Cuvinte

     În vers am vrea ca să vă spunem

Ce în cuvinte poate nu știm exprima:

Că vă iubim!, părinții noștri dragi,

Gura n-o spune, dar inima ar vrea.

     Un 'te iubesc' nu-i lung de zis

Căci sunt doar două mici cuvinte.

Dar preferăm să nu zicem nimic 

Și ne închidem că niște morminte.

     Privind la viață cu alți ochi acum 

Apreciem mai mult ce ați făcut. 

In trudă, osteneala și nevoi,

Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.

     Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat 

Când noi am apărut în viața voastră. 

Voi înșivă nu ați mai existat ...

Eram doar noi și grija noastră.

     Vă mulțumim din suflet pentru tot:

          Că ne-ați grijit, 

          că ne-ați iubit, 

          că ne-ați crescut.

Vă mulțumim de grija ce-o purtați 

Unor copii ce vă iubesc tăcut.

Arunc sentimente, cuvinte-n eter,

Emoții ce stau încătușate in mine.

Ecoul să văd ce ritm le va da,

De zbuciumul meu ce va spune.

Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,

Îmi vei cânta o dulce romanță?

Îmi vei răspunde tu sincer și drept?

Mă vei minții să îmi lași o speranță?

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,

Aș vrea c-ale tale note duioase

Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,

Să-mi scoată durerea din oase.

Ecou, dragul meu, te rog să fii bun

Și lăudă-mă cu vorbe curate.

Dar oare-ale tale note mă mint

Sau sunt adevărate?

Ecou, dragul meu, te rog să fii drept

Și spune-mi te rog adevărul.

Dar dacă-ale tale note mă dor

Și mi se năruie tot cerul?

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.

Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.

Am rupt din mine fericire să-ți fac ție lumină

Ți-am dat și ce n-ai fii cerut, ți-am dat un drum

Dar pe el în urmă tu ai lăsat mult praf și vină

Ai aprins un foc arzând iubirea lăsând doar scrum

Ți-am fost mierea ce-ți curgea prin vene

Ai fost ca un dar, și-ai fost blestem

Iar azi îmi scriu cu sânge rece doar poeme

Strigând în tăcere durerea de care mă tem

Tu să știi nici n-ai fii existat acum

Dacă-n mintea mea nu te-aș fii inventat

Și nici n-ar fii rămas doar un loc nebun

Nici drumul scris de până atunci, dezorientat

Dacă ai să alegi să te-ntorci vreodată

Să vrei să-mi ceri ce tu singur ai distrus

N-am să ți mai ofer ca altădată

Căci ale tale cuvinte m-au durut nespus

Mă-necam în propriile lacrimi din cauza ta,

Nu te mai caut îmi ești doar o umbră

Când noaptea se prăbușește grea,

Și rana mea tăcută tot mai adânc se-afundă.

Am plecat în doi la drum

A fost greu, a fost ușor ?

Nu pot să spun...

A veam un crez și o dorință 

Să ne clădim o viață nouă.

Am văzut că tot se leagă,

De toate aveam; ființa-mi dragă,

Vedeam că sunt, un om fericit...

Toate au mers cu mulțumire

S-au împletit  munca cu iubirea,

Am cunoscut ce-i fericirea...

Tot ce-am clădit avea un preț,

Ne trebuia doi, trei copii

Să ne ducă mai departe

Numele...și munca noastră.

Câte vise, căte planuri, ne-am făcut 

Eram mândri, c-o să fim părinții

Viitorilor flăcăi...

Nu știu când au trecut, cele nouă luni...

Prin ce-am trecut?

Am ajuns la casa de nebumi...

Petale rupte de iubire

Ca ai lăsat o amintire,

Dar care-i vina florii 

Că-i iubit ca cerşetorii?

Trandafirul, uite, pleacă,

Nu mai vine, se îneacă 

Într-o ploaie de suspine, 

Dorul stă și nu mai ține.

Tulpina ruptă pe din două, 

De unde iei tu alta nouă? 

Tu deja m-ai înlocuit

Şi ai uitat că te-am iubit.

Trandafirul sunt eu, rănită,

Eu, floarea ofilită,

Căci tulpina-mi ca inima,

Şi petalele ca lacrima.

Te iubesc enorm,

chiar și fără nopti de amor.

cand nu te simți bine,

amintește ți ca eu cred in tine.

Ochii tai strălucesc,

mai puternic ca orice cer ceresc.

Intr o noapte de luna plină,

tu ești a mea lumina.

Ai observat ca am defecte,

dar tu ma iubești și cu aceste aspecte.

Iti multumesc ca ma iubești,

si ma bucur ca ma primesti,

undeva prin inima ta,

Deoarece ma faci sa ma simt ca și luna.

Strălucitoare,și doar una singura,

ma faci sa ma simt ca o copila.

Mica,pot spune,

de abia aștept sa creștem prin lume.

Si la apus de seara,

Sa privim cum soarele răsare.

Cu inima pătată de iubire,

esti deja a mea fantezie.

De am să mor, te rog, să-mi stai la căpătâi,

Să-mi veghezi tăcut mormântul, când se lasă seara,

Căci știi bine, mie-mi e frică de întuneric,

Și noaptea-i rece fără tine, fără alinarea ta.

Imaginea mea, palidă, stinsă-n umbră se îneacă,

Și-n amintiri se pierde, ca un vis uitat în noapte.

Dar tu, rămâi aproape, să-mi aduci un "totul va fi bine",

Căci am nevoie de cuvinte, precum de aer, precum de apă.

În tăcerea dintre stele, să-mi şoptești că sunt în pace,

Că voi găsi odihna blândă, în brațele-ți de lumină.

Și chiar dacă-s umbrele adânci, iar frica mea te strânge,

Tu să-mi fii farul de speranță, în liniștea divină.

E iarnă...e întuneric și e rece

Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,

Timpu-i greoi și pare că nu mai trece 

Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.

N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor

Sau că de-un an nu mi te pot uita

Căci din iubire nu cred că am să mor,

Și dacă da...într-un final, e moartea mea. 

Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul

Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată 

Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul

Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.

Un an întreg am rătăcit prin viața mea

Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit 

Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa

De m-am pierdut și nici că m-am găsit...

Și după tot, sunt vie dar fără de viață 

Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit 

Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață 

Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.

E atât de rece că și luna a înghețat 

Sunt singură înconjurată doar de gânduri

Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant

Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...