Poezia din adâncuri

Lumina n noapte,

Te caut grăbit,

Uitasem de păcate,

Uit ca te am iubit.

Lumina n noapte

Nu ți am povestit,

Cum te strâng în brațe,

Cum te am îndrăgit.

Noaptea n lumina

Nu te am găsit,

Mă port ca o străină,

Totuși nu m ai prețuit.

Am atâtea de spus,

Ce port n inima ascuns.

De ce zâmbim,

Iar mințind?

De ce ne e frica sa fugim?

De ceva care oricum e umil.

De ce iubim?

De ce trăim?

,,Iubește sa fii iubit”

Dar știi ce ai de trăit?

nu iubii sa fii iubit,

Iubește ca sa fii împlinit,

Nu aștepta sa fie reciproc,

Doar iubește,pana uiți de tot.

Dacă iubirea i cu interes,

Ce rost mai are ce spun in acest vers?

Dacă iubirea nu are speranța,

cine ma va aștepta fără șansa?

Iarăși ne am certat,

Și stau îngândurat in pat.

Lumina lunii imi arată calea,

sa o iau spre valea.

Pășesc cu luna pe drum,

gândindu ma ce sa ii mai spun.

Ca sa pot sa ma scuz,

Și nu ma mai acuz.

Luna ma îndreptat la ea,

La frumosa iubirea mea.

Pe geamul ei acum o privesc,

Cu ajutorul luni,pot sa o citesc.

Fata ei fina ca si cafeaua,

parul chiufulit,ea este…ea este Steaua.

Pătura moale ușor o imbratiseaza,

Când stau acum si o privesc,oare ma Creează?

Dar acum iubito sunt dinou  aici,

In mâna cu paharul de vin.

La geamul tau stau si aștept,

Sa te trezești,sa mi dai un semn.

Pana atunci eu te voi admira,

Și toată noaptea,dacă s ar putea.

Însă ma cheamă cineva,

Steaua,care ești tu aceea.

Dragoste,ceva mai dulce

ești luna ce ma duce undeva

Numai dorul sa numai fuge,

Tot lângă ea voi umbla.

Gingașa suna putin,

Luna o iubeai,

ai vrut sa fie totul divin,

doar pe ea o iubeai.

Strângând din dinti încet

Pareai speriata,

Ma rugai sa plec,

sa vina ea de ndată.

Vorbeai cu ea despre mine,

De ce te am crezut?

Mințeai ca îți este bine,

De ce te ai prefăcut?

Stăteai după unii,

De mine nu ți pasa,

Vedeai lumina lunii,

a mea nu te interesa.

Vreme rece de-aș avea

Să mă ducă la inima ta,

Să ajung printr-un vânt,

Poate la tine în gând.

Vreme caldă de-aș fi

Să-mi zâmbești ca și copiii

Care ies la joacă încântați,

Fără a fi deprimați.

Vreme neutră tu ești,

Te găsesc în cer și ape,

Tot în vise îmi zâmbești,

Înconjurat de flori aparte.

Vreme, tu, dacă exiști,

Poate mă vei revedea,

Vreme, tu știi să explici

Cât de mult o iubea.

Ce știm noi despre viața?

Știm ca nu are doar o fata.

Dar despre iubire?

Nu mi ar încape in aceasta poezie,

Te arde,te apasă,

Te simți acasă,

Îți da starea sa zbori,

când cazi la sol.

E ca o călătorie spre necunoscut,

Stam in fata ei Find muți.

Și e firesc,doar prin asta trăim,

E firesc,sa nu știm sa iubim.

E ca un vis frumos,

Iar după plângi după tot ce a fost,

E ca o zi ploioasa de dimineața,

Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.

Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,

Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,

Că pot atinge stele..

Mă contopesc cu lumina din zori,

In urechi îmi pun perle,

Rad,mă scald in culori,

Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.

În Februarie rece și tăcut,

Când pământul e încălzit doar de un sărut.

Ninsoarea dansează în lumina lunii,

Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.

Copacii se odihnesc sub mantia albă,

Iar vântul șoptește povești într-o baladă.

Zilele scurte, dar inimi calde,

Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.

Valentine's Day aduce dulcegării,

Inimi colorate și vise puse în poezii.

În fiecare fulg, o poveste de iubire,

Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.

Cupluri ce se strâng în mâini tandre,

Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.

Februarie, luna dragostei și a prieteniei,

Ce ne aduce împreună în armonie.

În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,

Se ascund povești, secrete și flori.

O lună scurtă, dar plină de farmec,

Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.

Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,

Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.

Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,

Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.

ploaie

răcoroasă primenitoare

hrănind întărind însuflețind

rădăcinile vieții de pretutindeni-

mângâind desfătând bucurând

melancolicul singuraticul

suflet

Salut,sunt iarăși eu,

Un tînăr ,,scriitor",

Și-acum cumva îmi vine greu,

Să scriu,dar mă uscam de dor. 

De dorul de a-mi rupe capul,

Să tipăresc un vers firesc,

Să stau și să trântesc dulapul,

Să scot o foaie,și,scriind mă liniștesc. 

Legând în versuri gând cu gând,

Obțin și eu o poezie,

Privesc uimit,înțelegînd,

Că nu e doar cerneală pe hîrtie. 

Cam prost,netalentat,nechibzuit,

Dar uite că mi-a reușit și mie

Chiar dacă  mult nu m-am gândit,

Mi s-a primit să scriu o poezie. 

Nici nu știu cum mi-a reușit,

Probabil,mi-am găsit o muză

Ce m-a susținut,m-a repornit

Și-mi este-n versuri călăuză. 

Știi,îmi trebuia o astfel de relaxare,

Să pot să scriu în liniște , tăcere,

Să mă descarc scriind pe-o simplă foaie,

Să mă înec în satisfacție, plăcere. 

Sunt iarăși,,scriitor"

De ce? că parcă sună a prostie,

Răspuns simplu: mi-a fost dor ,

Mi-a fost dor să scriu o poezie.

dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe

se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată

se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr

foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe

pierdut în ecourile vulcanilor adormiți

care nu au de ce să se spargă

apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei

și  a nucilor de cocos

ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine

de la celălalt capăt al lumii

un fel de Gregor Samsa

așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei

în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie

vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi

la maxim

bagă de seamă că portughezii  ți-au pus gând rău

în America cererea de inimi și creiere depășește oferta

Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones

 pe Wall Street

ai grijă…

De ce... ? 

De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem? 

De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri? 

De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea? 

Am doar o întrebare... 

De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti? 

De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste? 

De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici? 

De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris? 

Clipe , zile, luni, și ani... 

Ne punem doar o întrebare,

La care nu vei ști răspuns.