Dragi profesori

Muncim o viață în zadar
Nepăsători de omenie, umiliți
Și chiar dacă totul e murdar
Noi suntem păcăliți

Ca roboții,doar brațele lucrează
Inima e rece și pustie
O adevărată dragoste salvează
Sufletul de la prostie

Aripile înalță creatorul
Și pasiunea îl zdrobește la pământ
Oricare poate fi următorul
Să luăm cu toții din acest învățământ

Dragostea și dorul ne readuce un ecou
Mereu cu capul înainte,doar în zbor
Măreț și slăvit ca un erou
Poetul se renaște când sufletele mor

Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă

Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede

Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem

Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani

Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci

Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui

De mare am vrut să fiu copil
Să nu trăiesc o viață în zadar
Mereu să fiu util
Dar mi se rup filele din calendar

Am să mor și eu odată
În cămară singuratic
Viața îmi este înnodată
Și sufletul sălbatic

Doar un singur paragraf
Din tot ceea ce-am avut
Voi lăsa doar praf
Și nimic mai mult

Plouă curat și sfânt
Din adâncuri un vuiet răsună
Streșinile murmură-n cânt
Cât de fericiți am fost împreună

Două inimi și-o dragoste curată
Din pădure se aude un fior
O mare durere ca niciodată
De frică păsărele au luat-o-n zbor

Pe deal în preajma unui crin
Se risipește,ajunge la pământ
Speranța omului bătrân
Două lacrimi și un jurământ

Lumina,sufletul și gândul
Toți în spaimă și frică
Unind destine și cuvântul
Lacrimi curg și strigă

Sufletul de amar îmi este plin
Ochii îi lacrimi să nu fie
Accept acest destin
Văd o lume, viață,bucurie

A venit la noi acasă O fetiță cu ochi frumoși. Un drăgălaș înger Cu obrajii gingaşi şi pufoşi. Avea gurița mică, mică Și mânuţele la fel. Era bălaie cum e luna între stele și frumoasă ca luceafărul din cer. Mergea desculț prin iarbă Încet, agale. După un fluture, după o gâză, După tot ce ieșa în cale! Acest înger dulce cu ochi ca două stele Este nepoțica mea,bucuria vieții mele. Să fie sănătoasă și părinții ei la fel Să crească mare și frumoasă ca un gingaș ghiocel. (Poezie de Vladimir Potlog)

Îmi amintesc când te-am născut 

Eram atât de tânără, singură și nu-mi știam menirea

Nu știu când timpul ăsta a trecut

Și azi, ești un bărbat în toată firea.

Mi-ai arătat cum viaţa prinde sens

Atunci când tu ai apărut pe lume,

Ceva din mine s-a schimbat...

Țineam în brațe un soare cu-al tău nume.

Ești tot ce am mai scump și fără preț,

Al meu copil deștept și frumos,

Atât de mult ador să te privesc 

Tu dintre toți ești un chip îngeresc.

O reușită de a ta mă face fericită

Privindu-te în ochi mă simt împlinită,

Lângă al tău braț simt că totul are rost,

Și sunt mândră c-am reușit să te cresc frumos.

Să fii ceea ce porți în suflet, mereu

Un gând, un vis, un drum spre apogeu

Să eviți să te pierzi în pași repetați 

Să fii diferit, dar mereu adevărat.

Căci dintre stelele ce strălucesc pe cer

Ești una aparte, ce luminează puternic

Păstrează-ți drumul, să te iubești mereu

Că nimeni nu-ți poate oferi mai mult, decât tu și visul tău. 

Destinul ne-a unit Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă. Când frunzele cad alene de pe ram, Când fierbe vinul în butoaie Și soarele răsare din ce în ce mai rar la geam. Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă, Într-o seară ca din povești. Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă... Și veșnic o să mă iubești. Trec anii peste mine, peste noi, Dar nu o să uit ziua cea de toamnă. Când am jurat să fim în doi Și tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă. Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit, Dar dragostea noastră ne ține împreună. Poate destinul ne-a unit, Ca să facem lumea puțin mai bună! Poezie de Vladimir Potlog

O vreme-n ochii mei au curs tăceri,

Lacrimi și neputinți ce n-au cuvânt.

Când lumea-și arunca a ei păreri

Fără a ști ce duc și port în gând.

Când toți râdeau fără vreun rost,

Eu îi țineam mâna mai tare

Cu orice luptă și-orice cost

I-am pus în piept mereu un soare.

Da! Fetița mea e diferită...

Diversă, dar un dar sublim!

Într-o îmbrăţişare dăruiește 

Tot ce noi, adulții, uităm să dăruim.

Știi... nu e ușor să fii părinte!

Când toți ti-l judecă fără vreun sens

C-are alt ritm, alt glas, altfel de minte,

... nerealizând că e un dar ceresc...

I-am întins brațele fără hotar

Mereu în suflet cu gând blând,

Căci e-un copil ce nu stă în tipar

Dar poartă minuni ce nu se vând. 

În ochii-i mari de un căprui senin

Se nasc ades sclipiri de curcubeu

Și deși pare pentru unii diferită,

Cerului ii este dragă... și-așa va fi mereu.

O vreme-n ochii mei s-au scurs dureri...

N-am renunțat... pășind în gând cu ea

Azi suntem bine fără temeri

Prin viață zboară lin ca pasărea...

In floarea albastra,stravezie
Sentiment profund,necunoscut gasii.
Dragoste-i?..Dar cine-mi spune,cine stie,
-Tu stii???
-Da,eu stiu!

Priviri amorezate,fara de clipire,
Eu ma pierd si tu in vise ratacesti...
Zi-mi fara cuvinte,de asta ii iubire:
-Tu ma iubesti???
-Da, eu te iubesc!

Iata timpul in doruri ne desparte,
Nu stiu cind ne vom revedea...
E greu si doare,suntem departe,
-Tu ma vei astepta???
-Da, eu te astept!


Zi dupa zi, luna cu luna,
Timpul nu are popas...
Pin-la clipa de "impreuna",
"Sun la usa" a mai ramas...

Fata-n fata,te-nnec in a mea privire,
Regasesc acelasi vis, deja-mplinit frumos...
Si aceiasi mina calda,dar zimbet in nestire...
-Buna, eu m-am intors!
-Scuze...te cunosc???...

Am învățat că vinul e mai mult decât soiul,

E starea de spirit ce-n cupă s-a strâns,

Și dacă din suflet am scos tot noroiul,

E fiindcă prin versuri, tot dorul l-am plâns.

Se schimbă de-acum și gustul și sensul,

Iar taina în care m-ai inițiat,

Devine azi largă cât tot universul

Și-un drum către mine, curat și înalt.

Pe malul Senei, în lumini de mătase,

Sorb mistic licoarea ce-mi poartă un nume,

Căci vinul tău, fără a dorului muză,

Ar fi doar o simplă licoare în lume.

Aleg de azi tăcerea, ca pe-un vin de soi,

Ce nu se mai împarte, se bea în sfințenie,

Căci n-a rămas nimic de spus între noi,

Decât această pace... ca o mângâiere..