ÎN ZORI, TĂCEREA...

    Ce păcat, aceste flori,
    Au pierit tăcut în zori,
    Pustiind câmpiile,
    Sărăcind poienile...
    
    Norii grei pe cer apasă,
    Ploaia cade-ncet pe casă,
    Aurii, zorii s-arată,
    Peste lumea asta, toată...
    
    Lacul tremură pe-o undă,
    E o liniște profundă,
    Păsările nu cuvântă,
    Pacea stă în mine, frântă...
    
    Peste noi tristețea apasă,
    Ca o soartă nemiloasă,
    Și mi-e dat să văd, subtil,
    Moartea verii. Inutil...


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online ÎN ZORI, TĂCEREA...

Дата публикации: 7 мая

Добавлено в избранное: 6

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 263

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

DRUMUL MEU...

    Să plâng, să-mi pară rău de-această cale,
    Pe care am urmat-o cu atâta patimă și jale?
    Că drumul meu mi-a fost și lin, ușor sau greu,
    Și l-am păstrat ferit, să germineze-n pumnul meu...
    
    Căci oare dacă-aș fi știut că la răscruce,
    S-apuc la stânga, drumul greu va duce,
    Iară de-ntorc la dreapta, n-am să urc: cobor,
    Către lumina lunii ce strălucește în izvor...
    
    Că-n drumul meu, eu le-am trăit pe toate:
    M-am ridicat sau m-am târât pe coate,
    Doi pași 'nainte și apoi unul îndărăt,
    Prin soare, ploaie aspră și răcoros omăt...
    
    Și-n multe gări am poposit cu-atâta trudă,
    Mereu cu fruntea încununată-n lauri, crudă,
    Știind că trenul meu va merge numai înainte,
    Pe șinele de fier, pavate în cuvinte...
    
    Căci drumul meu se scrie de la sine, lin,
    Străluminându-mi umbra în propriul meu destin,
    O ușă pe care am păstrat-o etern deschisă,
    Fiind ea însăși acoperită de cuvinte, scrisă...

Еще ...

E TOAMNĂ (IAR)

Ce repede trecu această scurtă vară, 
Așa cum trece ziua și se preface-n seară, 
Să simt acut în mine cum clipele se scurg,
Că uite, păsările zboară, spre infinit amurg... 

Și cum nu-mi stă-n putere să fac din clipă, zi, 
Nu voi opri copacii din a se desfrunzi, 
Nu pot ruga cocorii să zăbovească-un ceas, 
Să nu mă simt din nou, în urmă, cel rămas... 

Dar iată, din păcate, zarurile-s aruncate, 
Iar zeii cruzi își râd de noi și își dau coate, 
Cu mustul dulce, zadarnic, în pahar,
Noi ne-am trezit că-i toamnă. E toamnă. Iar... 

Еще ...

AM SCRIS, AM VRUT, AM PLÂNS...

    Am scris frânturi de cuvinte,
    Precum petice albe de nori,
    Să îți aduc din nou aminte,
    De câmpul verde și de flori...
    
    Am vrut să-ți dăruiesc o floare,
    Dar s-a uscat și a rămas fără petale.
    Apoi, am vrut să îți aprind o stea,
    Dar a pălit, pe cer, și ea...
    
    Am plâns pentru această zi absurdă,
    În ochi, lumina sfântă-mi zburdă,
    Înalt, eu am zburat cu aripi grele,

    Înfrântă stă acum ocna inimii mele...

Еще ...

SONET

    Aş vrea să-ţi cânt un mic sonet 
    Cu paşi mici de menuet 
    Căci iubirea mi-e flămândă 
    Zi şi noapte stă la pândă 
    Să-ţi şoptescă-încet un vers 
    Din adânc izvor cules...
    
    Aş vrea să-ţi cânt o melodie 
    Cât un puf de păpădie 
    Căci mi-e sufletu'-nsetat 
    De săruturi pe-nserat 
    Diamantele-nstelate
    Să-ţi şoptească versuri mate...
    
    Aş vrea să-ţi cânt un cântecel 
    Mic, micuţ, cât un inel 
    Ineluş cu piatră nouă 
    Bobuşor sclipind în rouă 
    Rouă mică-nvolburată 
    Ca iubirea mea-nfocată...

Еще ...

PASTORALĂ

O, tu cascadă tumultuoasă,
Cu voalul alb, ca de mireasă,
Îmi susuri în urechea mea,
Un foșnet viu de catifea...

O, iată, zeci de păsări călătoare, 
Se trec în zbor, pe-a cerului izvoare,
Din scânteierea boabelor de rouă,
Se-nalță, mândră, această lună nouă...

Vin ciute de s-adapă-n miez de noapte, 
Înalt, amurgul freamătă într-a lor șoapte,
De frunze descărnați, copacii-s în delir, 
Și în zadar-și agită brațele pe-a cerului potir... 

În labirintul ăsta cu pereți fierbinți, 
Aceste ametiste stau cuminți, 
Ascunse în adâncul mării de cleștar, 
Eu, veșnic le ridic către lumină, iar... 

Rămâi, o, munte, tu te-nalță dincolo de nori, 
Acolo unde numai luna moare-n zori, 
Să stau în umbra ta o clipă, o eternitate, 
Să fiu izvorul tău, iar tu, un vers din carte...

Еще ...

TORENTE NEGRE DE PLOI

    Cad lacrimi de înger,
    Ca o ploaie din cer,
    Ce ușor se stinge,
    Dar pielea nu ne-o atinge...
    
    În ploaie-am rămas,
    Plângând fără glas,
    Tu umbră-mi erai,
    La fel, fără grai...
    
    Tăcerile noastre-au mocnit,
    În noi, dureros, ascuțit,
    Iubirea ni se frânge,
    În răni fără sânge...
    
    Și-am prăbușit în noi,
    Torente negre de ploi,
    Căutând iar și iar în trecut,
    Cerul gri și acut...
    
    Am trecut prin furtuni,
    Urlând ca doi nebuni,
    Lamentabil, eșuând,
    Fără forță și gând...
    
    Și-n urmă, doar tăceri,
    În umbrele zilei de ieri,
    Au crescut, fără rost,
    Știind că am fost…

Еще ...

Стихи из этой категории

MERE COAPTE

    Soarele verii va muri în curând.
    Prin nori plumburii, pe cerul flămând,
    Păsări străine vor pleca fără niciun cuvânt,
    Iar noi vom trece prin ploi și prin vânt...
    
    Pășind pe frunzele moarte așternute pe jos,
    Într-un covor colorat, moale și gros,
    Ce fel de om grăbit ești tu de nu mai vezi,
    Cum toamna asta brumărește brazii verzi?
    
    Te uită, ploaia-mi bate-n geam cu șoapte,
    În casă-i pace cu aromă de mere coapte,
    Învinețit, amurgul se ivește-nspre fânațe,
    Iar eu, înfrigurat, te strâng sfios în brațe...
    
    Hai să ciocnim în cinstea lunii pline de-afară,
    O cană de vin fiert cu dafin și cu scorțișoară,
    Să-mi fii și să-ți fiu umbră, prelungă pe perete,
    Scăldată în lumina ce tremură-n secrete...

Еще ...

Luna iarăși veghează

Luna iarăși veghează,

Marea micilor nebuni

Ce se-ntind în munți și văi

Cu a lor creastă albă

Ce se lasă luați apă

Apa neputinței lor.

 

Luna iarăși veghează,

Neputință exploatată

De o ființă deghizată

În metale și unelte

Toate bine aranjate

Arme albe adevărate.

 

Luna iarăși veghează,

Marea micilor nebuni

Luați pe sus și aruncați

Doborâți și îmbarcați

De o ființă deghizată

Dați pe pămând de Tată.

Еще ...

flux de poeme naani /47

dezmăț

în piața uruk

căutând nemurirea

viermele voalează uimirea

Еще ...

Fără teamă

În faţă văd, doar stele arse.

Ce în apus,ades dispar.

Luna e din nou pustie,

În noaptea sincer, amară.

Ziua pare tot mai des,

Încântată de voci de păsări

În lumină, unde aurul se pierde,

Fără de  teamă, fără de veste.

Еще ...

PE-UN SINGUR RAM…

    Pe-un singur ram, o floare de cais 
    Timid, înmugureşte-n veşnicie, 
    Iar umbra unui nor promis 
    A tremurat în roua care ştie 
    Că soarele trezit uşor din vis 
    Va străluci în petece de vie… 
    
    Pe-un singur ram, s-a scuturat o clipă 
    Ce-a numărat încă un pas spre infinit, 
    Zbătută-ncet, sistolic, o aripă 
    Anunţă lumii soarele spre asfinţit 
    Ameninţând cu-a razelor risipă 
    Cerul înalt, şi sfânt şi cuminţit…
    
    Pe-un singur ram, un bob de lacrimă amară 
    Se cască translucid către neant 
    Străluminând în aur fad minunile de-afară 
    De parc-ar vrea în stilul lui făţiş şi arogant 
    S-arunce efemer, final, un strop de primăvară 
    Zăgaz, în calea unui crivăţ rece şi distant...

Еще ...

Poem de toamnă

Poem de toamnă vie,

Stele căzătoare,

Liniște în haos,

Un fum de mireasmă și-o pată de culoare.

Un cântec lin, venind din depărtare,

Și-o adiere dulce, trecând departe, tare.

 

Poem de toamnă vie,

Inimi arzătoare,

Cântec de poveste,

Scântei se pierd în zare, cu nuanțe aburite,

Răcoare apăsătoare, c un ton ușor de gri,

Petale ofilite, aripi împotmolite,

Patetic stol de vrăbii, ce nu se pot opri.

 

Poem de toamnă vie,

Cu miez de noapte auriu,

O fată de-un bun crai, cu suflet argintiu,

Ce voia dragoste pătrunzătoare în căldura

Nu și-a găsit alesul, dar și-a manifestat-o… în literatură.

 

Poem de toamnă vie,

Natura se răzbună,

Aer de dimineață, ce vrea să ne compună

Strofe ce țin de cald — o muză iese-n zare,

Soarele se înalță, pe semn că-i ora de plecare.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍