Campionat de strănutat în spaniolă

Oasele trosnesc 

În negura viciului 

Se regăsesc păcatele 

A lor păcate neiertate .

Fiind doar oameni...

Făcând greșelii

Greșelii la nesfârșit 

Ne regăsind a lor cale .

Minciuna devenind un dulce adevăr 

Umanitatea dispare încet 

O fundătură fără sfârșit...

Căzând a lor capete goale...

A lor suflete reci... 

Te îngheață din priviri

Până în măduva oaselor 

Iar vorbele...

Vorbele înțepătoare 

Ca un venin împrăștie 

Aducând ură în suflet 

Celor cele reies in cale.

Sufletul împietrit 

De al lor colții

Având o față ștearsă...

Devenind al lor prieten.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorsykkeltur

I en tid nå, den dagen Cecilia fikk sin A-lisens, har livet hennes tatt en interessant vending. Hun hadde det også for kategori B og C, men for A er det virkelig en ny opplevelse for henne. Eksamenen var stressende, spesielt den på ruten, men innsatsen ble belønnet med friheten til å fise hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindringen for friheten hennes er det faktum at motorsykkelen ikke har noe stikk. Hvorfor skulle Cecilia trenge et vedlegg? Godt spørsmål...vel, jeg vet ikke, kanskje for å bære henne på shopping fra markedet, for å gå sønnen hennes på jordene for å se på jordene, for å nyte bildet av engene med løvetann og mange andre bukoliske landskap , for å hente madrassen sin fra Jysk og legge den (en del av den i vedlegget). Misforstå henne rett, Cecilia er en praktisk person, hun ser på festet som en forlengelse av motorsykkelen, som om hun kjørte bilen og det var et baksete, at det for øyeblikket føles som en bil med bare. Cecilia, ser ting i perspektiv, kjører motorsykkel til nærmeste biltjeneste. Hun snakker med ekspertene der, de viser henne alternativene, prisen for hver festemodell. Cecilia sitter og ser over listen over festemodeller. Med en vekt på alle prisene velger hun det vedlegget som syntes hun var det billigste. Mannen spør henne om hun er sikker på at det er den hun vil ha, at flere kunder klaget etter å ha kjøpt den, at den måtte løsnes helt fra motorsykkelen, at de ikke kunne stole på at den skulle frakte folk, gjenstander, at det bare var lage mye bråk (så mye ståhei om ingenting), at de angret på at de kjøpte den, at de måtte gå til tjenesten flere ganger, som vanlig, og så videre. Cecilia, fast overbevist om at dette var den hun ville ha, sa at hun hadde bestemt seg og ingenting og ingen kunne endre preferansene hennes. Eieren av biltjenesten var enig med henne og bestilte en modell som ligner på festet, men som var av høyere kvalitet. Den måtte vente til den var hennes, for den kom fra Holland. Cecilia hadde det ikke travelt, hun var veldig spent på at motorsykkelen hennes uansett ville ha et vedlegg. Heldigvis var hun veldig energisk, hun trengte ikke flere vitaminer, hun sov ikke om natten heller, av for mye ekstase at kanskje eieren av biltjenesten ringer henne for å komme og hente attachéen hans.

En måned senere får hun et e-postvarsel fra biltjenesten om at delen er klar og hun kan komme med motorsykkelen for å feste den på sidene. Cecilia kom med noen mørke sirkler, for lenge hadde hun håpet å være klar på kortest mulig tid. Han skulle tre ganger inn på kornåkeren. Men det er greit, han led ingenting, han kom trygt frem til biltjenesten. Mennene der passet den til ham, den passet bra, den vinglet ikke, det var ingenting å mistenke. Det trodde i hvert fall Cecilia ved første øyekast. Men han kjørte ikke engang motorsykkel med vedlegg for å se hvordan opplevelsen i seg selv føles. Han startet motorsykkelen for å reise hjem. På vei hjem følte hun at festet var litt vanskelig å bære, at motorsykkelen ble vanskeligere å håndtere på grunn av det, spesielt når hun måtte svinge, venstre, høyre, hvor hun måtte. Hun lar imidlertid ikke dette ta motet fra seg, hun går hele tiden med attachen, helt til en ganske tragisk hendelse får henne til å ombestemme seg.

En varm augustkveld gikk han på shopping på hypermarkedet i området. Etter å ha fått alt han trengte for å lage lasagnen, la han posen med de kjøpte produktene i vedlegget. Hun forlot butikkens parkeringsplass, mens hun gikk nedover en humpete vei, fordi hun bor i utkanten og det er slik veiene er, på et tidspunkt kjente hun noe rart, som om tilbygget hun bar på hadde gått av. Han tok ikke feil i det hele tatt. Attachen ankom maisåkeren, alle produktene hennes var på sletta. Hvordan kan hun fortsatt tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forholdene? Cecilia ble stum, hun tenkte at i stedet for sekken kunne det like gjerne vært en person. Hun likte ikke konsekvensene av sitt hensynsløse ønske, så hun annonserte i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og kjøpte en ferdig lasagne for pengene.

Cu tine, simt o umbră de pace în vreme de război.

     Doar tu îi poți trezi... cu vocea ta ademenitoare- fluturii. Si e suficient de o privire doar... de o atingere pe pielea-mi rece. Deseori îmi aduc aminte de tine... cum îmi luai mâna în mâna ta... întorcându-mi palma către ochii tăi în care obisnuiam să mă înec... și îmi priveai cu atâta entuziasm linia vieții. Apoi îți luai mâna ta, întorcându-ți palma către palma mea.... Se atrăgeau ca doi magneți... Ai lipit-o de a mea și îmi ziceai: Uite cum s-au intersectat liniile vieții noastre. Si îmi strângeai palma-mi rece în palma ta caldă transmițând semnale inimii mele... Si îmi strângeai palma în palma ta atât de strâns... îmi simțeai pulsul... fiecare bătaie de inimă. Îmi simțeai iubirea, pe care ți-o purtam.... cum mai trăiește în venele mele... Si erai extrem de fericit.

 Si erai atât de fericit... iar eu tot stăteam și te priveam... Te admiram. Si din când în când... cu dosul palmei îmi ștergeam ochii uzi de fericire. Si nu mă mai săturam să îți admir chipul tău plin de venin care îmi făcea ca sângele să clocotească.

     Îți dezlipeai palma de palma mea și îmi priveai linia vieții, iar cu degetul mare, ce deseori îmi mângâia buzele-mi însetate de tine, treceai peste ea. Si îmi ziceai : Privește linia vieții tale. Sunt aici ( și mi te arătai la un capăt al liniei) și destinul meu ( arătându-mă pe mine la celălalt capăt al liniei).

    Îți ridicai privirea. Direct în ochi mă priveai, ștergându-mi una câte una lacrimile... de fericire evident. Privindu-mi chipul, îmi vei mângâia obrajii de o piele catifelată. Si cu vocea ta, asemeni cântecului de vioară îmi vei spune: De ce plângi? Tu ești destinul meu. Si sensul meu e să te iubesc. După cum și o fac. Asta mă face fericit. Cu adevărat fericit. Apoi mă vei strânge la pieptul tău. Vocea ta va pătrunde în timpane... le va da o culoare.

     Vei adora pur și simplu momentele petrecute în doi.... ca și mine de altfel. Îmi vei ține mâna în mâna ta... atât de strâns... Îmi vei duce mâna către pieptul tău... cu palma îți voi atinge musculii... îți voi simți inima bătând. Îmi vei privi ochii de un căprui intens, și cu zâmbetul pe buze îmi vei șopti la urechea stângă: Simți cum bate? Eu voi închide ochii și având același zâmbet pe buze, îți voi răspunde: E inima. Si vei recunoaște cu ușurință... că sunt drogul tău. Involuntar.

    Si, viața noastră se va măsura în momentele petrecute în doi, în bătăile inimilor noastre.... vor bate unison. Si, viața noastră se va măsura în intensitatea momentelor.
    Îmi vei alinta buzele cărnoase... cu atingerea buzelor tale... roze. Vor avea un gust....dulciu....mmmm.....ce-mi va da noi și noi forțe.

     Mâinile noastre iarăși se vor întâlni. Cu ochii închiși, îți voi strânge palma în palma mea. Degetele mâinii stângi se vor amesteca cu ale tale. Degetele mâinii drepte vor trece prin șuvitele tale. Sângele va fugi prin vene... Fluturii se vor trezi... Îmi vor ataca iar și iar.... inima-mi bolnavă de iubire... inima vrăjită de ochii tăi... vrăjită de tine.

( către A. Gaidulean)

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Isländsk glass

(väl, inte precis isländskt men ni fattar, hämtat från Island)

Klockan är 9 på morgonen, det är fortfarande mörkt, det är också normalt eftersom vi är väldigt nära polcirkeln och vi går till McDonald's i Reykjavík, ungefär den enda som fortfarande kan hittas på Island, efter att ett dekret gavs i landet inte till restauranger som säljer snabbmat byggs också. Eftersom det är den enda kvar ser vi ingen anledning att inte ta vara på möjligheten, så vi går för att se vad de har på menyn och vad det verkar så är de flesta smörgåsarna varianter på samma tema, diversifierade versioner av hamburgaren- Filet-O-Fish. Vi får två rätter Filet-O-Fish, en med lax, en med öring, två stora portioner pommes, eftersom de är min favorit på varje meny på McDonald's, från vilket land som helst, chokladmuffins och framför allt desto mer viktigare, isländska McFlurry. Den skiljer sig från resten av Europa genom att den är mycket kallare, klimatet hjälper den också att bevara sig själv, den är mycket mer konsekvent i konsistensen, mer frostig och har en intensiv nyans av blått med bitar av stracciatella också blå, vilket det verkar konstigt för mig. De använde blå matfärg som har E407 i sin sammansättning, det är de som hävdar att de inte vill ha processad mat, att de vill att allt ska vara så naturligt som möjligt.

Vi smakar på isländska McFlurry. Den är god...låt oss ta en tugga till,...den är fantastiskt god...och en sak till, låt oss inte glömma smaken...ja, vi har det, det är också den bästa McFlurry vi någonsin smakat. dåligt att det är så långt hemifrån. Vi tror dock att McDonald's-restaurangen på Island följer ett visst tema, förutom pommes fritesen, hela menyn liknar en krog som ligger vid havet, servetterna är också blå med fisk ritad på dem, glasen är skrivna med meddelanden som, , Redo för ett marint äventyr?", allt är i blå nyanser i rummet. Intressant nog hittar vi också McDonald's på Island, det är väldigt annorlunda från alla andra vi har sett hittills.

Eftersom vi gillade glassen från isländska McDonald's så mycket går vi för att smaka på andra smaker och glasskulor från de lokala gelateriorna, nämligen Isbúð Vesturbæjar. Och här har de en massa sortiment som vi kan välja mellan. Vi tar kakao och pistagenötter. Och dessa är de bästa. Island, jag vill gratulera dig, du är den bästa glassmakaren jag någonsin träffat. Det du erbjuder, kanske för få eller ingen erbjuder längre. Du har specialiserat dig på att förvandla kylan till något konstnärligt, behagligt att se på, känna och smaka, synestesi på alla sätt.

       De la vârsta de aproape 12 ani am devenit un ateu care propovăduia cu tărie aproape zilnic inexistența lui DUMNEZEU.Pe când aveam aproape 21 de ani pe la amiază, în luna Aprilie a anului 1967, imediat după terminarea cursului de Statica și Dinamica Construcțiilor mergând pe stradă, deodată în mintea mea am simțit că Cineva comunică cu mine telepatic:
       - Cineva:"Tu spui că pomul pe care acum îl vezi este de natură materială și susții cu tărie că acel pom nu a fost creat de Cineva anume."

       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Tu spui că Soarele care luminează și încălzește tot Pământul este de natură materială și susții cu tărie că Soarele nu afost creat de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Noaptea pe Cerul senin vezi mii de stele și tu spui că ele sunt de natură materială și că nu au fost create de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Cine crezi tu că a făcut acest imens spațiu în care există miliardele de stele și există și Pământul cu toți copacii, cu toate animalele și cu toți Oamenii și deci exiști și tu?"
       - Eu (fiind pe stradă am răspuns cu glas tare două cuvinte):
"EXISTĂ DUMNEZEU!"

       După ce am spus cu glas tare "EXISTĂ DUMNEZEU",  Acel Cineva a încetat să mai comunice telepatic cu mine și atunci m-am uitat în jur să văd dacă nu este vreun om care să fi auzit ceea ce am spus eu și doar o femeie era cam la vreo 20 de metri înaintea mea dar aceasta nu a întors capul spre mine...
       De atunci am început să cred cu tărie că DUMNEZEU EXISTĂ și că EL ESTE UNICUL CREATOR al Universului.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Byggingarframkvæmdir plús eitthvað bull

Cecilia og eiginmaður hennar ætla að flytja í nýtt hús. Þeir héldu áfram að leita á netinu að auglýsingum frá fasteignasölum. Í grundvallaratriðum er það ekki flókið hvað þeir vilja, íbúð með þremur herbergjum, tveimur baðherbergjum, stofu, tveimur svölum, frá þeim sem fundust, sem hafa enga veggi eða glugga (vegna þess að Cecilia finnst gaman að sitja í sólinni, að brúnast) , eldhús, en einnig geymslupláss fyrir skókassa. Flest rifrildi byrja á þessu geymsluplássi, eiginmaður Ceciliu er ekki sammála. Hann telur að staður þessara kassa gæti verið rétt á svölunum. Auk þess myndi geymslupláss ekki leyfa honum að lengja baðherbergið sitt með hengirúmi. Nánast maðurinn vill hafa opið baðherbergi.

Þeir líta í kringum sig, leita að tilboðum, þeir taka eftir frekar hagstæðari, þriggja herbergja íbúð eins og þeir vildu, en ekki miðsvæðis í borginni, heldur einhvers staðar í útjaðri borgarinnar, í norðvesturhluta borgarinnar. Staðsetningin mun í rauninni ekki fullnægja þörf Ceciliu fyrir sól og hlýju, en hvað getum við gert, við getum ekki haft þau öll, við verðum samt að gefa upp hluta af þeim valforsendum sem þau hefðu viljað fyrir framtíðarhúsið sitt.

Þeir fara um níuleytið á miðvikudaginn til að tala við smiðirnir. En strax frá innganginum hefur Cecilia undarlega tilfinningu. Maðurinn spyr hana hvers vegna ekki væri gott að vera þar. Hún byrjar á ýmsum ástæðum: að það er langt frá leikskóla drengsins, frá píanótímanum hans, frá ráðhúsinu, frá snyrtistofunni sem hann snýr að, frá hvaða verslun sem er þar sem hann gæti verslað.

Við þessu öllu svarar eiginmaðurinn mjög "gáfulegt" svar:,, það eru almenningssamgöngur". Cecilia kvíðin:,, Þannig að þú ætlar ekki að hjálpa mér að flytja frá einum stað til annars?".

Eiginmaður Ceciliu er aftur með línu sem fær okkur til að velta fyrir okkur hversu trúr og hollur hann er sem eiginmaður: „Þú ert með leyfi fyrir alla flokka, þú vilt í raun ekki einu sinni fara á vespu, það eru leigubílar sem þú getur hringt í hvenær sem er. tími dags og frá nóttu." Cecilia er enn grimmari:,, Þú veist eitthvað, ég fékk leyfin mín fyrir sjálfa mig, til að sýna sjálfri mér að ég get, hvað er mér að kenna að í umferðinni hef ég verið með alls konar skrítna, eins og þú, hver vill virkilega rekast á mig? Ég er hræddur um svo marga þátttakendur í umferð." Eiginmaðurinn segir við hana feimnislegri röddu: "Jæja, ég skal hjálpa þér með ferðirnar."

Hlutirnir róast í augnablikinu, þeir tveir fara til að tala við smiðirnir. Þeir gefa þeim uppdrátt af íbúðinni, svo þeir geti séð allar byggingarlistar upplýsingar nánar. Eiginmaðurinn sér minna baðherbergið sem hann vill gera að opnu rými. Cecilia byrjar með gagnrýninni og siðferðislegri rödd: "Ég skil ekki hvers vegna þú þarft opið baðherbergi?" Hvar hefur þú séð þessa baðherbergismódel áður? Á kránni?!"

Maðurinn segir að hann vilji hana vegna þess að hann hafi nýstárlegar hugmyndir, ekki íhaldssamar, til að sjá hlutina einhliða eins og Cecilia, hafa alla veggi fallega raðað, einn til að halla ekki í 95 gráður og að þörf Ceciliu fyrir fullkomnun stíflar hann, hindrar. , finnst eins og allt sé staðnað vegna dæmigerðra óska hennar.

Cecilia roðnar, þegir en tekur eftir hlutunum. Cecilia segir:,, Og mér sýnist sem svo margt vanti, ég myndi ekki vera hér, það er tómt rými.“

Smiðirnir segja við hann: „Það er tómt núna, því það eru engir hlutir, við náðum varla að byggja veggina, þegar þú flytur hingað muntu sjá að húsið fer að taka á sig mynd, þú munt skreyta það eins og þú vilt, sérsníða , og allt það."

Cecilia talar við eiginmann sinn, hún vill sannfæra hann um að fresta flutningi þar til sonur hennar klárar leikskóla því hann er mjög tilfinningaríkur strákur og allar meiriháttar breytingar gætu haft óþægileg áhrif á námsárangur hans.

Eiginmaðurinn er ekki sammála, hafnar tillögu Ceciliu og lofar húsbyggjendum að hann flytji inn um leið og íbúðin er byggð, innréttuð, múrhúðuð. Hann tekur þó undir að geymsluplássið fyrir skókassana sé í opnu baðherberginu.

Cecilia lætur undan, hún sér að hún hefur engan til að tala við hvort sem er, hún er með eina síðustu beiðni áður en hún flytur úr íbúð ömmu og afa, nefnilega: að fara varlega með öll 20 málverkin frá ömmu og afa, missa þau ekki, klæða sig. Ekki slíta grindina á þeim þegar hann tekur þá út úr bílnum og fer með þá í íbúðina. Hann lofar að fara varlega, missa þá ekki, klóra þá, snerta handrið og svo framvegis.

Flutningsdagurinn kemur, á föstudegi, hann er ekki einu sinni búinn að sækja drenginn á leikskólann, hann er ekki með áttavita í töskunni, engin kort, né "Maps" forritið uppsett á símanum, hann hefur að giska á hvar nýja heimilið er Ef honum gengur vel heima, ef ekki, þá sefur hann á götunni.

Málverkin hennar Ceciliu, greyið, sitja í skottinu við hliðina á tveimur Aqua Carpatica vatnsflöskum, poka fullum af kössum af Cremșnit, annar poki með átta pökkum af hveiti, fiskabúr, ég veit ekki hversu margir kassar af servíettum, tuskur og allt það.

Um leið og hann ber þau er hann varkár við hvert fótmál sem hann stígur á, en vegna þess að hann er með fimm í annarri hendi og fimm í hinni, klórar hann ramma málverks sem hann heldur í hægri hendi. Ceciliu grunar ekki hvað hefur gerst fyrr en eiginmaður hennar festir hann við vegg. Cecilia með sína lipru sjón, arnarauga sem tekur eftir jafnvel minnstu galla við +1,75 díóptri, sér rispuna. Hann segir við manninn:,, Á morgun vil ég að þú farir í kínversku búðina á litla markaðnum og kaupir nýja en samt gyllta ramma eins og þessa. Ég get ekki horft á þetta málverk, þú ert búinn að eyðileggja það með kæruleysi þínu!“ Og í alvöru, hvaða gæfa var þetta? Þetta var bara málverk af loðnum köttum.

Eiginmaðurinn spyr hana:,, En er ekki hægt að gera við það með lími?" Cecilia pirruð yfir svona óhæfni,, Nei, það er ekki hægt að laga það með lími. Það er rispað, það vantar ekki bita af rammanum... "

Eiginmaðurinn veltir fyrir sér orðum Ceciliu fyrir utan:,, Kona sem veit ekki hvað hún vill heldur vill ekki lím, ég gef henni ástæður til að vilja lím.“ Og hann heldur áfram að gera enn hugrakkari, brýtur fiskabúrið inn. skottinu. Cecilia sér allt af svölunum, sendir henni skilaboð í símann um að kaupa líka nýtt fiskabúr í kínversku versluninni og hugsanlega nýja fiska úr dýrabúðinni, á meðan hún berst við að endurlífga alla sem voru í því fiskabúr, setja þá á krana, undir vatnsstraumnum og í blómavasa.

Hvað skal gera? Eiginmaður Ceciliu hefði átt að vita að „flýti spillir starfinu“.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Başlangıç önemli

Başlangıç, heyecan verici olduğu kadar zor da. Kalbinizde çok çeşitli deneyimler, duygular, ruh halleri ve hisler taşıyorsunuz. Birçoğu belki de çok beceriksizce aktarılıyor, ifade ediliyor; şu anda durum böyle. Beceri oluşturma, arama, keşifler, keşifler, hatalardan ve başarısızlıklardan ders alma, daha çok test ettiğiniz, başladığınız şeye devam etmek istediğinize ikna olmadığınız bir dönemdir. Bazen de ya kendimizde ya da çevremizde aradığımız yeni bir yaşam evresinin başladığını biliriz.

Her ne olursa olsun, başlangıç önemlidir, çeşitli yarışmalara katılmış ve ne olduğunu bilmiyorum iyi bir sporcu hayal edin, desteği olmasaydı, desteği olmasaydı yine de oraya ulaşır mıydı? Öğrenme stiline ve ihtiyaçlarına göre koç bulma şansınız var mı? Kesinlikle değil.

Aynı şekilde belki bir marka hayal ediyoruz, başarılı olur muydu, destekleri, reklamları, tanıtımları olmasa bu kadar kişi oradan alışveriş yapar mıydı bilmem kaç sosyal medya kanalı? Hayır elbette hayır, dünyanın bu markanın varlığından haberi bile olmayacaktı.

Başlangıç, daha önce olandan kopmayı ifade eder. Önceden planlanmış veya planlanmamış olabilir; bu, neye başlamak istediğimize bağlıdır. Mesela bale derslerine kaydolmak istiyorsak evet başlangıcı planlayabiliriz, o zaman bile eğitmen belirlenen tarihe kadar doğum izninden dönmezse bu pek planlanamaz. Doğum iznindeysek doğum planlanamıyor, bırakın gününü, saatini, doğum yapacağımız ayı bile seçemiyoruz. Bir anda oluyor. O zaman hem bizim hem de çocuğun bir başlangıcı, birlikte yürüyeceğimiz yeni bir yolu olur. Çocuğun hayata nasıl başlamasını istediğimiz önemlidir. Ebeveyn olarak çocuğun neye sahip olmasını istediğimizi biz seçebiliriz. Sevgimizi sadece ona para ve paketler göndererek ifade ediyoruz. Çalıştığımız ülkeden hangi oyuncağı bilmiyorum ama bu arada çocuğumuza bir yabancı mı bakıyor? Sonradan çocukla aramızda engeller, kısıtlamalar çıkacak diye şaşırmayalım. Çocuğa yakınlık ve iletişim eksikliği onun gelişimini etkiler çünkü asla onlar tarafından istenildiğini hissetmezdi. Yalnızca biyolojik ebeveynlerini hatırlayacak, ancak onları kelimenin tam anlamıyla ebeveyn olarak tanımayacaktır.

Diğer kutupta ise ülkede kalmayı seçen ebeveynler var. Yarın belirsizlikleri doğurur, kendimizi zannettiğimiz belirsizliklerin yarattığı bu stres, eğer kendimizi kontrol etmeyi bilmezsek ve onların istediklerini yapmasına izin vermezsek çocuğa da yansır. Daha sonra ebeveynler çabuk sinirlenir, çocukla birdenbire saçma sapan, aslında saçma sapan konuşurlar. Bebeklik döneminin ilk döneminde çocuğa çok dikkat ederiz çünkü onun zihni sünger gibidir. Her şeyi, her kelimeyi, hareketi, ses tonunu özümseyin. İstemeden de olsa bu başlangıcı kendine mal edecektir. Ruh hallerini, düşünceleri, izlenimleri, tutumları ele geçirecek. Eğer bu gerçekleşirse çok yazık olur. Her açıdan çok güzel büyümeli çünkü ailesi onu en iyi okullara, en iyi liselere, en çok hayalini kurduğu üniversiteye götürürdü ve bilmiyorum nereye, bu boşuna olurdu. 1.90 boyuna ulaşırdı, iyi gelişmişti, atletikti ve eğer içimizde kendimizde saklanan, zamanla farkına varılmayan, ifade edilmeyen, iyileşmeyen travmaların bir karışımını bulursak nasıl olur bilmiyorum. Dışarıdan güzel görünürdü, ama içeriden hiçbir ruhun onun gelişimine dahil edilmediği görülecekti, çünkü kesinlikle en değerli olan şeyden, şefkatten ve insanlıktan yoksun kalacaktı. Sırayla hangi aileyi bulacak? Bu aileden hangi nesillerin çıkacağı vb.

Tıpkı ağaç gibi ruhun sıcaklığına ihtiyacı var, onu diktiğimizde sulamanın yanı sıra düz ve kalın büyümesini sağlıyoruz, her yönden iyi gelişmesi için güneşin sıcaklığına da ihtiyacı var.

Bazen başlangıç; spor yapmak, bisiklete binmek, yeni tarifler yapmayı öğrenmek vb. anlamına gelebilir. Ancak dikkatli olun, yalnızca YouTube'daki videoları izleyerek öğrenilemeyecek bir şeyi öğrenmeyi seçerseniz ve bu iş için eğitmenlere veya öğretmenlere ihtiyacınız varsa, en azından minimum düzeyde öğrenmeye istekli olan birini aramaya çalışın. o beceriyi öğrenme arzunuzu, o açıdan daha bağımsız olmaya yönelik içsel motivasyonunuzu, korkularınızı anlamak, tam beceremediğiniz yerde size destek olmak, o engeli birlikte aşmak. Aksi halde siz de acı çekersiniz, o kursa para ödediğiniz için de hayal kırıklıklarıyla, sinirlerle dolarsınız ve eğitmenin size ayıracak zamanı yoktur, her zaman başkaları vardır, sizin de ödediğiniz onca parayla, hep size karşı onları önceliklendirir. tercih edilenlerle aynı miktarda para.

Okul derslerinde olduğu gibi 9 zeka türünün var olduğunu öne süren çoklu zeka teorisi de vardır. Neden bazı öğretmenlerin hâlâ öğrencilerinin konularında iyi olması gerektiğini düşündüklerini bilmiyorum. Eğer az matematik bildiği için onu sınıfın önünde herkesin önünde küçük düşürmeyi seçerse, o dersten sonra onu finanse etmek, terapi seanslarına gitmesi için ona para vermek, korkusunu iyileştirmek onun için adil olacaktır. başarısızlık, burun kanamasına yol açan kaygı, mide bulantısı, baş dönmesi, uyku ve kalp ritmi bozuklukları. Eğer matematikte iyi değilse, bu kesinlikle sorun değil; belki kendini daha iyi ifade edebiliyor, resim yapmada, perküsyonda, dillerde, sporda ve diğer konularda daha iyi. Ona hiçbir şey yapamaz, zaten bilmez ve anlamaz, kendisi için ve onunla hiçbir şey yapılamaz, hayatta hiçbir şeyin bir anlamı olmaz diye etiketlemek kesinlikle doğru olmaz. ve bunun gibi her türlü senaryo. Her insan benzersizdir; uygulanması, üzerinde çalışılması ve geliştirilmesi gereken kendine has nitelikleri vardır. Eğer matematik öğrenemezse hiçbir şey yapamaz diye modası geçmiş bir düşünceye sahip olan ebeveynlerin ve öğretmenlerin yapması gereken şey budur. Meraktan soruyorum, matematik fakültesi mezunları mezun olduktan sonra tatmin oluyorlar, kaç tanesi istedikleri şeye giden yolda her adımda engellerle doluyken ve hatta liyakat ve bilginin artık hiçbir önemi kalmamışken matematik öğretmeye başlıyor? 10 kriterden oluşan listeden sadece bir tanesine uymadı, yoksa hepsine sahipti ve asla kabul edilmedi mi? Matematiği sevenlerin bile gidemeyeceği bir yola onları zorlamanın ne anlamı var? Bırakın çocuklar, öğrenciler, her türden öğrenci, kendilerine ne kadar çok ya da az uygun olursa olsun, kendi yollarını seçsinler! Onları daha iyi tanıdığınızı, ne istediklerini, neyi arzuladıklarını sezdiğinizi düşünerek kendinizi başkalarının yerine koymayın. Kendi başınıza yaptığınız hataları düzeltmek, başkaları size hata yapmanızı tavsiye ettiği için yapılan hataları düzeltmekten çok daha kolaydır.

Duruma göre değişir, eğer daha uysal bir çocuksa, depresif olmasına, kendisiyle barışık olmamasına, öfke dolu olmasına ve gizli hayal kırıklıkları biriktirmesine rağmen durumu kabullenecek ve onunla baş etmeye çalışacaktır. Ama eğer itaat etmeyen, kendi kararlarında ve tercihlerinde bağımsız olmak isteyen bir doğadan bahsediyorsak, o zaman giderek artan okul terk oranlarına ulaşma riskiyle karşı karşıya kalıyoruz. Orada konuşulan hiçbir şeyde bulunmuyorken, o arkadaş-bilgi dersine niye gideyim, hiçbir şeyin ona uymadığını ve ona uymadığını düşünürdü. Bu nedenle ebeveynlerin çocuklarını anlamaları ve onları hayatın her önemli aşamasında desteklemeleri tavsiye edilir.

Daha az hoş yönlere odaklanmış olsam da bunlar her başlangıcın gerçekliğinin bir parçasıdır, sonuçta başlangıç en karmaşık olanıdır. Bu süreçte her şey daha basit, daha akıcı hale geliyor ve her şey çok daha yaşanmaya, deneyimlenmeye, hissedilmeye değer bir deneyime dönüşüyor. Her gencin yaşamının her aşamasında karşılaştığı kişilerin elbette kendine has güzellikleri vardır.

O halde bize ellerinden geldiğince destek olan, belli bir yaşa kadar bize imkanlar veren, kıyafet, aksesuar, alet edevat falan veren, bizi hem yemekle besleyen, hem de olumlu duygularla besleyen anne ve babalarımıza teşekkür edelim. bir hap, her düşüşten sonra yaralarımızı sardıklarını, faydasız olduğunu düşündüğümüzde depresyonumuzu hafiflettiklerini, bizi inceleyecek, analiz edecek ve çoğu durumda bize neyin daha iyi geleceğini söyleyecek sabıra sahip olduklarını, yürüdüklerini parklardan, sanat galerilerine, dondurmacılardan, şekerlemecilere, müzik ve güzel tatlar edindirdiklerini, bize ilk talimatları, hayatın ilk kullanım kılavuzunu verdiklerini.

Eğitimcilere, öğretmenlere, profesörlere de teşekkür ediyoruz, çünkü onlar da zamanlarının büyük bir kısmını bizimle geçirdiler, bizim yaşadıklarımızı onlar da yaşamış olabilir, sınav duyguları sadece bizim değil, onların da duygularıydı. Her iyi düşünceyi takdir ediyoruz, kendimizi iyi hissetmediğimizde sınıftan ayrılmamıza izin verdiklerinde, bizi düzelttiklerinde, bizi zorladıklarında Bilmiyorum hangi rekabeti, bize açıkladıklarında, ne zaman hecelediğimizi, okuduğumuzu bize yeni şeyler öğrettiklerinde, kaderlerimizi değiştirdiklerinde, hayatımıza anlam kattıklarında, zamanımızı daha iyi yönetmemize, bu kadar dağınık olmayı bırakmamıza yardımcı olduklarında onlarla birlikteydik.

Gelişmemize, faydalı değişimler geçirmemize yardımcı olan, bizi koruyucu kanatları altına alan herkese kalbimizin derinliklerinden teşekkür ederiz.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Trop de sensibilité

Une mauvaise sensibilité est bonne à sa manière. Il est bon d'être sensible, d'exprimer ses regrets quand quelqu'un a vécu des événements moins agréables, d'être avec lui, de l'écouter, de le rassurer, de le comprendre, d'apaiser ses souffrances, de soupirer avec lui, de pleurer avec lui. eux, de les envelopper quand ils ont froid, de les panser quand le chat les griffait (que c'était aussi de leur faute s'il les griffait, car ils ne savent pas jouer avec), de leur mettre un sac de glace du frigo sur une entorse à la cheville, essuyer leurs larmes, leur donner des médicaments pour faire baisser la fièvre, du baume à lèvres pour éviter qu'ils soient aussi gercés, désinfecter leurs cuticules qui saignent alors qu'ils ne savaient pas comment faire leur manucure, ils voulaient avoir des ongles plus longs qu'ils n'en avaient naturellement, parce que c'est la mode, et maintenant ils n'ont que du sang dessus, mettons des moustiquaires, pour qu'ils ne les mordent pas trop, sucent leur sang, ne transmettent pas le paludisme ou la fièvre jaune, prenons des insecticides, s'ils insistent encore pour entrer dans la maison, installons également un ventilateur pour disperser l'odeur des insecticides, gardons la fenêtre entrouverte pour que les moustiques n'entrent pas et que l'odeur de l'insecticide ressorte. Ajustons la chaudière pour qu'elle fournisse également de l'eau chaude, et pas seulement de l'eau froide, car cela nécessitera encore plus de soins. Les économies ne prennent pas vraiment en compte les besoins individuels des gens, elles correspondent davantage aux besoins égoïstes d’un seul homme.

Ne lésinons pas non plus sur les suppléments qui renforcent le système immunitaire, comme la vitamine C, qui a un goût délicieusement citronné et ne coûte pas trop cher, elle est abordable, vous pouvez l'obtenir à partir d'une simple limonade, alors n'avons-nous pas de raisons de nous abstenir de l'acheter .

Procureons-leur des chemisiers épais et moelleux, seulement bons pour rester à la maison. Prenons leur masque de soin visage, masque qui prévient l'apparition précoce des pattes d'oie et des rides d'expression. Nous sommes trop jeunes pour avoir des rides!

En général, la sensibilité est sœur de la générosité et de l’attention, mais que faire lorsqu’elle devient incontrôlable, atteint de nouveaux sommets, n’a plus de limites ? Est-ce encore une sensibilité bénéfique, saine et bien comprise ? Non bien sûr que non. Déjà quelque chose dans notre manière d’être grince, et cette sensibilité en est le principal symptôme. Il conviendrait de se poser des questions : « Pourquoi suis-je comme ça ? », « Est-ce que j'exagère ? », « Qu'est-ce qui me fait réagir si intensement à des choses essentiellement triviales ?

Vous trouverez la réponse perdue quelque part dans votre passé. La sensibilité dont nous parlons résulte-t-elle d’un épisode traumatisant de la vie ? Vous n'avez pas mis autant de temps que prévu à un examen et depuis, vous avez décidé de tout abandonner en pensant que cela ne sert plus à rien ? Ne vous a-t-on pas offert les opportunités que vous espériez ? Avez-vous été incapable, en raison des circonstances, de faire quelque chose que vous aviez prévu de faire ? Si la réponse est « oui » à au moins la moitié de ces questions, alors nous ne parlons pas exactement de sensibilité, mais d'une réaction indésirable à des choses qui se sont produites, qui nous ont blessé momentanément et ont laissé derrière elles une blessure non cicatrisée.

Comment une telle blessure pourrait-elle être guérie ? Le gratter de plus en plus. Assis et analysant, d’où vient cette colère accompagnée de sensibilité ? Tu as eu le courage d'aller dans je ne sais quel collège suédois. Et à 19 ans, il faut vraiment du courage, pour prendre son avion, pour quitter la maison de ses parents, d'une ville de province, justement vers un grand centre universitaire. Et là que voir, le chemin de la réussite et des facultés intéressantes à passer dans le CV, n'est pas seulement parsemé de moments paisibles, qu'elle est celle qui aime crier, hurler, humilier les étudiants pour ne pas prononcer parfaitement cette langue du nord - le germanique, que je ne connais pas parfaitement les temps, que je ne maîtrise pas la grammaire et la syntaxe... toujours parfait ? Je ne sais même pas ce qui serait parfait, ni à quel point cela serait parfait, et je ne pense pas que la perfection subjective devrait avoir de l'importance.

S’il existait des normes objectives, alors oui, cela vaut la peine d’y adhérer et d’essayer de les atteindre, car ainsi les progrès peuvent réellement être mesurés et observés. Alors que s'il s'agit d'objectifs qu'une seule personne souhaite, les autres non, cela n'a aucun sens de se comparer, de toute façon nous ne pouvons rien apprécier ou peser de ce que nous entendons. Il est certain que celui qui humilie les étudiants parce qu'ils ne savent pas parfaitement a le cœur d'un forestier qui abat des arbres sur un tapis roulant sans regarder ce qu'il laisse derrière lui. Oui, les critères d'évaluation sont très objectifs, comment pouvez-vous, en tant que femme de 58 ans, qui ne s'est entourée que de suédois toute sa vie, considérer qu'un étudiant de 19 ans doit être votre égal en maîtrise, en compétence ? Nous sommes là pour apprendre, si nous étions nés prêts à apprendre, nous ne nous inscririons dans aucune spécialisation et c'est tout, de quoi aurions-nous besoin si nous le savions déjà ? N'était-ce pas moins cher, pas de loyer, pas de trajet en train, pas de dortoirs, pas d'abonnement à une bibliothèque, pas de nourriture et bien d'autres services publics ? C'est drôle ce qui arrive quand des femmes de 58 ans vous jugent selon leurs propres valeurs. C'est comme si un étudiant faisait méditer à un enfant de 8 ans. Il sait à peine écrire dans sa propre langue à ces années-là, encore moins en anglais, en français... Ne serait-il pas traumatisant de commencer à lui reprocher pourquoi il n'a pas eu le temps de maîtriser parfaitement le contenu ? Alors que? que la personne qui donne des cours particuliers devient vague dans son expression ? Le temps, c'est-à-dire qu'il aurait pu négocier avec sa mère pour lui demander de lui donner naissance à 5 mois et non à 9 mois, comme c'est normal, d'apparaître au monde plus tôt, d'apprendre plus tôt, simplement parce que c'est ce que la personne veut qui donne des leçons. Il y a aussi la question du temps terrestre. Tant que nous vivons sur la même planète, nous disposons tous du même temps, 24 heures, pas plus.

Cette perfection subjective d’autrui fait naître des sensibilités de toutes sortes. Cela n’a pas non plus de sens d’aspirer à y toucher. Nous ne savons pas ce que veut la personne qui n’est pas contente de nous. On ne sait pas ce qu'il pense, comment il pense, ce qu'il préfère, ce qu'il ne préfère pas, combien, quoi, comment et dans quelle mesure.

La perfection subjective des autres est paralysante, tant sur le plan émotionnel que factuel. Si l’étudiante est humiliée à chaque fois qu’elle ouvre la bouche, aura-t-elle toujours confiance dans ses chances de devenir une bonne suédophone ? Trouvera-t-elle encore la force, au plus profond de son âme, de continuer, de vouloir pratiquer, lire, se perfectionner, jusqu'à obtenir l'aisance, la cadence et la musicalité de la langue ? Non, il n'y a aucun moyen. Il avait de bonnes intentions qui se sont effondrées en cours de route.

La perfection subjective d'autrui ralentit, refoule. C'est comme si votre professeur planifiait chaque son, quand le dire et comment le dire. Cette technique d'apprentissage ne vous intimiderait-elle pas ? Où est la passion, le charme, la beauté la plus irrégulière et la plus polyvalente du langage ? Quand aurez-vous le temps de vous concentrer sur le vocabulaire, la grammaire, la syntaxe et ce qu'elle veut alors que l'accent est toujours mis sur la façon dont vous parlez ? Cela ne devient-il pas un obstacle que vous ne pouvez pas surmonter ? Corrigé comme avec les tests à choix multiples. Vous êtes arrivé à une question à laquelle vous ne connaissez pas la bonne réponse, même si vous y avez déjà bien répondu. Que fais-tu? Est-ce que vous restez coincé là-bas et n'avancez pas, simplement parce que là-bas vous ne savez pas ? Ce serait une grosse perte, tant pour l’évaluateur que pour vous (en premier lieu).

En réponse à la perfection subjective des autres, nous devons construire notre propre ensemble de valeurs, notre propre perfection, auxquelles notre attention doit être objective, pour plusieurs raisons : pour ne pas atteindre cette sensibilité qui nous empêche de faire ce que nous voulons et de ressentir même cela. nous évoluons, autant qu'il est humainement possible, sans être contraints par les autres, par d'autres aspects et par d'autres circonstances.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Bauprojekt plus etwas Blödsinn

Cecilia und ihr Mann planen den Umzug in ein neues Haus. Sie durchsuchten das Internet ständig nach Anzeigen von Immobilienagenturen. Im Prinzip ist es nicht kompliziert, was sie wollen, eine Wohnung mit drei Zimmern, zwei Badezimmern, einem Wohnzimmer, zwei Balkonen, von solchen, die weder Wände noch Fenster haben (denn Cecilia sitzt gerne in der Sonne, um sich zu bräunen). eine Küche, aber auch ein Stauraum für Schuhkartons. Die meisten Auseinandersetzungen gehen von diesem Lagerraum aus, Cecilias Ehemann ist anderer Meinung. Er denkt, dass die Kisten direkt auf dem Balkon stehen könnten. Außerdem erlaubte ihm der Stauraum nicht, sein Badezimmer um eine Hängematte zu erweitern. Praktischerweise wünscht sich der Mensch ein offenes Badezimmer.

Sie schauen sich um, suchen nach Angeboten, entdecken ein recht vorteilhaftes, eine Dreizimmerwohnung, wie sie es sich gewünscht haben, allerdings nicht im Zentrum der Stadt, sondern irgendwo am Stadtrand, im Nordwesten der Stadt. Der Standort wird Cecilias Bedürfnis nach Sonne und Wärme nicht wirklich befriedigen, aber was können wir tun, wir können nicht alle haben, wir müssen trotzdem auf einige Auswahlkriterien verzichten, die sie sich für ihr zukünftiges Haus gewünscht hätten.

Sie werden am Mittwoch gegen 9 Uhr morgens losgehen, um mit den Bauherren zu sprechen. Doch schon beim Betreten hat Cecilia ein seltsames Gefühl. Der Mann fragt sie, warum es nicht gut wäre, dort zu bleiben. Sie beginnt mit einer Reihe von Gründen: Es sei weit entfernt vom Kindergarten des Jungen, von seinem Klavierunterricht, vom Rathaus, von dem Schönheitssalon, den er besucht, von irgendeinem Laden, in dem er seine Einkäufe erledigen könnte.

Auf all das gibt der Ehemann eine sehr „intelligente“ Antwort: „Es gibt öffentliche Verkehrsmittel.“ Cecilia nervös: „Du wirst mir also nicht helfen, von einem Ort zum anderen zu gelangen?“

Cecilias Mann hat wieder einen Satz, der uns wundern lässt, wie treu und engagiert er als Ehemann ist: „Du hast eine Genehmigung für alle Kategorien, du willst eigentlich nicht einmal einen Roller fahren, es gibt Taxis, die du jederzeit rufen kannst.“ Tageszeit und Nachts.“ Cecilia ist noch wilder: „Weißt du was, ich habe meinen Führerschein für mich selbst gemacht, um zu zeigen, dass ich es kann, was ist meine Schuld, dass ich im Verkehr alle möglichen Spinner hatte,“ Wer will wie du wirklich mit mir zusammenfahren? Ich habe Angst vor so vielen Verkehrsteilnehmern.“ Der Mann sagt ihr mit schüchterner Stimme: „Okay, ich helfe dir bei den Ausflügen.“

Als sich die Lage zunächst beruhigt, begeben sich die beiden zu einem Gespräch mit den Bauherren. Sie geben ihnen einen Grundriss der Wohnung, damit sie alle architektonischen Details genauer sehen können. Der Ehemann sieht das kleinere Badezimmer, das er zu einem offenen Raum machen möchte. Cecilia beginnt mit kritischer und moralisierender Stimme: „Ich verstehe nicht, warum Sie ein offenes Badezimmer brauchen?“ Wo haben Sie dieses Badezimmermodell schon einmal gesehen? In der Kneipe?!!"

Der Mann sagt, dass er sie will, weil er innovative Ideen hat, keine konservativen, die Dinge einseitig sehen wie Cecilia, alle Wände schön arrangiert haben, eine nicht um 95 Grad geneigt sein soll und dass Cecilias Bedürfnis nach Perfektion ihn überlastet, blockiert Sie hat das Gefühl, dass aufgrund ihrer typischen Vorlieben alles stagniert.

Cecilia errötet, schweigt, nimmt aber Dinge wahr. Cecilia sagt: „Und es scheint mir, dass so viele Dinge fehlen, ich würde nicht hier bleiben, es ist ein leerer Raum.“

Die Bauherren sagen ihm: „Es ist jetzt leer, weil es keine Gegenstände gibt, wir haben es kaum geschafft, die Wände zu bauen. Wenn Sie hierherziehen, werden Sie sehen, dass das Haus Gestalt annimmt, Sie werden es dekorieren, wie Sie möchten, anpassen.“ , und all das.“

Cecilia spricht mit ihrem Mann, sie möchte ihn davon überzeugen, den Umzug zu verschieben, bis ihr Sohn den Kindergarten beendet, da er ein sehr emotionaler Junge ist und jede größere Veränderung unangenehme Auswirkungen auf seine schulischen Leistungen haben könnte.

Der Ehemann ist damit nicht einverstanden, lehnt Cecilias Vorschlag ab und verspricht den Bauherren, dass er einziehen wird, sobald die Wohnung gebaut, möbliert, verputzt ist. Sie akzeptieren jedoch, dass sich der Stauraum für die Schuhkartons im offenen Badezimmer befindet.

Cecilia gibt nach, sie sieht, dass sie sowieso niemanden hat, mit dem sie reden kann, sie hat vor dem Auszug aus der Wohnung ihrer Großeltern noch eine letzte Bitte, nämlich: vorsichtig mit allen 20 Gemälden ihrer Großeltern umzugehen, sie nicht zu verlieren, anzuziehen Ich werde ihnen nicht den Körper beschädigen, wenn er sie aus dem Auto holt und in die Wohnung trägt. Er verspricht, dass er vorsichtig sein wird, dass er sie nicht fallen lässt, sie nicht zerkratzt, das Geländer berührt und so weiter.

Der Tag des Umzugs kommt, es ist ein Freitag, er hat den Jungen noch nicht einmal vom Kindergarten abgeholt, er hat keinen Kompass in seiner Tasche, keine Karten, noch die auf seinem Handy installierte „Maps“-App, er muss raten, wo Das neue Zuhause ist. Wenn es ihm zu Hause gut geht, wenn nicht, schläft er auf der Straße.

Cecilias Gemälde, die armen, liegen im Kofferraum neben zwei Wasserflaschen von Aqua Carpatica, einer Tüte voller Schachteln Cremșnit, einer weiteren Tüte mit acht Packungen Mehl, einem Aquarium, ich weiß nicht wie vielen Schachteln Servietten und Lumpen und das alles.

Während er sie trägt, ist er bei jedem Schritt vorsichtig, aber weil er fünf in der einen und fünf in der anderen Hand hat, zerkratzt er den Rahmen eines Gemäldes, das er in der rechten Hand hält. Cecilia ahnt nicht, was passiert ist, bis ihr Mann ihn an eine Wand nagelt. Cecilia mit ihrem agilen Sehvermögen, ihrem Adlerauge, das selbst den kleinsten Defekt bei +1,75 Dioptrien erkennt, sieht den Kratzer. Er sagt zu dem Mann: „Morgen möchte ich, dass du in den chinesischen Laden auf dem kleinen Markt gehst und einen neuen, aber immer noch goldenen Rahmen wie diesen kaufst.“ Ich kann mir dieses Gemälde nicht ansehen, du hast es durch deine Nachlässigkeit ruiniert!“ Und wirklich, was war das für ein Vermögen? Es war nur ein Gemälde von pelzigen Katzen.

Der Mann fragt sie: „Aber kann man das nicht mit Leim reparieren?“ 

Der Ehemann denkt draußen über Cecilias Worte nach: „Eine Frau, die auch nicht weiß, was sie will, will keinen Kleber, ich gebe ihr Gründe, warum sie Kleber will.“ Und er schreitet zu noch mutigeren Taten, bricht das Aquarium ein Der Kofferraum. Cecilia sieht alles vom Balkon aus, schickt ihr eine Nachricht am Telefon, um auch ein neues Aquarium im chinesischen Laden und möglicherweise neue Fische in der Zoohandlung zu kaufen, während sie darum kämpft, alle, die sich in diesem Aquarium befanden, wiederzubeleben und sie hineinzusetzen vom Fass, unter dem Wasserstrahl und in einer Blumenvase.

Was zu tun? Cecilias Ehemann hätte wissen müssen, dass „Eile den Job verdirbt“.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melancholy

What shouting, what groaning in autumn ...

And how wildly the forest hums -

A horn resounds in the hollows,

And a sadder lament begins.

- Listen carefully now, my darling,

Don't be alarmed and don't weep -

Listen and hear how the hard earth

Is calling to us, from deep.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Forhistorisk fisk

Et team av australske forskere og romfarere har våget å delta i et oppdrag de aldri har hørt om før, nemlig å ta en tur med den nye Kepler 170-raketten. Raketten er egentlig en prototype, fortsatt i utviklingsfasen testing, men ble lovet at de ville bli belønnet for sin tapperhet hvis de returnerte trygt til jorden.

De tok risikoen de er utsatt for, innså at de kanskje ikke ser dagens lys igjen, de tok utfordringen, tok alt de trengte, fikk to typer utstyr (en for når de er i raketten og en annen for når den vil måne og de må gå til overflaten av Jupiters måne Europa). Oppdraget deres tar sikte på å utforske og analysere himmellegemet Europa, som flere teorier har blitt hørt om, men ikke noe konkret i hovedsak. Mysteriet er desto større at det ble gitt dette navnet "Europa", et veldig generisk navn, fordi det er Europas kontinent og dannelsen av Europa FM, men jeg ser noe kjent i dette navnet, tyder det ikke på en eller annen måte ideen om at det kunne love eksistensen av livsformer, det være seg mikroorganismer? Og hvis det er sant, så: Hvordan ville en dag på Europa se ut?, Hvor mange timer har en dag der?, Hva vil gjennomsnittstemperaturen være? , Er himmelen noen spesiell farge der, som hvordan ser vi på jorden?, Har de årstider eller er det evig vinter?, Gitt at det er en vannaktig planet, er det flo og fjære?

Våre modige forskere vil gi oss svar på alle spørsmål. Kontrolltårnet sørger for at alle nødvendige kontroller er gjort for å ta av og motorene starter, propellene spinner raskere og raskere, de er av. De går gjennom alle lagene i atmosfæren på planeten jorden, de rister så godt de kan, de kan ikke engang holde øynene åpne lenger og de har forlatt atmosfæren. Nå beveger raketten seg fortsatt mot Europa, men i et lavere tempo, som om den flyter, noe den faktisk gjør.

For å oppsummere reisen deres, vil jeg si at etter en måned ankom de Europa, en måned der de bare overlevde på hermetisk tunfisk, kapsler som erstatter daglige måltider, de er dehydrerte og bentettheten har gått ned. De har ikke badet på en måned, men suksess krever ofre.

De ankom, de kom seg ut av raketten, de gikk på overflaten av Europas frosne hav. Faren for å skli og forstue ankelen er ikke som på skøytebanen, for tyngdekraften er ikke som på jorden, jeg berører overflaten med føttene nå og da, ikke hele tiden, det er mer en hopptur. Med en laser som smelter, koker, gjør ethvert materiale flytende, slo de et hull i Europas overflate for å trekke ut prøver, prøver av liv, hva som helst. En elektrisk stang settes deretter inn i det hullet. Når den oppdager skapninger, vil den lansere et nett der den vil fange dem. Ikke en gang et kvarter har gått i jordtiden at de allerede har fanget noe. Hva er vitsen med å bli fanget hvis han ikke kan komme seg ut av det hullet fordi det er for lite? Utforskere forstørrer hullet med laseren. De trakk ut et stort dyr på størrelse med strandhvalene som er på nyhetene. Jeg legger ham i en kuvøse av hans størrelse og tar ham med i raketten.

Han virker ganske nummen, og dør allerede av å bli tatt fra sitt naturlige habitat.

En av forskerne tar et atlas om anatomien til marine dyr på Europa. Se på den fisken, den ser ut som en brasmer kombinert med en steinbit. Munnen er ganske interessant, nesen er firkantet og har bart.

Først trodde de det var en sjelden art fra Felinae Purcicae natāre-riket, men etter at de stakk ham for blod, var DNA-testresultatet mildt sagt sjokkerende.

Forskerne holdt fanget en frossen havkat, nærmere bestemt ferskvannet Nebelung. Han var en av de få undervannsnebelungene (ganske gamle ser det ut til) som faktisk bor i det stille vannet på månen Europa. Den var grå som Nebelung-kattene på jorden. Den har form som en fisk, men ifølge atlaset ville den være kattedyr. Så det kan ikke være noe annet enn en sel hvis den har både katte- og fiskeegenskaper.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Förhistorisk fisk

Ett team av australiensiska forskare och rymdutforskare har vågat delta i ett uppdrag som de aldrig hört talas om förut, nämligen att ta en tur med den nya raketen Kepler 170. Raketen är egentligen en prototyp, fortfarande i utvecklingsfas testning, men var lovade att de skulle belönas för deras tapperhet om de återvände säkert till jorden.

Genom att ta riskerna de utsätts för, inse att de kanske inte ser dagens ljus igen, antog de utmaningen, tog allt de behövde, fick två typer av utrustning (en för att sitta i raketen och en annan för när den ska måna och de kommer att behöva gå till ytan av Jupiters måne Europa). Deras uppdrag syftar till att utforska och analysera himlakroppen Europa, om vilken fler teorier har hörts, men inget konkret i huvudsak. Mysteriet är desto större att det fick detta namn "Europa", ett mycket generiskt namn, eftersom det finns Europas kontinent och bildandet av Europa FM, men jag ser något bekant i detta namn, tyder det inte på något sätt tanken att det skulle kunna lova existensen av livsformer, vare sig det till och med är mikroorganismer? Och om det är sant, då: Hur skulle en dag på Europa se ut?, Hur många timmar har en dag där?, Vad skulle medeltemperaturen vara? , Är himlen någon speciell färg där, som hur ser vi på jorden?, Har de årstider eller är det evig vinter?, Med tanke på att det är en vattnig planet, finns det ebb och flod?

Våra modiga forskare kommer att ge oss svar på alla frågor. Kontrolltornet ser till att alla nödvändiga kontroller görs för att lyfta och motorerna startar, propellrarna snurrar snabbare och snabbare, de är avstängda. De går igenom alla lager av atmosfären på planeten Jorden, de skakar så gott de kan, de kan inte ens hålla ögonen öppna längre och de har lämnat atmosfären. Nu rör sig raketen fortfarande mot Europa, men i en långsammare takt, som om den flyter, vilket är vad den faktiskt gör.