Fetița noastră

Destinul ne-a unit Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă. Când frunzele cad alene de pe ram, Când fierbe vinul în butoaie Și soarele răsare din ce în ce mai rar la geam. Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă, Într-o seară ca din povești. Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă... Și veșnic o să mă iubești. Trec anii peste mine, peste noi, Dar nu o să uit ziua cea de toamnă. Când am jurat să fim în doi Și tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă. Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit, Dar dragostea noastră ne ține împreună. Poate destinul ne-a unit, Ca să facem lumea puțin mai bună! Poezie de Vladimir Potlog

Am scris într -o zi o poezie Pe o coală albă de hârtie. Despre mine, despre tine, Despre iubirea care a unit ale noastre destine. Am scris acest vers Despre al nostru mic univers. Plin de fericire și amor... Și despre visele ce nu mor. Am scris un poem de dor Pe o foaie de hârtie. Despre un dor nemuritor, Am scris această poezie! (Poezie de Vladimir Potlog)

Femeie, când mă uit în ochii tăi, Văd cerul plin cu stele, Femeie, când ascult cum bate inima ta, Văd viitorul vieţii mele. Femeie, când eşti departe, Sufletul mi se aprinde de dor. Când eşti lângă mine, Dorul mi se preschimbă în amor. Femeie, când sărut mâinile tale Albe ca miezul pâinii, Atunci înţeleg că tu eşti Speranţa mea în ziua de mâine. Căci fără tine, femeie, lumea ar părea O frunză bătută de vânt, Dar cu tine e ca o grădină a raiului, Unde îngerii niciodată nu plâng. poezie de Vladimir Potlog

Sunt mort în lumea asta vie?! Dar poate viu în acea moartă?! Aici nimeni nu mă ştie, Acolo nimeni nu m-aşteaptă. Mă rog lui Dumnezeu, El știe, Prin ce-am trecut, ce-am suferit. Mă scald-n praf de Poezie, Din care ies... mai fericit. poezie de Vladimir Potlog

N-am să-l uit niciodată

Pe acela care s-a răstignit,

Ca să salveze lumea toată

Chiar dacă ea nu l-a iubit.

Pe drumul durerii,

De mii de pietre a fost lovit,

Dar pe acela al învierii

De nimeni, Doamne,

nu a fost întălnit!

Şi în clipa disperării

De pe cruce a strigat,

Iartă-le, Doamne, păcatul,

Căci eu de mult i-am iertat.

Mă uit în ochii tăi, iubito, Care de lacrimi şi durere sunt plini, Inima în mine plânge, Trupul parcă mi-i pe spini. Vreau să te întorc din drum, Din drumul acesta, al despărţirii, Dar totul e în zadar acum, Căci s-a stins în tine flacăra iubirii. De-aş putea să întorc timpul înapoi, Să fim iarăşi tu şi eu, Tu să fii o floare între flori, Eu soarele tău. Dar viaţa acum îmi pare un infern, Fără tine, frumoasa mea, Acum nici de moarte nu mă tem Te rog, te rog nu mă lăsa! poezie de Vladimir Potlog

Trandafir , rege al florilor 

Pentru că ai crescut în curtea ta 

Flori de versuri plăpânde 

Culese din ochii tai de catifea.

Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?

Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?  

Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare

Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ? 

Dispar și ceruri și pământ

Și tu ai dispărut 

Și ai lăsat doar lacrimi 

Durere în urma ta 

Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit 

O veșnică lumină prea greu de înțeles

Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit 

Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,

Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,

Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,

Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,

Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!

Unde se-aude susur de izvoare,

Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

My friend irina

She smiles

She’s ok

She encourages

She dreams

She is always there for me

She gives a hug im all ok

She says she’s fine,they’ll believe the lie

But i see behind that fake smile

That fake “im fine” that she usually says

From a mile i can see her tears imprinted on her face

From a mile i can see the scars on her tired forearms

She says she’s fine

But she hurts herself,with words and blades

With pills and fake affirmations about herself

I try to help,i try to smile,just for her

Not anybody else

I see her puffy eyes when everyone just says good bye

I stay by her side all the time,hopping she will open up

But im just there

A burden on her back

She says she doesn’t mind that

But she has a lot on her beautiful mind

My friend irina

She cries

She screams

She cuts

She dreams

I wasn’t there when she tried to take her life

But i was there when her heart broke into millions of pieces

I gathered them all in one

Replaced it with all i had

Hopping she ‘ll go back

To being fine and all that

My friend irina

Everyone just sees a girl

With eyes and lips and thighs

I see a strong women fighting for her life

With tired brown eyes,like the hot chocolate on a chilly  night

With her curly hair like the waves of the ocean on a breezy night

With her broken smile that she gives me when im not alright

With the clothes she wears to cover up her past

A girl like her you’ll never find

She’s unique and kind

Broken at the same time

Trying to glue her back

Im losing her  just like that

Everyone just says she’s fine

But i see behind all that

They found out about her past

The scars on her arms

That’s all they see

Her past

Her “mistakes”

She overthinks over stupid airheads

About everything she has

She changed

She changed a lot

Into good into bad

People don’t care

They don’t see her for who she is but only for her mistakes

They judge

They laugh

They make “funny” jokes about all that

They say things they should  not

I try to erase everything they said

But its set in her mind

The words are making her go mad

I try to change her mind

Before she takes what she has

I try to stay calm,when im freaking out

I try to say its fine when she freaks out

I say it will be alright

But all she does is say “im fine”

You’re not

You’re sad,and mad

Happy and glad

You tend to be there for everyone when you’re falling apart

My friend irina

She says she’s fine

She says she won’t do it again

She makes promises to herself the others might brake

She stays true to her mind but lies to her heart

Im here for her but she is not here with me

Im here for her but she disappears

She takes refuge in her mind

Thinking its safer that real life

Im trying to wake her up

Im trying to make her stay

Im stealing her bad thoughts away

Hoping it will make a change

But they multiply by the day

Making her want to go away

What should i do

Say goodbye or fight for her life

I tend to smile all the time

When people are around

So they thing she is better now

But when there’s only the two of us

The bridges fall down

She tells me her worries but not fully

She tells me i didn’t do anything but the truth is ,it’s all my fault

Hopefully she will be fine

She will win this battle with her mind

I’ll be the shoulder that she can cry on but also the soldier fighting for her  life

I’ll be there

With my whole mind

I’ll be right there behind

Always ready to fight back

Im here

I’ll always be here

My friend irina

She smiles but if i don’t do anything i will lose her like she lost her mind,i won’t let that happen ,i will be on watch all the time

Don’t worry

We’ll fight together

For the rest of my life

That’s my friend Irina

She is truly the best

That’s why

She has to stay

O, Asphodelus, floarea morții,

Câte regrete te urmează? 

Ești ultima în jocul sorții,

Dar asta nu te întristează.

Ți-ai găsit slabă pe câmpia 

Cu suflete nenumărate,

A căror minte e pustie,

Iar inima - îndurerată.