3  

Proiect de construcții plus câteva inepții în daneză

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

 

Byggeprojekt plus noget sludder

 

Cecilia og hendes mand planlægger at flytte ind i et nyt hus. De blev ved med at søge på internettet efter annoncer fra ejendomsmæglere. I princippet er det ikke kompliceret, hvad de vil have, en lejlighed med tre værelser, to badeværelser, en stue, to altaner, fra de opdagede, som ikke har vægge eller vinduer (fordi Cecilia kan lide at sidde i solen, at tan) , et køkken, men også et opbevaringsrum til skoæsker. De fleste af argumenterne tager udgangspunkt i denne opbevaringsplads, Cecilias mand er ikke enig i. Han mener, at de kassers plads kunne være lige på altanen. Plus, lagerplads ville ikke lade ham udvide sit badeværelse med en hængekøje. Næsten mennesket ønsker et åbent badeværelse.

De ser sig omkring, leder efter tilbud, de bemærker en ret fordelagtig en, en treværelses lejlighed, som de ønskede, men ikke i det centrale område af byen, men et sted i udkanten, i den nordvestlige del af byen. Beliggenheden vil ikke rigtigt tilfredsstille Cecilias behov for sol og varme, men hvad kan vi gøre, vi kan ikke få dem alle sammen, vi må stadig opgive nogle af de udvælgelseskriterier, de gerne ville have til deres kommende Hus.

De går omkring kl. 9 på onsdag for at tale med bygherrerne. Men lige fra indgangen har Cecilia en mærkelig følelse. Manden spørger hende, hvorfor det ikke ville være godt at blive der. Hun begynder med en række grunde: at det er langt fra drengens børnehave, fra hans klaverundervisning, fra rådhuset, fra den skønhedssalon, han besøger, fra enhver butik, hvor han kunne gøre sine indkøb.

Til alt dette giver manden et meget "intelligent" svar:,, der er offentlig transport". Cecilia nervøs:,, Så du skal ikke hjælpe mig med at flytte fra et sted til et andet?".

Cecilias mand har igen en replik, der får os til at undre os over, hvor trofast og dedikeret han er som ægtemand: "Du har tilladelse til alle kategorier, du gider virkelig ikke engang køre på scooter, der er taxaer, som du kan ringe til evt. tid på dagen og fra natten." Cecilia er endnu hårdere:,, Du ved noget, jeg fik mine kørekort for mig selv, for at vise mig selv, at jeg kan, hvad er min skyld, at jeg i trafikken har haft alle mulige særlinger, som dig, der virkelig vil støde ind i mig? Jeg er bange for så mange trafikanter." Manden siger til hende med genert stemme: "Okay, jeg skal hjælpe dig med turene."

Tingene falder til ro for øjeblikket, de to går for at tale med bygherrerne. De giver dem en plan over lejligheden, så de kan se alle de arkitektoniske detaljer mere detaljeret. Manden ser det mindre badeværelse, som han vil gøre til et åbent rum. Cecilia begynder med en kritisk og moraliserende stemme: "Jeg forstår ikke, hvorfor du har brug for et åbent badeværelse?" Hvor har du set denne badeværelsesmodel før? På pubben?!"

Manden siger, at han vil have hende, fordi han har innovative ideer, ikke konservative, til at se tingene ensidigt som Cecilia, at have alle væggene pænt arrangeret, en ikke at komme på skrå i 95 grader, og at Cecilias behov for perfektion overbelaster ham, blokerer , føles som om alt er stillestående på grund af hendes typiske præferencer.

Cecilia rødmer, tier, men lægger mærke til tingene. Cecilia siger:,, Og det forekommer mig, at der mangler så mange ting, jeg ville ikke blive her, det er et tomt rum."

Bygherrerne fortæller ham: "Det er tomt nu, for der er ingen genstande, vi nåede knap at bygge væggene, når du flytter hertil, vil du se, at huset begynder at tage form, du vil dekorere det som du vil, tilpasse det , og alt det der."

Cecilia taler med sin mand, hun vil overbevise ham om at udsætte flytningen, indtil hendes søn er færdig i børnehaven, fordi han er en meget følelsesladet dreng, og enhver større forandring kan have en ubehagelig indvirkning på hans akademiske præstationer.

Manden er ikke enig, afviser Cecilias forslag og lover bygherrerne, at han flytter ind, så snart lejligheden er bygget, møbleret, pudset. Han accepterer dog, at opbevaringspladsen til skoæskerne er i det åbne badeværelse.

Cecilia giver efter, hun ser at hun alligevel ikke har nogen at snakke med, hun har en sidste anmodning inden hun flytter ud af bedsteforældrenes lejlighed, nemlig: at passe på med alle 20 malerier fra sine bedsteforældre, ikke at miste dem, at tage på. 't chip deres ramme, når han tager dem ud af bilen og bærer dem til lejligheden. Han lover, at han vil være forsigtig, at han ikke vil tabe dem, ridse dem, røre ved rækværket og så videre.

Flyttedagen kommer, på en fredag, han har ikke engang hentet drengen fra børnehaven, han har ikke et kompas i tasken, ingen kort eller "Maps"-applikationen installeret på sin telefon, han har at gætte, hvor det nye hjem er.Hvis han lykkes derhjemme godt, hvis ikke, sover han på gaden.

Cecilias malerier, de stakkels, sidder i bagagerummet ved siden af to Aqua Carpatica vandflasker, en pose fuld af æsker Cremșnit, en anden pose med otte pakker mel, et akvarium, jeg ved ikke hvor mange kasser med servietter, klude og alt det der.

Mens han bærer dem, er han forsigtig med hvert skridt, han træder på, men fordi han har fem i den ene hånd og fem i den anden hånd, ridser han rammen af et maleri, han holder i højre hånd. Cecilia har ikke mistanke om, hvad der er sket, før hendes mand sætter ham fast på en væg. Cecilia med sit adrætte syn, et ørneøje, der bemærker selv den mindste defekt ved +1,75 dioptri, ser ridsen. Han siger til manden:,, I morgen vil jeg gerne have, at du går til den kinesiske butik på det lille marked og køber en ny, men stadig guldramme som denne. Jeg kan ikke se på dette maleri, du har ødelagt det med din skødesløshed!" Og hvad var det egentlig for en formue? Det var bare et maleri af lodne katte.

Manden spørger hende:,, Men kan det ikke repareres med lim?" Cecilia irriteret over udugelighed,, Nej, det kan ikke repareres med lim. Det er ridset, der mangler ikke et stykke af rammen... "

Manden reflekterer udenfor over Cecilias ord:,, En kvinde, der heller ikke ved, hvad hun vil have, vil ikke have lim, jeg giver hende grunde til at ville have lim." Og han går videre til endnu modigere gerninger, bryder akvariet ind i bagagerummet Cecilia ser alt fra balkonen, sender hende en besked på telefonen om også at købe et nyt akvarium fra den kinesiske butik og muligvis nye fisk fra dyrehandleren, mens hun kæmper for at genoplive alle, der var i det akvarium, sætte dem på hanen, under vandstrålen og i en vase med blomster.

Hvad skal man gøre? Cecilias mand burde have vidst, at "hast ødelægger jobbet".


Категория: Проза

Все стихи автора: ecaterina valcescu poezii.online Proiect de construcții plus câteva inepții în daneză

Дата публикации: 4 ноября 2023

Просмотры: 406

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Veni, vidi, vici!

Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul.

- Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat.

- Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce, dar îmi amintiți de fostul meu soț… decedat într-un accident de mașină!

- Nu vă ascund că și dvs. îmi păreți cunoscută! supralicitase el. Credeți în reîncarnare?

- O, da!

- Aceasta ar fi o explicație!

Femeia se uită lung la dânsul.

- Stai pe aproape?

- De ce mă întrebi?

- Cum de ce? Locul unei femei este lângă soțul ei!

Virgil amuțise pentru câteva clipe.

- Stau pe aici, prin zonă! Doar n-o…

Ea îi puse un deget pe buze.

- Ba aș o…

Еще ...

Plimbare cu motocicleta în finlandeză

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Moottoripyöräily

 

Jo jonkin aikaa, siitä päivästä, jolloin Cecilia sai A-luokan ajokortin, hänen elämänsä on saanut mielenkiintoisen käänteen. Hänellä oli myös se luokkiin B ja C, mutta A:lle se on todella uusi kokemus hänelle. Koe oli stressaava, varsinkin reitillä oleva, mutta vaivannäöstä palkittiin vapaus pierata missä halusi, milloin tahansa, milloin tahansa päivästä tai yöstä. Ainoa este hänen vapaudelle on se, että moottoripyörässä ei ole vetokoukkua. Miksi Cecilia tarvitsisi liitteen? Hyvä kysymys... no, en tiedä, kenties kantamaan ostoksia torilta, kävelemään poikaansa pelloilla katsomaan peltoja, nauttimaan kuvasta voikukkien täynnä olevista niityistä ja monista muista bukolisista maisemista , hakemaan patjansa Jyskistä ja laittamaan sen (osa liitteenä). Älä ymmärrä häntä väärin, Cecilia on käytännöllinen ihminen, hän näkee kiinnityksen moottoripyörän jatkeena, ikään kuin hän ajaisi autoa ja siellä olisi takapenkki, että tällä hetkellä se tuntuu autolta, jossa on vain kaksi istuimet. Cecilia näkee asiat perspektiivistä lähtee moottoripyörällä lähimpään autohuoltoon.

Hän puhuu siellä olevien asiantuntijoiden kanssa, he näyttävät hänelle vaihtoehdot ja kunkin kiinnitysmallin hinnan. Cecilia istuu ja katselee kiinnitysmallien luetteloa. Kaikki hinnat punnitsemalla hän valitsee liitteen, joka vaikutti hänestä halvimmalta. Mies kysyy häneltä, onko hän varma, että hän haluaa sen, että useat asiakkaat valittivat sen ostamisen jälkeen, että se piti irrottaa kokonaan moottoripyörästä, että he eivät voineet luottaa siihen kuljettamaan ihmisiä, esineitä, että se oli vain tehdä paljon melua (niin paljon melua tyhjästä), että he katuivat sen ostamista, että heidän piti mennä huoltoon useita kertoja, kuten yleensä, ja niin edelleen. Cecilia, joka oli vakaasti vakuuttunut siitä, että hän halusi tämän, sanoi, että hän oli päättänyt, eikä mikään eikä kukaan voinut muuttaa hänen valintaansa. Autohuollon omistaja oli samaa mieltä hänen kanssaan ja tilasi mallin, joka oli samanlainen kuin kiinnitys, mutta joka oli laadukkaampi. Sen piti odottaa, kunnes se oli hänen, koska se tuli Hollannista. Cecilialla ei ollut kiire, hän oli erittäin innoissaan siitä, että hänen moottoripyörällään olisi joka tapauksessa kiinnitys. Onneksi hän oli todella energinen, ei tarvinnut enempää vitamiineja, ei myöskään nukkunut öisin, liiallisesta hurmiosta, että ehkä autohuollon omistaja soittaa hänelle hakemaan attaséaan.

Kuukautta myöhemmin hän saa autohuollon sähköposti-ilmoituksen, että osa on valmis ja voi tulla moottoripyörän mukana korjaamaan sen sivuille. Cecilia saapui tummien silmänalusten kanssa, liian kauan hän oli toivonut olevansa valmis mahdollisimman lyhyessä ajassa. Hänen piti mennä maissipellolle kolme kertaa. Mutta ei hätää, hän ei kärsinyt mitään, hän saapui turvallisesti autohuoltoon. Miehet sopivat sen hänelle, se sopi hyvin, se ei heilunut, ei ollut mitään epäiltävää. Ainakin Cecilia ajatteli niin ensi silmäyksellä. Mutta hän ei edes ajanut moottoripyörällä kiinnikkeellä nähdäkseen, miltä itse kokemus tuntuu. Hän käynnisti moottoripyörän mennäkseen kotiin. Kotimatkalla hän koki, että kiinnike oli hieman vaikea kantaa, että moottoripyörän käsittely vaikeutui sen takia, varsinkin kun piti kääntyä, vasemmalle, oikealle, missä vain tarvitsi. Hän ei kuitenkaan anna tämän lannistaa itseään, hän kulkee koko ajan attasen kanssa, kunnes melko traaginen tapaus saa hänet muuttamaan mieltään.

Kuumana elokuun iltana hän kävi ostoksilla alueen hypermarketissa. Kaiken lasagnen valmistukseen tarvittavan hän laittoi pussin ostetuilla tuotteilla liitteeseen. Hän poistui myymälän parkkipaikalta kävellessään kuoppaista tietä, koska hän asuu laitamilla ja sellaisia tiet ovat, jossain vaiheessa hän tunsi jotain outoa, kuin hänen kantamansa jatke olisi irronnut. Hän ei ollut ollenkaan väärässä. Attase saapui maissipellolle, kaikki hänen tuotteensa olivat tasangolla. Kuinka hän voi edelleen valmistaa tohtori Oetkerin lasagnea näissä olosuhteissa? Cecilia oli hämmästyksestä ja ajatteli, että laukun sijasta se olisi yhtä hyvin voinut olla henkilö. Hän ei pitänyt holtittoman halunsa seurauksista, joten hän mainosti paikallisessa lehdistössä, myi attasen kohtuuttomaan hintaan ja osti rahalla valmiin lasagnen.

Еще ...

Acele de la pălărie

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.

Еще ...

Strada

O mare parte din existența omului, indiferent de condiția și poziția acestuia, se consumă în stradă, care este singura punte de legătură cu lumea. Viața mea, de pildă, depinde de toate conexiunile mele cu lumea exterioară, precum mersul la servici, la teatru, la supermarket sau mai știu eu unde, și de existența unui drum. Fără drumuri nu se poate vorbi despre viață. Fiecare acțiune de-a nostră poartă amprenta unui drum, arareori se întâmplă ca lucrurile să decurgă altfel. Nu m-am gândit până astăzi la asta și probabil că nu m-aș fi gândit niciodată dacă Victoria, o femeie întâlnită întâmplător, nu m-ar fi lovit cu mașina. S-a întâmplat însă să mă lovească, să-mi facă praf spatele Mercedesului, iar eu, gentleman cum sunt, să accept o înțelegere amiabilă.

   - Ai frânat brusc! mi-a reproșat ea cu o candoare greu de imaginat. N-am mai avut timp să frânez!

   - V-am văzut prin retrovizoare, am încercat și eu o breșă în apărarea ei, dvs. vă rujați în loc să fiți atentă la drum!

   - Asta tot lipsă de atenție se cheamă!

Cum și mașina ei suferise daune considerabile, rămânând înțepenită pe marginea drumului, am convenit s-o duc până acasă și să nu anunț Poliția înainte de trecere celor douăzecișipatru de ore prevăzute de lege. Incidentul se petrecuse pe strada Rozelor, la capătul căreia se afla și apartamentul e somptuos.

   - Urci la o cafea? m-a întreabat după ce a coboarât din mașină.

   - Numai dacă nu deranjez! i-am răspuns.

   - Dacă m-ai fi deranjat, nu te-aș mai fi invitat! mi-a întoars-o zâmbind. Hai să punem țara la cale!

Era o invitație greu de refuzat, așa că i-am dat curs. Am așteptat cuminte să fiarbă apa, timp în care ea s-a dus să facă o baie, de unde am văzut-o întorcându-se total schimbată, fiindcă în locul ținutei de stradă, destul de sumare, aceasta revenise într-o altă ținută, mult mai lejeră. N-am rezistat tentației de a o lua în brațe, încercând s-o prind dintr-o dezichilibrare destul de suspectă, punct din care lucrurile au evoluat într-o direcție previzibilă.

   - Ai casco? am auzit-o la un moment dat, când mintea mea nu mai judeca limpede.

   - Full- casco, iubito!

   - Ce bine!

Nu am înțeles exact ce era atât de „bine”, nici nu mi-am bătut prea mult capul, dar nu m-am putut abține să n-o întreb:

   - De ce te interesează?

   - Poate îmi repari și mie Roverul pe asigurarea ta!

   - Nu cred că se poate! Tu m-ai lovit!

I-am simțit mâinile în jurul gâtului.

   - Stiu, dragule, dar mă gândeam că ai dori să iei totul asupra ta! N-ai nimic de pierdut!

   - Nu m-am gândit la asta!

   - Acum să nu crezi că vreau să profit! s-a bosumflat ea dintr-o dată, ferindu-se din calea unui sărut înflăcărat. Am zis și eu așa!

 N-am de gând s-o supăr acum la sfârșit.

   - Bine, iubito, fac cum vrei tu! Mă ocup de toate!

Am simțit-o cum se destinde ca un arc încordat, cum renunță la cea mai mică rezistență și îmi răspunde la toate efuziunile mele erotice. Câteva minute mai târziu, a repetat figura cu baia, numai că de data aceasta s-a întors îmbrăcată în blugi și nu s-a mai împiedicat, așteptând cam plictisită să-mi beau cafeaua și să mă vadă plecat, ceea ce am și făcut.

Ajuns afară am constatat că îmi strecurase cheile Rover-ului în buzunar. Mașina trebuia dusă și la Poliție pentru constatare, trebuind să apelez la o firmă specializată, care m-a costat vreo două mii de lei, incluzând și service-ul. Agentul de poliție mi s-a părut destul de suspicios și cam greu de cap.

   - Dacă ați fost lovit din spate, m-a informat el, nu dvs. sunteți vinovat! Unde-i propietarul Rover-ului?

I-am explicat că era o femeie și că vina îmi aparținea în totalitate, deoarece frânasem brusc, încercând să evit o pisică.

   - Chiar și așa, tot femeia este vinovată!

Pentru că prezența ei era necesară la Poliție, am sunat-o. Îl cunoștea pe polițist și nu i-a fost prea greu să-l convingă cine era vinovatul. Polițistul ne-a făcut raportul de constatare, adăugând și amenda aferentă pe numele meu. Am dus amândouă mașinile la service, după care m-am întors acasă cu un taxi. Patru zile mai târziu, într-o zi de sâmbătă, am fost invitat să le ridic. Am luat, mai întâi, Rover-ul și m-am grăbit să-l predau propietarei. Mi-a deschis surprinzător de repede (pesemne mă văzuse pe fereastră!), a primit cheile, actele mașininii, apoi mi-a închis ușa cu un „mulțumesc” politicos. Atunci am înțeles două lucruri, primul, că fiecare acțiune din viața noastră poartă ampreta unui drum, și al doilea, că pentru fiecare faptă există un preț.

Еще ...

Cel mai bun serviciu de catering în suedeză

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

 

Den bästa cateringservicen

 

(ironiskt)

Det är fredag kväll, det är sent, vi är för lata för att laga mat. Vad annat skulle vara godare än en Quattro Stagioni-pizza? Vi tittar på surfplattan, vi väljer den genom att klicka på "Lägg till i korgen", vi väljer såsen och en portion stekt potatis. Med det sagt trycker vi på "Beställ", vi anger adressen, telefonnumret , väljer vi betalningssätt. Vi väntar dreglande, blir hungrigare och hungrigare och tittar på bilderna på skönheterna de visar upp. Vi är så exalterade hemma, å andra sidan har en rad kocklärningar kommit till restaurangen sedan en tid tillbaka. De vet inte hur man lagar mat, men de gick för att lära sig av kockar med årtionden av erfarenhet. Misstag av alla slag förlåts eftersom de är i början och för att endast genom att göra misstag kommer de att lära sig. Det spelar ingen roll hur många gånger han skulle göra ett misstag, att han kanske skulle bränna pannan, matlagningen, hela köket eller bara köket och badrummet som kommunicerar genom en mellanvägg. Så vi får samtal efter samtal där kocken ber om ursäkt för att behållaren med glögg spruckit, att pizzan är överstekt, att den inte fått bakas tillräckligt, att osten breder ut sig för mycket, att han inte lagt till tomater och svamp. , att han inte satte vaktelägg (det är lite av en dietpizza), att de inte lade till tzatzikisås på menyn, att de glömde dosen Pepsi Twist med citronsmak, att munkarna med citronglasyr var inte gjort så bra choklad och annat...

Uttråkad av så många förklaringar (jag ville inte ens ha en förklaring, jag ville bara ha mat) sa jag trevligt till respektive kock att jag skulle vilja ha maten beställd senast 12 på natten, jag skulle beställa runt 7 på kvällen. Kocken förstod, tog lärlingarna snällt i vingen och skickade hem dem att han hade en beställning att förbereda.

På så sätt, vid 23:45-tiden, kom en pojke på en cykel nära kvarteret, ringer mig och frågar om jag är hemma (var annars kan jag vara den där sena timmen?, på marknaden?, vid havet på klippan?, jag menar allvarligt, var annars kunde jag bara vänta på en pizza, fryst eller bränd, vad som helst?), Jag sa till honom att jag var hemma, men bad honom att använda hissen och gå uppför trappan. Den kom, jag betalade, tog pizzan med allt annat jag bad om och öppnade lådan.

Pizzan var faktiskt en Quattro Stagioni Happy Meal som hade en leksak inkluderad utöver det jag beställde. Han gjorde en barnmeny eftersom eleverna hade förbrukat all deg för att lära sig göra pizza och det var allt som var kvar.

Еще ...

Ceas rezistent la apă în islandeză

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Vatnshelt úr

 

Það er fallegur snemma janúarmorgunn, við erum í einum virtasta tækniskóla í Suceava sýslu, þar sem okkar ágæti enskukennari, Cecilia (við vitum ekki eftirnafn hennar) er á baðherberginu. Nánar tiltekið á kennaraklósettinu, í kvennadeildinni. Það er gróf byrjun á deginum eftir að 4-5 vekjarar eru stilltir á símann, einn fyrir 12:30, annar fyrir 2:40, tveir í viðbót fyrir son hennar og einn í viðbót fyrir 4:50 á morgnana. Fyrstu tveir áttu að taka sýklalyf, eftir að hann var með einhverja sýkingu af Staphylococcus aureus og ég veit ekki hversu marga aðra stofna af sjúkra- og gram jákvæðum bakteríum sem sonur hans kom með hann úr leikskólanum, síðasta viðvörunin átti að mæta tímanlega kl. stöð og taka strætó í framhaldsskólann (fyrir þá sem ekki vita þá er Cecilia ferðamaður með 15 ára reynslu í flutningum). Venjulega hefði Cecilia getað beðið um frí þar til henni fór að líða betur, að jafna sig, verða orkumeiri, en þú þekkir hana, þú veist hvernig hún er. Hún vill bara Ólympíufara, hún vill að allt sem hún gerir sé skynsamlegt, henni líkar við fagið sem hún kennir og ekki nóg með það, hún vill endurbæta kennsluna í þessu efni, hún hefur jafnvel tilhneigingu til að umbylta og bæta kennsluna þar til- myndi koma það á listastigið. Hann valdi að vinna yfirvinnu í því ríki sem hann er í, því hann veit að í ár verður Ólympíuleikinn haldin í menntaskólanum þar sem hann kennir. Í morgun hafði Cecilia hins vegar ekki tíma til að sinna sjálfri sér og því þurfti hún að fara á klósettið í fyrsta skipti. Allur maskari hennar hefur dreift sér, úr þéttingunni, sem betur fer þurrkar hún afganginn af með nokkrum blautklútum. Svo byrjar hann með þeim þurru að blása í nefið og greyið blæs, að kennararnir í kofunum við hliðina skemmta sér líka. Það rignir athugasemdum eins og: "Þú veist Cecilia, ég á sláttuvél sem ég nota til að skera frumskóginn í kringum húsið og hún gefur frá sér nákvæmlega sömu hljóðin." Kæru kennarar, sýndu samúð og hættu að hlæja að vandamáli Ceciliu, að það sé ekkert grín með örverurnar sem dreifast, þar sem þær birtast sífellt eins og sveppir eftir rigninguna, ég hef á tilfinningunni að heimsendir sé að koma, en þetta er raunveruleikinn, ég er vistfræðilegt ójafnvægi, mengun og bakteríur birtust. Og hlýnun jarðar hjálpar þeim að dafna... Allavega...Cecilia leggur jafn mikla ástríðu í að blása í nefið og hún gerir allt annað, hún hjálpaði mér ekki með nokkrar bækur sem ég þurfti fyrir 10000 árum síðan? Auðvitað já, en ég vil segja að heima hjá henni sést ekki einu sinni liturinn á veggjunum, gifsinu eða ef hún á málverk, að hún sé með bækur upp að ljósakrónunni. Og svona lítur nánast öll herbergi íbúðarinnar út. Ég skildi frekar fljótt að hún hefur brennandi áhuga á því sem hún gerir og vel gert við hana. Það er erfitt að finna ástríðu í einhverju, neinu, ég held í rauninni að ekkert sé skynsamlegt eða kannski þarf ég að halda áfram að leita þangað til ég finn það.

Aftur að sögunni okkar, Cecilia blæs úr nefinu, hendir vefnum eftir að hafa fyllt hann af seyti og blóðtappa, dregur vatn. Því miður, ásamt vefnum fór í holræsi og þetta flotta, nútímalega úr sem hún hafði fengið frá vinkonu sinni í afmæli í september. Það rann af úlnliðnum á honum því í óþarfa flýti (hann komst samt fyrstur) þrýsti hann ekki nógu fast á gripkerfið. Til að gefa smá samhengi er úrið með hitaþolnu armbandi, sem þolir vel vatn, á kassanum stóð að minnsta kosti "500 ATM vatnsþol". Japönsku framleiðendurnir voru ekki að ljúga um gæði vörunnar sem Cecilia var með, Casio G-Shock úr, aðeins of stórt fyrir kvenhönd, svört, kringlótt skífa sem sýnir klukkustundirnar með bláum arabískum tölum. Það veitir mótspyrnu, það er ósnortið enn í dag, aðeins að í gegnum fráveituna átti það aðra leið og flæddi yfir í Suceva vatnið, í stað þess að fylgja því alls staðar. Cecilia skelfur, setur auglýsingu í blaðið, setur upp veggspjöld um allan bæ með myndum af úrinu og lofar verðlaunum fyrir að finna það.

Mánuði eftir að leit hófst er henni tilkynnt að það hafi fundist og að hún komi til að sækja hana. Hann kemur á skrifstofuna, talar við konuna við afgreiðsluna sem gefur honum úrið. Cecilia veit ekki alveg hvernig hún á að bregðast við, þetta er úrið hennar og samt er eins og það sé horfið. Hversu lengi hefur það verið í vatninu þar sem allt er hellt niður, það hefur fengið hergrænan lit, hann mun reyna að fjarlægja það heima, annaðhvort með pincet, eða með naglaþjöl, eða með þvottaefni, eða með hvaða öðrum hreinsiefnum hann getur fundið. Í alvöru, það lítur ekki einu sinni út fyrir að úrið sem honum líkaði svona vel við í fyrstu...

Еще ...

Другие стихотворения автора

Proiect de construcții plus câteva inepții în olandeză

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

 

Bouwproject plus wat onzin

 

Cecilia en haar man zijn van plan om naar een nieuw huis te verhuizen. Ze bleven op internet zoeken naar advertenties van makelaarskantoren. In principe is het niet ingewikkeld wat ze willen, een appartement met drie kamers, twee badkamers, een woonkamer, twee balkons, van de ontdekte, die geen muren of ramen hebben (omdat Cecilia graag in de zon zit, bruint), een keuken, maar ook een opslagruimte voor schoenendozen. De meeste argumenten beginnen vanuit deze opslagruimte, Cecilia's man is het daar niet mee eens. Hij denkt dat de plaats van die dozen precies op het balkon zou kunnen zijn. Bovendien liet de opslagruimte hem niet toe zijn badkamer uit te breiden met een hangmat. Praktisch gezien wil de mens een open badkamer.

Ze kijken rond, op zoek naar aanbiedingen, ze zien een nogal voordelige, een driekamerappartement zoals ze wilden, maar niet in het centrale deel van de stad, maar ergens aan de rand, in het noordwesten van de stad. De locatie zal Cecilia's behoefte aan zon en warmte niet echt bevredigen, maar wat kunnen we doen, we kunnen ze niet allemaal hebben, we moeten nog steeds een aantal selectiecriteria opgeven die ze graag hadden gewild voor hun toekomstige huis.

Ze gaan woensdag rond 9.00 uur op pad om met de bouwers te praten. Maar vanaf de ingang heeft Cecilia een vreemd gevoel. De man vraagt haar waarom het niet goed zou zijn om daar te blijven. Ze begint met een reeks redenen: dat het ver verwijderd is van de kleuterschool van de jongen, van zijn pianolessen, van het gemeentehuis, van de schoonheidssalon die hij bezoekt, van zo'n winkel waar hij zijn boodschappen zou kunnen doen.

Op dit alles geeft de man een zeer "intelligent" antwoord: ,, er is openbaar vervoer". Cecilia zenuwachtig: ,, Dus je gaat me niet helpen om van de ene plaats naar de andere te verhuizen?".

Cecilia's man heeft weer een zin die ons doet afvragen hoe trouw en toegewijd hij is als echtgenoot: "Je hebt een vergunning voor alle categorieën, je wilt echt niet eens scooter rijden, er zijn taxi's die je op elk gewenst moment kunt bellen." moment van de dag en van de nacht." Cecilia is nog feller: ,,Weet je iets, ik heb mijn licenties voor mezelf gehaald, om mezelf te laten zien dat ik het kan, wat is mijn schuld dat ik in het verkeer allerlei gekken heb gehad, die net als jij echt tegen me aan willen botsen? Ik ben bang voor zoveel verkeersdeelnemers.' De man zegt met een verlegen stem tegen haar: 'Oké, ik zal je helpen met de uitstapjes.'

Het is voorlopig rustiger en de twee gaan met de bouwers praten. Ze geven hen een plattegrond van het appartement, zodat ze alle architectonische details in meer detail kunnen zien. De man ziet de kleinere badkamer, waarvan hij een open ruimte wil maken. Cecilia begint met een kritische en moraliserende stem: "Ik begrijp niet waarom je een open badkamer nodig hebt?" Waar heb je dit badkamermodel eerder gezien? In de kroeg?!"

De man zegt dat hij haar wil omdat hij innovatieve ideeën heeft, geen conservatieve, om de dingen eenzijdig te zien zoals Cecilia, om alle muren mooi op orde te hebben, om niet 95 graden gekanteld te komen en dat Cecilia's behoefte aan perfectie hem overbelast, blokkeert , het voelt alsof alles stagneert vanwege haar typische voorkeuren.

Cecilia bloost, zwijgt, maar merkt dingen op. Cecilia zegt: ,,En het lijkt mij dat er zoveel dingen ontbreken, ik zou hier niet blijven, het is een lege ruimte."

De bouwers vertellen hem: "Het is nu leeg, omdat er geen voorwerpen zijn, we zijn er nauwelijks in geslaagd de muren te bouwen. Als je hierheen verhuist, zul je zien dat het huis vorm begint te krijgen, je kunt het inrichten zoals je wilt, aanpassen , en zo."

Cecilia praat met haar man. Ze wil hem ervan overtuigen de verhuizing uit te stellen totdat haar zoon de kleuterschool afmaakt, omdat hij een zeer emotionele jongen is en elke grote verandering een onaangename invloed kan hebben op zijn academische prestaties.

De man is het daar niet mee eens, wijst het voorstel van Cecilia af en belooft de bouwers dat hij er in zal trekken zodra het appartement gebouwd, ingericht en gestuukt is. Hij accepteert echter dat de opbergruimte voor de schoenendozen zich in de open badkamer bevindt.

Cecilia geeft toe, ze ziet dat ze toch niemand heeft om mee te praten, ze heeft nog een laatste verzoek voordat ze het appartement van haar grootouders verlaat, namelijk: wees voorzichtig met alle 20 schilderijen van haar grootouders, verlies ze niet, trek ze aan hun frame niet kapot als hij ze uit de auto haalt en naar het appartement draagt. Hij belooft dat hij voorzichtig zal zijn, dat hij ze niet zal laten vallen, krabben, de reling zal aanraken enzovoort.

De dag van de verhuizing komt, op een vrijdag, hij heeft de jongen nog niet eens opgehaald van de kleuterschool, hij heeft geen kompas in zijn tas, geen kaarten, noch de applicatie "Maps" op zijn telefoon geïnstalleerd, hij heeft om te raden waar het nieuwe huis is. Als het hem thuis goed lukt, zo niet, slaapt hij op straat.

De schilderijen van Cecilia, de arme, zitten in de kofferbak naast twee Aqua Carpatica waterflessen, een zak vol dozen Cremșnit, nog een zak met acht pakken meel, een aquarium, ik weet niet hoeveel dozen servetten, vodden en dat allemaal.

Terwijl hij ze draagt, is hij voorzichtig met elke stap die hij zet, maar omdat hij er vijf in de ene hand heeft en vijf in de andere hand, krabt hij aan de lijst van een schilderij dat hij in zijn rechterhand houdt. Cecilia vermoedt niet wat er is gebeurd totdat haar man hem tegen de muur drukt. Cecilia met haar behendige visie, adelaarsoog dat zelfs het kleinste defect bij +1,75 dioptrie opmerkt, ziet de kras. Hij zegt tegen de man: ,,Morgen wil ik dat je naar de Chinese winkel op de kleine markt gaat en een nieuw, maar nog steeds gouden frame zoals dit koopt. Ik kan niet naar dit schilderij kijken, je hebt het verpest door je onzorgvuldigheid!" En echt, wat was het voor zo'n fortuin? Het was gewoon een schilderij van harige katten.

De man vraagt haar: ,,Maar kan het niet met lijm worden gerepareerd?" Cecilia ergert zich aan zo'n onbekwaamheid, ,Nee, het kan niet met lijm worden gerepareerd. Er zitten krassen op, er ontbreekt geen stukje van het frame... "

De echtgenoot die buiten reflecteert op de woorden van Cecilia: ,,Een vrouw die ook niet weet wat ze wil, wil geen lijm, ik geef haar redenen om lijm te willen." En hij gaat verder met nog moedigere daden, breekt het aquarium in Cecilia ziet alles vanaf het balkon, stuurt haar een bericht aan de telefoon om ook een nieuw aquarium te kopen bij de Chinese winkel en eventueel nieuwe vissen bij de dierenwinkel, terwijl ze moeite heeft om iedereen die in dat aquarium zat te reanimeren, ze neer te zetten van de kraan, onder de waterstraal en in een vaas met bloemen.

Wat moeten we doen? Cecilia's echtgenoot had moeten weten dat "haast de baan bederft".

Еще ...

Atâta timp cât mă iubești de Andra în norvegiană

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Så lenge du elsker meg

 

Hvis himmelen faller på deg, vil jeg beskytte deg,

Og det kan komme, baby, og flommen, ikke slukk ilden i mitt hjerte,

Selv om det er et jordskjelv, verdens ende vet du,

Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp i øynene dine.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp med deg i senga.

 

Hvis en komet skulle treffe oss, er jeg ikke redd, vet du

At du sikkert får tak i en rakett, vi vil overleve,

Selv om det er en tsunami, verdens ende vet du,

Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.

 

Og når du synes det er vanskelig å se,

Jeg er der for å opplyse deg.

Og når du ikke lenger tror på deg selv,

Jeg er der for å motivere deg.

 

Tam-taca-tum-bye, kom hit,

Din stemme er en fiolin i mitt hjerte,

Tam-taca-tum-pa, jeg vil nynne deg,

Du er refrenget i livet mitt.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp i øynene dine.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp med deg i senga.

Еще ...

Moștenire în portugheză

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

 

Herança

 

Hoje vamos falar de um objeto especial, um objeto caro a nós, aqueles de nós que ainda guardamos coisas no sótão de casa, mais precisamente um chapéu de feltro. Chapéu bávaro, chapéu de inegável importância histórica, apanhou cinco baptizados, duas formaturas, vários casamentos e só. Chapéu que várias gerações só tinham, mas para usar, acho que não usavam, já não se usa há muito tempo. Como mencionei anteriormente, é de feltro, é azul (azul elétrico ou azul royal) e tem uma pena presa na lateral.

A bisavó de Cecília insistiu para que ela fosse mantida nas melhores condições possíveis. Algo que aconteceu, só o passar do tempo se manifestou, já não é o que era, já não está como antes. Até o tom de azul não é mais vibrante, está mais surrado, velho, empoeirado. Seria ótimo para ideias de roupas vintage, mas por outro lado, mantenha-o bonito, apenas para a coleção.

Não foi pouca surpresa para Cecília descobrir que o chapéu, tão poeticamente descrito até agora, esconde um grande defeito, mais precisamente, abriga uma família de mariposas. Então, sejamos realistas, quando alguém herda um chapéu, não fica apenas com o chapéu, mas também com as mariposas.

Uma família viveria no chapéu. Família?, tão numerosa?, dinastia talvez, também tem um rei e um monarca e praticamente tudo que precisa para ser uma monarquia completa. Mas como pode alguém assim? Há quanto tempo ele está sem naftalina? Desde quando o Pronto é usado para controle de pragas? Uma Cecília irritada e taciturna se faz essas perguntas constantemente. Como com todo cuidado aparente que todos tiveram, o chapéu acaba se desintegrando nesse ritmo. Se aquela bisavó soubesse e estivesse viva, ela ficaria extremamente zangada. Cecília fica sentada e sentada, pensando em uma solução para restaurar sua glória em outra ocasião.

Ele encontrou, ele sabe o que fazer, vai dar uma solução que vai matá-los, depois que eles morrerem, ele vai pegar e cortar a parte do material que quer ser retirado.

Proceda conforme descrevi. Só brincando e aprofundando cada vez mais a parte cortada, ele chega ao outro lado do material com a tesoura. Boa gente, vocês já têm isso há quatro gerações, como saber cuidar de um bem que alguém deixou para vocês? Ela não deu a você para colocar uma responsabilidade sobre seus ombros, ela deu a você porque achou que seria bom para você ter algo que ela gostasse bastante. Você realmente ultrapassou a linha da frivolidade! Entendemos que você realmente não se importa com o chapéu em si, mas também não se importa com a bisavó que o confiou a você?

Cecília começou a costurar com linha de cor semelhante à que seria originalmente o chapéu. Qual é o ponto? Não existe sinonímia perfeita, nem nas cores nem nas palavras, infelizmente a cor era única, era insubstituível. Cecilia, com sua dioptria de +1,75, acha que era da mesma cor. Não sabemos mais o que dizer... a intenção era boa... "devolver a glória outra hora", mas por excesso de zelo o resultado ficou um pouco errado. Cecília, agradecemos o cuidado você vestiu, desinfetou, limpou, cuidou, o que é sempre apreciado, mas se você não se divertiu tanto cortando, ainda assim ficou muito bom. É sempre aconselhável ter equilíbrio tudo. Por que é bom medir nossas ações, decisões? Porque, digamos que estamos dirigindo e temos que virar, temos uma curva à nossa frente, temos que medir nossa velocidade (porque muito pode nos tirar a estrada, desvia do nosso caminho), a vontade com que queremos passar aquela curva, não importa quanto tempo demore, quão rápido, quão experiente, o que não sei o quê.. o que importa é como harmonioso e seguro sabemos como passar por tudo. Ninguém está nos aplaudindo, somos apenas nós mesmos e não precisamos de aplausos.

Da mesma forma, no caso em apreço, o chapéu herdado poderia ter permanecido intacto, não teria necessitado de intervenções, reparações, redecorações, retoques, se a nossa querida Cecília não o tivesse querido tão ardentemente melhorá-lo integralmente. Também vale a pena considerar que muitas vezes as coisas não exigem uma mudança radical para funcionar, apenas parcial ou apenas um quarto ajudaria tanto.

Cecília... Cecília... ou você não tinha mão segura ou se importava muito com o chapéu.

Еще ...

Oare ce ar putea fi? în germană

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

 

Răspuns: रूमाल

 

Welches Objekt hat vier Seiten,

quadratische form,

Wir können nicht sagen, dass es ganz dreidimensional ist, aber es lässt sich auf jeder Oberfläche ziemlich gut falten.

Es hat mehrere Verwendungsmöglichkeiten:

Mit diesem Gegenstand können wir den Staub abwischen, wir können unser verschwitztes Gesicht abwischen, wir können hineinhusten, wir können uns die Nase putzen, wenn wir weinen und versuchen, uns von einer Depression zu erholen, wenn wir das Bedürfnis verspüren, in etwas zu niesen und uns anziehen Wenn wir die Person neben uns nicht von Kopf bis Fuß bespritzen möchten, können wir sie zu besonderen Anlässen auch auf den Anzug legen oder sie neben eine Blumenvase stellen, um dem Tisch, auf dem sie steht, Farbe zu verleihen sitzt.

Außerdem ist es wichtig zu erwähnen, dass es sie in einer Vielzahl von Designs, Farben, Mustern und Drucken gibt, auf einigen sind sogar Texte geschrieben. Aber die Welt, die immer noch den klassischen Vintage-Stil und alle Synonyme des Genres bevorzugt, hat sie am häufigsten in einem verwaschenen Blauton, ebenso wie vorgewaschene Jeans, mit allen möglichen kleineren Quadraten, manchmal in einem dunkleren Blau. wenn neongelb.

Das beschriebene Objekt könnte nur sein:

 

Antwort: रूमाल

Еще ...

Te rog, nu fii la fel

(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)

Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;

Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;

Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;

Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;

Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;

Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;

Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;

Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;

Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;

Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;

Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;

Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;

Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.

Еще ...

(audio) ,,Nu te enerva" în franceză

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Ne vous fâchez pas!

 

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

 

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

 

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

 

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

 

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

 

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

 

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Ne vous fâchez pas!

Еще ...