Eminescu

mi simt a mea respirație întretăiată,

Aud ale tale cuvinte tari,

Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,

Cred că leșin de atât rău.

Furtună de cuvinte , care mai de care ,

Mă dor mușchii, mai bine oasele,

Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,

De frica ce o duc de tine,

Mă pot opri doar dacă pun capăt

Acestui proces întârziat.

Tu lume , chiar mă doare,

Încețoșând a mea ființă moale.

Prind ură și nervii îmi cedează,

Mereu cu ochii încinși de furie.

Două făclii aprinse ,

Nestinse pe veci de-acum.

Oprește-te , îmi spui tu lume ,

Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,

Căci cu el mă rănești adânc,

Fac afaceri cu inima ,

Să mă consum , să mă sting ?

Și-n acel moment,

A mea respirație s-a oprit ,

A mea inimă s-a stins, 

Uitându mă și așteptând,

Al tău sărut rătăcit .

Rece și amar ..

Dar dureros de dorit,

A ta mână caldă pe-a mea față palidă,

Ai tăi ochi aprinși în ai mei albăstrui,

Al tău oxigen în ai mei plămâni.

Ești o pată albă în al meu suflet,

Dar nu vreau să te înnegresc...

My bones are aching with my sadness.

It feels impossible to leave my bed.

My eyes are swollen shut

 from all the tears I shed.

I keep replaying our memories,

 over and over in my head.

My hands can no longer write,

From all the paragraphs I sent begging you.

My heart has sunk so deep,

Due what you put me through.

I wonder if you feel this type of agony.

At times I wish you did 

so that you could understand me.

But deep down I know it's not true, 

for you have already replace me 

with somebody new

Ma dor ochii de atâta ploaie, 

Și sufletul îmi cedează încet 

Sunt pregătită eu ,oare ?

De un viitor , prezent.

Picioarele îmi obosesc ,

Iar inima se zbate încet,

Între adevăr , minciună sau mister ,

Alege una , e oricum la fel.

Sunt oare pregătită de o luptă ,

Cu al meu eu ?

Mi-e milă de sufletul meu ,

Dar lui îi este de mine ?

Respir , încă 

E oare adevărat ce spun ?

Poate e doar o ființă acum ,

Iar mîine , oricine .

Oare aparțin eu al acelui oricine ? 

Vreau un răspuns la această întrebare ,

Ma dor ochii de atâta ploaie ,

Mister și cugetare .

Nu-mi plac fluturii ,

Cum îmi plăceau odinioară ,

Când primeam plăcere , culoare ,

Nu dureri sfâșietoare.

Nu-mi plac fluturii ,

Acum îi simt în mine ,

Ori de câte ori trec pe lângă tine ,

Și sincer , nu ai merita ,

Nu mi-ai merita fluturii ,

Nici să îi vezi , nu să-i mai simți ,

Pentru ca tu nu poți simți ,

Aripile unui fluture frânt .

Tu nu vrei să simți ,

Aripile unui fluture plăpând ,

Îndurerat , plouat,

Mort de iubire.

Nu suntem prieteni ,

Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,

Dar tu taci , înghiți în sec ,

Nu îți convine.

Nu suntem amici ,

Pentru că ce avem noi e mai intens ,

Mult mai aprig , destul de fin ,

Greu de înțeles .

Nu suntem ,,împreună",

N-am ajuns la acel nivel înalt ,

Încă plutim prin sentimente ,

Prea greu atrași.

Doi străini ce vorbesc ,

Două cunoștințe ce își zâmbesc ,

Persoane ce trăiesc ,

Oameni care se iubesc .

Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.

Vol. "Din Viaţă"

Te ştiu din anii de demult, 

Când te jucai cu mine,

În pajişti cu miros de fân

Şi-n zumzet de albine.

Ce mititei eram atunci

Dar şi ce plini de viaţã

Şi în zãvoaie şi în lunci,

Cu chef şi praf pe faţã!

Şi prin otavã şi prin fân,

Dãdeam noi fuga-fuga,

Când jocul ne era stãpân

Şi voioşia - sluga.

Nici satul nu era prea lung,

Nici Bulza prea departe;

Şi nici prea mult ca sã citim

Poveştile din carte.

Era, în fiecare zi,

Sublimã sãrbãtoare,

În liniştite preerii,

La aer şi la soare.

Pe vale sau pe Izvorel

Ne retrãgeam în tainã,

Strigând pe nume, pe cãţel

Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...

Priveam vreo broascã, clipe lungi,

Cum sta...  ziceai cã crapã!

Şi-ntotdeauna ne speriam

Când ea sãrea în apã.

Cu ac şi aţã de cusut

Voiam sã prind vreun peşte;

Şi simţãmântul din trecut

Şi azi mã urmãreşte.

A iernii hainã, o brãzdam

Cu douã tãlpi lucioase

Şi-o cucuvaie, lung striga

Pe hornul vreunei case...

Aşa creşteau şi se jucau

Copiii de-altãdatã,

Cu hazul vreunui camarad

Din curtea-alãturatã.

Dar, peste toate, la un loc

Se aşternurã anii.

Şi azi ne amintim cu drag

De timpurii pãţanii.

Urmaşii noştri mititei

Ne scriu acum pereţii,

Cã ajunserãm amândoi

La jumãtatea vieţii!

Mi e dor de noptiile in care nu te lasam in pace

De zilele in care ne jucam 

Mi e dor de copilaria mea alaturi de tine 

Si de jocurile inventate de mine

Lumea noasta mica, care se simtea speciala

Lumea in care am trait pana am intrat la scoala

O lume de vis in care m as intoarce daca as putea

O lume in care evolutia nu exista

Lumea mea..

Lumea noastra 

Dintr o camera de joaca a devenit palatul nostru plin de amintiri frumoase pe care acum se pune praful

In care acum stau momentele fericite ascunse in tablouri, carti si videoclipuri haioase

Sora ta Erika mult asteptata 

Care nu te lăsa niciodată sa dormi singura 

Care iti respira in ceafa in fiecare seara de dragul tau

O singura schimbare a durat pana cand tot ce a fost doar un vis a fost inlaturat din rutina noastra 

O decizie mai bună pentru al nostru viitor, pentru noi palate de cristal in loc de cele din musama construite de bunicii noștri 

Pentru o viata mai ușoară care ne a ingreunat pe toti si pentru sacrificiile imense ce ne au adus la limita traiului.

Niciun vers, niciun citat nu poate exprima

Durerea din inima mea cand ma uit in camera mea, palatul nostru dărâmat, renovat si dezbinat de momentele vietii noastre

Nicio carte nu poate exprima iubirea din inima mea pentru tine.

O de as putea sa iti ofer, tot ce ti ai dorit vreodata. Dar nici asa nu iti pot arata cat de mult imi lipsește perioada in care am crescut împreună. Nu iti pot arata cat de mult regret fiecare lumare stinsa de rasuflarea mea orbita de amuzamentul copilăriei care incet s a transformat in chin

O de as putea sa adun toate cuvintele! Tot ce inseamna iubire, si sa fac o poezie, dar nici asa n as putea exprima cat de mult tin la tine…

Pentru mine ai fost tot, mama, tata, sora, prietena. Pentru mine o eternitate impreuna e prea putin timp, ai fost tot ce am avut mai bun, si nu iti pot explica cat de mult ma durea cand puneai pe altcineva deasupra mea

Pentru mine tu esti tot, si mereu a fost asa…

Te iubesc din toata inima

Draga ta Irina

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

Ochii tăi - soarele de mai
M-au petrecut, când am plecat
Spre- apusul cel mai depărtat,
În căutarea altui rai.

Mâinile- leagăn din crengi vii,
Mi-au dat avânt când m-am pornit
Si totodată m-au oprit,
Născându-mi dorul cel dintâi.

Tot chipul, l-am purtat mereu,
Cu mine-n drumul depărtat
L-am pomenit și l-am chemat,
Să mă ajute - tatăl meu!