Eminescu

Smecher bun dar si glumet e amicul meu

Ajutorul reciproc e prezent mereu,

Munti si vai as depasi daca m-ar chema

Sper cu inima pripita ca si el ar face asa.

Nici o cearta n-ar putea sa ne stea in cale

Intotdeauna mai presus sfinta impacare,

Cu asa prieten bun poti sa te falesti,

Viata cu mult mai usor e sa o traiesti.

Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...

Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...

Te intimidează cu glas rânjit

O lume ce nu ți-a înțeles

Neputința dorului tău cel îndârjit

Și al tău principiu este smuls.

Dar răsărind din buchetul de fete

Fecioara cu obraji ca de bujor,

Și cu împlinirile sale complete,

Poate totul în viață va deveni ușor.

Și-atuncea rânjetul zăcut

De pe-a lor buze se va duce,

Și s-or așterne într-un tăcut

Uimiți, ne mai având ce zice.

Iară fecioara, în faptul serii

Ca o copilă sub clar de lună,

Își va accepta clipa trecerii

Încuvințând un dor sub pază bună.

Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.

Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?

Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.

Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.

N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.

Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.

Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.

Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.

Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță

Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.

Doamne la Gigi de-i dai,

El face din dar un har,

Pe multi el a ajutat,

Ce-a făcut e minunat.

Biserici a construit,

Case multe-a a dăruit,

Este bun și rugător,

Și iubit de-al său popor.

Doamne să-i dai sănătate,

Și iertare de păcate.

Gigi ție îți dorim,

Să ai multa bucurie,

Să-ți ajute Dumnezeu,

Să faci bine tot mereu.

   DOAMNE AJUTA.

       (Dedicata -GIGI BECALI)