Metaforă

Îmi plac florile de nu mă uita

Ele reflectă cerul infinit

Albastru neîntrerupt de nori

Albastru neîntrerupt de noi

Plăpânde și cu petale mici

Frumoase și cu multe înțelesuri

Oglinda sufletului, ochii

Oglinda sufletului, ochi albastrii

Flori de câmp răsfirate pretutindeni

Păstrează amintirile tuturor

Sentimente de dor și tristețe

Sentimente de "nu te voi uita"

Albastru ca reflexia in apa

Albastru ca cerul de ieri

Albastru ca ochii de mâine

Albastru de "vreau sa te uit"

Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine

Pe malul lacului ce se golește în neștire

Șoapte suave se disting din departare

Curenții de aer conferă formă apei

Ne uitam și noi în balta de cer

Seninul dintre nori sclipește 

Precum soarele creează raze de speranță

Așa amandoi ne îmbrățișăm

Ne încălzim cu trupurile de țărână

Ne răcim atunci când bate vântul

O singură lacrimă e necesară

Să știu că vrei să vezi viitorul

Îți spun ca vei avea ce îți dorești

Iar tu vrei doar fericire 

Atunci pe loc buzele s-au atins

Ochi ne priveau din departare

Simțeam momentul ca niciodată

Amintirile rămân, mă fac sa plâng

Ochii, sentimentul nu se uită

Stau plângâd lânga mormânt.

Lucrurile merg pe dos...

Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat

Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea

Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...

Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea

Te-ai suparat și eu nu stiam de ce

Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel

Viața și-a facut treaba și ai pe cineva

Iar eu speram să pot reveni la ce eram...

Iar când mă gândeam cel mai mult la tine

Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni

Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam

Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă

Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți

Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat

Dar am trecut fără a mă opri

Un simplu "salut" nu e îndeajuns

Vreau să știu tot ce ai mai făcut

Nu conteaza că iubesti pe altul

Tot esti acea fată perfectă din inima mea

Singur călăuzit de vise.

Plimbări pe străzi cu becuri stinse.

Gânduri grele, la acasă...

Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.

Merg, alerg, fac tot ce pot.

Ce se-ntamplă nu socot.

Ce va fi, ceva să fie...

Timpul, dedicat doar mie.

Dar singur nu-s, ci-nconjurat.

Visul e acum uitat.

Lumina unei lămpi rămâne...

Acasă sunt, și chiar si mâine.

N-am sa plec, dar am sa plâng.

Timpul trece, la toți prin gând.

Ca ramuri de arteră

Ce-ți irigă existența

Voi pătrunde în visele tale,

Iar, odată ajuns

La vederea mea

Vei plânge cu lacrimi de sare,

Tu vei da gust

Iar, eu voi mânca

Apoi îmi vei cere-alinare,

Căci în război

Pe câmpul pătat

Partea mea fizică moare.

Dar spiritul meu

În vis ți-a ajuns

Pentru a-ți cere umilă iertare,

Nu mai sunt

Nu voi mai fi

Știu cât de tare te doare,

Ia acest fir

De “nu mă uita”

Împletește-l în coroane funerare,

Si-admira în timp

Cum va înflori

Pe câmp, îți va stârni mirare

Se va-mprăștia

Va acoperi

Câmpia odată pătată

Cu sângele meu

Si-a celui neviu

A celui de altădată.

M-ai ținut strâns în palma ta

Și ai învățat totul despre mine

Ți-ai dat seama de ceva

Ce putea duce doar la bine

Nu mi-ai spus altceva

Doar că afara ninge

Era frig, apa-ngheța

Voiam a te atinge

Nu o sa te pot uita

Focul se aprinde

I-ami inima

Și simte,

Simte.

Lună,Lună. Când îmi ieși în zare inima mi-se afundă.

La stele eu mă uit iar tu ești singura care m-a uimit.

Stau într-un tei,unde îmi răsar flori de tei.

ma uit după tine în lung și în lat dar nu te găsesc căci tu ești doar o stea.

am avut sentimente pentru tine,dar știind ca nu mă vei vrea le-am ținut ascunse în inima mea.

as vrea să îmi dai o șansă ca iubit și iubită unde îmi vei pătrunde tu draga luna în carcasa mea de porțelan

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli "rakastan sinua" aika

Me kaksi elimme onnellisina unelmissamme

Se oli "rakastan sinua" aika

Ja sitten halusin lentää siivilläni

Halusin kokea muita rakkauksia

Toiset "rakastan sinua", toiset "aina"

Mutta sinä, rakkaani, näin unta yöllä

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli halua ja tietää

Kaikki elämässä, ehkä liian nopeasti

Se oli elämän löytämistä

Surunsa, ilonsa ja hulluutensa kanssa

Halusin elää kuin aikaa

Seuraa tuntejani, elä nykyhetkessä

Mitä enemmän elin, sitä enemmän rakastin sinua hellästi

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua.

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

Poezie de Marieta Maglas

Poezia este publicata in OPA.

Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,

Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲 

Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗, 

Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...

Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷

Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌

Adâncimea ochilor tăi este încă tipărită în mintea mea,

Sclipirea lor mă face să mă gândesc la valurile din marea grea.

Ezit, pentru că mi-e frică de necunoscut,

Dar văd frământarea ta.

De ce rămâi tăcut?

Vreau să simt îmbrățișarea ta, să mă simt din nou acasă,

Însă gândul din mintea mea nu mă lasă.

Ești ca un val pe un țărm necunoscut,

Ce-mi atinge inima, dar rămâne tăcut.

Te caut iar în adâncul ochilor tăi,

Caut inima ta, la iazul unde ți-ai lăsat-o odată.

Undeva,cândva

Am trecut pe lângă

Tine…

Și sufletul meu

L-a întâlnit pe al tău.

De atunci

Sângele meu curge

Fremătând , 

Arzând,aprig...

Grăbindu-se

Să umple inima mea,

Cu suflul inimii tale!

De atunci,

În fiecare clipă

Te caut in mine…

Și-apoi

Mă caut in tine..!

Până când…

Ne regăsim!

J.B.