aș vrea să-ți mai pot fi

aș vrea să-ți mai pot fi refugiu

în nopțile în care

haosul îți inundă creierul

și nimic nu mai pare a fi real.

 

aș vrea să-ți mai pot fi zâmbet

în zilele anoste,

când tristețea te copleșește

și nici măcar nu știi de ce.

 

aș vrea să-ți mai pot fi lacrima

care ți se prelinge pe chipul firav,

când iubirea e prea puternică

ca să fie spusă în cuvinte.

 

aș vrea să-ți mai pot fi îmbrățișarea

care să-ți aducă alinare,

când lumea de afară

e pur și simplu prea mult.

 

aș vrea să-ți mai pot fi

măcar încă o zi iubită,

ca să-ți pot arăta

cât de mult înseamnă pentru mine

să fac parte din lumea ta.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: UnStropDinMine poezii.online aș vrea să-ți mai pot fi

Дата публикации: 5 января

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 706

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

vals amar printre umbre

mă înec în mii de amintiri,

care, cu glas vioi,

îmi strigă în gânduri

mici momente dintre noi.

 

le privesc cu duioșie

pentru a nu știu câta oară,

și simt cum, prin vene,

îmi curge iubirea de odinioară.

 

melodia noastră e pe fundal,

iar eu dansez armonios un vals amar,

plutesc pe note muzicale,

șoptind cuvinte nefolositoare.

 

împiedicată, mă prăbușesc

ca într-un somn de după-amiază

în așternuturi moi,

și încep să visez.

 

cum, într-o pădure întunecată

zbuciumată, mă trezesc,

și picături de ploaie îmi răcoresc

pielea înfierbântată, ca jarul pe rug.

 

prin ceața densă, încerc să zăresc

o urmă de lumină după care să mă ghidez,

și undeva, în depărtare,

o flacără de lumânare răsare.

 

arde neîncetat,

deși vântul șuieră nevinovat,

iar eu mă ridic grăbită

să nu cumva să o stingă.

 

cu pași repezi, mă îndrept

printre umbre fără sens

spre flacăra

pe care sper să o mai găsesc.

Еще ...

Tristete

tristețe

de unde vii și de ce mă îmbrățișezi de fiecare dată?

iar eu, fără ezitare, te accept și trăiesc prin tine.

 

cum de îți faci loc atât de ușor printre alte emoții?

te acomodezi, apoi nu-ți mai dorești să pleci.

ești pretutindeni, prezentă într-o formă sau alta,

ușor de identificat, greu de ignorat,

ca o durere ce ți se instaurează în corp.

 

o simți constant până când devine parte din tine

și atunci nu mai știi care e realitatea,

dacă ceea ce simți e îndreptățit

sau creierul îți joacă feste.

 

te afunzi în gânduri, analizezi,

dar în zadar — ea tot acolo rămâne

până ai s-o gonești.

însă și atunci se va mai întoarce,

căci lângă tine e bine și e cald,

iar tu îi cazi pradă repede, fără să înțelegi.

 

și atunci poate ai să realizezi

că nu doar ea e de vină,

ci și tu o primești,

îi permiți să fie acasă

chiar dacă negi.

Еще ...

Стихи из этой категории

Primavara miroase a dor nebun

Primăvara miroase a dor nebun,

Cu ton greoi de flori de-amor,

Primăvara mă strigă-n glas dulce amărui,

Dar mă pierd in gânduri cu ai tăi fiori.

 

Pe alei de verde crud mă rătăcesc,

Iar pasul,ușor-ușor, mi-l pierd,

Doar în freamăt de vânt te mai zăresc…

Mă răscolesc, mă duc, mă prind, mă rup.

 

Mâinile-mi tresar, cuprind haotic,

Un trup ce-mi pare vis nepământesc,

În ochi, îmi dansează flăcări, tainic

Și-n piept mă strânge un sentiment nefiresc.

 

În ochii tăi se naște furtuna, 

O mare prinsă-n tărâmul unui vis,

Te strig, iar glasu-mi tremură intruna

În răsuflări de foc și paradis.

 

Suntem un dans, ploaie de lumină,

O taină prinsă-n arcuri de fior,

Iubirea ta, o rază, ce-mi alină

Un cântec, veșnic, viu, nemuritor.

 

Еще ...

Imperfect

Mi-am zis că eu de fapt nu am curaj,

că nu pot să te aduc în realitate,

că-ți scriu și parcă mai mereu

te țin în poezii departe.

 

Mi-am zis că eu nu am habar cum să iubesc,

credeam că în dragoste se tace și se îndură,

se pierde dureros, se plânge iar

privind cu neputință la timpul ce te fură.

 

Nu știu să te iubesc cum se iubesc cocorii,

nu știu să te iubesc cum se iubesc doi oameni ținându-se de mâna mai mereu,

eu știu să te iubesc în neputință,

eu știu să te iubesc în felul meu.

 

Și nici tu nu ești om să te iubesc ca omul,

și nici nu ești cocor să spun ca te iubesc când treci în zbor,

tu esti o floare și din flori

n-am cum decât în poezii să-ți spun cat te ador.

 

Te-am urmărit plimbându-te cu trandafirii,

te-am urmărit cum te duceai, veneai și încă o dată,

am observat când tot treceai pe lângă mine,

cum dragostea din ochii tăi te face să pari mai înaltă.

 

Eu nu mai vreau să tac, dar dacă tac

să știi că-i din iubire,

că nu știi ochii tăi albaștri ce îmi fac

când mă privești așa de parcă ești din mine.

 

Eu nu mai vreau să tac, nu vreau să rămâi un vers,

să mori așa nedemn în poezie,

să mori de parcă în zadar

ți-ai zidit dragostea în mine.

 

 

Еще ...

Timpul ei

Ți-am smuls singurătatea
Din colțurile sufletului tău
Și-acum, spune-mi te rog...
cât e ceasul?

Din zori, am înșfăcat răcoarea dimineții
Și ți-am pavat patul în care stai tolănită...
Tu mi-ai sădit câteva minute...
Orologiu se pierdea în erori.

S-au prelins orele ca valurile Niagarei
Și toată pororoca din mine te-a năpustit
În tihnă
Din toate izvoarele.

Mai spune-mi, te rog,
cât e ceasul?

Mai spune-mi
o șoaptă,
un strigăt,
o istorie...

Târziu... nu va fi niciodată între noi.

Еще ...

Inimă rănită!



Toamnă a fost, când inima-mi ferice
Mi-a spus, ascultă, când îți vorbesc,
Nu ține cont, doar, ce mintea-ți zice
Că fericirea vine, când oamenii iubesc.

Pentru-nceput, n-am înțeles mesajul
Și, nici ce inima ar vrea să-mi spună,
Dar mai apoi, când gândul

mi-am citit
Am priceput că, doar, iubirea te adună.

Dar ochiul, spre averi, m-a dus să caut
Și să-mi găsesc fată bogată, arătoasă,
Uitând de-ndemnul inimii...ce suferea
Știind că-aleasa, nu-mi va fi...mireasă.

Și timp s-a adunat pe-a noastră viață
Fără a face pasul, inainte spre cununie,
Pentru că ne lipsea scânteia ce aprinde
Focul iubirii, ce-n dragoste... e temelie.
......................................
Când am simțit că suntem doi străini
Și mai nimic, nu mai există între noi,
Ne-am despărțit, spunându-ne, adio
Fără a arunca unul în altul... cu noroi.
........................................................
Și într-o zi, privirea, mi-a căzut pe ea
Iar inima făra-mi vorbi, m-a îndemnat,
Cu fata, pentru care, pulsul îmi crește
Casă să fac... că Domnul...dar mi-a dat.

Atunci, am înțeles ce-nseamnă a iubi
Și-ndrăgostit să spui iubitei...te iubesc,
Că-n viață nu averea este... importantă
Așa, că inimă rănită, azi...îți mulțumesc!




Еще ...

FANTEZIE PE ŢĂRM

   Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
    în leagănul mareelor lunare... 
    această noapte scurtă se trecu, 
    ca umbra pescăruşilor în mare.
    
    Acum, pe ţărmul gol încărunţesc 
    de dorul tău, de dorul cărnii tale... 
    acesta e destinul meu lumesc, 
    pândit de plictiseli duminicale.
    
    Aş vrea să dorm aici, cu întristarea 
    la piept. Culcat pe ţărm ca un artist, 
    dar din adâncuri, mi te aruncă marea, 
    ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.

Еще ...

Mi-e dor de tine

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

 

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

 

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

 

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

 

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍