Fără apropouri

Cum adică ce cred despre tine? Doar n-ai vrea să-ți spun ce cred cu adevărat? Acesta e secretul meu! De obicei cred ce spui. Stiu că te înfurie faptul că nu poți scrie drept, fără corecturi, dintr-o suflare, și mă amuz. Umbli prin ploaie ca să-ți ascunzi lacrimile, plânsul, fiindcă nu scrisul sau picurii de ploaie te preocupă, ci eu. Ești atât de previzibilă! Zici că mă ții aproape pentru că te fac să râzi, dar n-o crezi nici tu, nu-i, în niciun caz, vina sau meritul meu că te gâdili. Bravezi cu o nerușinare dezarmantă, ca acum, când o dai în hiperbolă. Amesteci într-un colaj stăveziu, cu tentă sexuală, nucul, vântul și ploaia, atribuindu-le însușiri omenești, disimulându-ți, de fapt, fantasmele care te bântuie. Am observat că te fascinează bătrânul de la parter, „ ghiujul”, mare amator de femei, cum mi-ai spus zilele trecute, în ciuda vârstei, și țeși tot felul scenarii cu dânsul. Chestia cu vuum-vum ți-am spus-o chiar eu într-o seară când făceam dragoste, numai că el, spre deosebire de mine, are sudoarea „iodată” și un piston hidraulic imens, care, chipurile, te sperie. După câte te cunosc, n-aș crede!

Jucase teatru de la început, din prima zi, când îi căzuse în brațe. Simulase că se împiedică, iar el atent o prinsese la timp, prefăcându-se surprins. Îi simțise respirația dulceagă, de prunc, corpul, dorința, și se lăsase dus de val. instinctul său făcuse restul. Chiar și atunci, dar și după, nu-și putuse reprima tendința de a deturna sensul corect al lucrurilor, chestionându-l asupra unui aspect evident: Nu știu ce ai găsit la o femeie nemachiată și neinteresantă ca mine? O curiozitate, un joc, o aroganță? El nu-i răspunse pe loc, realizase deja că ea exprima contrariu, așteptând o confirmare perversă. Ce nostimă e? se gândi în timp ce-i săruta degetele subțiri, ca niște viermișori. Si cum mai vociferează când îmi simte mâna pe unde unde nu trebuie! Ai zice că se rușinează! Ale tinereții valuri…

Unde naiba o fi dispărut cireșul acela cu cireșe negre, amare? se gândi el într-o zi. Trecuseră ani de atunci. Privind pe fereastră îl văzu tot acolo și se bucură. Timpul trecuse și peste el, dar nu reușise să-l clintească. Cireșul e la fel, își zise, eu sunt puțin prăfuit! Se cam luase cu viața și uitase de dânsul, de cei din jur și de multe altele.

Spre seară o simți cuibărindu-se lângă dânsul. N-ai loc! o repezise ursuz. Îi țâșnise cuvintele de pe gură involuntar. Ea nu-i răspunse nimic, în schimb îl amețise încă o dată cu mirosul acela dulceag de lapte matern și, tot involuntar, o cuprinse în brațe. Era mai mică decât în ziua în care o cunoscuse, nu-și mai aducea aminte exact, dar senzația, prima senzație pe care o încercase, era aceasta. Afară începuse să ploaie mărunt. Stropii loveau anemici în geam, iar ea începuse să plângă.

- Gata! Gata! încerca el s-o liniștească. E doar o ploaie de vară!

- Nu ploaia mă sperie! îi șopti ea. Îi aud pașii pe scări! Fă ceva! Ghiujul!!! Eu nu pot să-l înfrunt, e cât crucea! Tu poți, știu că poți! Dacă faci asta îți promit următorul dans. Si așa n-am dansat niciodată!

Nu se schimbase deloc…


Категория: Проза

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Fără apropouri

Дата публикации: 26 ноября 2018

Timp de citire: ~5 min.

Просмотры: 2450

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Flagelare

Stiu că acolo

ești foarte singură

nu ți-ai luat șevaletul și vopselele în ulei

pensulele

cineva mi-a spus că le-ai aruncat pe fereastră

ai aruncat și tablourile vechi

în care ți-ai pus toată inimă

pe cele mai noi le-ai sfâșiat cu voluptate

ca Van Gogh

n-a scăpat nici regina Angliei

mâncând banane cu furculița

imaginea mea ai estompat-o

cu tușe grose de negru

pe-a ta cu violet

(culoarea mâniei!)                               

desființind orice legătură-ntre noi

inutil însă

fiindcă eu încă mai simt mirosul inefabil

al ceaiului de mentă și al pâinii prăjite

sărutul tău apăsat și  umed

în loc de bună dimineața

foșnetul mătăsos al furoului negru

cumpărat din Passage du Désir Paris le Marais

( de care nu te despărți niciodată!)

palma mea pe coapsele tale moi

ca lutul din mâna olarului

„obraznicule!”

cum să uit toate acestea

și multe altele

știute doar de noi

degeaba ai blocat liftul la etajul 57

voi urca și de data aceasta scările

întotdeauna a trebuit să urc scările

către tine

nu atât de multe

ce-i drept

dar a meritat

știu că n-ai sfâșiat tabloul lui Coreggio

cu Jupiter și jo

(care era o copie!)

nici acum n-am înțeles de ce-ți plăcea tabloul acela

(până la urmă o scenă banală de dragoste!)

și nu-ți plăceau tablourile noastre

pe care le-ai pictat și repictat

pe aceeași pânză

precum celebra Salvator Mundi

atribuită lui Leonardo da Vinci

și nerevendicată de nimeni...

Еще ...

Prezumții

faptul de a exista

de a fi real

( de a crede că ești real! )

Om

nu înseamnă nimic

omul n-are decât o viață

prea puțin

pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă

rațiunea

această povară a minții

este ruptă de viață

lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri

despărțită de drumuri

punctul din care privim spre infinit

fără să-l cuprindem

suntem prea mici pentru asta

prea scunzi

în raport  cu Calea Lactee

cu alte căi

cu Cosmosul

cu Dumnezeu

ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul

dintr-o aberație accidentală a materiei

și nu contenim să ne mirăm că suntem

(așa cum ne place să credem!)

fără să fim…

Еще ...

Preaplin

de la o vreme nu mai simți nimic

emoția e ca o rană deschisă

vezi sângele țâșnind

ca dintr-o fântână arteziană

coagulându-se

prinzând coajă

cicatrizându-se

și tresari ca din mijlocul unui vis

la dracu`

ce-a fost asta

și de ce naiba ai tras storurile

de ce frigiderul e gol

unde îmi sunt berile alea nenorocite

n-ai observat că afară a venit iarna

trageți o pătură peste tine

iubito

astăzi n-am chef

degeaba buzele mele ți se lipesc de umeri

nu m-ai tresari

ai pe față expresia aceea

ca atunci când sărutai moaștele Sfintei Parascheva

caști

lucru care n-are nimic în comun cu dragostea

nu mai e ce-a fost

îmi amintesc când te rupeam în fouă

ca pe-o grisină

îți trosneau oasele

ți se încordau mușchii

nervii

acum dormi nemișcată pe-o parte

cu spatele

îmi faci poze

cu diafragma deschisă la + infinit

iar mie mi-e foame

atracția s-a deghizat într-o senzație copleșitoare

de foame

mă duc să-mi cumpăr o doză de bere

și-o pâine

dar nu-ți promit că mă-ntorc prea repede...

Еще ...

Insectar

în ultima carte de poezie

 

am adunat toate insectele tăcute și netăcute

 

din viața mea

câte zece-douăzeci pe o pagină

pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie

pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat

în propriu sânge

Doamne

cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori

infestând cu otrava dorințelor noastre

altarele spiritului

alunecând cumva pe scara comună a evoluției

de câte ori răsfoiesc câte o pagină

plonjez în întunericul voluptos al trecutului

cu exuberanța poetului ucigaș de greieri

dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă

a copilului care înfige un bold într-un fluture

în cartea mea a mai rămas doar un loc

pe ultima pagină

destul pentru a lăsa să curgă acolo

o lacrimă

Еще ...

Pararel-isme

cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,

care se petrecuse-ntr-un  cătun numit Capernaum

( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),

Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ

și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții

 pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.

 

abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,

 (figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),

cei antici  se aplecară spre artă și cultură,

ducând pe culmi nemaivăzute  sfera,

sfârșind în Evul Mediu cu tortura.

 

din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă

știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,

renscentiștii se înobilaseră și ei prin  artă,

umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.

 

Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,

de la savant pân`la plebeu,

îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,

mai gelozim, în taină, încă  faraonii.

iar câteodată  chiar pe Dumnezeu,

(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)

Еще ...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Еще ...

Стихи из этой категории

Cărarea vieţii

Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)

 

(text scris pe data de 24 octombrie 2010)

La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.


Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.


Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.




Bibliografie neselectivă, interminabilă

. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.

Еще ...

Pește preistoric în germană

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Prähistorischer Fisch

 

Ein Team aus australischen Forschern und Weltraumforschern hat die Teilnahme an einer Mission gewagt, von der sie noch nie zuvor gehört hatten, nämlich eine Reise mit der neuen Rakete Kepler 170. Bei der Rakete handelt es sich eigentlich um einen Prototyp, der sich noch in der Entwicklungsphase befindet und getestet wird versprachen, dass sie für ihre Tapferkeit belohnt würden, wenn sie sicher zur Erde zurückkehren würden.

Sie nahmen die Risiken auf sich, denen sie ausgesetzt waren, und erkannten, dass sie möglicherweise nie wieder das Licht der Welt erblicken würden. Sie nahmen die Herausforderung an, nahmen alles mit, was sie brauchten, und erhielten zwei Arten von Ausrüstung (eine für den Fall, dass sie in der Rakete sind, und eine andere für den Fall, dass sie in der Rakete sind). wird Mond und sie müssen zur Oberfläche von Jupiters Mond Europa gehen). Ihre Mission zielt darauf ab, den Himmelskörper Europa zu erforschen und zu analysieren, über den es bereits mehrere Theorien gibt, im Wesentlichen jedoch nichts Konkretes. Das Rätsel ist umso größer, dass ihm dieser Name „Europa“ gegeben wurde, ein sehr allgemeiner Name, denn es gibt den Kontinent Europa und die Gründung von Europa FM, aber ich sehe in diesem Namen etwas Vertrautes, nicht wahr? die Idee, dass es die Existenz von Lebensformen versprechen könnte, seien es sogar Mikroorganismen? Und wenn das stimmt, dann: Wie würde ein Tag auf Europa aussehen? Wie viele Stunden hat ein Tag dort? Wie hoch wäre die Durchschnittstemperatur? , Hat der Himmel dort eine bestimmte Farbe, wie wir sie auf der Erde sehen?, Gibt es Jahreszeiten oder ist es ewiger Winter?, Gibt es Ebbe und Flut, da es sich um einen wässrigen Planeten handelt?

Unsere mutigen Forscher werden uns auf alle Fragen eine Antwort geben. Der Kontrollturm stellt sicher, dass alle notwendigen Kontrollen für den Start durchgeführt werden und die Motoren starten, die Propeller sich immer schneller drehen und abgeschaltet sind. Sie durchdringen alle Schichten der Atmosphäre des Planeten Erde, sie zittern so gut es geht, sie können nicht einmal mehr die Augen offen halten und haben die Atmosphäre verlassen. Jetzt bewegt sich die Rakete immer noch in Richtung Europa, aber in einem langsameren Tempo, als ob sie schweben würde, was sie tatsächlich tut.

Um ihre Reise zusammenzufassen, kann ich sagen, dass sie nach ihrer Ankunft in Europa, einem Monat, in dem sie nur von Thunfischkonserven überlebten, Kapseln, die die täglichen Mahlzeiten ersetzen, dehydriert sind und ihre Knochendichte abgenommen hat. Sie haben seit einem Monat nicht gebadet, aber der Erfolg erfordert Opfer.

Sie kamen an, stiegen aus der Rakete und liefen über die Oberfläche des gefrorenen Ozeans Europas. Die Gefahr, auszurutschen und sich den Knöchel zu verstauchen, ist nicht wie auf der Eisbahn, denn die Schwerkraft ist nicht wie auf der Erde, ich berühre die Oberfläche ab und zu mit meinen Füßen, nicht immer, es ist eher ein Sprunggang. Mit einem Laser, der jede Art von Material schmilzt, siedet und verflüssigt, haben sie ein Loch in die Oberfläche Europas gestanzt, um Proben zu entnehmen, Proben von Leben, was auch immer. In dieses Loch wird dann ein Elektrostab eingeführt. Wenn es Lebewesen entdeckt, wirft es ein Netz aus, in dem es sie fängt. Es ist nicht einmal eine Viertelstunde Erdenzeit vergangen, in der sie bereits etwas gefangen haben. Welchen Sinn hat es, in der Falle zu sitzen, wenn er nicht aus diesem Loch herauskommt, weil es zu klein ist? Forscher vergrößern das Loch mit dem Laser. Sie holten ein großes Tier heraus, etwa so groß wie die gestrandeten Wale, über die in den Nachrichten berichtet wird. Ich stecke ihn in einen Brutkasten seiner Größe und nehme ihn in die Rakete.

Er scheint ziemlich taub zu sein und stirbt bereits daran, dass er aus seinem natürlichen Lebensraum entfernt wurde.

Einer der Forscher erstellt einen Atlas zur Anatomie der Meerestiere auf Europa. Schauen Sie sich diesen Fisch an, er sieht aus wie eine Erdbrasse in Kombination mit einem Wels. Der Mund ist recht interessant, die Nase ist quadratisch und hat einen Schnurrbart.

Zuerst dachten sie, es handele sich um eine seltene Art aus dem Königreich Felinae Purcicae natāre, aber nachdem sie ihn wegen Blut gestochen hatten, war das Ergebnis des DNA-Tests gelinde gesagt schockierend.

Die Forscher hielten eine gefrorene Meereskatze, insbesondere die Süßwasserkatze Nebelung, gefangen. Er war einer der wenigen Unterwasser-Nebelungs (scheinbar ziemlich alt), die tatsächlich in den stillen Gewässern des Mondes Europa leben. Es war grau wie die Nebelkatzen auf der Erde. Es hat die Form eines Fisches, wäre aber laut Atlas eine Katze. Es kann also nichts anderes als ein Seehund sein, wenn es sowohl Katzen- als auch Fischmerkmale aufweist.

Еще ...

Proiect de construcții plus câteva inepții în daneză

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

 

Byggeprojekt plus noget sludder

 

Cecilia og hendes mand planlægger at flytte ind i et nyt hus. De blev ved med at søge på internettet efter annoncer fra ejendomsmæglere. I princippet er det ikke kompliceret, hvad de vil have, en lejlighed med tre værelser, to badeværelser, en stue, to altaner, fra de opdagede, som ikke har vægge eller vinduer (fordi Cecilia kan lide at sidde i solen, at tan) , et køkken, men også et opbevaringsrum til skoæsker. De fleste af argumenterne tager udgangspunkt i denne opbevaringsplads, Cecilias mand er ikke enig i. Han mener, at de kassers plads kunne være lige på altanen. Plus, lagerplads ville ikke lade ham udvide sit badeværelse med en hængekøje. Næsten mennesket ønsker et åbent badeværelse.

De ser sig omkring, leder efter tilbud, de bemærker en ret fordelagtig en, en treværelses lejlighed, som de ønskede, men ikke i det centrale område af byen, men et sted i udkanten, i den nordvestlige del af byen. Beliggenheden vil ikke rigtigt tilfredsstille Cecilias behov for sol og varme, men hvad kan vi gøre, vi kan ikke få dem alle sammen, vi må stadig opgive nogle af de udvælgelseskriterier, de gerne ville have til deres kommende Hus.

De går omkring kl. 9 på onsdag for at tale med bygherrerne. Men lige fra indgangen har Cecilia en mærkelig følelse. Manden spørger hende, hvorfor det ikke ville være godt at blive der. Hun begynder med en række grunde: at det er langt fra drengens børnehave, fra hans klaverundervisning, fra rådhuset, fra den skønhedssalon, han besøger, fra enhver butik, hvor han kunne gøre sine indkøb.

Til alt dette giver manden et meget "intelligent" svar:,, der er offentlig transport". Cecilia nervøs:,, Så du skal ikke hjælpe mig med at flytte fra et sted til et andet?".

Cecilias mand har igen en replik, der får os til at undre os over, hvor trofast og dedikeret han er som ægtemand: "Du har tilladelse til alle kategorier, du gider virkelig ikke engang køre på scooter, der er taxaer, som du kan ringe til evt. tid på dagen og fra natten." Cecilia er endnu hårdere:,, Du ved noget, jeg fik mine kørekort for mig selv, for at vise mig selv, at jeg kan, hvad er min skyld, at jeg i trafikken har haft alle mulige særlinger, som dig, der virkelig vil støde ind i mig? Jeg er bange for så mange trafikanter." Manden siger til hende med genert stemme: "Okay, jeg skal hjælpe dig med turene."

Tingene falder til ro for øjeblikket, de to går for at tale med bygherrerne. De giver dem en plan over lejligheden, så de kan se alle de arkitektoniske detaljer mere detaljeret. Manden ser det mindre badeværelse, som han vil gøre til et åbent rum. Cecilia begynder med en kritisk og moraliserende stemme: "Jeg forstår ikke, hvorfor du har brug for et åbent badeværelse?" Hvor har du set denne badeværelsesmodel før? På pubben?!"

Manden siger, at han vil have hende, fordi han har innovative ideer, ikke konservative, til at se tingene ensidigt som Cecilia, at have alle væggene pænt arrangeret, en ikke at komme på skrå i 95 grader, og at Cecilias behov for perfektion overbelaster ham, blokerer , føles som om alt er stillestående på grund af hendes typiske præferencer.

Cecilia rødmer, tier, men lægger mærke til tingene. Cecilia siger:,, Og det forekommer mig, at der mangler så mange ting, jeg ville ikke blive her, det er et tomt rum."

Bygherrerne fortæller ham: "Det er tomt nu, for der er ingen genstande, vi nåede knap at bygge væggene, når du flytter hertil, vil du se, at huset begynder at tage form, du vil dekorere det som du vil, tilpasse det , og alt det der."

Cecilia taler med sin mand, hun vil overbevise ham om at udsætte flytningen, indtil hendes søn er færdig i børnehaven, fordi han er en meget følelsesladet dreng, og enhver større forandring kan have en ubehagelig indvirkning på hans akademiske præstationer.

Manden er ikke enig, afviser Cecilias forslag og lover bygherrerne, at han flytter ind, så snart lejligheden er bygget, møbleret, pudset. Han accepterer dog, at opbevaringspladsen til skoæskerne er i det åbne badeværelse.

Cecilia giver efter, hun ser at hun alligevel ikke har nogen at snakke med, hun har en sidste anmodning inden hun flytter ud af bedsteforældrenes lejlighed, nemlig: at passe på med alle 20 malerier fra sine bedsteforældre, ikke at miste dem, at tage på. 't chip deres ramme, når han tager dem ud af bilen og bærer dem til lejligheden. Han lover, at han vil være forsigtig, at han ikke vil tabe dem, ridse dem, røre ved rækværket og så videre.

Flyttedagen kommer, på en fredag, han har ikke engang hentet drengen fra børnehaven, han har ikke et kompas i tasken, ingen kort eller "Maps"-applikationen installeret på sin telefon, han har at gætte, hvor det nye hjem er.Hvis han lykkes derhjemme godt, hvis ikke, sover han på gaden.

Cecilias malerier, de stakkels, sidder i bagagerummet ved siden af to Aqua Carpatica vandflasker, en pose fuld af æsker Cremșnit, en anden pose med otte pakker mel, et akvarium, jeg ved ikke hvor mange kasser med servietter, klude og alt det der.

Mens han bærer dem, er han forsigtig med hvert skridt, han træder på, men fordi han har fem i den ene hånd og fem i den anden hånd, ridser han rammen af et maleri, han holder i højre hånd. Cecilia har ikke mistanke om, hvad der er sket, før hendes mand sætter ham fast på en væg. Cecilia med sit adrætte syn, et ørneøje, der bemærker selv den mindste defekt ved +1,75 dioptri, ser ridsen. Han siger til manden:,, I morgen vil jeg gerne have, at du går til den kinesiske butik på det lille marked og køber en ny, men stadig guldramme som denne. Jeg kan ikke se på dette maleri, du har ødelagt det med din skødesløshed!" Og hvad var det egentlig for en formue? Det var bare et maleri af lodne katte.

Manden spørger hende:,, Men kan det ikke repareres med lim?" Cecilia irriteret over udugelighed,, Nej, det kan ikke repareres med lim. Det er ridset, der mangler ikke et stykke af rammen... "

Manden reflekterer udenfor over Cecilias ord:,, En kvinde, der heller ikke ved, hvad hun vil have, vil ikke have lim, jeg giver hende grunde til at ville have lim." Og han går videre til endnu modigere gerninger, bryder akvariet ind i bagagerummet Cecilia ser alt fra balkonen, sender hende en besked på telefonen om også at købe et nyt akvarium fra den kinesiske butik og muligvis nye fisk fra dyrehandleren, mens hun kæmper for at genoplive alle, der var i det akvarium, sætte dem på hanen, under vandstrålen og i en vase med blomster.

Hvad skal man gøre? Cecilias mand burde have vidst, at "hast ødelægger jobbet".

Еще ...

Înghețată islandeză în daneză

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

 

Islandsk is

 

(godt, ikke ligefrem islandsk, men du får ideen, taget fra Island)

Klokken er 9 om morgenen, det er stadig mørkt, det er også normalt, fordi vi er meget tæt på polarcirklen, og vi tager til McDonald's i Reykjavík, omtrent den eneste, der stadig kan findes i Island, efter et dekret blev givet i landet ikke til restauranter, der sælger fastfood, bliver også bygget. Da det er den eneste tilbage, ser vi ingen grund til ikke at udnytte muligheden, så vi går for at se, hvad de har på menuen, og efter hvad det ser ud til, er de fleste af sandwichene variationer over samme tema, varierede versioner af burgeren- Filet-O-Fish. Vi får to retter Filet-O-Fish, en med laks, en med ørred, to store portioner pommes frites, fordi de er min favorit på hver menu på McDonald's, fra hvilket som helst land, chokolademuffin og mest af alt, jo mere vigtigst, islandske McFlurry. Den adskiller sig fra resten af Europa ved, at den er meget koldere, klimaet hjælper den også med at bevare sig selv, den er meget mere konsistent i teksturen, mere frostklar og har en intens blå nuance med stykker af stracciatella også blå, som det ser ud til. mærkeligt for mig. De brugte blå madfarve, der har E407 i sin sammensætning, det er dem, der påstår, at de ikke vil have forarbejdet mad, at de ønsker, at alt skal være så naturligt som muligt.

Vi smager den islandske McFlurry. Den er god...lad os tage endnu en bid,...den er fantastisk god...og en ting mere, lad os ikke glemme smagen...ja, vi fik den, det er også den bedste McFlurry, vi nogensinde har smagt nogensinde dårligt det er så langt hjemmefra. Vi synes dog, at McDonald's-restauranten på Island følger et bestemt tema, bortset fra pommes frites, hele menukortet ligner en taverna ved havet, servietterne er også blå med fisk tegnet på, glassene er skrevet med beskeder som, , Klar til et haveventyr?", er alt i blå nuancer i rummet. Interessant nok finder vi også McDonald's på Island, det er meget anderledes end alle de andre vi har set indtil videre.

Fordi vi kunne lide isen fra den islandske McDonald's så meget, går vi for at smage andre smagsvarianter og isskugler fra de lokale gelateriaer, nemlig Isbúð Vesturbæjar. Og her har de en masse sortimenter, som vi kan vælge imellem. Vi tager kakao og pistacienødder. Og disse er de bedste. Island, jeg vil gerne lykønske dig, du er den bedste ismager, jeg nogensinde har mødt. Hvad du tilbyder, måske for få eller ingen tilbyder længere. Du har specialiseret dig i at gøre kulden til noget kunstnerisk, behageligt at se på, føle og smage, synestesi på alle måder.

Еще ...

DANIEL part.1

          Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.

În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de

colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o  ajute pe mama dacă le cerea ceva.

Pe mine nu prea mă  băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .

Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la

urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă  la combinat .Era  în schimbul de noapte..Vestea a căzut

ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am

văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea  pe

care  era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie  ce semâna

cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata  și-i cerea sfatul

cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am  început să plâng ,la început mai

ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni

niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai

seamăpă cu  ce a fost odată..Tristețea  și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul  tatălui meu

ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în

tăcere ,ascunzându-se de noi.

          Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:

-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea  ser-

viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua

noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută  și

nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul  de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o

pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum  te-ai îndurat de copilașii

noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-

          Mama și-a  luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama  ne-a

îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile  și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă

modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-

scut ,să rămânem  împreună .Am așteptat  vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea  curte

mare cu loc de joacă și o grădină plină  de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...

Еще ...

Mirosul ploii

Îmi place mirosul de pământ reavăn, de după ploaie. Ieri, bine conturat pe un cer plumburiu, am văzut pentru prima dată anul acesta, curcubeul. Nu-l mai văzusem de mult. 

Abia acum îmi dau seama că a trecut ceva vreme de când n-am mai privit albastrul cerului, stelele...

Cum este viața omului, câteodată așa de grea, că împovărat de greutăți, uiți să mai ridici privirea... Și apăsat de grijile, câteodată mult prea multe, uiți că nu ești singur și că povara pe care o duci în spate, devine mai ușoară când este cărată în doi...

Dar îți vor rămâne întotdeauna lucrurile simple, așa cum este mirosul ploii, a pământului reavăn, curcubeul care ți-a înseninat pentru o clipă ziua...

Departe de forfota marilor orașe, am să te las pe tine mai întâi, să privești cerul. Și stelele. Va fi ca și când ai respira aer curat, umplând-ți plămânii până peste poate și în amețeala asta dulce, poate că vei zăbovi preț de o clipă și ai să te-ntrebi: la ce bun tot acest zbucium? toată această goană după nimic?

Dar nu-i nimic: este în regulă să te simți pierdut câteodată... Tocmai atunci ești cel mai aproape de a te regăsi.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍