CU CINE SĂ MĂ LUPT?

Ne rătăcim pe cărări paralele,

Priviri stinghere se-aprind și se sting,

Ne ținem în umbre cu gesturi rebele,

Dar inima știe că nu ne desprind.

Trecem ca umbre pe holuri străine,

În valuri de oameni ce-și au propriul destin

Jucăm un teatru, dar noi știm prea bine

Că masca ne cade când nu mai privim.

Ne ținem departe cu gesturi precise,

Ca doi actori ce-și joacă uitarea,

Dar umbrele noastre, pe coridoare ucise,

Soptesc că noi ne-am tăiat chemarea.

Și totuși, în noapte, când nimeni nu vede,

Se zbate un dor vinovat și aprins,

Ne mințim, ne respingem, dar inima știe

Că singuri ne-am dus către propriul declin.

Ne spunem că astfel iubirea se stinge,

Că aceasta se spală cu timp fără glas,

Dar undeva, sub tăcerile reci,

O șoaptă se zbate și cere un ceas.

O lacrimă  se zbate pe genele grele,

Beau cupa amară până la fund  ,

Amară-i  dar îmi pare

Că are gustul de miere

Fiincă nu mai simt

Nici o durere!...

Neamul meu de unde vine?

Din lumină și iubire,

înfrățit  cu alte nații

Cctitorând  cetăți și sate 

Păstorind turme de oi 

Și răbdători la nevoi.

Ce aud câteodată în noapte?

Pare a fi plânset,parcă-s șoapte

Iar când noaptea e senină ,

Parcă-s vorbe de lumină

Iar când cerul e înnorat

Aud plânset și oftat.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

O lumină strălucea, mai presus de steaua mea 

Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.

Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea. 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te-am zărit îndată fetițo 

Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu 

Erai așa strălucitoare și plină de mister 

Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins,

Tu mi-ai dat culoarea in suflet

Al clipelor de nedescris 

Și m-ai chemat la tine acolo 

Să ardem amândoi în stins 

Să aprindem cerul plin de nori 

Ce prea de mult timp m-a învins.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te vad ca prima oară 

O lumină de nedescris 

Lasă-mă să-ți viu văpaia 

Ce te arde incet, încet 

Să-ți simt din nou chemarea 

Către semnul tau ceresc. 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Nu mă lăsa să mă sting iar

Aprinde mă din nou cu al tau dor 

Dor de soare, de lumina, de clipele senine 

Ce n-am vrut vreodată să apună. 

Iar de îndată ce tu mă simți 

Dincolo de paradis 

Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui 

Din nou și din nou 

Ca in prima, dar nu ultima zi...

Cum aș putea, din a lunii tâmple sure,
O rază pe frunte, un zâmbet să-ți fure,
Întrupată cunună în flori aurite,
Cuvintele scrise pe foi, nerostite...

Cum aș putea, din a muntelui vecie,
O clipă furată din timp, eternă și vie,
Așezată în palmele tale întinse-nspre stele,
Ecou ce pulsează o inimă în rimele mele...

Cum aș putea, din a râului suspin,
O frântură dintr-un vers să pot să-ți închin,
Să-mi aștern sufletul într-o simplă scrisoare,
Neputând să pun în cuvinte culoare...

Pe drumul desfundat de apa

Văzduhului deslănțuit ,

Șiroaile se duc la vale,

Purtând un dor necunoscut .

Așa pe mine ,valul mă duce

Și mă rupe de pământ ,

Sunt străin în orice parte ,

Sunt ca frunza dusă-în vânt .

Vreau să mă întorc la tine ,

Colțișorul meu de rai

Dătător de viață ,mie

Și de cântec și de grai .

Într-un  sat ,ferice  odată

Plin  de  datini  și  bogat ,

Pe  la  porți  am  colindat,

Obicei  din vechi  lăsat.

Azi  îmi  pare  a  fi  pustiu,

Grele  lacăte  la  porți

Ușa  caselor încuiată

Toți  ai  case ,oare-s morți?.

Azi nu am  pe cine  ura...

Plâng  căsuțele  pustii ,

Au  rămas  niște  bunici ,

Stingheri  și  însingurați...

Cu  ochii  înlăcrimați !...

NE ÎNCETAT ,MEREU  TE CAUT

FĂRĂ  TINE  NU-AM  LUMINĂ ,

SUFLETU-MI  MEREU  SUSPINĂ ,

FĂRĂ  TINE  ZIUA  PLÂNGE ...

ÎȚI  CUPRIND  ÎN  BRAȚE  UMBRA ,

NE LĂSÂND-O  SĂ MAI  PLECE !...

Vlăguită ,amețită

Zi de iarnă prelungită

Mohorâtă și geroasă ,

Ne-a ținut destul în casă .

De prin hornuri fumul suie

Depărtarea-i străvezie

Iar pe crengile golașe

Numai ciorile-și fac case.

Gheața tropotu-și aude

Unda apei se ascunde

Soare blând de ce nu-ți pasă

De așa vreme ,nemiloasă?

TE  CÂNTĂ  POEȚII, CARE  CUM  POATE;

FIECARE  CÂNTĂ  PE ALT  FEL  DE STRUNĂ.

ȘTIM  TOȚI  CÂTĂ  IUBIRE  ÎȚI  POARTĂ.

ZECI  DE  GEMERAȚII  SI-AU  ÎNGROPAT  ÎN  TINE

CREDINȚE  ȘI  SPERANȚE,

DURERE  ȘI  SUSPINE.

EȘTI  LEAGĂN  PESTE  TIMP ,

ȘI  LOC  DE  ÎNCHINAT!

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.