Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Andrei Zoicas
Дата публикации: 3 декабря 2024
Просмотры: 201
Стихи из этой категории
O iubire complicată
Cât îmi e de greu,știu doar eu.
Viața mea își pierde strălucirea dacă nu te am lângă mine.
Nepăsarea este de ajuns...cu greu am spus,
Sunt prea supărată,singură am fost lăsată,
Cu inima îndurerată.
Am luptat din greu pentru iubirea ta,
Nu pot să accept,nu pot să te mai iert!
M-am luptat,dar în zadar,
Timpul trece tot mai greu,dacă te iert numai sunt eu.
Am acceptat,am plâns prea mult,
Fericită nu mai vrut.
de Maria Melania
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
N-a fost să fie..!
Te-aștept să ne-ntâlnim din nou
Lângă copacul ce astăzi plânge ,
Că nu ne-a mai văzut de-o vreme
Simțind cum dragostea se frânge.
Și plânsul lui devine o cascadă
Când vede cât sunt de îndurerat ,
Ar vrea să știe care este motivul
Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat.
Încerc să-i spun că totu-i bine
Și doar ceva puțin te-a supărat,
Moment când vocea lui se-aude
Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat.
Ridic privirea și curios mă uit la el
Și îl întreb răstit ce vrea să spună,
Rămâne mut și-un semn îmi face
Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă.
Vreau să citesc dar ...nu mai apuc
Că pomu-mi zice cruntul adevăr,
Precum că fata ieri i-a mărturisit
Că ea iubește pe cineva mai tânăr.
Îndurerat copacului îi mulțumesc
Și-i las pe ram bucata de hârtie,
Și cu tristețe în gând îmi șoptesc
N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!
Noi ne-am iubit...
Noi ne-am iubit cu patimă neîncetat,
Iar nopțile cădeau sub noi de oboseală,
Din stele roșii ne improvizam un pat,
Și ne-înveleam ades cu aurora boreală.
Și îți plăcea să ne iubim pe vârf de munte,
Să stăm ascunși ca liliecii în cavernă,
Și flori de colț răzleț să îți așez pe frunte,
Iar luna să ți-o pun sub cap drept pernă.
Noi ne-am iubit pe-o canapea din ceruri,
Și-n zori priveam prin nori ca prin perdea,
Și-ți pregăteam din ploi, și vânt, și geruri,
Un ceai energizant cu aromă de cafea.
Și îți plăcea să ne iubim nebuni pe ape,
Iar valuri să ne legene ușor, neîncetat,
Să te sărut cu foc pe coapse și pe pleoape,
Din nuferi albi să-ți construiesc un pat.
Ne vom iubi pe veci și dincolo de moarte,
Ascunși în încăperea aceluiași sicriu,
Vom evada și din această nesfârșită noapte,
Măcar o zi, ca niște puști, ce încă nu se știu.
O altă zi
De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,
De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,
Să nu bag clipele în seamă,
Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,
Nici calendarului să-i dau vreun ban,
Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare
Să mă prefac precum un bolovan,
Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,
Să-ți spun într-una Te iubesc
Și iar și iar același infinit rostogolit,
Știind la fel de bine ca și tine,
Că doar amorul sincer
Nu vrea s-audă de sfârșit,
Aleg o altă zi,adică astăzi
Să te iubesc declarativ!
(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
O iubire complicată
Cât îmi e de greu,știu doar eu.
Viața mea își pierde strălucirea dacă nu te am lângă mine.
Nepăsarea este de ajuns...cu greu am spus,
Sunt prea supărată,singură am fost lăsată,
Cu inima îndurerată.
Am luptat din greu pentru iubirea ta,
Nu pot să accept,nu pot să te mai iert!
M-am luptat,dar în zadar,
Timpul trece tot mai greu,dacă te iert numai sunt eu.
Am acceptat,am plâns prea mult,
Fericită nu mai vrut.
de Maria Melania
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
N-a fost să fie..!
Te-aștept să ne-ntâlnim din nou
Lângă copacul ce astăzi plânge ,
Că nu ne-a mai văzut de-o vreme
Simțind cum dragostea se frânge.
Și plânsul lui devine o cascadă
Când vede cât sunt de îndurerat ,
Ar vrea să știe care este motivul
Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat.
Încerc să-i spun că totu-i bine
Și doar ceva puțin te-a supărat,
Moment când vocea lui se-aude
Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat.
Ridic privirea și curios mă uit la el
Și îl întreb răstit ce vrea să spună,
Rămâne mut și-un semn îmi face
Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă.
Vreau să citesc dar ...nu mai apuc
Că pomu-mi zice cruntul adevăr,
Precum că fata ieri i-a mărturisit
Că ea iubește pe cineva mai tânăr.
Îndurerat copacului îi mulțumesc
Și-i las pe ram bucata de hârtie,
Și cu tristețe în gând îmi șoptesc
N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!
Noi ne-am iubit...
Noi ne-am iubit cu patimă neîncetat,
Iar nopțile cădeau sub noi de oboseală,
Din stele roșii ne improvizam un pat,
Și ne-înveleam ades cu aurora boreală.
Și îți plăcea să ne iubim pe vârf de munte,
Să stăm ascunși ca liliecii în cavernă,
Și flori de colț răzleț să îți așez pe frunte,
Iar luna să ți-o pun sub cap drept pernă.
Noi ne-am iubit pe-o canapea din ceruri,
Și-n zori priveam prin nori ca prin perdea,
Și-ți pregăteam din ploi, și vânt, și geruri,
Un ceai energizant cu aromă de cafea.
Și îți plăcea să ne iubim nebuni pe ape,
Iar valuri să ne legene ușor, neîncetat,
Să te sărut cu foc pe coapse și pe pleoape,
Din nuferi albi să-ți construiesc un pat.
Ne vom iubi pe veci și dincolo de moarte,
Ascunși în încăperea aceluiași sicriu,
Vom evada și din această nesfârșită noapte,
Măcar o zi, ca niște puști, ce încă nu se știu.
O altă zi
De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,
De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,
Să nu bag clipele în seamă,
Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,
Nici calendarului să-i dau vreun ban,
Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare
Să mă prefac precum un bolovan,
Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,
Să-ți spun într-una Te iubesc
Și iar și iar același infinit rostogolit,
Știind la fel de bine ca și tine,
Că doar amorul sincer
Nu vrea s-audă de sfârșit,
Aleg o altă zi,adică astăzi
Să te iubesc declarativ!
(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Poem
Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine
Pe malul lacului ce se golește în neștire
Șoapte suave se disting din departare
Curenții de aer conferă formă apei
Ne uitam și noi în balta de cer
Seninul dintre nori sclipește
Precum soarele creează raze de speranță
Așa amandoi ne îmbrățișăm
Ne încălzim cu trupuirle de țărână
Ne răcim atunci când bate vantul
O singură lacrimă e necesară
Să știu că vrei să vezi viitorul
Îți spun ca vei avea ce îți dorești
Iar tu vrei doar fericire
Atunci pe loc buzele sau atins
Ochi ne priveau din departare
Simteam momentul ca niciodată
Amintirile rămân, ma fac sa plâng
Ochii, sentimentul nu se uită
Stau plângâd lânga mormânt.
Zero gravitatie
Atunci cand ma gandesc la tine
Simt ca plutesc in zero gravitatie
Nimic pe lume nu e mai usor
Decat sa iti spun cat de mult tin la tine
Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct
Si lucrurile au continuat de la sine
Vreau sa stii ca ma pot schimba
Si iarasi ma gandesc la tine
Sunt
Sunt sângele ce-ți ajunge la plămâni
Lipsit de esența vieții
Sunt lacrimile din ochii tai
Plin de regrete și emoții
Sunt briza mării când te gandești la mine
Rece și îmi arăt colții
Sunt luna de pe cer când stai în lumină
Aștept să inunde zorii
Sunt copacul la care stai la umbră
Îmi pierd nuanța culorii
Sunt sângele ce îți curge prin vine
Sunt multe și nespuse, nu spune la nimeni.
Iubirea vieții mele
Din cerul gri de toamnă târzie
Ai apărut tu și ai stat lângă mine
Te-ai pus pe creanga mea din toate
Și ai început să îmi descânți multe păcate
Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam
Eram pierdut în gânduri și te citeam
Până într-un moment când tu te-ai oprit
Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit
Te-am privit cum prin aer te miști și planezi
Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi
Te priveam cum dispari înconjurată de nori
Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi
Atunci am zis să îmi iau și eu zborul
M-am luat după tine, ocoleam norul
Erai acolo și parcă mă așteptai
Să zburăm împreuna, asta voiai
Așa am facut până spre țările calde
Am călătorit amândoi foarte departe
Acolo am ajuns să te cunosc mai bine
Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine
Erai compania din ochii mei singuri
Erai bucuria din sufletul meu gol
Erai speranța din mintea mea pesimistă
Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot
Atunci cand a venit vremea să ma întorc
Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc
Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi
Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi
Acasă vremea era perfectă, luminoasă
Creanga mea verde și parcă mai frumoasă
M-am așezat la locul meu preferat
Și am rămas acolo mai îngândurat
Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine
Am început să mă întreb de ce nu mai vi
Stiam răspunsul dar cerul era tot gri
Voiam sa știu ce faci, cum esti
Îmi era dor de tine, să mă iubești
Atunci am realizat cât de mult țin la tine
De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine
Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.
Azi
Cu draperiile trase stau și suspin
Ce soare e afara și ce frumos senin
Geamul de sticlă, portal se arată
Dincolo de el un zbucium și-o artă
Acuarelă din materie vie colorata
Nu uită pe nimeni, niciodata
Și fiecare are locul lui în scenariu
Ca la un film mut, la un planetariu
Toata lumea își exprimă rolul
Publicul larg decide viitorul.
Tot în intunericul blocat de draperii
Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.
Ce simt
Singur călăuzit de vise.
Plimbări pe străzi cu becuri stinse.
Gânduri grele, la acasă...
Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.
Merg, alerg, fac tot ce pot.
Ce se-ntamplă nu socot.
Ce va fi, ceva să fie...
Timpul, dedicat doar mie.
Dar singur nu-s, ci-nconjurat.
Visul e acum uitat.
Lumina unei lămpi rămâne...
Acasă sunt, și chiar si mâine.
N-am sa plec, dar am sa plâng.
Timpul trece, la toți prin gând.
Poem
Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine
Pe malul lacului ce se golește în neștire
Șoapte suave se disting din departare
Curenții de aer conferă formă apei
Ne uitam și noi în balta de cer
Seninul dintre nori sclipește
Precum soarele creează raze de speranță
Așa amandoi ne îmbrățișăm
Ne încălzim cu trupuirle de țărână
Ne răcim atunci când bate vantul
O singură lacrimă e necesară
Să știu că vrei să vezi viitorul
Îți spun ca vei avea ce îți dorești
Iar tu vrei doar fericire
Atunci pe loc buzele sau atins
Ochi ne priveau din departare
Simteam momentul ca niciodată
Amintirile rămân, ma fac sa plâng
Ochii, sentimentul nu se uită
Stau plângâd lânga mormânt.
Zero gravitatie
Atunci cand ma gandesc la tine
Simt ca plutesc in zero gravitatie
Nimic pe lume nu e mai usor
Decat sa iti spun cat de mult tin la tine
Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct
Si lucrurile au continuat de la sine
Vreau sa stii ca ma pot schimba
Si iarasi ma gandesc la tine
Sunt
Sunt sângele ce-ți ajunge la plămâni
Lipsit de esența vieții
Sunt lacrimile din ochii tai
Plin de regrete și emoții
Sunt briza mării când te gandești la mine
Rece și îmi arăt colții
Sunt luna de pe cer când stai în lumină
Aștept să inunde zorii
Sunt copacul la care stai la umbră
Îmi pierd nuanța culorii
Sunt sângele ce îți curge prin vine
Sunt multe și nespuse, nu spune la nimeni.
Iubirea vieții mele
Din cerul gri de toamnă târzie
Ai apărut tu și ai stat lângă mine
Te-ai pus pe creanga mea din toate
Și ai început să îmi descânți multe păcate
Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam
Eram pierdut în gânduri și te citeam
Până într-un moment când tu te-ai oprit
Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit
Te-am privit cum prin aer te miști și planezi
Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi
Te priveam cum dispari înconjurată de nori
Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi
Atunci am zis să îmi iau și eu zborul
M-am luat după tine, ocoleam norul
Erai acolo și parcă mă așteptai
Să zburăm împreuna, asta voiai
Așa am facut până spre țările calde
Am călătorit amândoi foarte departe
Acolo am ajuns să te cunosc mai bine
Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine
Erai compania din ochii mei singuri
Erai bucuria din sufletul meu gol
Erai speranța din mintea mea pesimistă
Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot
Atunci cand a venit vremea să ma întorc
Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc
Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi
Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi
Acasă vremea era perfectă, luminoasă
Creanga mea verde și parcă mai frumoasă
M-am așezat la locul meu preferat
Și am rămas acolo mai îngândurat
Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine
Am început să mă întreb de ce nu mai vi
Stiam răspunsul dar cerul era tot gri
Voiam sa știu ce faci, cum esti
Îmi era dor de tine, să mă iubești
Atunci am realizat cât de mult țin la tine
De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine
Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.
Azi
Cu draperiile trase stau și suspin
Ce soare e afara și ce frumos senin
Geamul de sticlă, portal se arată
Dincolo de el un zbucium și-o artă
Acuarelă din materie vie colorata
Nu uită pe nimeni, niciodata
Și fiecare are locul lui în scenariu
Ca la un film mut, la un planetariu
Toata lumea își exprimă rolul
Publicul larg decide viitorul.
Tot în intunericul blocat de draperii
Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.
Ce simt
Singur călăuzit de vise.
Plimbări pe străzi cu becuri stinse.
Gânduri grele, la acasă...
Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.
Merg, alerg, fac tot ce pot.
Ce se-ntamplă nu socot.
Ce va fi, ceva să fie...
Timpul, dedicat doar mie.
Dar singur nu-s, ci-nconjurat.
Visul e acum uitat.
Lumina unei lămpi rămâne...
Acasă sunt, și chiar si mâine.
N-am sa plec, dar am sa plâng.
Timpul trece, la toți prin gând.