Abonamentul fericirii
Abonamentul fericirii
-Buna ziua, doresc sa procur abonamentul fericirii
Am exclamat in magazinul iubirii
-Sigur
Mi-a răspuns vânzătoarea
-Costa zero lei
Mi-a răspuns administratoarea
-Așa ieftin?
Am întrebat entuziasmat
-Da
Mi-a răspuns ea cam detașat
Fără sa ma gândesc mult l-am procurat
Dar...
Abia ajuns acasă am observat
Ca la pachet mergea si sufletul îndurerat
O picătura de suferința, un vis spulberat
O mare de lacrimi si un copil disperat
Abia atunci am înțeles
Fericirea are sens
Dar târziu am realizat
Ce preț imens am achitat
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: sentiment
Дата публикации: 28 апреля 2021
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1446
Стихи из этой категории
În poala ei!
E feerie peste tot sub soare
Iar vremea, e una minunată,
Ce te îndeamnă la plimbare
La braț cu o frumoasă fată
Copacii sunt încărcați de flori
Ce răspândesc miros amețitor,
De sus s-aud triluri de păsări
Ce-n cor se-ntrec pe limba lor
M-așez pe bancă lângă soție
Și capu-mi pun pe al ei umăr,
Nu mai sunt tânăr ca altădat'
Și-n gând ușor anii mi-i număr
Pleoapa îmi cade peste ochi
Și-adorm căzând în poala ei,
Nu mă trezește, fredonează
Un cânt cântat de noi pe-alei
Nu știu dacă visez sau aiurez
Că văd in fața ochilor cărarea,
Pe care ne plimbam în Copou
Și unde i-am furat sărutarea
Simt cum peste noi cad flori
Din teii înfloriți în luna Mai,
Și, cum cineva ușor mă urcă
Într-o caleașcă trasă de cai
Mirat întreb unde ne ducem
Și-mi face semn ca să aștept,
Mă uit atent, dar nu vorbesc
Și-n liniște nedumerit accept
Văd cum trăsura se oprește
Și-n fața noastra-i primăria,
Cobor încet și-ncep să înțeleg
Că soți vom deveni, eu și Maria
Tresar și mă trezesc din somn
Și văd că-s așezat în poala ei,
Capu-mi ridic și lung privesc
Cum trec studenții pe sub tei
Întreb cât am dormit de mult
Și îmi răspunde cinci minute,
Îi povestesc tot ce am visat
Râde și-mi dă sărut pe frunte
Ne ridicăm și banca părăsim
Pentru a merge înspre casă,
Pasul grăbim să nu întârziem
C-avem copiii, invitați la masă
Dramă pe Sena
Curgerea lină a Senei spune povești
Povești de dragoste cum rar întâlnești
Dar și povestea tristă a mantiei odioase
Care ascundea lacrimi și crime ticăloase.
Vocea de tunet ce face valurile să tremure
Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit
Doar visele îl mai poartă singure
Spre vremea când totul era liniștit.
Nevasta îl uită cu fiecare secundă
Își caută alinarea în brațe tinerești
Iar clocotul de sub mantia sângerândă
Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești.
Umbrele se întind peste Sena
Nici o respirație nu taie aerul crud
Doar o figură șireată ca o hienă
Se plimbă pe pontonul ud.
Își flutură mantaua ca un vultur aripile
Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile
La crăpatul zorilor să-ncheie povestea
Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.
🎤 Doar ea
Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu
Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.
Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.
Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!
Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,
Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…
Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri
Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!
Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător
Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!
Nu am fost niciodată alegerea ta,
Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu
Nimic special pentru tine;
Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.
Nu sunt greu de înțeles!
Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.
Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea
Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…
Doar ea…Și nimic mai mult.
Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult
Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.
Trenul din gara ta
Ai grijă de tine,
Eu voi pleca,
Cu trenul ce vine,
Din gara ta.
Bilete nu am,
Voi fi clandestin,
Deși îmi doream,
Înspre tine să vin.
Suiți în vagoane,
Voi, griji și necazuri,
Nu stați pe peroane,
Se schimbă macazuri.
Șuieră trenul,
Uite-l că vine,
Adio iubito,
Uită de mine!
Se-apropie fiara,
Se aude și frâna,
Ce tristă e gara,
Și-mi face cu mâna.
Urcați în cușetă,
Iubiri și trădări,
Mai am în servietă,
Minciuni și ocări.
În vagoane urcați,
E un ultim semnal,
La iubiri renunțați,
Dacă totu-i banal.
Șuieră trenul,
Uite-l că vine,
Adio iubito,
Uită de mine!
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.
În poala ei!
E feerie peste tot sub soare
Iar vremea, e una minunată,
Ce te îndeamnă la plimbare
La braț cu o frumoasă fată
Copacii sunt încărcați de flori
Ce răspândesc miros amețitor,
De sus s-aud triluri de păsări
Ce-n cor se-ntrec pe limba lor
M-așez pe bancă lângă soție
Și capu-mi pun pe al ei umăr,
Nu mai sunt tânăr ca altădat'
Și-n gând ușor anii mi-i număr
Pleoapa îmi cade peste ochi
Și-adorm căzând în poala ei,
Nu mă trezește, fredonează
Un cânt cântat de noi pe-alei
Nu știu dacă visez sau aiurez
Că văd in fața ochilor cărarea,
Pe care ne plimbam în Copou
Și unde i-am furat sărutarea
Simt cum peste noi cad flori
Din teii înfloriți în luna Mai,
Și, cum cineva ușor mă urcă
Într-o caleașcă trasă de cai
Mirat întreb unde ne ducem
Și-mi face semn ca să aștept,
Mă uit atent, dar nu vorbesc
Și-n liniște nedumerit accept
Văd cum trăsura se oprește
Și-n fața noastra-i primăria,
Cobor încet și-ncep să înțeleg
Că soți vom deveni, eu și Maria
Tresar și mă trezesc din somn
Și văd că-s așezat în poala ei,
Capu-mi ridic și lung privesc
Cum trec studenții pe sub tei
Întreb cât am dormit de mult
Și îmi răspunde cinci minute,
Îi povestesc tot ce am visat
Râde și-mi dă sărut pe frunte
Ne ridicăm și banca părăsim
Pentru a merge înspre casă,
Pasul grăbim să nu întârziem
C-avem copiii, invitați la masă
Dramă pe Sena
Curgerea lină a Senei spune povești
Povești de dragoste cum rar întâlnești
Dar și povestea tristă a mantiei odioase
Care ascundea lacrimi și crime ticăloase.
Vocea de tunet ce face valurile să tremure
Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit
Doar visele îl mai poartă singure
Spre vremea când totul era liniștit.
Nevasta îl uită cu fiecare secundă
Își caută alinarea în brațe tinerești
Iar clocotul de sub mantia sângerândă
Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești.
Umbrele se întind peste Sena
Nici o respirație nu taie aerul crud
Doar o figură șireată ca o hienă
Se plimbă pe pontonul ud.
Își flutură mantaua ca un vultur aripile
Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile
La crăpatul zorilor să-ncheie povestea
Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.
🎤 Doar ea
Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu
Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.
Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.
Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!
Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,
Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…
Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri
Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!
Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător
Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!
Nu am fost niciodată alegerea ta,
Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu
Nimic special pentru tine;
Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.
Nu sunt greu de înțeles!
Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.
Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea
Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…
Doar ea…Și nimic mai mult.
Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult
Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.
Trenul din gara ta
Ai grijă de tine,
Eu voi pleca,
Cu trenul ce vine,
Din gara ta.
Bilete nu am,
Voi fi clandestin,
Deși îmi doream,
Înspre tine să vin.
Suiți în vagoane,
Voi, griji și necazuri,
Nu stați pe peroane,
Se schimbă macazuri.
Șuieră trenul,
Uite-l că vine,
Adio iubito,
Uită de mine!
Se-apropie fiara,
Se aude și frâna,
Ce tristă e gara,
Și-mi face cu mâna.
Urcați în cușetă,
Iubiri și trădări,
Mai am în servietă,
Minciuni și ocări.
În vagoane urcați,
E un ultim semnal,
La iubiri renunțați,
Dacă totu-i banal.
Șuieră trenul,
Uite-l că vine,
Adio iubito,
Uită de mine!
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.