O vacanță de neuitat !

          Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,

Căci  pulberea-i trecută prin viacuri

Drept hrană pe glie și semn tuturor:

Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde

Sufletul  neamului meu răbdător .

Cine socoate și azi poate spune

Câți nori și negre furtuni

Pământul acesta le poartă în spate

Că azi, nu mai crede în minuni !...

Dar ceva tot a rămas:

Dragostea de popor și de glie

Azi mai mult ca niciodată,

Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu

Căci asta se poae!...

În foșnetul înserării

Amurgul își țese calea

Pe urmele potecii

Un izvoraș e în vale.

Se frânge încet lumina,

Cu ziua care moare

În mantii de nălucă

Păreri  de înnorare.

Pe marginea cărării,

Stârnind ades ecoul

Un cârd de ciute,mute

Pornesc să se adape.

Setea sau destinul 

Dureros le cheamă

Ele merg încet

Fremătând de teamă.

Geme-în val izvorul

Învolburat de sânge

Trufaș e vânâtorul

În noaptea care plânge.

Am tăcut, m-am scufundat ,

Să nu dau ochi cu tine

Dar de întrebi,da , e adevărat

Da cât de greu îmi vine.

Ne-am certat, am spus vorbe grele,

Te-am acuzat, că nu-mi ești fidelă

Am mers prea departe, sunt gelos,

Că te plac cei din anturaj, nu sunt bucuros.

Nu cred că o să avem liniște, uneori,

Ți-am spus, că te iubesc,simt fiori,

Nu vreau să te închid în casă,

Pentru mine, ești foarte prețioasă.

Într-o relație, gelozia-i boală grea

Mă străduiesc, să mă lepăd de ea,

Când ești cu mine și mă privești cu drag

Te vreau în casă, trandafir în prag.

Doresc, casa noastră, să devină o oază,

Să mă grăbească seara către casă 

Doresc, să-mi fii în viața ta mireasă

Ce simt eu pentru tine-i ca o vrajă.

-L-am întrebat :Cu scopul acesta ai acceptat să vin cu voi?

     -Nu ,dar acum suntem în impas.O să ne orientăm și o să ne orientăm.În grupul nostru

mai este o fată despre care nu știam nimic.Ulterior am aflat că este scoasă la produs.Gabi

fusese cu ea în Italia.În lipsă de bani, am închiriat o cameră pentru toți .Paula a plecat la

produs, băieții se ocupau cu treburile lor murdare.Dacă aveam un acoperiș deasupra capului

pentru cel puțin douâ săptămâni ,nu aveam bani de mâncare.Erau zile când flămânzeam și

tensiunea creștea.Ce câștiga Paula nu putea acoperi cheltuielele tuturor.Fratele lui Gabi era

cu un grup de fete prin apropiere .și l-a sfătuit să mergem pentru moment acolo ,apoi e bine

să mergem în Grecia .De fapt el avea în plan să mărească grupul de acolo cu mine și cu Paula.

sau să ne vândă .Nevoia de bani era urgentă Nesupunerea mea l-a supărat .Sigur că m-am

revoltat dar cu precauție ,cu teamă .La parterului  hotelului era un bar și l-am auzit pe patron

vorbind în engleză .Disperarea mi-a dat curaj să-l întreb mai întăi pe ocolite ,să văd ce gândește.

I-am  explicat cum am ajuns aici ,și am simțit că este de partea mea.Nimeni în afară de mine nu

vorbea engleza ,ceia mi-a favorizat  împrietenirea cu el.

     -Doamne ,prin ce clipe ai trecut,Ștefabia!

      -Stai ,abia am început.Nu știu cum am trecut prin .Nu știu la ce s-a gândit Gabi,dar am rămas

acolo o săptămână ,timp în care am încercat să fug ,dar nu am reușit.Dar și Gabi își pierduse răbdarea

cu mine, neavând însă curajul să mă bată.Aristița ascultă mărturisirea Ștefaniei ,derulându-și în minte

scene din întâmplările prin care a trecut draga ei soră.Unde duc imaturitatea ,credulitatea,lipsa de dis

cernământ?...se auzea zgomotul motorului în liniștea ce se lăsase .Ștefania se oprise .Avea nevoie de curaj

ca să meargă mai departe .!...

      -Te simți bine,draga mea ?

      -Da, mă reculeg , îmi adun gândurile ,refac amintirile ,sunt multe ,sunt atât de dureroase!..

     -Uite, mai ia puțină apă!...

      -Gabi era hotărât să-mi dea o lecție , dar nu  el personal Îl trimite  pe Relu un om dur ,să-mi aplice  o corecție:

-Să nu mai faci pe mironosița - zice el -că doar știi să stai cu fața în sus, și nu-i vorba  că ai fi virgină-,Relu ,furios ,

trântește ușa de perete cu violență .De teamă ,m-am ridicat în picioare la marginea patului.El mi-a tras căteva palme

de m-au năucit .Dacă aș fi îndrăzni să-i dau vreo replică, m-ar fi făcut una cu pământul ,așa că mi-am mușcat limba

și m--am înghitit lacrimile.La a doua rafală ,am căzut leșinată  -Fii atentă să nu mai faci fițe,că știi ce te așteaptă- a adăugat

din ușă ,împingând primul client .Persoana dornică de sex închide ușa și se sprijină de tocul  ei privindu-mă. Atunci  mi

s-a părut că îi era milă de mine.Mă dureau loviturile ,sângele șiroia ușor din nas și încă eram amețită  de la lovitură.

      -Cine era ?Îl cunoșteai ?

       -Nu , dar mi-am înfipt ochii cu dușmănie  în ochii lui mari albaștri .Prea multe nu puteam citi în ei ,așa că am schițat

gestul să mă dezbrac ,cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz .El s-a repezit spre mine ,întrerupând ceremonia dezbrăcatului ,

m-a luat ușor în brațe și m-a așezat comod  în pat .Apoi a desfăcut o sticlă cu un lichid gălbui  ,a turnat într-un pahar și

mi la dat aă beau .S-a așezat jos pe covor, turcește și a încercat un fel de conversație -câteva  cuvinte în engleză ,câteva

turcești ,dar mai mult prin semne .Se pare că a înțeles ce-i cu mine acolo. De altfel,când a făcut alegerea  în bab ,i s-a

atras atenția că sunt începătoare .Ce a fost mai important ,am înțeles fiecare  dintre noi Primul lucru pe care l-a făcut ,

afost să dea telefon lui Selia care era șefa fetelor ,să-i spună că plătește pentru o noapte întreagă . Am răsuflat ușurată .

Am scăpat de umilințe măcar penteu o noapte .

       Soli așa îl chema pe tânărul  turc ,era deosebit de frumos ,un brunet cu ochi  albaștri și păr negru ondulat .Soli a dat

dovadă  de atâta omenie ,încercând să mă facă  să uit prin ce trec ,înfiripând o conversație Dintr-un coșmar, noapte  s-a

transformat  într-un  moment bun .Am ieșit pe terasa camerii și am admirat  orașul  în lumina  becurilor  și a  stelelor  în

nopțile de vară.Cu gls blajin  și cu ochi întrebători ,dore să știe  ceva mai mult despre  mine.A  vrut să știe  de unde sunt

și cum am ajuns  în situația  asta!...

      -Știi ce îmi spuneai  când vorbeam la telefon ?Invariabilul  răspuns :-că te simți bine ,că te descurci.

     -Nu  voiam să mă plâng ție ,știam că am greșit și asta durea foarte tare!...Ștefania  continuă ...Am servit cafea ,am

fumat ...și zorii ne-au prins mai apropiați,sigură că îmi făcusem un prieten Se apropia ora când trebuia să vină Selia

să mă ia Eram neliniștită ,știindu-mă  datoare și vreau să mă dezbrac ,dar Soli m-a mângâiat și mi-a spus: Pe altădată ,

îmi  place să te știu datoare .Când Selia a înțeles ce s-a întâmplat de fapt,s-a înegrit de ciudă că nu reușise  să mă umilească

așa cum  ar fi vrut.Am mers la cameră pentru odihnă .Spre seară ,cineva mă cheamă ,jos în bar .Inima începuse să-mi

bată puternic ,picioarele îmi tremurau iar gândurile  o luau razna .Alt client nu mai suportam.La capătul scării ,SOLI  se vedea

în umbra unui mare buchet  de trandafiri  roșii .Mi-a oferit  florile în văzul tuturor .Gesturi  de felul acestea  sunt foarte rare.!...  

 M-a sărutat pe frunte și m-a  învitat  La o cafea . Ziua eram liberă .                                 

M-a sărutat  pe frunte și m-a învitat la o cafea. Ziua eram liberă

.                                                                                                                                                                               

Dragi părinți, nici-o dată nu a fost atât de adâncă prăpastia între generații. 

Ce se întâmplă ? Unde a dispărut iubirea firească? Respectul, buna cuviință?

Copii care se rușinează cu propii părinți, îi abandonează.Vina este a părinților. 

Se spune de multe ori,  Dacă eu nu am avut, să aibă măcar copii.Vă sacrificați 

degeaba sănătatea muncind, copii vor tot mai mult. Ce înseamnă haine de firmă,

obiecte scumpe,moda e un fel de a cheltui banii nemunciți,mofturi.

         Din păcate lumea e împărțită în clase sociale. Cunoaștevă-ți locul, educați 

copii să nu alerge după avere,ea nu aduce fericire, unde sunt cele mai mari  trădări 

drame de la avere? Atât timp cât a munci este o rușine, la ce poți să te aștepți?

        Învățați copii să solidarizeze cu cei de teapa lor, că nu vor mai fi umiliți și 

nici să nu mai ceară părinților să facă sacrifiicii  să fie în pas cu moda.

Modestia, simplitatea, bunul simț, demnitatea îi va ajuta să supravețuiască unor 

vremuri ce vin.Altă dată a fi afacerist ,era o etichetă ofensantă. Cine sunt azi de fapt 

afaceriști? Cei care nu respectă nici o regulă, vor bani fără muncă și au un tupeu ,că 

merită tot disprețul .Dacă vă simțiți oameni, nu le urmați exemplu !

, ea 

După revoluție, multă lume a plecat într-o modernă bejenie

și de mari proporții. Strămutări din unele continente în 

altele.Mă întreb, cum au prins rădăcini în locuri total diferite.

       Eu, am plecat doar la Tr. Măgurele pe un șantier dar 

dorul m-a adus acasă. În prima zi am colindat orașul de care 

mi-a fost atât de dor, unde am găsit amintirile, anii de școală,

străzile de promenadă, faleza Dunării, parcurile, grădina publică,

str.Domnească, care artăgea ca un aspirator tineretul în zilele de 

sărbătoare. Ce fac Românii noștri prin străini?

        Eu mă simt printre ai mei, nu pot să mă înstrăina, mă țin 

rădăcinile ....

Cred că este timpul să-ți povestesc despre o persoană de care îmi amintesc, un personaj foarte interesant care m-a fascinat în copilărie, din moment ce chiar și după atâția ani, îmi amintesc cu aceeași plăcere pe care am încercat-o atunci când am cunoscut-o pe Doamna Constanța Bălăceanu, sau mai pe scurt, Coana Tanța.

Coana Tanța, era un personaj exotic în arealul satului bunicilor mei unde îmi petreceam, în copilărie, mai toate vacanțele de vară, un fel de Madame Astor care avea prestanța și aerul unui general de oști ce nu admitea niciodată nicio replică oricât de bine argumentată, calități prin care păstorea cu grație o societate restrânsă de alte "Coane", printre care se număra și Coana Moașă, care a fost bunica mea. 

Făcea parte din acea categorie inconfundabilă de "domnișoare bătrâne", ce se regăsește în orice comunitate indiferent de mărime, zonă sau structură. Nu știu ce vârstă avea pe-atunci când am cunoscut-o eu, fiindcă mie-mi părea atemporală prin prezența ei care umplea fără prea mare efort din parte-i, sau cel puțin așa părea, orice spațiu în care se afla la un moment dat. 

Cum aș putea s-o descriu în cuvinte pe Coana Tanța? Cuvintele nu-s destule, dar totuși, voi încerca: era înaltă, mai degrabă uscățivă, ușor adusă de spate, avea o frunte înaltă dotată cu un neg generos fix între sprâncene, ca un al treilea ochi de înțelepciune tibetană, în completarea unor ochi spălăciți de culoare îndoielnică, dar cercetători, radiografici și tăioși, ascunși în spatele unor ochelari cu rame aurii și sticle groase de borcan, așezați pe un nas drept, ascuțit și ferm, ce umbrea cu finețe de matroană romană o tăietură de gură cu buze subțiri, aproape inexistente, deasupra unei bărbii la fel de ascuțite, care părea că-și dădea în permanență tot concursul să se întâlnească cu vârful nasului!

Mai în toate zilele, putea fi văzută purtând o rochie lungă de stofă neagră cu guler de dantelă gălbuie, ofilită de trecerea timpului și pecetluită la gât de o camee ușor ciobită într-o margine. Ținuta mai era completată de un șal vechi, neglijent aruncat peste umeri, înflorat cu maci roșii, și marginit de ciucuri aurii care își deșirau mătasea, moștenire de la vreo serată interbelică...

Și mai avea Coana Tanța, printre multele calități și defecte, un dar rar: ghicitul în cafea - de fapt nechezol, că pe vremea aia la țară ca și la oraș cafeaua era o "rara avis" -, venit la pachet cu cititul viitorului în cărți de tarot sau datul în bobi. Nu mai spun că era și o expertă desăvârșită în stabilirea horoscopului fiecăruia, dacă cumva făceai greșeala de-i spuneai ora, ziua, luna și anul în care ai făcut ochi pe lume! Avea așa, cum să spun, o mimică aparte, după ce te "citea" și-ți trasa dintr-o singură privire de specialistă versată și unsă cu toate alifiile, tot viitorul, verdict evocat pe o voce joasă, aproape șoptită, intimă, să nu care cumva să mai afle și alții năpastele grozave care fără îndoială aveau să ți-se-ntâmple, că doară ceea ce-ți stătea scris în stele în dreptul numelui tău era implacabil, irevocabil, ireversibil...

Nu cred c-am să pot uita vreodată acea lumină dulce, diafană, filtrată minunat de cele două lămpi cu abajururi de forma unor globuri din porțelan pictat, care luminau discret masa din așa-zisul salon al Coanei Tanța, - în fapt un hol semi-întunecos, nu prea mare,- și care creau o atmosferă aproape mistică completată de zgomotul cărților de tarot care stăteau gata-gata să-și dea în vileag secretele:

-Vai di steaua ta cui te-o făcut dragu' mătușii! Ptiu drace!, bată-te norocul să te bată!, că o să cam ai nevoie-n viață, dar nu ti teme câ ai în casa a șăptia un "taur" cari o să-ți împungă cu coarnili tăt ghinionul, ducă-se dreacului, ptiu, ptiu!, nu fi di diochi!

Deși copii din sat îi strigau în batjocură la poartă (și acum mai aud ecoul lor îndepărtat: Tanța cotoroanța, Tanța cotoroanța!), eu unul muream să merg cu bunică-mea, - și era cu adevărat o sărbătoare pentru mine -, în vizită la Coana Tanța dimpreună cu toate celelalte babe din cârd, fiindcă era întotdeauna rost de dulceață de cireșe amare sau șerbet de trandafiri și socată rece de la beci, bașca bârfele din tot satul și cele învecinate, dimpreună cu casa Coanei care era înțesată ca o peșteră de-a lui Aladin, plină de lucruri vechi, bătrânești, care aparțineau unei epoci de mult apuse, care încă mai trăia prin cea care le stăpânea cu grație și mister înnăscute. Îmi amintesc și-acum, carafa de cristal cu bot argintat, alungit ca de rață, paharele zvelte cu tăietură rubinie și chiselele generoase, care nu mai pridideau în războiul lingurițelor de alpaca ce hrăneau gurile pofticioase cu amarul dulce, toate acestea tronând leneș pe o tipsie argintată, pătată din loc în loc de trecerea timpului.

Umbla vorba în sat despre Coana Tanța care fusese în tinerețe o frumusețe vestită, că,  fiind fiică de moșieri scăpătați, avusese o aventură cu un ofițer din garda regală, că dusese o vreme o viață de basm cu ofițerul, cu serate și baluri, cu distracții la Cazinou și plimbări sub clar de lună în trăsuri mânate periculos de birjari tocmiți, iubire din păcate rămasă neîmplinită, întrucât ofițerul murise în timpul logodnei, nu se știa mai precis cum, -  se părea, că în urma unui duel, sau în urma vreunei boleșnițe subite, sau chiar în război, nimeni nu mai știa -, decât că după ofițer, a urmat după ceva vreme, o legătură amoroasă cu un brigadier care s-a dovedit, după câteva luni de relație ca fiind însurat pe undeva și cu ceva plozi după el, o afacere încâlcită ca un ghem de lână decolorat, rostogolit într-un suflet rămas singur, prins într-un iureș atemporal, fără început sau sfârșit.

Coana Tanța a rămas singură în căsuța ei, ca o regină înconjurată de alaiul ei restrâns la un grup de babe din sat cu pretenții mari de la viață, printre toate lucrurile ei vechi, martore tăcute și vii asupra unei epoci strălucitoare care a apus odată cu iubirile ei neîmplinite. Iar într-o bună zi, când vecinii n-au mai văzut-o trebăluind prin curte cu zilele, toată suflarea satului a știut, fără să-ntrebe, că s-a dus să ghicească viitorul altora, fiind mai aproape de stelele pe care știa să le citească atât de bine...

Este ora 4:32.
M-am trezit la auzul bastonului ce lovește gratiile celulei, dar nu sunt pereți, cătușe, lanțuri — în mintea-mi, care mă ține captiv.
Ca de fiecare dată, interogatorul își face prezența: noaptea, care se transformă în torționar.

Dar e tăcută — își urmează metodic ritualul binecunoscut.
Precum unui criminal, mi se aduc la cunoștință faptele, fiecare gând suprimat își așteaptă rândul să apară în lumina reflectorului.
Mă întreabă de ce-am ales tăcerea când trebuia să vorbesc, de ce am iubit fără curaj, de ce am privit cum zilele se scurg fără să le trăiesc, de ce nu mi-am urmat visele...
Mă apăr prost. Mă contrazic. Mă trădez.
Măcinat de tortura acutizantă, mărturisesc și ce n-am făcut — iau asupra mea totul, cu speranța că se va termina mai repede, că verdictul va fi, poate, mai puțin chinuitor.
Apoi, din disperare, încep să fantazez: mă văd realizat, înțeles, ascultat, provoc interes — într-o lume unde nu mai tremur când vine seara.

Dar noaptea râde. Știe că mint, că delirez.

Batjocoritoare, îmi retează aripile, visele.

Amorțit de durere, îmi pierd conștiința.
Este ora 8:36.

Respir.

Încă o noapte a trecut.

  - Fă și tu calculele ,din 1997 sunt pensionară. Însă ,propiu -zis nu am ieșit atunci la pensie pentru că în 1990 ne-am privatizat și am înființat o societate familială ,un bar ,de ne-am ocupat noi. A fost un fel de muncă necunoscută . A fost foarte greu ,dar a funcționat aproape 30 de ani când toate întreprinderile din jur au falimentat și am rămas fără clienți . În ultima vreme ,rămăsesem cu patru ,cinci fideli care veneau încă de la început și mă rugau să nu închid ,că ar trebui să meargă până la gară și este prea departe pentru ei. Unul din clienți era regretatul ANGELO om bun la toate  și foarte serviabil .

 - Dar ce bucurii mai poți să ai acum ? întreabă fiul !..

- Nu mă refer la bucurii materiale,că nu le pot realiza, și nici la bucuriile tinereții ,că nu pot întoarce timpuli Vorbesc despre bucurii mărunte,cum ar fi faptul că voi familia ,sunteți sănătoși și pe linia de plutire în această viață zbuciumată și nesigură ,zise mama        

 - Cum poți să te bucuri de lucruri mărunte?

 - Nu știu de unde am moștenit asta ,dar când mă scol  dimineața, mă bucur că sunt sănătoasă,, mă uit afară și parcă o rază de soare îmi zâmbește numai mie, și-mi urează bună dimineața, Mă salută Ina și Sara (cățelușele mele), bucuroase că mă văd. Mai încolo , în grădină florile udate aseară   sunt vesele ,dansează în bătaia vântului. În copacul mic de lângă fereastră ,păsărelele își fac gimnastica de dimineață. Zorelele de pe gardul de plasă îmi înfrumusățează măsuța unde îmi beau cafeaua în fiecare dimineață

 - Spune..tu ,poți ignora toate acestea?

 - Acum înțeleg de ce îți  place aici,deși ai foarte mult de muncă.

 - îmi place chiar și atunci când se deslănțuie natura cu ploi torenți-ale,tunete și fulgere. Stau  sub umbrar și o ascult. În concluzie  iubesc foarte mult natura, dar voi vă pierdeți mult timp  cu internetul, nu mai citiți o carte , nu mai mergeți în oraș să vă plimbați.. Sunt locuri frumoase de prmenadă: faleza, grădina publică ,stradaDomnească ,locuri  preferate altă dată pentru plimbările în amurg.Unde sunt balurile ,reuniunele cu farmecul lor? Ce se întâmplă acum în cluburi ,și cine le patronează Unde e bunul gust,unde-i decența? Fete mai mult dezbrăcate,muzică asurzitoare,,tineret amețit de băutură și de alte bazaconii pe care le fumează...doamne ..ce schimbări  în rău!...

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Forhistorisk fisk

Et hold af australske forskere og rumfarere har vovet at deltage i en mission, de aldrig har hørt om før, nemlig at tage en tur med den nye Kepler 170. Raketten er faktisk en prototype, der stadig er i udviklingsfasen, men blev testet. lovet, at de ville blive belønnet for deres tapperhed, hvis de vendte sikkert tilbage til Jorden.

Da de tog de risici, de er udsat for, indså, at de måske ikke ser dagens lys igen, accepterede de udfordringen, tog alt, hvad de havde brug for, fik to slags udstyr (en til når de er i raketten og en anden til når den vil måne, og de bliver nødt til at gå til overfladen af Jupiters måne Europa). Deres mission har til formål at udforske og analysere himmellegemet Europa, som der er hørt flere teorier om, men ikke noget konkret i det væsentlige. Mysteriet er så meget desto større, at det fik dette navn "Europa", et meget generisk navn, fordi der er Europas kontinent og dannelsen af Europa FM, men jeg ser noget bekendt i dette navn, tyder det ikke på en eller anden måde tanken om, at det kunne love eksistensen af livsformer, hvad enten det er mikroorganismer? Og hvis det er sandt, så: Hvordan ville en dag på Europa se ud?, Hvor mange timer har en dag der?, Hvad ville gennemsnitstemperaturen være? , Er himlen en bestemt farve der, som hvordan ser vi på Jorden?, Har de årstider eller er det evig vinter?, I betragtning af at det er en vandig planet, er der ebbe og flod?

Vores modige forskere vil give os svar på alle spørgsmål. Kontroltårnet sørger for at alle nødvendige kontroller udføres for at lette og motorerne starter, propellerne spinner hurtigere og hurtigere, de er slukket. De går gennem alle lagene af atmosfæren på planeten jorden, de ryster så godt de kan, de kan ikke engang holde øjnene åbne længere, og de har forladt atmosfæren. Nu bevæger raketten sig stadig mod Europa, men i et langsommere tempo, som om den flyder, hvilket den faktisk gør.

For at opsummere deres rejse vil jeg sige, at efter en måned ankom de til Europa, en måned hvor de kun overlevede på dåsetun, kapsler der erstatter daglige måltider, de er dehydrerede og deres knogletæthed er faldet. De har ikke været i bad i en måned, men succes kræver ofre.

De ankom, de steg ud af raketten, de gik på overfladen af Europas frosne hav. Faren for at glide og forstuve din ankel er ikke som på skøjtebanen, for tyngdekraften er ikke som på Jorden, jeg rører overfladen med mine fødder i ny og næ, ikke hele tiden, det er mere en springtur. Med en laser, der smelter, koger, gør enhver form for materiale flydende, slog de et hul i Europas overflade for at udtrække prøver, prøver af liv, hvad som helst. En elektrisk stang indsættes derefter i dette hul. Når den opdager væsner, vil den lancere et net, hvori den vil fange dem. Der er ikke engang gået et kvarter i Jordens tid, at de allerede har fanget noget. Hvad er meningen med at blive fanget, hvis han ikke kan komme ud af det hul, fordi det er for lille? Udforskere forstørrer hullet med laseren. De trak et stort dyr ud på størrelse med de strandede hvaler, der er i nyhederne. Jeg putter ham i en kuvøse af hans størrelse og tager ham med i raketten.

Han virker ret følelsesløs, idet han allerede dør af at blive taget fra sit naturlige habitat.

En af forskerne tager et atlas om havdyrenes anatomi på Europa. Se på den fisk, den ligner en brasen kombineret med en havkat. Munden er ret interessant, næsen er firkantet og har et overskæg.

Først troede de, at det var en sjælden art fra Felinae Purcicae natāre-riget, men efter at de havde stukket ham for blod, var DNA-testresultatet mildest talt chokerende.

Forskerne holdt fanget en frossen havkat, specielt ferskvandet Nebelung. Han var en af de få undersøiske Nebelunger (tilsyneladende ret gamle), der rent faktisk lever i månen Europas stille vand. Den var grå som Nebelung-kattene på Jorden. Den har form som en fisk, men ifølge atlasset ville den være katteagtig. Det kan altså ikke være andet end en sæl, hvis den både har katte- og fiskekarakteristika.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls Fiktion im wirklichen Leben

Auch in Roald Dahls Kindergeschichte „Matilda“ steckt ein Körnchen Wahrheit. Das Porträt von Matilda (mit leichten Abweichungen von dem in seinen Schriften widergespiegelten Matilda) existiert im Alltag. Diese Person machte Permutationen, Logarithmen, Gleichungen, ich weiß nicht in welchem Ausmaß, Berechnungen mit der Potenz von 1000, ohne die Taschenrechnerfunktion des Telefons zu benutzen, las seit ihrem vierten Lebensjahr und sah als ältere Schwester ihre eigenen Interessen und Leidenschaften sich die Nägel mit Nagellack lackierte und ihr Bruder ein Fußballspiel mit einer argentinischen Mannschaft, ich weiß nicht, zuschaute, wenn ihr Vater sie unterschätzte, dann schmierte er das Futter der Jacke, die er am häufigsten trug, mit einem Antitranspirant-Roller ein, er Sie wusste, wie lange es dauern würde, bis alle Müsli in ihrer Schüssel aufgebraucht waren, sie wusste auch, wer sie beliefern würde, und bevor sie aufgebraucht waren, wählte sie immer Milch von der gleichen Firma (weil nur die, die ihr schmeckte), das merkte sie auch Sie sah aus, wie viel sie einschenken musste, um die Tischdecke nicht zu überschwemmen, sie wusste, wie sie beim Tanzen nicht ausgelacht werden konnte, indem sie ihrem Partner auf den Fuß trat, sie wusste viel genauer, wann es regnen würde, als die AccuWeather-App, hatte sie das Gefühl Wenn sie von denen in Ich schwöre, abgelehnt oder akzeptiert wurde, fühlte sie sich oft missverstanden, obwohl sie jederzeit jeden verstand, sie kannte die Gründe und Ängste aller, sie wusste, dass sie sich nicht unterlegen lassen durfte, sie wusste, wie sie für sich kämpfen musste Rechte, für Gerechtigkeit und Wahrheit. Für sie war es immer wichtig, was fair war. Er war schon immer ein ruhiger, bodenständiger, aber ebenso lustiger Mensch. Dank der Bemühungen aller wurde niemandem Unrecht zugefügt oder ignoriert.

Er sah die Absichten eines jeden, was jeden Menschen beseelt, was ihn belebt, was ihn deprimiert oder ermüdet. Sie wusste, wem sie vertrauen konnte und wer sie in einer komplexeren Situation im Stich gelassen hätte. Cam konnte sich fast vorstellen, was von jedem zu erwarten war, wie sie reagieren würden, was sie dazu bringen würde, zu kooperieren oder die Idee der Zusammenarbeit abzulehnen, wie sie mit jedem einzeln sprechen würden. Niemand konnte sie mit irgendetwas überraschen, sie kannte die meisten Situationen, die auf dem Weg auftreten konnten.

Er konnte die natürliche Schönheit der Menschen sehen, nicht die künstliche Schönheit, dass sie sich schminken würden, dass sie Lippenstift auftragen würden, dass sie ein voluminöses Volumen in ihren Haaren erzeugen würden oder dass sie im Fitnessstudio an all ihren Fähigkeiten arbeiten würden Muskelgruppen. Nein, nichts dergleichen, sie schätzte die Menschen als das, was sie waren, nicht als das, als was sie erscheinen wollten. Sie brauchte keine unnötige Kosmetik, Natürlichkeit war das Echtste, deshalb war sie schön. Das Besondere an ihr war die Tatsache, dass sie Menschen für das schätzte, was sie waren, und nicht unbedingt für das, was sie boten oder bewiesen. Dies alles geschah, weil sie die Menschen aus allen Perspektiven sah, ihre Blicke aufnahm und sie las, als würde sie Romane lesen. Sie war bestrebt, die Einzelheiten der Persönlichkeit jedes Menschen zu beobachten und das Beste aus jedem herauszuholen, so wie eine Biene Pollen von Blumen sammelt, um sie zu Honig zu verarbeiten.

Gleichzeitig war sie bescheiden, sie erkannte, was sie konnte und was nicht. Sie hätte nie gedacht, dass sie das alles alleine schaffen könnte. Er kannte seine Grenzen. Sie verstand, dass es Situationen gibt, in denen sie auch ihre Bekannten konsultieren muss, um deren Meinung zu äußern und mit Kenntnis des Falles zu handeln.

Er hatte ein sehr feines und sorgfältiges Verständnis für die Konsequenzen seiner eigenen Handlungen und wie diese sich auf die Menschen um ihn herum auswirken könnten.

Die Figur aus Roald Dahls Buch könnte in niemand geringerem als Cecilia ihre heutige Entsprechung finden.

" Este pentru fiecare din noi, într-un colț al acestei lumi, un suflet răsfrânt în mii de bucățele, de al nostru dor!"

Pasat V.

     Viața ta de fapt e... un tramvai... în care tu... nu ești nimeni altul decât un pasager. Un călător. Si uneori se va găsi un locușor liber pentru tine... în el. E de fapt un tramvai... cu multe persoane... mii. E un tramvai cu mii de fețe... necunoscute, care unii din ei se vor dovedi a fi doar niște persoane neutre... pentru tine. Fețe... care mai de care... vesele, posomorâte... Unele îți vor dărui căldură... altele nimic mai mult decât doar un zâmbet fals, și... atât de rece. Plin de indiferență... gelozie... ură, ce te vor ține la distanță.

     Vei fi la începutul călătoriei... te vei plimba pe străzi necunoscute... printre clădiri... Fiind la prima stație... vei fi curio(a)s(ă). Vei sta liniștit(ă) pe scaunul de lângă fereastra puțin aburită și vei privi cu ochii larg deschiși în jurul tău. Fiind curio(a)s(ă) de ce va urma.

Vei fi un simplu călător... ca și celelalte mii și mii de fețe. Le vei privi. Unele te vor atrage. Vei fi pur și simplu cucerită de frumusețea lor. Unii din ei  vor fi criminali de frumoși. Îți vor părea necunoscuți toți, dar... vei fi fericit... 

     Unii din călători îi vei păstra la distanță... alții vor fi asemeni unei cheițe. Vor descuia ușa sufletului tău... atât de ușor. Si vor păși încrezuți. Deci, acei cu o frumusețe plină de venin... dulce... Se vor așeza lângă tine, micșorând distanța dintre voi... Si atunci, acel rece... acea indiferență va fi înlocuită de un foc... ce s-a aprins brusc... în inima ta. Doar în inima ta. Si va arde. Iar " criminalul" va sta tiptil lângă tine, încălzindu-se.

     Sufletul tău va fi asemeni unei oglinzi în care " vânătorul de inimi" își va putea admira frumusețea nemaipomenită. Sufletul tău va fi o oglindă ce va fi ținută  în mâinele lui... simțindu-i atingerea... până și pulsul. Te va ține pe picioare... în brațele lui... fiind încălzit(ă). Si nici priveliştea de după sticla gălbuie nu te va mai atrage... ci doar acest suflet. Doar alături de el, timpul se va opri în loc.

     Vor trece multe stații... le vei privi preț de câteva secunde, întorcându-ți apoi privirea către ochii ce mențin focul... Si, cu fiecare secundă, te asiguri ca e un " foc veșnic". Îți vei  întoarce privirea către "atotputernicul"... către "stăpânul tău"...care îți știe respirația... care îți poate da aripi să te ridici până la cer sau... te poate pur și simplu " șterge". Te poate anula, doar printr-un cuvânt.

     Vor trece multe stații... cărora nu le vei da o mare importanță. Va trece o stație... două....trei... Si se va apropia stația... a nu știu câta....la care persoană ce era până și aerul pentru tine, va trebui să părăsească tramvaiul...să plece... pur și simplu din viața ta. A sosit stația lui. Va coborî... urcând în alt tramvai continuându-și călătoria. Vei cădea pur și simplu...jos...pe pardoseala atât de rece... ca și acele mii de fețe care le cunoscusei încă de la prima stație.

     Vei cădea, iar sufletul tău... se va face mii de bucăți. Vor fi atât de multe... și mici... Iar de ar sta cineva să le privească, în fiecare ciob vor zări chipul hoțului ce ți-a furat inima. Te va privi rece pregătindu-se de ieșire. Ușile se vor deschide, și va ieși. Va intra un vânt rece ce te va îngheța... complet. Însa nu și focul. El va continua să ardă. Si nu îl va stinge nici un vânt... nici ploaia... oricât de rece ar fi.

     Călătoria va continua... tu însă vei sta la pământ. În mii de bucățele. Si doar un călător... se va apropia de tine... Atingându-te cu vârful degetelor va încerca să te adune. Însă atingerea va fi asemeni unei săgeți. Atât de dureroasă. Va încerca să te adune, însă... în zadar... Nu el/ea e antidotul tău.