Teamă

Toți ne temem de câte ceva. Unii se tem să nu greșească, alții se tem de eșec, unii se tem să nu fie dezamăgiți, alții se tem de moarte, iar unii chiar de viața însăși. Eu m-am temut toată viața de lucrurile imperfecte, de ce-am făcut și n-a ieșit bine, așa după cum aș fi vrut să iasă...

Odată, cineva mi-a spus că uneori sunt prea intransigent cu mine însumi, și deci, prin urmare, sunt la fel și cu cei din jur sau mă port ca atare. Știu că nu pot trăi într-o lume perfectă, o utopie pe care am construit-o cu migală de-atâtea ori și tot de-atâtea ori am dărâmat-o, construind alta nouă din rămășițele precedente, iar și iar, la nesfârșit, reinventându-mă de fiecare dată, încercând ca fiecare nouă versiune a mea, să fie mai bună decât cea de ieri...

Fiindcă, fie că recunoaștem sau nu, toți ne dorim perfecțiunea, toți ne dorim o viață perfectă, așa cum scrie la carte. Însă canoanele societății ne obligă să respectăm un parcurs uneori greu de menținut, aproape de alienarea mintală, dar cumva ne asumăm și riscul imperfecțiunii, fiindcă, nu-i așa?, viața nu e un fir drept, are suișuri și coborâșuri, uneori lucrurile se sparg dincolo de reîntregire...

Am citit undeva că un covor de Buhara, prin modelul complex în care este conceput, are țesut pe un centimetru pătrat o sută de noduri de sfoară de lână colorată, iar atunci când este desăvârșit, un singur nod este îndepărtat, fiindcă perfecțiunea trebuie să aparțină numai lui Dumnezeu.

Lumea este perfectă, omul nu. Știu bine asta, întrucât am lepădat precum un șarpe de atâtea ori pielea imperfecțiunii, încât, astăzi, am căzut de acord cu mine însumi că pot accepta în viața mea și lucruri imperfecte, fără să iau în considerare mediocritatea. Cumva, prin mecanismul minții mele, am învățat să accept și să ocolesc pe cât posibil imperfecțiunea: nimeni nu e perfect, precum covorul de Buhara, numai Dumnezeu este...

Deci, refuz să mă gândesc la viața mea, la ce însemn, la trecutul meu, ca la o vitrină plină cu porțelanuri și cristaluri ciobite; mai degrabă încerc să găsesc frumusețea și în lucrurile imperfecte, fiindcă dacă stăruiești o clipă din goana cotidiană, o poți găsi și într-un fluture cu aripi colorate asimetric, și într-un trandafir spinos și desfrunzit, sau într-un vers a cărui rimă nu-și găsește bine locul în strofă... 

Căci trebuie privit întreg tabloul nu-i așa? Dacă ești prea aproape vezi detaliile, dar poți pierde esențialul, iar dacă faci un pas-doi în spate, s-ar putea ca întreaga imagine să ți se dezvăluie în fața ochilor fără echivoc și să înțelegi cum e mai bine.

Să fii orb în perfecțiune, sau un miop imperfect? Am ales să port ochelari în speranța că voi vedea mai bine. Astăzi, îi lepăd tot mai des deoparte, lăsând ca razele soarelui să-mi dezvăluie lumini și umbre pe care le deslușesc mai bine cu ochii mijiți ai minții. Am îmbătrânit încă un an. Sau poate că am întinerit cu unul. Până la urmă, totul - chiar și viața însăși - se așează după prisma prin care alegi să privești lucrurile. E doar o chestiune de perspectivă.

 


Категория: Проза

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online Teamă

Дата публикации: 18 июня

Timp de citire: ~6 min.

Просмотры: 49

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

AUTUMNALĂ

Cu lacrimi de fier, cerul plângea în zadar,
Scuturându-și rugina pe frunze de-arțar...
Iar tu, sub pretextul toamnei de-afară,
Mi te-ai vârât sub piele, a nu știu câta oară...

Înfrigurat, am tras încă un pled pe mine,
Făcându-ți loc să mi te cuibărești mai bine,
Iar tu, din cana mea, sorbeai cuvinte cu nesaț,
Golindu-mă de gânduri, cernute fin în zaț...

Curând, tăcerea casei în vifor se va frânge,
Iar tu, fluid, îmi vei fi hoinărit prin sânge...
Lăsându-mă, târziu, s-adorm pe perna udă,
Cât ești de dulce și, în același timp, de crudă!

Și dacă-n zori, pe geam, voi găsi iară frunze,
Am să cunosc că-aseară, m-ai sărutat pe buze...
Și fiindcă-i toamnă, că mi-am adus aminte,
Te voi afla în mine, dansând printre cuvinte...

 

Еще ...

EU NU MAI AM DE GÂND

    Eu nu mai am de gând să-ţi scriu, 
    Vorbe de duh pierdute-n pustiu, 
    În vers mâzgălit în mod desuet, 
    Doar ca să pară că sunt un poet... 
    
    Versuri să-ţi scriu e-un mare păcat, 
    Acuma mă aflu mai mult cumpătat, 
    Cu inima mea, atent, să măsor, 
    Sentimente trecute şi grave, ce dor...
    
    În versuri am pus însăşi inima mea, 
    Învelită-n cuvinte de catifea, 
    Aşternute-ntr-o carte licenţiată,

    În rime cinstite, stă scrisă o viaţă…

Еще ...

TE VOI UITA

    Te voi uita, încet - iubind, cu disperare,
    Strivind în ochi a lunii rază călătoare,
    Rătăcind prin cenușa gândului de ieri,
    Azi vei renaște subtil, în blânde adieri...
    
    Mă vei uita, cu egală și dreaptă măsură,
    Așa cum ai trecut de-a sărutării mele arsură,
    Și de voi rătăci îndărătul pleoapelor tale,
    Am să mă pierd în lacrimi amare și totale...
    
    Și-apoi, eliberați de a noastră făptură,
    Ne-om pierde din nou între iubire și ură,
    Regăsindu-ne printre frunze uscate și jar,
    Printre cuvinte și gesturi făcute-n zadar…
    
    Și de ne-om aminti, într-un final, unul de altul,
    Tot împreună vom face, cu bucurie, "saltul",
    Ne-om căuta și-om găsi iubirea noastră,
    Zburând către înalt, precum o pasăre măiastră...
    
    (Partea a IV-a, Ciclul „Căutări”)

Еще ...

SONET

    Pe ţărmul pustiii al inimii mele,
    cândva cu talpa goală ai călcat;
    genuni, pierdute-n infinit de stele
    c-aţi fost, nicicând nu voi uita...
    Dureri-cuvinte, drepte şi ostile,
    mi-au obosit auzul... şi-am plecat...
    uşor şi trist, neplâns de nimeni
    un psalm fără de ultim vers rugat -
    Mătăniile, crude-au fost cu mine
    dezvăluindu-mi taine fără rost:
    din ochi o lacrimă mi-a picurat adânc în tine
    şi-am aşteptat în van ecoul ei îndepărtat...
    Dar n-am primit în schimb decât un răsărit furat
    şi-un pumn de praf de stele 
    m-am răzgândit şi m-am schimbat... 
    în flăcări verzi și rebele.
    Din ochii cui mi l-am rugat
    să cresc din transparenţă, mugur mat?

Еще ...

NU-ȚI PIERDE LUMINA

    Când simți că mai toate,
    În cale, îți stau împotrivă,
    Te-oprește. Și preț de o clipă,
    Te uită la soare. Și apoi, tu, socoate,
    Care ți-e rostul, care ți-e vina,
    Dar mai ales, nu-ți pierde lumina...
    
    Când vezi că mai toți,
    În noroi, se târăsc dând din coate,
    Și simți că așa nu se mai poate,
    Întărește-ți credința. Știi că tu poți,  
    Să câștigi înainte să cadă cortina,
    Dar peste toate, nu-ți pierde lumina...

Еще ...

ÎN DORUL TĂU...

    În dorul tău, târziu, în noapte,
    Scriam încet tristeţilor deşarte,
    Înşiruind cuvintele mereu,
    Letopiseţ al sufletului meu...
    
    Să-ţi steie slova mea-nainte,
    Memento-ul aducerii aminte,
    Că-n umbră de sărut promis,
    Mai am încă ceva de zis...
    
    Să uiţi şi iar aminte să-ţi aduci,
    Că-n mine doar cuvintele-s haiduci,
    Că-ţi scriu pe cer cu praf de stele,
    Oftatul greu al inimioarei mele...
    
    Căci după noaptea asta nedormită,
    Sunt gata să-ţi cedez şi să iau mită,
    Să-mi fie timpul petrecut cu rost,
    Măcar în schimbul mângâierilor "de post"...
    
    Şi dacă-n cuta pernii tu te-aştepţi,
    S-adorm în lumea celor strâmbi sau drepţi,
    Fie ca trupul meu să-ţi şadă ca un semn în carte,
    O efemeră stea ce străluceşte-n noapte...
    
    Întocmai precum sclavul, ce în iubire ştie,
    Răzbind doar unul, poate, dintr-o mie,
    Neostenit, necontenit, să-şi afle calea,
    Din cei rămaşi să-şi strige jalea...
    
    Căci din nimic, iubire nu se naşte,
    Întregul "tot" nu se cunoaşte,
    Fără soldaţi sau arme, nu e oaste,
    Iar fără dor, nu-i inimă sub coaste…

Еще ...

Стихи из этой категории

Vasul se scufundă !

            cap. 4

      Am fost impresionată de eleganța și luxul hotelului.Camere frumos mobilate, lustre bogate,

tablouri cu rame aurite, perdele fine. În baie nu știam unde să mă uit. Gresie, faianță, chiuvetă 

de un albastru odihnitor, hârtie, șervețele, prosoabele toate în culori sinilii, încălzirea prin pardoseală,

o plăcere să mergi cu picioarele goale pe gresie. Mă uitam la Rodica și ea rămăsese fără cuvinte.

     -Numai să vezi așa ceva, merită toată cheltuiala,Elena uită-te și ține minte, că nu o te mai întânlești

cu așa ceva.

     - Uite, de aceia e bine să mai pleci în excursii, să vezi cum trăîesc unii oameni.

     -Noi ne-am învățat cu puțin, suntem modești de nevoie.

     -Îmi place și admir așa o bogăție, dar nu-mi doresc. Îmi place casa mea așa  cum este și mă simt 

bine în ea.

     -Așa este, numai că m-a pus puțin pe gânduri.

     -Eu cred că am fost cazați în cel mai luxos hotel. Nu o fi în toate locațiile turistice...este și pentru reclamă...

vin turiști, din tot lagărul socialist...

     -Nu ne stă bine bine să facem politică, nu-i treaba noastră...Te pricepi să dai drumul la t. v. ? sunt curioasă 

ce programe au.Mergem la masa de seară...un meniu bogat, variat stropit cu tărie rusească, muzică fără dans.

A doua zi facem un tur de trei ore prin oraș, Natașa ne explică prin Sabina, unde să ne uităm și ce vedem.

În concluzie,orașul este foarte frumos, curat și plin de istorie. Ne-am întors la hotel și ne-am trezit în cameră 

cu vizitatori discreți, ei făceau parte din personal, ne întreabă dacă avem ceva de vânzare.Aici am vândut toate

hăinuțele de copii, am obținut un preț bun, acum aveam ruble și putem merge la cumpărături. A doua zi plecăm 

cu avionul la Tbilisi, capitala Republicii Georgia. Am fost cazați într-un cartier vechi, într-o zonă muntoasă cu 

străzi înguste, multe în pantă, ne temeam că autocarul o ia razna, dar aveam un șofer tare dibaci.Am vizitat 

punctele turistice recomandate, dar ce ne-a impresionat mult au fost așa zisele cotacombe în care s-a refugiat 

mare parte din populația orașului în ce de  al 2-lea război mondial. În oraș am fost martorii unor manifestări 

publice violente confruntare dintre manifestanți și armată .Ne-am nimerit în fața unui magazim, păream străini

atunci stăpânul ne-a tras în prăvălie și a pus obloanel, a aflat că suntem din România, s-a bucurat, ne-a omenit

și explicat că situația e foarte tensionată și se așteaptă schimbări radicale, mai trebuie o scântee.

     -Pasul următor a fost plecarea spre Bacu, capitala Republicii Adjerbaidan, pe malul mării Caspice, am nimerit 

tot într-o zonă veche a orașului pe o stradă pe care în timpul nopții mărșăluiau  soldații.Aici am stat mai mult, s-a 

anulat plecare la Erevan în Armenia fiindcă situația acolo era mai gravă. Ne-am împrietenit cu taximetrist de origine 

român care ne-a explicat că RUSIA este pe un vulcan de pulbere, doar nu se știe când va exploda.

     Excursia s-a terminat, ne întoarcem în țară cu trenul de la Kiev- Buc. Ne-am luat rămas bun de la Natașa cu regret...

Am rămas cu un gust amar...ce se va întâmpla cu marea Uniune Sonietică ? Tot lagărul socialist se cutremuă , dar nu 

vedeam și nu puteam înțelege că atunci când dușmanii își dau mâna ,când demolatorii vor să vândă pe nimic  o  țară în plin 

avânt, trădătorii vor căștiga Peste aceste frământări am trăit o dramă mai aproape de noi . Pe 10 septembrie  s-a scufundat 

vasul ce transporta aproape jumătate din-locuitorii com. Pisica ce plecau din Galați spre casă . Se auzeau țipete , urlete ....

vasul se scufundă ... vasul se scufundă... doar un suflețel de câțva anișori supra viețuiește , aruncat de un tată disperat ...

Să nu dai drumul la bidon, ține-l strâns cu amândoă mânuțe . Toți au murit înecați ....pe malul Dunării am aprins multe 

lumânări...iar noi ...oamenii...avem nevoie de o arcă mare....

                                                                 sfârșit

Еще ...

Nume tatuat pe inima

 

Din dragoste pentru tine

Mi-am tatuat

Pe inima

Al tau nume

Ce ma face

Sa-mi ies

Din minti

Cand il rostesc

...in soapta.

 

Mi-ai amprentat

Pe buze

Al tau sarut

Ce astazi

...e doar

O amintire.

 

Mi-ai imprimat

Chiar si atingerile

Pe fiecare particica

A trupului meu

Ce astazi le duc dorul.

 

Privind

Apusul soarelui

Te caut

Si nu...

Еще ...

Strada Erorii

Cel care sunase la uşa firmei sale de apartament, un bărbat de vreo cincizeci de ani, înalt şi voluminos, cu o faţă rotundă, ca un pepene, şi doi ochi minusculi, iscoditori, se arătă iritat de întîrzierea cu care i se răspunse, motiv pentru care îi îndesă cetăţeanului o legitimaţie sub nas şi dădu să intre pe lângă dânsul, împreună cu alt bărbat, ceva mai scund, dar la fel de impetuos.

 

 - Uşurel, domnilor ! le zise omul blocând intrarea. Cine sunteţi şi ce doriţi, dacă nu vă supăraţi ?

 

     - Comisar Ghiţă Volbură de la Garda Financiară !

     - Comisar Vasile Carabăţ tot de acolo ! Suntem în control !

     -  Şi ?

     -  Cum adică şi” ? se enervă primul înroşindu-se la faţă. Dă-te la o parte ca să putem intra !

     -  De ce să intraţi ?

     -  Să-ţi verificăm firma, omule ! Nu este aici sediul firmei „Fără Nume” ?

     -  Cum adică „fără nume” ?

     -  Aşa cum auzi, răspunse celălalt răsfoind nervos filele unui dosar. „…S.C Fără Nume SRL, din Aleea Furorii nr. 19, administrată de Sebastian  Stăncescu, apartament 25 !...”

     -  Aici e Aleea Aurorii nr. 19 !

     - Totuşi  pe uşă scrie Sebastian Stăncescu, apartament 25 !

     Omul ridică din umeri.

     - Este posibil ca pe Aleea Furorii să mai exisă unul cu acelaşi nume şi cu acelaşi număr de apartament ! Eu sunt ofiţer de credit la bancă şi n-am fost niciodată administrator de societate.

     - ?!

     - Mai doriţi şi altceva ?

     - Să fiţi foarte atent, îl sfătui primul bătând în retragere, fiindcă individul pe care-l căutăm foloseşte identităţi false, cumpărând şi abandonând societăţi cu datorii uriaşe la stat ! Escrocul operează în zona aceasta de ani de zile ! Grijă mare la acte !

     Imediat ce închise uşa în urma comisarilor Garzii Financiare, cu care se complimentase reciproc, omul chemă un taxi şi nu mult după aceea coborîse scările cu mâinile în buzunare.

   - Pe strada Furorii la nr. 19, X6 !

   - Nu există nicio stradă cu acest nume ! îi zise taximetristul încruntat. Așteptați să întreb la dispecerat!

Centralista îi ceruse să aștepte „o clipă”.

   - Dacă ești pe Erorii, îi explică ea,fă stânga la intersecția cu strada Răzorii, apoi la dreapta pe strada Tumorii și din nou dreapta pe Aleea Terorii, care te scoate în

strada cu sens unic a Furorii, așa că la întoarcere mergi înainte pe strada Duhorii, faci stânga pe strada Rumorii, care te scoate din nou în strada Erorii, unde te așteaptă doi comisari de la Garda Financiară ! Pe Furorii nu există nici un bloc cu inițiala asta !

- Du-mă atunci la Y6 ! spuse Stăncescu zâmbind.Mereu le încurc !

Nu găsiră, desigur nici inițiala Y, iar ciudatul client se hotărâse brusc să coboare la C6, plătind mai mult decât generos cursa.

- Te mai rog ceva,îi spuse el taximetristului înainte de a intra în scara blocului. Transmite-le celor doi comisari de la Garda Financiară să mă caute și pe strada Sudorii !

Еще ...

Ca o poveste-continuare

Irina iub ea foare mult florile.Din poarta mică, o alee lungă ,parcă intra în pridvor, 

era străjuită de flori de toate culorile. Irina era încântată de ce reușise să facă, parfumul 

lor intra în cssă, din primăvară ,până toamna târziu, încât nu sacrificam nici un fir să-l 

pun în glastră.Eram fericit, când un prieten îmi spunea:

          -Măi Pavele, dar eu nu știam că tu poți fi așa gospodar. Casa ta, grădina sunt 

un rai. Am trecut pe acolo, m-am oprit locului, nu știam unde să mă uit, ai schimbat 

tot. Foarte frumos...

          -Să știi că de grădină se ocupă doar Irina și de flori . Așa am convenit de la început.

Eu, îmi doream să am niște animale, pe lâng casă, dar treaba-i mai complicată...dar am 

mai multe păsări și am prins drag de ele, le-am pregătit un țarc , să nu strice grădina

Irinei, Pentru rațe am făcut un fel de -piscină-unde se bălăcesc toată ziua. Găinile-s de rasă

și le tratez ca pe niște doamne...sunt frumoase și blânde, îmi ciugulesc din palmă și le place 

să vorbesc cu ele.Asta-i familia mea. Mă bucur că m-am intors în sat.Dar s-a întâmplat ceva

care m-a supărat tare. Am plecat dimineață cu treabă și când mă întorc văd ușa păsărilor 

încă închiă, deși soarele era sus pe cer.Când deschid ușa, păsările s-au năpustit  asupa mea

parcă întrebându-mă, de ce le pedepsesc. Mă uit în vasul de apă nimic, în troacă nimic .

Înfuriat , o înreb pe Irina:

          -Cum ai putut fi așa de rea, să-mi lași păsările flămânde și însetate? ce suflet ai?

           -Ce ai omule,ce ai pățit?

          -Mai întrebi? de ce nu ai dat drumul la păsări și le-ai lăsat fără mâncare și apă?

         -Fiindă nu mi-ai spus nimic și eu am uitat. Zău îmi pare nespus de rău, te rog iartă-mă.

        -Nu mă pot calma,lasă-mă în pace. M-am întors la prietenii mei cu pene, am văzut că toți sunt

bine și i-am chemat pe nume:cocoșii, cântărețil, ora exactă, pintenatul, prințul...s-au așezat lângă 

mine ciugulindu-mă,rațele, găinile erau vesele, supărare mi-a trecut .Eu mă bucur că am avut curajul

să mă întorc în sat, alături de strămoșii mei. Dar cine are curajul, recunoaște că natura și mirajul ei 

te întâmpină la sat, unde-i cunoști pe toți și toți te cunosc ,găsești prieteni vechi, depeni amintiri...

 

                                                                                           

Еще ...

BISERICA DINTRE BRAZI

În suflet cuprins de amintiri și un îndemn

Urc dealul încet printre brazi spre cetățuie

Dorința-i un popas la biserica din lemn

Unde , către cer crucea de veacuri stăruie

 

Din lemn lângă lemn clădită în veacuri grele

De pricepuții români, în Dumnezeu creștini

Icoanele prin rugă alungă durerile

Dureri venite din vrajba celor păgâni

 

Privesc contemplând la grinzile tăcute

Și-ascult în amurg clopotul de închinare

O sfântă chemare din vremi de mult trecute

Prin psalm cântat de glas divin la înserare

 

Călăuzit de raze pătrunse printre brazi

Ce-și lasă lumină pe BIBLIA din altar

Mi-aud rugăciunea cum trece printre grinzi

Tăcerea din lemn sculptat mă face să tresar,

Să mă privesc în raza venită din altar

Să mă privesc, să mă privesc ,,,

Еще ...

Omenie sau omenire Doamne?

„Tată, ce sunt aceștia?”
— Oameni, fiule, dar nu toți sunt ceea ce par. De aceștia trebuie să te ferești.

„Dar de ce, care-i explicația?”
— Vezi tu, fiule, nu toți șerpii sunt veninoși, dar toți mușcă…

„Și nu știu ce e iubirea?”
— Știu, fiule, dar o folosesc acolo unde nu trebuie: în averi, în păcate, în cele lumești.

„Dar unde le este speranța?”
— În ziua de azi, fiule, speranța este pâinea omului sărac. Cei care o au, o țin strâns; cei care nu, doar o visează.

„Dar ei nu sunt oameni liberi?”
— Se declară liberi, fiule, dar libertatea lor e doar o iluzie. „Mai-marii lumii” le lungesc lanțurile, iar ei cred că au drepturi, dar ,,mâncarea,, le este trasă tot mai departe ca tot să nu ajungă la ea.

„Și nu știu că într-o zi vor muri?”
— Știu, fiule, dar uită că nu avuția va plânge după ei când vor părăsi această lume. Nu lucrurile nesufletești vor fi cele dăruite pentru iertarea sufletelor lor.

„Și unde este adevărul?”
— În fața lor, fiule, dar adevărul doare prea mult ca să-l accepte.

„Tată, dar eu cum trebuie să plec?”
— Când vii pe lume, fiule, vii plângând, iar cei din jur se bucură de venirea ta. Pleacă astfel încât toți să-ți simtă lipsa, iar tu să pleci zâmbind.

„Dar, tată, de ce sunt așa răi?”
— Fiule, Eu sunt Bunătatea Lumii. Ei nu sunt răi, ei sunt fiii Mei.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live