Acasă

Primul sărut a fost pe strada mea,

Acum trebuie să merg singur pe ea.

Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,

Exact în același loc, îmi amintesc

Cât de fericiți eram amândoi,

Că vara se termina cu noi.

A devenit locul nostru, dar n-am știut

Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.

Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.

Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.

Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,

Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.

 

De când nu ești, strada-i tristă și pustie,

Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Sergiu Dulgheru poezii.online Acasă

S-a încercat o poezie :))

Дата публикации: 26 мая 2024

Добавлено в избранное: 1

Комментарий: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1474

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

Другие стихотворения автора

Promisiunea

Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.

 

Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.

 

Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim
promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.

Еще ...

Iartă-mă

tot spun c-am crescut, că m-am maturizat,

dar de ce atunci când îmi treci prin minte, totul a rămas constant?

 

nu tu în sine,

căci ai crescut și tu, te-ai schimbat acum,

dar...

 

ale mele sentimente au rămas pe loc, ele nu

s-au extins în altă parte,

nu vor pe altcineva în afara ta.

 

și mă întreb: de ce?

de ce nu mă vezi la fel și tu?

de ce-mi rămâi în loc

ca o așteptare?

te-am rănit intenționat

și-mi implor iertarea,

iar tu mă pedepsești neîncetat,

însă, sunt om,

mai rănesc intenționat,

iartă-mă.

Еще ...

Oare?

mă uit la tine,

dar parcă nu te mai observ la fel;

mai ești aceeași, oare?

sau te-ai schimbat inevitabil?

 

mă tot gândesc cum ar fi fost să nu se

fi-ntâmplat.

oare, m-ai uitat?

întrebarea mă apasă,

căci stai la mine-n gând ca într-o așteptare, iar eu nu știu ce să-i spun.

 

și oare, a fost ușor să-mi pierzi pâna și amintirea?

fiindcă tu treci pe lângă mine de parc-aș fi doar un străin.

 

dar cum pot să-ți fiu într-un anume fel, când eu țin la tine, iar tu la mine nu?

 

ne fac pe noi ceva a fi sentimentele neîmpărtășite?

căci tu nu mai știi nimic din ce-mi aparține, dar eu te am în minte,

ești ca un gând ce parcă nu-mi mai trece, stând scris pe o pagină citită de zeci de mii de ori.

Еще ...

The cut that always bleeds

There lies a scar that cannot mend,

etched deep where yearning finds no end—

like salt upon a tender seam,

a silent scream, an endless dream.

 

It’s love—a blade both fierce and kind,

that strikes the heart, yet leaves it bind;

a place where rapture, sorrow blend,

where beauty cuts, but wounds transcend.

 

She slipped away like fading light,

her laughter gone before the night,

and in her wake, a hollowed ache,

a gash left raw, too real to shake.

 

How quick she turned, how swift she fled,

while I was bound by words unsaid;

she found new arms to pull her near—

I’m left with ghosts that linger here.

 

Her smile now beams for someone new,

a truth I face, yet can’t see through;

it’s not her absence but her ease—

that’s the cut that always bleeds.

 

I watch her laugh, I hear her name,

and still the hurt remains the same;

for love can end, and love can wane,

but not the mark her phantom made.

Еще ...

De ce?

De ce să te aștept, când lumea se zbate,

În haosul zilei, tu ești calmul dorit?

De ce să te aștept, când inima bate

Cu dorul de tine, în ritm de ecou?

 

De ce încă-ți păstrez amintirea,

Când timpul totul va uita?

E oare vindecare, iubirea,

Sau doar un drum spre altundeva?

Еще ...

Thorns

 

Every rose has its thorns.

Show me yours—

I have hands

willing to bleed.

 

Petals fall,

scars remain;

proof of the path

we dared to take.

 

Hold out your wounds,

bare and true—

I’ll cradle them softly

in evening’s dew.

 

Now I behold—

no thorns to bear,

for she is a tulip

amidst roses rare.

Еще ...

Стихи из этой категории

Unde sa te caut?

Unde să te caut

De-mi va fi dor de tine? 

Prin gândurile mele

Adesea rătăcești

Te caut printre stele,

 

Prin visurile mele

Neîncetat te caut...

Spune-mi, unde esti?

Prin vântul ce adie,

Prin florile de măr,

Prin stropii calzi de ploaie,

Esti unic adevăr.

Te caut și în cântec,

În file de povești,

Dar te găsesc în suflet,

Știu că acolo ești.

Еще ...

FLORI DE LILIAC

Te -am răsădit în vreme de toamnă

În grădină sub fereastra mea

Ești firav și tremur la gândul

Că gerul iernii te va îngheța!

 

Crești floarea mea dragă,mare,

Și ai să-mi mulțumești c-o  floare,

Flori albe de liliac cu parfumul  tău dulceag

Și de-s tristă să-mi zâmbești

 

                                 

Еще ...

Si știi...

Si știi...în sufletul meu e frig,

Deși afară e soare și nu a nins.

În sufletul meu e ger și frig,

Si albu' s-a lăsat învins.

Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:

-Mă doare și mi-e frig !!!

 

Si știi... în sufletul meu e război,

Deși simți aerul libertății și-ți place.

În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,

Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.

În sufletul meu e un crunt război,

Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !

 

Si știi... în sufletul meu e furtună,

Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.

Trăim într-o lume atât de nebună,

În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.

În sufletul meu e o grea furtună,

Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.

Еще ...

Anatomia unei distanțe

Nu oamenii mă sperie,
ci liniștea cu care acceptă să fie mici.
Îi văd cum își așază sufletul
în sertare cuminți,
ca pe niște cămăși călcate imperfect,
cum își beau diminețile fără întrebări,
cum își trăiesc viața
ca pe o gară provincială
în care nu mai oprește niciun tren către infinit.
Ei numesc asta pace.
Eu o numesc moarte lentă,
o domesticire a spiritului,
o amputare elegantă
a tuturor utopiilor din om.
Există oameni
care aleg confortul
cum aleg bătrânii o bancă la umbră:
fără grabă,
fără revoltă,
fără dorința de a mai cuceri ceva.
Și poate tocmai de aceea
somnul lor e atât de liniștit.
Dar eu n-am știut niciodată
să dorm simplu.
Pe mine m-au ros mereu ideile,
ca niște lupi metafizici.
M-a sfâșiat nevoia de sens,
această foame absurdă
de a înțelege mecanismul ascuns
din spatele lumii.
De ce iubim?
De ce pierdem?
De ce omul,
singura ființă capabilă să contemple stelele,
este și singura
care își distruge singură paradisul?
Am căutat esența
în femei,
în cărți,
în muzică,
în nopțile în care orașul părea
un creier gigantic conectat la singurătate.
Dar cu cât am înțeles mai mult,
cu atât am devenit mai străin de fericire.
Fericirea aparține celor care nu sapă adânc.
Celor care privesc marea
și văd doar apă.
Eu am privit-o
și am vrut să-i înțeleg disperarea.
Poate că inteligența
nu este o binecuvântare,
ci o rană evoluată.
Poate că luciditatea
e doar o formă superioară de tristețe.
Fiindcă omul care gândește prea mult
ajunge să dezbrace universul
de toate minciunile lui frumoase.
Și atunci rămâne singur.
Teribil de singur.
Ca un far
care luminează pentru corăbii
ce nu vor veni niciodată.
 
Iar iubirea…
ah, iubirea!
Eu cred în ea
cum cred astronomii în galaxiile
pe care încă nu le-au atins.
O intuiesc.
O calculez.
O simt vibrând undeva,
dincolo de materia rece a lumii,
dar între mine și ea
există ani-lumină
și un infinit care respiră ironic.
Poate că sufletele profunde
nu sunt făcute să fie fericite,
ci doar să caute.
Să ardă.
Să transforme dorul în filozofie
și neputința în artă.
Poate că omul nu e definit
de ceea ce atinge,
ci de ceea ce îi lipsește.
Și atunci mă întreb:
dacă dragostea adevărată există doar pentru cei suficient de naivi încât să nu-i caute sensul,
ce se întâmplă cu aceia care au ales să înțeleagă universul înainte de a învăța să fie iubiți?
Еще ...

Plânge toamna

Își plânge toamna frunzele picate

E frig și plouă... plouă peste toate

Ne-nvăluie noiembrie în nuanțe reci

Picură cerul, admiri ... îți amintești. 

 

Îmi plânge toamna pe buzele uscate,

De-un dor ce-i dus mult prea departe,

Să caute să-ți fie un vis de noapte

Să-ți amintesti c-o inimă nu bate,

O eternitate...

 

Plânge toamna peste povestea noastră, 

Amintirile roiesc precum vântul zglobiu.

Dansăm.. Tu vânt.... Eu doar o frunză....

Deși-i sfârșit de toamnă... și-i târziu...

 

Plânge visul sub o ploaie de scrum

Sting o țigară... închid alt drum,

Pe masa-i tăcerea în paharu-i amar

Umbre de tine se simt iar și iar...

 

La geam se arată un nor de lumină 

Nu mă ajunge... i-am devenit străină 

Mi-e sufletul plin de ploaie și frig

De-un dor ce nu știu, nicicum să îl sting...

 

Își plânge toamna amintirile uitate,

În lumina ce pâlpâie ușor în noapte,

Cer sufletului din nou să te uite

Dar amintirile sunt mult prea multe.. 

 

 

Еще ...

Dacă va fi

Dacă va fi să bat
La ușa ta
Deschide-mi iubind clipa
Când m-ai chemat….
Eu să opresc
Ora când te-am strigat
Să  mângâiem
Zorii zilei  noastre,
Nopțile  la înnoptat
Dacă va fi să vin …..

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍