vals mare de fulger,

Frânge vaste galaxii

5.Ea-l observă de pe lună

Sufletul de amor se umple,

Lunca-n lat și lung se-adună

Când ea stă pe gând în tâmple,

6.El se uită-n cer pe nori

Visează-n dulci fantasme,

Ea privea de zori în zori

Din suflet ies miresme.

7.Îl vede-o zi, îl vede cinci
Împărăteasa prinde drag,

Zi de zi-l vede pe lunci

În căsuța de sub fag.

8.Iară-n orișicare noapte,
Când Maria șade-n lună,
Plin de dor de om pornește,
Pe-o furtună muribundă

9.Sta’ la fereastră clătinată,
Oftând lacrimi șiroaie,
De amor pășește beată,
Pe-o umbră de văpaie.

10.Și cum penele-i se mișcă

Fluierând pe al lui pat,

Îl atinge,parcă-l pișcă,

Pe al ei mândru curat.

11.Codrin tresare deodată,
Neștiind ce a văzut,
Fata zboară speriată,
Lăsând pe pat un aer mut.

12.Trecu o zi,trecură cinci
Dorind simțiri umane,
Întristată-n lacrimi seci,
Se aruncă în oceane.

13.Și din cercuri luminiș

Unde magic a căzut

Palme-n perle sar cruciș

Din adânc necunoscut,

14.Ochii-nchiși de gene dulci

Se-nalță din zarea neagră,

Pe-o trăsură albă-n fulgi

Maria-n tunet dă și zboară..

15.Și ajunge-a lui fereastră

Stă pe codrii ei de vânt,

Iar cu o iubire sumbră

Pășește-n casă și în gând

16.Se așterne pe-al său vis,
Cu tenul alb și moale,
Și cu rouă aprinsă-n iris
Începe a merge agale.

17.Zboară falnic peste dealuri,
Și-l zărește ea pe tânăr,
Cu emoții dalbe-n vene,
Se-alunecă pe umăr..

18.Ca un fulg de nea,de-argint,
Ce cade magic din Olimp,
Luminată, ea se arată,
Ca un strop,mișcat de timp:

19.O zeiță,ochi din aur

Aripi albe de zăpadă

Un pas rece de cutremur

Pielea-i fină,înghețată

20.Iară-n glasul ei cromatic

Se aud foșnete moi

Are corpu’-i pare mitic,

Și-o coroană de zori.

21.Blânda batere de vânt

O dansează peste iarbă ,

Ea vioaie,el cu-n gând,

Ea șoptește-n vis,arzând:

22.-Raza mea cea aurie,
Prima-n gândul tău de vânt,
Vino-ncoa a mea iubire
Să fii zeu pe-un cer de gând

23.Căci din umbre de pe stele

Eu îți răscolesc și lumea,

Tatăl meu mi-e soarele

Iar muma mi-e pădurea.

24. În palate de cristal,

Te-oi duce veacuri multe

Și lumea toată din astral

De tine or s-asculte.

25.Numai,dă-mi o sărutare,

Pe-a mele buze crăpate,

Căci nu simt din depărtare

Dragostea,pe chip de arte.-

26.Căzând pradă-n ochi de aur,
El grăiește cu dorință:
-Oi avea ochi de tezaur,
De mă cauți cu voință

27.Dar eu sunt un simplu om,
Tu ești zeița lunii sus,
Dar te vreau, al meu simptom,
Și-oi fi raza ta de apus

28.Doar lasă-ți moartea-n umbră

Și fii al meu dulce fior,
Ne-om uni a noastră fibră,
Uniți magic cu amor.

29.Mă voi prelinge încetișor
Pe pielea-ți înghețată,
Te-oi săruta,de sus în jos,
Să rămâi..paralizată.-

30.-Să îmi ceri chiar nemurirea?

Nemurirea,spui,e-un fleac..

Eu mi-aș pierde și puterea,

Căci gura ta mi-e cer și leac.

31. Însă tatăl nu-mi dă voie

El nu cunoaște moarte

Iar eu rătăcesc vioaie

Printre stelele deșarte.-

32.Îmbătată-n suferință,
Face călătorii eterne,
Căci vrea să fie ființă,
Cine-i dă murirea? Cine?

33.Se zboară-n cer plângând,
Cu palme înecate-n dor
Suspină rouă tremurând,
Se șade-n lună ușor.

34.Și-ncepe să picteze
Basme vii, cu stele,
Toarnă-un vals de umbre
Umbre-n ape de filele…

35.Trecu o zi, trecură cinci

Și iarăși noaptea vine

Pândea la geam cu ochi adânci

Și dorințe cu suspine,

36.Iar din taina lui iubire,

Se aud șoapte de mister

El o plânge cu durere,

Ea se aprinde-n zori pe cer.

36.Fantasma ei de ceară

Rotește un cerc de vânt,

O audiere-n palmă sacră

O minune-n cer urmând.

37.Și cum sta nedumerită

Scriind romane peste cer,

O pitică doamnă moartă

Cu ochi vii,surâs etern

38.Cu cristale roși de cosmos

Într-un păr de diamante ,

Se înalță zgomotos

Cu epitete fermecate,

39.E-un miros,cadavru viu,

Ține-n mână un toiag

O trestie cu aur sângeriu

Ca un templu de smarald..

40.Și alunecă prin văi

Cu-n aer imperial,

Leșină flori și galaxii

Și stelele se mișcă-n vals.

41.Joacă valuri colorate

Peste praguri de furtună

Și-i aduce nestemate,

Unui codru de lumină.

42.Și ea zboară universuri

Dorința-i să-l găsească ,

Ochii sunt ca două faruri

Noaptea-n lat s-o liniștească

43.Pe-o trăsură de dragoni

Vine ea purtând un foc,

Străbate tăceri și baloni

În vraja nopții, fără ochi

44.În final vede pe tânăr,

Adormit,cu mâna-i sus,

Are părul parcă-i cufăr

Și o față de sedus.

45.Intră-n visu’-i de alamă

Cu ochi morți de-mpărăție

Un vampir făr’ de coroană

Cu pas de-amor,de beție

46.Pașii ei dau incolor

Peste flori pustii-n pădure

Iar în frunte poartă-un dor,

Și pe piept un nod de mure..

47.Unde-l vede, într-un lac

Nuferi roșu de amor,

Scânteiază luna-n prag

Și plutesc obositor.

48.Apa-n cercuri se rotește

De-ale lui aruncături

Ea înoată, se ivește,

Și-l privește dintre murmuri.

49.Trupu-i pare vis de gheață,
Foc în ochi și-n piept furtună,
Ea se-apropie cu dulceață
El o vede-n clar de lună.

50.El, stingher, nu dă-napoi,
Căci dorința îl sfâșie
Vocea-i tremură în ploi:
-Tu ești vis... sau feerie?-

51.Ea cu glasul mort de demon

Și cu palma-i pe obraji

Îi șoptește:- Te vreau om,

Să mă sfărâmi din miraji

52.Căci de dorul tremurând

Venit-am a doua oară,

Să-ți absorb iubiri din gând

Să devii a mea comoară..

53.Căci mămica-mi vântul rece,

Iar tatăl meu soarbe din ea

Și sub venele-mi,de-aproape,

Se-ascunde o umbră rea

54.Ce cuvântă lacrimi grele

Mă conduc în iad de ură,

Flăcări ce ard pe sub piele

Iar tăcerea mi-e armură.

55.Totuși cer o sărutare,

Una..și-apoi te-oi duce

Peste mări uitate-n zare,

Veacuri multe de-or străluce-

56.Auzind-o cu blândețe

Tremurând de ochii ei

Îi șoptește,luând în brațe,

Vraja gurii cu scântei:

57.-Te coboară tu pe lume

Să fim doi magici porumbei,

Și nu ne-or ști de nume

Și-om pierde urmele de zei.

58.Stând sub crengile de plopi

Oi ține capul pe-ai tăi sâni,

În brațe strâng a tale nopți,

Din anii ce curg ca fântâni

59.Și când te ridici pe vârfuri

Eu te țin de subțiori

Plutesc cu tine în valuri

Îmi scald dorințele-n fiori

60.Și te sărut la infinit

Îți arăt în crengi amorul

Și stăm sub roșul asfințit,

Înot ochii tăi ca lacul-

61.-Cum ai vrea să mă cobor

Sau nu înțelegi tu oare?

Tu ai viață, ești muritor

Iar eu sunt nemuritoare?

62.Oi primi o altă lege

Mă dezleg din zeitate

Suflet de om ce mă unge,

În aceste mări deșarte.-

…

63. În vremuri întunecate

Plină-n dragoste de om,

Ea în dor aprins străbate

Zboruri în al iubirii somn.

64.Sub rochia-i se astup

Mii de galaxii în zbor

Ani lumină lin se ascund

Sub secunde,cad ușor..

65.Aripi blânde de rubin

Scot scântei însângerate,

Purtând al iubirii chin

Peste flori de stele sparte,

66. Cade-n groapa fără timp,

Nu-i nici ochi ca să îl vezi,

Liniștea se face-n chip

Și nu-i gând ca să-l visezi.

67.Iară ea în nebuloasă

Într-o clipă parc’-ajuns

Iar cu plânsete pe față

Demiurgului i-a spus:

68.-Dătătorul meu de viață

Reia-mi al nemuririi nimb,

Ia-mi puterea de zeiță

Pentru amor tu dă-mi în schimb,

69. Un trup de carne,cald,supus,

Un surâs de muritoare,

O inimă cu dor ascuns

Și-un zâmbet dulce de floare..

70. Doar iubirea lui mă arde

Când visez și tremur toată,

Că el stă pe-a mele coarde

Și în codri mă sărută..

71. Când pășesc sub clar de lună

Îi închid eu geana dulce,

Și mă zbor pe o furtună

Cu un zâmbet plin de luce.

72. Sufletu’-mi vrea pasiune,

Pasiune-n roșu apus,

Să gem cu ochii de minune

În zori să mă prindă sus-

73. Tatăl ei.. și trist și rece

Cu un răcnet clar și gol,

Urlă-n umbra ce îl trece

Suflet prins în necontrol:

74.-Niște zei nu au iubire

Iar tu dorești alte reguli?

Pe tronul lor, fără safire,

Tu trăiești goale amoruri?

75.De ai știi câți oameni mor

Și se nasc spre a muri,

Ei n-au reguli, n-au zeul lor

Ei sunt oase cu figuri..

76.Cere-mi orice, fără moarte,

Îți creez alte pământuri

Îți dau și stele și dreptate

Îți dau pământu-n lanțuri,

77.Sau poate vrei țărmuri în larg

Să conduci și să le spulberi,

Sau vrei catarg lângă catarg,

Să străbați marile oștiri?-

78.Ea, îmbrăcată-n fantezii

Și cu rouă de vulcan

Cu un trăsnet de la codrii

Urlă precum un titan:

79.-Mi-l doresc, pe veșnicie,

Fac orice, doar dă-mi un corp

Lăudat, tu,pe vecie,

Vei rămâne, ori zeu ori mort!-

80. El, gândind singurătăți

Cu-n ușor rânjet de fier,

Pășește-n noaptea fără ceți,

Șoptește într-un glas sever:

81.- Vei primi ce-ai vrut copilă,

Trup din carne și din oase

Așa cum ai vrut,cu silă,

Să sfidezi a noastre soarte

82.Vei fi primul zeu ce moare

Pentru-n suflet jalnic de om,

Și-ai să pierzi a mea onoare

Și pe veci al lunii tron,

83.Vei renaște din durere

Cu un chip de fetișcană,

Ochi albaștri de putere

Și un corp finuț de zână,

84.Vei avea un păr din aur

Galben precum soarele,

Și un glas fin de tezaur,

Ce va căra apele.

85. Să nu reziști tentației

Unui muritor din oase,

Din raiul zeilor,tu vei

Rătăci pământuri moarte-

86. Însuși Demiurgul zisă,

Cel fără umanitate

Soarta fiicei va fi scrisă,

Cu un trup firav aparte

87.Din universul cel pustiu,

Răsare un bob de stea

Care zboară timpuriu,

Constelațiile de nea.

88.Ca un fulger ce străbate

Ani lumină în secunde,

Printre stele ea abate

Ale nopții plete ude.

89.Zile lungi se risipesc

Pân’ la stânca ei de viață,

Unde timpul stă-n îngheț

Și lumina n-o răsfață

90. Într-o bulă de petale

Ca un vis cu glasuri stinse,

Adormită,ea plutește

Printre astre necuprinse..

91.Somnul ei încă păstrează

Dorul de sărut sub soare,

Căci ea printr-un gând visează,

Prințul ei sub zori de zare.

92. Încă cade, încă doarme,

Și contemplă sărutări

Sub emoții de fantasme,

Sub nemuritoare mări..

93.Iar,ajunse-n cer pe nori

Cu rubin de sânge-n frunte,

Ca Icarus cade-n zori

Și tăceri adânci pătrunde.

94. Zeci de mii de vrăbiuțe

O așază pe pământ

Oi,capre și pisicuțe,

Vin s-o trezească din gând.

95. Lângă casa de sub fag

Ea deschide geana dulce,

Și-l vede pe ușă-n prag

Pe al ei prinț ce străluce

96.Ea cu trup de fetișcană

Și cu păr din aur moale,

El cu emoții o cheamă

Ea aleargă prin petale,

97.O unire ca în basme

Se formează când îl atinge

Două inimi,bat aprinse,

Într-un dans ce nu se stinge

98. Însuși cerul dirijează

Blândul lor sărut astral,

Soarta-n taină îi veghează

Într-un legământ real,

99.Codrin o sărută dulce

Când se lasă peste ea,

Se revarsă să se culce

Peste pieptul ei de nea..

100. Sunt uniți pe veșnicie,

Ea cu glasul îngeresc:

-Ești al meu,a mea lucie

A mea lumină,Te iubesc!-

101. Și, de-atunci, o stea pe boltă
Tremură din când în când,
E iubirea lor, cea strânsă..

Ei se iubesc,pe-acest pământ!

Ai venit târziu -

când în mine

iarna își întinsese imperiul de gheață,

iar inimii mele

îi crescuseră ramuri goale

ca unui copac uitat de păsări.

Tăcerile atârnau grele

ca niște nori de plumb,

iar zilele mele

erau câmpuri părăsite

peste care vântul scria

poeme de singurătate.

Și totuși ai venit.

Ca o ploaie caldă de aprilie

căzută peste un pământ însetat,

ca o rază rătăcită

care sparge vitraliul iernii.

În urma pașilor tăi

au început să foșnească muguri,

iar sângele meu

s-a umplut de lumină

ca un râu dezghețat.

Privirea ta -

două ferestre

deschise spre cer.

Zâmbetul tău-

o pasăre de aur

care mi-a învățat tăcerea să zboare.

Și astfel,

în pieptul meu

a izbugnit o primăvară neașteptată -

târzie,

dar atât de vie

încât până și iarna

a început să înflorească.

acel albastru nu mai e

acel albastru ce era și ieri,

nici măcar nuanțe,

nuanțe de violet,

acum totul este negru,

zici că-s în infern.

soarele tu-mi-l aduci,

cu mâna mereu tu îl apuci,

poate de aceea mă regăsesc

intr-un cer albastru greu,

Soarele zâmbetul ți-l aducea.

iar, razele-i scânteietoare,

poartă amintiri migratoare...

nuanțele sunt tot ce mai am,

când devin d-un negru acru,

îmi aduc aminte de cum eram,

și revine acel sentiment sacru,

de-l simt când nu te văd la teatru.

vreau doar să-ți văd din nou portocaliul,

culoarea ce îmi schimbă firul,

negru,

precum tigrul.

tigrul meu imaginar,

pe care l-am creat într-un vis amar,

vis în care nu erai,

și ziua-mi sângerai.

sângerai precum te bucurai

când îți răspundeam la un mesaj.

de atâta era nevoie,

ca să nu dai înapoie.

Șoaptele nopții le aud,

mă strigă un maro sumbru

eu încerc să le exclud,

dar mă cheamă tot mai mult.

Degeaba dacă nu ești tu,

acel portocaliu precum de mult,

dulce și isteț mereu,

acum ești doar un clișeu.

Pe palme este un nume de copil,

Trairea mea incet incet se stinge

au mai ramas doar clipe de lumini,

ce globul pamintesc il mai atinge

Din liniștea albă se-nvaluie trist

Amor înșelat de ochi care cer

Te văd, te doresc, nu vreau dar insist 

Din foc ce ardea acum este ger

Din noapte ostenite vise se-mbina de nasc

Albastre sunt acum gânduri 

Purtate în pânze albe de Damasc

Se-nalta precum niște cârduri 

Uitate acum vise ce calde au fost

Din perne trezite in raze de soare 

Născute atunci acum numai au rost

Înghețate și frânte, plutesc pe o mare

Și simți cum se închide se ascunde în tine

Și plânge și moare de chin sugrumat 

Un suflet speriat subțire prin bine

Distruge distrus , că na fost salvat