Cavalerul

Cine sunt?

Iubirii răspund c-un ocean de iubire,

Privirilor ce ascund negre gânduri,c-o inimă de otel.

Suflet cameleonic,colorat de inimile oamenilor.

Mă agat de ființele frumoase pentru a putea străluci.

Precum zorii de zi ce-mi luminează privirea sunt oamenii ce dăruiesc iubirea,.

Înțelegi,am lumini și umbre..

Întotdeauna fac primul pas,deschizând poarte inimii mele.

Dar porțile se închid de tot pentru cei ce le stropesc cu noroi,pentru suflete sumbre.

Sunt și înger,sunt și demon..

Demon cu aripi albe ce judeca raul.

Cine sunt?

O ființă pictata in alb și negru de sufletul oamenilor..

Uneori, când în noapte tăcerea

Canta trist că un clopot greu

Mă rog vieții să îmi lase placerea

Sa simt pulsul vieții,mereu.

Uneori, când se stinge un suflet

Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?

Doar prin inimi poți învinge durerea,

Prin glasuri vii, ca un curcubeu.

M-am stins și nu mai am vreo așteptare,

Și parcă tu acum străluci mai tare..

Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..

Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...

In inima-mi tristețile doar ning,

Acum,când steaua ta parca rasare 

Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...

Urmez pașii lui pe cărare,

Mi-e bine,dar vad cum se-nalta frumoasele păsări în zare.

Deasupra,cu aripi uriase,zbori tu.

Îmi zâmbești și-mi întinzi perechea de aripi albastre.

Privesc fascinata.M-opresc.Un vis minunat sta in fata-mi.

Departe,mă strigă un glas.O lacrima grea cade pe aripa-albastra.

Alerg pe cărare,mi-e bine,mi-e bine,

Din ochii-mi cad stropi ca de ploaie.

Privesc spre înalt și surâd si-apoi iar urmez pașii lui 

Dar inima mea e străpunsă de tristețe,nehotărâre,visare.

O parte din ea mă urmează,

O parte e departe,păzind aripa-albastra.

Mi-e bine...,și lacrima cade,

În mine jumătăți de inimi se zbat

Mi-e bine,de sus n-o sa cad,

Și plâng,vreau sa zbor cu aripi albastre spre zare..

Când întâlnesti un om frumos,

Tresari,si-ti bate inima mai tare,

Cuvintele-i te învelesc

Precum o mantie țesută

Din feerice,aurii raze de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,

Cuvântul lui atât de cald

E un culcuș in care te simți 

Ferit de-a lumii nepăsare..

Un lucru uita,doar,să-ți spună el.

Că inima-i,prin felul cum te vede,

E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..

Că gândul lui nu e născut de-al tau

Ci de-al lui suflet minunat și mare..

Când întâlnesti un om frumos

Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,

Ca de-un albastru val de mare,

Ca de un magic rasarit de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei

Păstrează pentru el un loc,

Astfel,el ramânând in neuitare...

Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..

Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,

Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,

Dar inima îmi făcea durerile neauzite..

Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,

Visam la sublime iubiri netrăite..

 Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,

Privem ochii lui,ca de foc,

Atât de frumoși,atât de albaștrii,

Și-mi ucideam visurile răzvrătite..

Te caut printre amintiri,

Prin vise blânde, prin priviri,

Dar timpul crud și nemilos

Te-a dus departe… prea frumos.

Și dor cu dor urc către stele,

Prin nopți tăcute, gânduri grele,

Și știu că dincolo de zări

Mă aștepți lin, fără-ntristări.

Mi-e dor de glasul tău duios,

De râsul cald, de chip frumos

De grijile de pe pământ

Acum ești înger și cuvânt.

Dar știu că-n liniștea cerească

Ne-om regăsi în zi firească,

Că dor cu dor se face rai

Și-n ceruri nu există grai

Decât iubirea ce ne leagă

Din veșnicie… înspre veșnicie tată.

Dă-mi voie să mai cred că poate - și timpul

și ochiul - care să vadă liber,

or înțelege îndeajuns ispita 

și ispravind, 

nu îmi vor da dreptate!

Simplu, într-un miracol stăruit,

în care, amorf - plutesc în visurile tale,

descătușat, mai cer răbdare, 

dar nu e timp

și nici - iertare!

Ne ascundem printre vise și taceri,

Sub vorbe spuse doar cu jumătate,

Când lumea ne-ar vrea străini,severi,

Noi ardem dorul vină necurmată .

Un gest,un pas și tot se rupe,

Dar tot ne întoarcem orbi de dor,

Căci inima, oricât ar suferi sub ruine,

Nu știe „nu" căci eu „încă te ador".

Ne-am scris iubirea pe furiș ,

În nopți ce nu știu de odihnă.

E un vis trăit în profunzime,

O vina dulce,o lumină .

Și de ne-or judeca in zori,

Că am iubit în miez de noapte,

Să știe focul din comori,

Nu moare doar că „nu se poate ".

Erârziu ,somnul nu vine

Cât a-și vrea să fiu cu tine

Să-ți stâng mâna încetișor 

Și de drag să mă înfior.

Să te mângâi pe obraz

Sub un ochi de lună treaz

Să-ți resfir pe umeri plete

Și aroma-ți să mă îmbete.

Lângă o tufă de sulfină 

Să dormim noaptea-n grădină

Să-ți sărut ochii și fața 

Până vine dimineața.

Fermecați de vraja nopii

Numărăm stelele sorții.

Steaua mea e luminoasă,

Ne zămbește bucuroasă,

Că-s voinic și tu frumoasă 

Și amândoi vom face casă.

Ce parfum oare ni s-ar potrivi

Dacă-n viață mereu am iubi?

Esența lui ne-ar face emotivi,

Și cu dragoste-n glas am vorbi.

Am alege în viață o esență

Dintr-un buchet de anemone.

Culegând a lor inflorescență,

Creem clipe de vis homocrone.

Pășind curioși pe această cale,

Cu iubire-n sentimente am croi

Suflete calde pe note muzicale

Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.

Pe câmpul cu flori omonime

Tu vii să-mi spui sinonime

Pentru acest cuvânt, “iubire”

Iar eu nu îmi pot veni în fire

Mă rogi să îți dau antonime

Dar nu am cuvintele la mine

Și nu știu cum sa îți spun pe loc

Că sentimentul este reciproc

Și chiar atunci în fragedul moment

Mi-ai furat un sărut atât de ardent

În care m-am topit fără să realizez

Însă pe care de mult timp îl visez

Iar, când îmi revin din frenezie

Sinonimele vin ca într-o poezie

Pentru cuvântul acela, “iubire”

Pe câmpul cu flori omonime