Bătrânica hoață în franceză

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Den gamle tjuven

På en secondhandbutik,

Taget, samlat, bläddrat från vilket märke som helst,

En gammal kvinna som passerat sin bästa ålder, för hon var ungefär 70 år gammal, tittar på bustiers,

Cecilias storasyster, butiksägaren, tittar på kvinnan med oförskämda gester,

Han ser henne fortfarande sitta och sura,

Det är som om ingenting kan lugna honom,

Gå förbi blusställen,

Han väljer bara de med manettryck,

Lägg, stoppade, stoppade i nätet allt han hittar,

Han verkar inte ha bråttom,

Rörelserna är långsamma,

Det ger sig inte under de vakande ögonen

Av butikschefen,

Vad hostar åsnan, beundrar bilden av bulletinen,

Vår gamla tjuv,

Han har absolut inget illamående,

Eftersom hjärtats önskan hänger sig åt det,

Det blev ett uppståndelse,

Vid ett tillfälle frågar butikschefen henne:

"Du har tunga väskor, jag misstänker att du har varit i andra butiker också?", men den roliga gamla damen svarar: "Titta, gör ditt jobb!"

Omöjligt för henne att acceptera okänslighet som denna, hon tar det med ro, blus för blus,

Den gamla damen ser verkligen förvirrad ut,

Han berättar vänligt för henne att han fick många, många av dem i present, att det nyligen var hennes namnsdag och att det är därför hon är laddad med de påsarna,

Och alla sju broscher,

som togs från butiken,

Som en gammal kvinna var de länge glömda,

"Har du någon förklaring till alla produkter du bär med dig från plats till plats?"

"Jag vet inte, jag vet inte ens hur min säng ser ut."

"Varför kom du och handlade då?"

"Ville jag se något vackert?

"Ljuger du snällt för mig?"

"Vad betyder vacker egentligen?"

"Lämna mig med den här föreställningen, för jag kan ta mig själv ensam"

"Jag glömmer, ja, men jag betalade för allt jag var tvungen att ta, jag är inte typen som stjäl"

"Om du inte kommer ihåg sju broscher, kommer du fortfarande att ta hela butiken och inte veta att du tog den"

"Hur är det möjligt? Tvivlar du på min moral?"

"Vad är moraliskt med världen som har glömt att vara moralisk?"

Kvarstående med denna fråga börjar den gamla kvinnan att ta bort allt från sin plånbok, från kjolen, från ärmarna, bakom örhängena, under hatten, allt hon tog och inte betalade för.

Okej, vi hoppas att du inte stjäl nästa gång,

Att det är ett ganska stort moraliskt misstag.

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Wij hadden het niet verwacht

Een wandeling maken, lang geleden,

Zie vredige voetgangers, verkeerslichten benadrukken ze,

Voorzichtig steken ze over,

Op het bankje, in het park, met je neus in de krant, ze nieuws steeds weer,

Ze gaan naar de markt, dan naar het theater,

Het is al vier uur

Nog steeds niets van gemerkt,

Zoiets als een vlo, maar dat gaat veel ritmischer,

Ik ga ook naar vrienden, ze voelen zich goed, lachen, maken grapjes,

Er gaat weer een uur voorbij en ik ben echt aan het indommelen,

Ze vielen allemaal in dezelfde woonkamer in slaap,

Ineengedoken, met de deur nog open (laat de kat door), verontschuldigen ze zich dat ze allemaal als in een kooi hebben geslapen,

naar huis gaan, de tijd vliegt

Wat daarna komt, bezorgt ons koude rillingen,

Vrienden, aan vrienden die op de markt kochten, schrijven verontwaardigd:

Ik heb ze nog nooit zo boos gezien,

"Investeer ook in wat voor soort shampoo je maar wilt,

Wat dan ook, ik wil het gewoon gebruiken,

Je hebt ons gevuld met luizen

Als je ons in de steek laat, zouden we zoiets nooit doen.

Je moet je schamen,

Je vrienden die je alleen maar goede wensen sturen, schelden je uit"

Ja, nou... dagmeel, ik heb niets,

Natuurlijk is het allemaal alleen maar op psychologisch niveau,

Ze lezen te veel kranten,

We konden nergens heen, in Portugal was ik slechts stagiair,

Hoor je niet, hoe voel je je?

Ik heb niets, maar laten we toch een test doen,

Ik kan het niet geloven, meisje, kijk ook naar jou???!!

Ja meisje, wat?...Ik kan niet naar je haar kijken, omdat jij..

welk meisje

Koop wat watten,

Ik probeer ze te vangen, gooi ze uit het raam,

Maar ik slaag er niet in om zelfs maar één van die soort vast te leggen,

Meisje, we kunnen een andere methode proberen,

Maar wie weet is het nog steeds de moeite waard,

We bleken ons haar, kiezen de lichtste tint Noors blond,

Daarna schilderen we het in welke kleur we maar willen,

De luizen zullen niet eens beseffen wat er gebeurt,

Omdat we ijverig zijn, schilderen we elke draad van de tempel,

Ja, mijn meisje, wat zou ik doen zonder jouw ideeën, de luizen zullen verbranden, ze zullen stikken, we hoeven niets te doen, alleen voorzichtig zijn, rigoureus ontwarren, ervoor zorgen dat we ongenode bezoekers ergens weg krijgen, door het haar, dwalen,

Ja meisje, precies, wat zei ik je?

Ik weet het niet, ik was ondertussen een film aan het kijken...

Na vele eeuwen zien we het resultaat...

En dat had ook niet anders kunnen zijn...

Meisje, de kleur bleef heel goed op het haar plakken, esthetisch ben ik tevreden,

Nu kam ik mijn haar, om te zien wat er met die insecten is gebeurd,

Ja, nu zijn ze blauw, groen, ze zijn ook geverfd, wat te doen?

Face, we hebben geen luizen meer, we zijn ontsnapt, laten we het gaan vieren in de taverne, met limonade,

Ik hoop dat we niet zoals in Portugal belanden, op dat terras in de tuin.

(Dat is waar je zou denken dat hij die luizen zou krijgen...)

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल 

Preotul și provocarea

Un preot Petru

Adună forță pentru

O provocare pe tictoc!

Enoriașii sunt de-acord

De pierde,  Petru

Sună la escortă!  

Nu mai pot juca azi fotbal

Nu că sunt un biet bătrân,

Și că mi-am lovit piciorul

Când pe câmp, adunam fân.

Mi-am reluat din nou jocul

Spus că este doar al minții,

Stau în casă practic șahul

Și mănânc de mă dor dinții.

Urc a des pe un cântar

Greutatea să-mi măsor,

Acul fuge tare-n dreapta

Lung mă uit, iute cobor.

Șah că joc, e mult a spune

Că mutări greșite fac,

Mintea nu mă mai ascultă

Și devin pe loc posac.

Lacăt am să pun pe frigider

Și-am să mânc doar vegetale, 

Fiind convins că proteina duce

La o minte scurtă și...chintale.

.....................................

N-am să uit să mă prezint

Când mai ard din kilograme,

Și cât de deștept mai sunt

Cu legume, fructe și ioc...carne!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

intr-o seară pe inserate

am văzut două ciocârli pătrate

sau să fi fost un mamut?

cert e ca eram băut!

limpezimi-ar berea capu”

cred ca mi-am pierdut si crapu”

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Ensino médio

Ensino médio, - cemitério

Da minha juventude -

Professores pedantes

E exames difíceis...

E hoje você me faz estremecer

Ensino médio, - cemitério

Da minha juventude! –

Ensino médio, - cemitério

Com longos corredores –

Hoje eu não sou mais eu

E minha mente dói...

Eu não quero mais nada -

Ensino médio, - cemitério

Com longos corredores... –

Ensino médio, - cemitério

Da minha juventude -

Você me deu ao mundo

Nas ondas pesadas,

Tão blasé...

Ensino médio, - cemitério

Da minha juventude!

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Vergeet nostalgie!

De scheur van de sneeuw tussen de sneeuwklokjes

Het heeft altijd een doel,

Het is een echo van de winter die voorbij is,

Wat niet langer een verloren droom wakker maakt.

Vergeet nostalgie,

Geen tranen meer!

Zing altijd

Jouw lente!

Vergeet nostalgie

verleden tijd,

Zing vreugde

Dat we elkaar hebben ontmoet.

Een oude liefde laat herinneringen achter,

Maar ook open wegen naar nieuwe liefdes.

De zon lijkt soms glimlachend.

Vergeet nostalgie,

Praat niet over haar

En van blauwe ogen

Veeg je traan weg!

Vergeet nostalgie,

Het is een onderwerp uit het verleden,

Zing vreugde

Dat we elkaar hebben ontmoet.

Vergeet nostalgie,

Geen tranen meer!

Zing altijd

Jouw lente!

Vergeet nostalgie,

Praat niet over haar

En van blauwe ogen

Veeg je traan weg!

En van blauwe ogen

Veeg je traan weg!

Vergeet nostalgie,

Geen tranen meer!

Zing altijd

Jouw lente!

Vergeet nostalgie

verleden tijd,

Zing vreugde

Dat we elkaar hebben ontmoet.

Vergeet nostalgie!

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

La ficción de Roald Dahl en la vida real

El cuento infantil Matilda de Roald Dahl también tiene una pizca de verdad. El retrato de Matilda (con ligeras desviaciones del Matilda reflejado en sus escritos) existe en la vida cotidiana. Esa persona estaba haciendo permutaciones, logaritmos, ecuaciones de no sé qué grado, cálculos a la potencia de 1000 sin usar la función calculadora del teléfono, leyendo desde los 4 años, viendo sus propios intereses y pasiones mientras su hermana mayor se estaba pintando las uñas, y su hermano estaba viendo un partido de fútbol de no sé qué equipo argentino, si su padre la subestimaba, untaba el forro de la campera que más usaba con antitranspirante roll-on, sabía en cuanto tiempo se acabarían todos los cereales de su plato, también sabía quién le abastecería y antes de que se acabaran, siempre elegía leche de la misma empresa (porque solo le gustaba esa), también podía saberlo por las miradas cuánto servir para no inundar el mantel, sabía cómo no hacerse reír en los bailes al pisar el pie de su pareja, sabía cuándo iba a llover con mucha mayor precisión que la aplicación AccuWeather, sentía cuando fue rechazada o aceptada por los de lo juro, muchas veces se sintió incomprendida, aunque entendía a todos todo el tiempo, sabía cuáles eran los motivos y miedos de todos, sabía no dejarse inferior, sabía luchar por sus derechos. , por la justicia y la verdad. Para ella, siempre importó lo que era justo. Siempre ha sido una persona tranquila y con los pies en la tierra, pero igualmente divertida. Cantando el esfuerzo de todos, nadie quedó agraviado ni ignorado.

Vio las intenciones de cada uno, lo que anima a cada hombre, lo que le vigoriza, lo que le deprime o le cansa. Sabía en quién confiar y quién la habría decepcionado en una situación más compleja. Cam casi podía imaginar qué esperar de cada uno, cómo reaccionarían, qué los haría cooperar o rechazar la idea de cooperación, cómo hablarían con cada uno individualmente. Nadie podía sorprenderla con nada, ella conocía la mayoría de las situaciones que podían surgir en el camino.

Podía ver la belleza natural de las personas, no la belleza artificial, que se maquillaban, que se pintaban los labios, que se creaban un volumen abundante en el pelo o que estaban en el gimnasio trabajando en todos sus grupos de músculos. No, nada de eso, ella apreciaba a las personas por lo que eran, no por lo que querían parecer. No necesitaba cosméticos innecesarios, la naturalidad era lo más real, por eso era hermosa. Lo más especial de ella era el hecho de que valoraba a las personas por lo que eran, no necesariamente por lo que ofrecerían o demostrarían. Todo esto sucedió porque veía a las personas desde todas las perspectivas, absorbía sus miradas, las leía como si leyera novelas. Estaba ansiosa por observar los detalles de la personalidad de cada persona, por sacar lo mejor de cada uno, así como una abeja recoge el polen de las flores para procesarlo y convertirlo en miel.

Al mismo tiempo, fue modesta, se dio cuenta de lo que podía hacer y lo que no. Nunca pensó ni por un momento que podría hacerlo todo ella sola. Él conocía sus límites. Entendió que hay situaciones en las que también necesita consultar con sus conocidos para dar su opinión y actuar con conocimiento del caso.

Tenía una apreciación muy fina y cuidadosa de las consecuencias de sus propias acciones y de cómo podrían afectar a quienes lo rodeaban.

El personaje del libro de Roald Dahl podría encontrar su equivalente moderno en nada menos que Cecilia.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiksjon i det virkelige liv

Roald Dahls barnehistorie Matilda har også et korn av sannhet. Portrettet av Matilda (med små avvik fra Matilda speilet i skriftene hans) eksisterer i hverdagen. Den personen gjorde permutasjoner, logaritmer, ligninger av jeg vet ikke hvilken grad, beregninger i potensen 1000 uten å bruke kalkulatorfunksjonen på telefonen, leste siden han var 4 år gammel, se sine egne interesser og lidenskaper mens den eldre søsteren lagde neglene hennes med neglelakk, og broren hennes så en fotballkamp med jeg vet ikke hvilket argentinsk lag, hvis faren hennes undervurderte henne, smurte han inn fôret på jakken han oftest brukte med antiperspirant, han visste hvor mye tid som ville gå tom for alle frokostblandingene i bollen hennes, hun visste også hvem som skulle forsyne henne og før de gikk tom, ville hun alltid velge melk fra samme selskap (fordi bare den hun likte), hun kunne også fortelle fra blikket hvor mye hun skulle helle for ikke å oversvømme duken, hun visste hvordan hun ikke skulle bli ledd av danser ved å tråkke på partnerens fot, hun visste når det kom til å regne med mye bedre nøyaktighet enn AccuWeather-appen, følte hun når hun ble avvist eller akseptert av de i jeg sverger, følte hun seg ofte misforstått, selv om hun forsto alle hele tiden, hun visste hva alles grunner og frykt var, hun visste ikke å la seg være underlegen, hun visste hvordan hun skulle kjempe for henne rettigheter, for rettferdighet og sannhet. For henne var det alltid viktig hva som var rettferdig. Han har alltid vært en rolig, jordnær person, men like morsom. Ved å synge alles innsats ble ingen forurettet eller ignorert.

Han så alles intensjoner, hva som besjeler hver mann, hva som styrker ham, hva som deprimerer eller sliter ham. Hun visste hvem hun skulle stole på og hvem som ville ha sviktet henne i en mer kompleks situasjon. Cam kunne nesten forestille seg hva de kunne forvente av hver enkelt, hvordan de ville reagere, hva som ville få dem til å samarbeide eller avvise ideen om samarbeid, hvordan de ville snakke med hver enkelt. Ingen kunne overraske henne med noe, hun var kjent med de fleste situasjonene som kunne oppstå underveis.

Han kunne se folks naturlige skjønnhet, ikke kunstige skjønnhet, at de ville sminke seg, at de ville sette på leppestift, at de ville skape et fyldig volum i håret, eller at de ville være på treningssenteret og jobbe med alt sitt. muskelgrupper. Nei, ikke noe sånt, hun satte pris på folk for det de var, ikke det de ville fremstå som. Hun trengte ikke unødvendig kosmetikk, naturlighet var det mest ekte, det var derfor hun var vakker. Det som var mest spesielt med henne var det faktum at hun verdsatte folk for den de var, ikke nødvendigvis hva de ville tilby eller bevise. Alt dette skjedde fordi hun så folk fra alle perspektiver, absorberte blikkene deres, leste dem som om hun leste romaner. Hun var ivrig etter å observere detaljene i hver persons personlighet, å ta det beste fra hver enkelt, akkurat som en bie samler pollen fra blomster for å behandle og bli til honning.

Samtidig var hun beskjeden, hun skjønte hva hun kunne og hva hun ikke kunne. Hun trodde aldri et øyeblikk at hun kunne gjøre det helt alene. Han kjente sine grenser. Hun forsto at det er situasjoner hvor hun også trenger å rådføre seg med sine bekjente for å si sin mening og handle med kunnskap.

Han hadde en veldig fin og nøye forståelse av konsekvensene av sine egne handlinger og hvordan de kunne påvirke de rundt ham.

Karakteren fra Roald Dahls bok kunne finne sin moderne ekvivalent i ingen ringere enn Cecilia.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Te veel gevoeligheid

Een slechte gevoeligheid is op zijn eigen manier goed. Het is goed om gevoelig te zijn, om onze spijt te uiten als iemand minder prettige gebeurtenissen heeft meegemaakt, om bij hem te zijn, naar hem te luisteren, hem gerust te stellen, hem te begrijpen, zijn lijden te verzachten, met hem mee te zuchten, mee te huilen om ze in te wikkelen als ze het koud hebben, om ze te verbinden als de kat ze krabt (dat het ook hun schuld was dat hij ze krabde, omdat ze niet weten hoe ze ermee moeten spelen), om er een ijspak op te leggen vanuit de koelkast over een verstuikte enkel, veeg hun tranen af, geef ze medicijnen om hun koorts te verlagen, lippenbalsem om te voorkomen dat ze zo kloven krijgen, ontsmet hun bloedende nagelriemen als ze niet wisten hoe ze hun manicures moesten doen, ze wilden langere nagels dan ze van nature hadden, want dat is de mode, en nu zitten ze alleen maar met bloed, laten we muskietennetten plaatsen, zodat ze er niet zo veel op bijten, hun bloed zuigen, geen malaria of gele koorts overbrengen, laten we insecticiden nemen, als ze er nog steeds op staan om het huis binnen te komen, laten we dan ook een ventilator kopen om de geur van insecticiden te verspreiden, het raam op een kier houden zodat muggen niet naar binnen komen en de geur van insecticiden naar buiten komt. Laten we de ketel zo afstellen dat hij ook warm water geeft, en niet alleen koud, want dan is er nog meer zorg nodig. Economieën houden niet echt rekening met de individuele behoeften van mensen, ze zijn meer een egoïstische behoefte van één man.

Laten we ook niet bezuinigen op supplementen die het immuunsysteem versterken, zoals vitamine C, dat heerlijk citroenachtig smaakt en niet te veel kost, het is betaalbaar, je kunt het krijgen via een simpele limonade, dus hebben we geen reden om het niet te kopen? .

Laten we dikke, donzige blouses kopen, alleen goed als je thuis blijft. Laten we hun gezichtsverzorgingsmasker nemen, een masker dat het vroegtijdig verschijnen van kraaienpootjes en expressielijnen voorkomt. We zijn te jong om rimpels te hebben!

Over het algemeen is gevoeligheid het zusje van vrijgevigheid en zorgzaamheid, maar wat doen we als het uit de hand loopt, nieuwe hoogten bereikt, geen grenzen kent? Is dat nog steeds een heilzame, gezonde, goed begrepen gevoeligheid? Nee natuurlijk niet. Iets in onze manier van zijn kraakt al, en deze gevoeligheid is het belangrijkste symptoom. Het zou gepast zijn om onszelf vragen te stellen: "Waarom ben ik zo?", "Overdrijf ik?", "Wat zorgt ervoor dat ik zulke intense reacties krijg op in wezen triviale dingen?"

Je zult het antwoord ergens in je verleden verloren vinden. Is de gevoeligheid waar we het over hebben het resultaat van een traumatische levensepisode? Heb je bij een examen niet zo lang geduurd als je had verwacht en heb je sindsdien besloten alles op te geven, omdat je denkt dat het geen zin meer heeft? Heb je niet de kansen gekregen waar je op hoopte? Kunt u door omstandigheden niet doen wat u van plan was? Als het antwoord op minstens de helft hiervan 'ja' is, dan hebben we het niet bepaald over gevoeligheid, maar over een negatieve reactie op dingen die zijn gebeurd, die ons tijdelijk pijn hebben gedaan en een niet-genezen wond volledig hebben achtergelaten.

Hoe kan zo’n wond genezen worden? Het steeds vaker krabben. Zitten en analyseren, waar komt die boosheid die gepaard gaat met gevoeligheid vandaan? Je had de moed om naar een ik weet niet welke Zweedse universiteit te gaan. En op 19-jarige leeftijd heb je echt moed nodig om te vliegen, om het huis van je ouders te verlaten, van een provinciestad, precies naar een groot universiteitscentrum. En wat er te zien is, de weg naar succes en interessante vaardigheden om op het CV te zetten, is niet alleen besprenkeld met vredige momenten, dat zij iemand is die graag schreeuwt, schreeuwt en studenten vernedert omdat ze deze noordelijke taal niet perfect uitspreken - Germaans, dat ik de tijden niet perfect ken, dat ik de grammatica en syntaxis niet beheers... nog steeds perfect? Ik weet niet eens wat perfect zou zijn, hoe perfect zou zijn, en ik denk niet dat subjectieve perfectie er toe doet. Als er objectieve normen zouden zijn, dan is het inderdaad de moeite waard om je daaraan te houden en te proberen ze te bereiken, want op die manier kan de vooruitgang echt gemeten en waargenomen worden. Terwijl, als het doelen zijn die slechts één persoon wil en de rest niet, het geen zin heeft om onszelf te vergelijken; we kunnen sowieso niets waarderen of afwegen op basis van wat we horen. Zeker is dat wie studenten vernedert omdat ze het niet perfect weten, het hart heeft van een boswachter die op een lopende band bomen omhakt zonder te kijken naar wat hij heeft achtergelaten. Ja, de evaluatiecriteria zijn heel objectief, hoe kun je als 58-jarige vrouw, die je je hele leven alleen maar met Zweeds omringd heeft, bedenken dat een 19-jarige student je gelijke moet zijn in beheersing, in vaardigheid ? We zijn er om te leren. Als we geboren zouden worden om te leren, zouden we ons voor geen enkele specialisatie inschrijven en dat is alles. Wat zouden we nodig hebben als we het al wisten? Was het niet goedkoper, geen huur, geen treinreizen, geen slaapzalen, geen bibliotheeklidmaatschap, geen eten en nog veel meer andere voorzieningen? Het is grappig wat er gebeurt als 58-jarige vrouwen je beoordelen op basis van hun eigen waarden. Het is alsof de student meditatie geeft aan een 8-jarig kind. Hij kan in die jaren nauwelijks in zijn eigen taal schrijven, laat staan in het Engels, Frans... Zou het niet traumatiserend zijn om hem uit te schelden waarom hij geen tijd had om de inhoud perfect onder de knie te krijgen? Terwijl? dat de persoon die privéles geeft vaag wordt in de uitdrukking? Tijd, dat wil zeggen, hij had met zijn moeder kunnen onderhandelen om haar te vragen hem na 5 maanden te laten bevallen, en niet na 9 maanden, zoals normaal is, om eerder ter wereld te verschijnen, om eerder te leren, alleen maar omdat die persoon dat is. wil wie les geeft. Er is ook de kwestie van de aardse tijd. Zolang we op dezelfde planeet leven, hebben we allemaal evenveel tijd, 24 uur, niet meer.

Deze subjectieve perfectie van anderen geeft aanleiding tot allerlei soorten gevoeligheden. Het heeft ook geen zin om ernaar te streven het aan te raken. Wij weten niet wat de persoon die niet blij met ons is wil. We weten niet wat hij denkt, hoe hij denkt, wat hij verkiest, wat hij niet verkiest, hoeveel, wat, hoe en in welke mate.

De subjectieve perfectie van anderen is verlammend, zowel emotioneel als feitelijk. Als de studente elke keer dat ze haar mond opent vernederd wordt, zal ze er dan nog steeds op kunnen vertrouwen dat ze een kans maakt om een goede Zweedse spreker te worden? Zal ze in het diepst van haar ziel nog steeds de kracht vinden om verder te gaan, te willen oefenen, te lezen, te verbeteren, totdat ze de vloeiendheid, de cadans en de muzikaliteit van de taal verkrijgt? Nee, dat is onmogelijk. Hij had goede bedoelingen die gaandeweg uiteenvielen.

De subjectieve perfectie van anderen vertraagt, onderdrukt. Alsof je leraar elk geluid laat plannen wanneer je het moet zeggen en hoe je het moet zeggen. Zou deze leertechniek u niet intimideren? Waar is de passie, de charme, de meest onregelmatige en veelzijdige schoonheid van taal? Wanneer heb je tijd om je te concentreren op woordenschat, grammatica, syntaxis en wat ze wil, als de focus altijd ligt op hoe je spreekt? Wordt het geen obstakel dat je niet kunt overwinnen? Net als bij meerkeuzetoetsen opgelost. U bent bij een vraag gekomen waarop u het juiste antwoord niet weet, ook al heeft u deze al goed beantwoord. Wat ben je aan het doen? Loop je daar vast en kom je niet verder, alleen omdat je het daar niet weet? Het zou een groot verlies zijn, zowel voor de taxateur als voor u (in de eerste plaats).

Als reactie op de subjectieve perfectie van anderen moeten we onze eigen waarden opbouwen, onze eigen perfectie, waarbij aandacht objectief moet zijn, om verschillende redenen: om niet die gevoeligheid te bereiken die ons ervan weerhoudt te doen wat we willen en zelfs dat gevoel te hebben. we evolueren, zoveel als menselijk mogelijk is, zonder beperkt te worden door anderen, door andere aspecten en doorandere omstandigheden.

Nostalgia mă cuprinde la orice oră din zi și din noapte,

Ascultând acele șoapte

Ale vremurilor ce au apus

Sunt multe de spus,

Dar mai presus de toate cele ce s-au scurs,

Am avut experiențe, pe parcurs,

Pe care le port cu mine în suflet

Și le retrăiesc la fiecare răsuflet.

Doamna nostalgie vrea să îmi comunice ceva,

Deși, credeam că e vorba de altceva.

Așa că vorbim, dicutăm, ne sfătuim ca două prietene,

În timp ce îmi înfrumusețez coafura cu mai multe pieptene,

Alese în funcție de grosimi

Și de lungimi. 

Discuția noastră deja se încinge,

Cufundată în impresii, nu realizez că pisica mea mă linge,

O întreb ce mi-a lipsit

În clipe în care, în mod iscusit,

M-am bucurat de lucruri mărunte

A căror semnificație o pot descrie cu lux de amănunte?...

O privire maternă de-a ei mă călăuzește,

Cu mult tact pedagogic, ea urzește

Explicarea stării ce se instalează...

E două dimineața, e tihnă, deci doar ea mai compilează

Cu voce blândă, dar fermă, îmi spune

Că, de fapt, nu am știut să le ofer și altora din acele lucruri bune.

Zgârcenia nu a fost o calitate

Care să mă ajute să ating acea deplinătate

A bucurii mele enorme,

Ce s-ar fi împlinit printr-un set de norme

Prin care să fi dat

Ceea ce pentru mine mult a contat.

În clipa în care am realizat,

Cât de mult, pe bunuri materiale am mizat

Nostalgia mă privea cuminte,

Cu o sinceritate ce nu prea se dezminte.

Am spus că trebuie să mă schimb neapărat,

Să îndrept ceea ce poate i-a supărat.