Astăzi

Pășesc pe holuri făcute din gând,

Aș vrea să pot să mă adun,

Dar nu există niciun cuvânt

Să exprime ceva ce înseamnă atât de mult.

 

La ora când o zi se stinge,

Și “astăzi” cade-n trecut,

Nu știu ce să-ți spun…

Ori poate te simt prea acut.

 

Nu știu ce să-ți scriu,

Nu știu să-ți spun nici ce însemni pentru mine,

Așa cum nu știu… nu cunosc,

Nici soarele cine-l aprinde.

 

Poate-ar trebui să încep cu începutul,

Să-ți spun că ești melodia mea preferată,

Și că atunci când ești aproape

Inima mea își amintește să bată.

 

Sau să-ți spun că nu știu ce va fi, ce urmează,

Dar viitorul să mai aștepte puțin… puțin mai mult,

Vreau doar să mă bucur că exiști,

Ca ești aici și că… te-am cunoscut.

 

Astăzi strălucești mai mult decât oricând,

Și dacă mă străduiesc suficient,

Pot să te văd cum luminezi

Chiar aici, la mine în piept.

 

Ești cea mai frumoasă ființă de pe pământ,

Și ți-aș aduce-n dar toate florile de pe pământ… numai ție

Dar mă rezum la poezie… nu pentru ca n-aș vrea,

Ci pentru nu am atâția bani și dacă încerc aș sfârși probabil într-o pușcărie.

 

Datorită ție lumea e mai întreagă,

Poate nu știi, dar mă faci să vreau să fiu un om mai bun, mai onest,

Exceptând ce-am zis mai sus de pușcărie… dar…

Ce bine că ești!

 

Ce bine că viața e-o nebunie,

Că nu sunt nebun numai eu,

Că ne-am întâlnit poate nu e o întâmplare,

Poate-i un plan misterios al lui Dumnezeu.

 

Nu poate fi greșit să iubești pe cineva, nu?

Oricât de complicat ar părea totul și nefiresc,

Iubirea e-un lucru bun…

Iubesc să te iubesc.

 

Și știu că faci parte din alte lumi,

Galaxii necunoscute mie în care exiști,

Dar la fel de bine știu că lumile toate din care faci parte,

Sunt mai vii doar pentru că ești.

 

Nu te vreau doar pentru mine… ar fi egoist,

Te vreau și pentru păsări, și pentru ploaie,

Și pentru soare, și pentru nori,

Și pentru stelele toate.

 

Îmi doresc ca astăzi să fii cea mai fericită,

Să-ți curgă zâmbetul dincolo de cer,

Cum zâmbesc eu când îmi apari deodată în gânduri,

Și râd, pe stradă, fără să știu de ce.

 

La miezul nopții, imaginează-ți că te țin de mână,

Pentru că de cealaltă parte fac la fel,

Și că-ți șoptesc în ureche…

La mulți ani, sufletul sufletului meu.

 

 

 

 

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Astăzi

Дата публикации: 28 декабря 2025

Timp de citire: ~5 min.

Просмотры: 615

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Improvizație

N-am inspirație, dar vreau să-ți scriu,

Deci, în mare parte, o să improvizez,

O să scriu lucruri la întâmplare,

Sperând, cumva, printr-un miracol, să te impresionez.

 

În momentul de față, la ora asta târzie,

Mă gândesc la tine și la mâncare,

Nu-i combinația cea mai romantică,

Dar mi-e doooor de tine și da, mi-e și foame.

(Deși, clar, dorul e mai mare.)

 

Despre mine… îmi place spațiul,

Dar nu spațiul dintre noi.

Singurul spațiu dintre noi pe care-l accept sunt

Stelele, planetele și vreo câțiva nori.

 

Îmi place cel mai mult să mă uit la nori…

Au forme ciudate, deși-s incolori.

Dacă noi vedem în ei altceva mereu,

Oare și ei ne văd deformați

Când se uită la noi?

(Tu crezi că norii ne privesc înapoi?)

 

Îmi place și natura, mă inspiră (nu azi),

Într-un fel cam ciudat și neașteptat, lemnele

Care se transformă în hârtii…

Îmi plac hârtiile…

(Cu multe zerouri pe ele.)

(Apropo, cel mai mult îmi place când din ochii tăi se nasc stele.)

 

Uneori mă bucur suspect de tare de zilele libere,

Le trăiesc prea leneș și-ajung la aceeași morală:

Că n-am lucrat la nimic…

Panică generală!

(Se întâmplă mai des decât aș vrea, e-o situație reală.)

 

Nu-mi plac zilele care se termină cu „i”,

(Cu excepția celor în care te văd.)

Dacă te-aș vedea în fiecare zi, luni, marți, miercuri, joi, vineri…

Nu mi-ar mai plăcea deloc

Cele care se termină cu „ă”.

 

Despre tine… ești prea adorabilă când explici ceva,

Gesticulezi și vorbești cu foc.

Sper că ceilalți pot fi atenți,

Eu nu prea pot să fiu deloc.

(Încerc totuși. Serios.)

 

Ar trebui să mă opresc acum,

Încerc să păstrez puțin mister, dar mereu îți zic prea multe.

Sper că te-am impresionat…

Iar dacă nu, măcar sper că te-am făcut să zâmbești.

(Ai zâmbetul cel mai dulce.)

Еще ...

Ți-am spus

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise.

Și sufletul orașului renaște din flori,

Țineai în brațe un buchet de bujori,

Erai puțin din noapte și puțin din zori.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și ploaia e rece, măruntă și vie,

Aveai în ochi bucăți de poezie,

Erai puțin mister și puțină magie.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și norii ne privesc de departe,

Aveai o privire intensă, aparte,

Erai puțin din Terra și puțin din Marte.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și picurii păreau să nu se mai termine,

Un dor imens mă întreba de tine,

Erai puțin departe și puțin cu mine.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și ploaia aducea bucăți de tine cu ea,

N-am apucat să te prind că ploaia se oprise deja,

Dar tu ești oricum…

Puțin din toate, puțin din inima mea.

Еще ...

Cu capul în nori

Mă uitam ieri la nori

și mă întrebam oare…

Cum e să-i atingi cu adevărat,

doar pe ei, nu prin ploaie.

 

Apoi mă uitam la tine,

și cred că ești cea mai aproape de cum se simte un nor,

doar că la nori nu mă uit cu dorul ăsta sfâșietor,

cum mă uit după tine spre a-mi imagina

că atingerea unui nor ar semăna măcar puțin cu o îmbrățișare de-a ta.

 

Sunt adesea cu capul în nori,

dar știu că distanța dintre mine și-un nor de pe cer este mare,

și de fapt tu ești norul meu de pe pământul pe care stăm,

și vreau să te îmbrățișez atât de tare…

până când… fulgerăm.

 

Astfel, sper…

să întoarcem prin îmbrățișarea noastră,

o ploaie spre cer,

iar norii să înceapă să se întrebe cu “capul în oameni”

cum se simte să atingi un om, doar un om…

nu prin ploaie.

 

Le-aș povesti eu, dar am scris poezia asta când eram cu capul în nori,

iar dacă înspre mine chiar acum un nor s-ar apleca,

aș refuza politicos să-l ating pentru că de fapt totul a fost un pretext

să-ți spun câtă nevoie am de-o îmbrățișare de-a ta.

Еще ...

Primii oameni de pe pământ

Cred că prima persoană

care a pășit pe pământ

din când în când

și-ar fi dorit să exiști

să trăiască la tine în gând.

 

Pentru că dacă eu aș fi fost

prima persoană de pe pământ

și tu încă nu ai fi existat,

te-aș fi sculptat din al meu gând,

exact așa cum ești acum,

versiunea umană a soarelui de sus.

Arggsjdkdkkdnfnfnfnfnfmfmxmcmfmjss

(nu pot continua)

De ce zâmbești atât de drăguț?

 

Cred că am întârziat puțin…

(cam câteva mii de ani)

și acum că mă gândesc, n-aș fi vrut ca primii oameni să fim noi doi,

Că, la cât de frumoasă ești,

ai fi făcut pământul să se rotească atât de tare

încât ultimii oameni care au pășit vreodată pe pământ…

am fi fost tot noi.

Еще ...

La fel

Văd nopțile cum sunt tot mai grele,

Văd timpul cum zboară,

(parcă trece mai repede când te gândești la el)

Văd secundele cum dau pe afară,

(…ce moment urât să am vedere!)

 

Dar dincolo de astea văd pe cineva

speriat ca și mine de timp și de ploi,

de lucruri care nu țin de noi,

și te ascunzi, și apoi…

eu te găsesc pentru că te ascunzi în inima mea.

Și-mi dau seama că suntem la fel în lumea asta uriașă,

doar că tu ești mai drăgălașă.

 

Și nici somnul nu-mi vine…

noaptea asta pare să nu aibă margine,

Și mi-e dor tare de tine

(Și sigur o să am cearcăne)

Еще ...

În latină

S-a făcut târziu în lume

eu o să fiu un trist etern,

o să mă scufund în tristețe

pentru că mâine este posibil

să nu ne vedem…

și după clar, nici marți, nici miercuri,

de joi nu mai spun,

vineri nici atât,

deja am început să mă scufund.

 

(Nu mă salva, vreau să stau aici

când timpul ne desparte

și zilele ne poartă departe)

 

Dacă în una din zilele următoare,

o să-mi adun tot curajul din lume

și o să-ți scriu (nu aici), dacă putem să vorbim,

Ai vrea să vorbești cu mine?

 

Inima mea are atâtea să-ți spună…

că nu mai poate să tacă,

și nici ochii mei nu mai pot îndura atâta

să nu te vadă.

Dacă totuși nu vrei să vorbim, sau nu poți,

să știi că nu ai nicio vină,

și dacă vrei să-mi spui nu,

spune-mi într-o limbă pe care nu o cunosc,

Spune-mi în latină, nu știu latină.

Еще ...

Стихи из этой категории

Primăvara inimii mele în franceză

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

 

Le printemps de mon coeur

 

Un gentil garçon, George...

Un garçon introverti, George...

Un drôle de garçon, George...

Un garçon comme je n'en ai jamais rencontré auparavant, George,

Un garçon pour qui chaque attention compte, George,

Un garçon qui aime les poèmes, George,

Un garçon expressif et artistique, George,

Un garçon qui veut vraiment nous emmener faire un tour en vélo hydroélectrique, George...

Un garçon qui veut vraiment qu'on s'assoie et raconte des histoires lors du pique-nique, George,

Un garçon avec qui aller au cinéma, qui joue, George,

Garçon aux goûts simples mais bien choisis, George,

Un garçon courageux et déterminé, George,

Un garçon qui aime les vieux magazines de mode, George,

Un garçon qui, à chaque occasion, apporte plus de fleurs, de bonbons, George,

Un garçon dont les poèmes m'attirent de plus en plus, George,

Un garçon qui écrit, coupe et réécrit mille fois jusqu'à exprimer exactement ce qu'il veut, George,

Un garçon avec qui je vais chez le voisin qui donne des cours d'espagnol, George,

Un garçon qui, si j'ai du retard dans mes apprentissages, médite sur moi aussi, George,

Un garçon qui écoute à peu près le même genre de musique, George.

George, mes souvenirs de toi, comment je t'ai rencontré et combien j'ai aimé la façon dont tu écrivais, comment tu mangeais de la pizza, comment tu riais de mes blagues (parce que d'habitude je ris seulement), comment tu te moquais de moi parfois, comment nous avions l'habitude de marcher dans les ruelles, comment nous roulions tous les deux en moto, sur l'autoroute du Soleil, dépassant les limites de vitesse, les cheveux au vent, insouciants, comment nous savions nous faire du bien, nous remonter le moral, nous amusez-vous dans les pubs, allez aux matchs de football, criez et crachez des graines, jouez avec mon chat Nebelung, donnez-moi un stylo qui vous ennuyait, je le réparerais et vous seriez très heureux. Doux souvenirs, dommage que tu sois parti avec je ne sais quel projet au Brésil. Ce n'est rien, tu étais jeune, comme dirait Otilia de "Otilia's Enigma", tu avais des rêves et tu devais les réaliser. Il y a tellement d'autres filles, mais tu avais vraiment besoin de ce projet. Je te comprends, tu ne l'as pas fait. laissez-moi beaucoup de poèmes, mais je les garderai, leur souvenir s'épanouira de plus en plus quand je les lirai, les feuilleterai, quand j'apprécierai votre écriture et ce que vous vouliez exprimer à travers ces lignes.

Еще ...

MEMORIA ECOULUI

Din cel mai pur cristal topit,
    A picurat adânc, o lacrimă albastră... 
    Şi ca o pleoapă, tremurând încet, 
    Ecoul ei s-a risipit în ceaţă .
    
    De mii de ani atâtea lacrimi crude,
    Au curs, şi-n drumul lor spre infinit,
    Coloane albe, neştiute,
    Ce strălucesc, au zămislit...
    
    Dar ce păcat că nimeni nu le vede, 
    Umbrind emoţii vii în apa verde...
    Şi ce păcat că nimeni n-o s-audă,
    Acest concert de muzică de orgă, udă...
    
    Căci numai Timpul egoist,
    Îmbătrânind încet şi trist,
    Păstrează în adânc comori 
    De nestemate reci şi de culori...

Еще ...

Legea compensatiei

Mi am uitat trupul in groapa marianelor

De omenire inca neexploatata

In drumul spre Everest

Sub un brad argintiu ca sa gasesc

Amabitia mea nemaritata

Dar care inca asteapta a sosi

Speranta dulce spectatoare

In valurile oceanului intunecat

Fara a da vreo scapare

Bustului meu decapitat

 

De ura celor ce rostesc

Cuvinte cu sageti de foc 

Inspre apa protectoare

Nu aveam sa le dejoc

Nu mi permit sa ragusesc

Cuvinte aromate drept rasplata

Hrana rechinilor ce pandesc

Slabirea trairilor firesti

Plecand fara a lasa vreo pata

Sperantei mele,naufragiata

Еще ...

Si iar e luna plină...

E lună plină iar... am vrut să-ți dau un semn

Să o privești și tu cât este de frumoasă 

Dar cred c-am început să îți iubesc tăcerea 

Și-n gând mi-am spus..."mai bine lasă"...

 

Dar am.rugat-o, de ochii o să-ți întâlnească 

O amintire cu noi, ușor să îți șoptească 

Să-ți spună că te-aștept, cum nu am așteptat vreodată 

Că tu ești al meu vis dintr-o poveste neuitată...

 

Dar cine știe...prin intuneric razele îi zărești 

Și pentru o clipă o să îți amintești 

Că iți vorbeam de ea cu-atâta drag

În vara când vinul tău, umplea al meu pahar...

 

 

 

Еще ...

Nu cedez

nu cedez

La nici un dușman.

Să ardă în foc.

dușmanul meu,

Arma să i se frângă

Sabia din mâini să-i cadă.

Să se sperie când o să mă vadă .

nu cedez la nici un dușman,

Gustul să-i fie amar,

În genunchi să cadă,

Când o să mă vadă,

Să-și ceară iertare,

Nici nu va face,acest lucru mare

Scânteiul din sabie a ieșit,

Precum focul s-ar putea căzut.

Nu cedez la nimeni,

Nici la un dușman.

 

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița

Еще ...

Despre tine

Te cunosc dinainte să te știu,

Te-am mai zărit pe pământ într-o viață uitată,

Erai sculptată din timp călător,

Ascunsă undeva prin epoca de gheață.

 

Erai și cometă, și stea căzătoare,

Te prăbușeai în inima mea dintr-un foc,

Și seară de seară alte planete

Încearcă să te smulgă, să te așeze la loc.

 

Dar uneori le las să te poarte departe,

Lumea are nevoie de tine…

O grămadă de oameni triști,

Să te vadă blândă, cum răsfrângi lumină,

Cum răspândești bunătate doar prin simplul fapt că… exiști.

 

Și chiar când ești stea printre necunoscuți,

Eu știu că ești acasă în fiecare bătaie a inimii mele,

Căci tu nu aparții doar lumii,

Ci și timpului, și cerului, și spațiului

Unde lumina se naște din tăcere.

 

Astăzi însă, întreaga lume se oprește,

În seara asta alte stele și cu mine,

Ne așezăm în univers pentru că,

Ziua aceasta-i despre… tine.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍